Ancheta VR
Leo Butnaru
PENTRU CA PRUTUL SĂ NU DEVINĂ APA SÂMBETEI
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2009
Moto: Sănătate şi fericire pe celălalt mal al Prutului...
Şi dacă vei constata că ai prea multă fericire, mai trimite şi la mine, într-un colet, cu ocazia sărbătorilor.
George B., Iaşi
1. La singular sau la plural, atuul-atuurile sunt, înainte de toate, şi nici că poate fi altfel, – Măria Sa Istoria. Sigur, în complexitatea ei, – civilizație, economie, politică, geografie, filosofie civilă şi multe altele. Pentru că – haideți să ne referim implicit-relațional la una din componentele amintite, din care putem trage cu toată certitudinea concluzia că: în plină Europă, nu poate – nu! – să mai existe un fel de Cuba sau Coreea de Nord, pe cele 33,3 mii de kilometri pătrați ai Republicii Moldova, sau peste cuprinsul pădurilor mlăştinoase beloruse sau pe întinsurile ucrainene etc. În tainele ei, Istoria lucrează chiar şi în moduri imprevizibile, cum s-a întâmplat cu căderea, aproape generală, a comunismului. Care e profetul ce ar putea să vină acum în fața Istoriei şi să spună: „Eu am prevăzut căderea URSS în 1991”? Nu există. Iar dacă se şi gândea cineva la prăbuşirea colosului cu picioare de argilă, păi – în prea îndelungă perspectivă, foarte vagă şi incertă. Chiar şi prin 1989 URSS mai părea de nedoborât, de... nedispărut. Astfel că este de neprevăzut ce se poate întâmpla între Nistru şi Prut. Imprevizibil, să zic, şi nu cu un alt sinonim: neaşteptat. Pentru că noi aşteptăm să se întâmple adevărata europenizare a Moldovei Interriverane. Istoria „nu se joacă cu țara în bumbi”, precum spune românul, – pare că tace, dar ştie ce face. Bineînțeles, şi cu ajutorul omului, oamenilor luminați la cuget şi dornici cu adevărat de libertate. (Şi) acesta ar fi unul din A-tuuri (A-euri, A-voi-uri, A-noi-uri...).
2. Nu cred că în cazul Moldovei Estice se poate vorbi de oarecare tradiții, decât cele legate de marile nume de basarabeni care, după Unire, în perioada interbelică, s-au contopit, organic, cu efortul românesc general de europenizare, atât cât a fost el – efortul, şi ea – europenizarea. Pentru că, după „epoca de aur” tăinuit(ă) în subteranele întunecate ale comunismului, cu tot cu om şi cu demnitatea acestuia, s-a dovedit că nici chiar însăşi România nu prea are tradiții, instituții (nu zic şi de personalități) cu vocație-orientare europeană. Nu poseda, ci era posedată. Încă. De himerele comunismului, nostalgii, incertitudini, spaimă, resentimente... Dar, dacă nu există tradiții, în R.M. deja au apărut unele instituții libere de comunism şi jeg ideologic, există persoane şi personalități care tind spre Europa sui generis. Chiar dacă aceasta, Europa (sui generis), nu e, pe cât s-ar putea să fie, generoasă – şi curajoasă! – cu basarabenii. Sunt sigur că, dacă ar dori, Uniunea Europeană ar putea dezrobi, peste noapte, populația dintre Nistru şi Prut, ar putea-o scoate de sub călcâiul comunist, dacă i-ar deschide cu adevărat hotarele europene. Nu cred că cei 3,5–4 milioane de basarabeni ar perturba starea de bine şi euforie europeană. Conaționalii noştri sunt muncitori, inteligenți, – bineînțeles, cu excepția specimenelor nefaste pe care le are fiece (parte de) națiune. Ca orice organizație internațională forte, Uniunea Europeană nu este una cu adevărat înțeleaptă, perspicace şi generoasă. Acolo jocurile le face altcineva care, am impresia, nu-i prea are la inimă pe români, pe basarabenii români... Iar politica externă românească este foarte... aproximativă, neconvingătoare, fără principii pe care să le apere şi chiar să le câştige în confruntări. Pentru România. Pentru Republica Moldova. Pentru noi toți. E mult de cumpănit aici. Şi e dureros, amarnic de cumpănit... Dacă ne mai gândim şi la cacealmaua cu nerecunoaşterea de către România a cetățeniei celora care s-au născut chiar pe teritoriul ei, până în august 1944 şi i-au fost copii, cetățeni... Cum ați califica o atare comportare, decât cea a unui stat... – tată vitreg... a unei patrii – mamă vitregă?...
3. Şi da, şi nu. În ce priveşte oamenii, grupurile de oameni, trebuie să se înțeleagă odată şi odată, că deja contează (şi rodesc, să zicem) relațiile personale, de la om la om. Colectivismul, cu flori sau fără, este ineficient. Ne trebuie poduri trainice, funcționale în ambele sensuri, chiar dacă facem abstracție de flori. Instituțiile din Republica Moldova aproape că nu pot avea relații cu România, cu lumea, primo – pentru că sunt sărace, secundo – pentru că multe din ele rămân la cheremul analfabetismului politic comunist. Iar instituțiile din România, chiar dacă sunt superioare la capitolul mijloace financiare, nu sunt, totuşi, într-atât, ca să poată fi altruiste şi cu surorile lor, instituțiile din stânga Prutului. E drept că ele pot oferi mai multor basarabeni dotați un loc de muncă, le oferă condiții de afirmare etc. Ştiți prea bine cât de mulți profesori, medici, ingineri basarabeni s-au stabilit în dreapta Prutului şi, majoritatea, sunt foarte bine cotați. Numai că aceasta e puțin şi ineficient pentru ce s-ar numi re-sinteza spirituală general-românească. Poate că doar literatură, deocamdată.
4.Cărțile semnate de Aureliu Busuioc, Serafim Saka, Vladimir Beşleagă, Nicolae Esinencu, Arcadie Suceveanu, Vasile Gârneț, Emilian Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu, Nicolae Leahu, Dumitru Crudu, Eugen Lungu, Vasile Romanciuc, Nicolae Popa, Iulian Ciocan, Eugen Cioclea, Irina Nechit, Mircea V. Ciobanu... – amintesc doar o parte din autori, unii dintre care au intrat deja în atenția criticii literare panromâneşti. Bineînțeles că e greu de „umblat”, de „raportat” la acest criteriu – „valoare europeană”. Dar îndrăznesc să cred că scrisul colegilor amintiți ar susține respectivul examen de valorizare.
5. Parcă tot mai sastisită... Atitudinea... Deoarece şi mediile şi românii au destule probleme, pentru ca să le mai rămână răbdare, bunăvoință, atenție şi timp „față de soarta celor de peste Prut”. Este important ca însăşi basarabenii să învețe a înota cât mai bine, pentru ca Prutul să nu devină apa sâmbetei. Dar atitudinea înțelegătoare, ataşamentul sufletesc şi istoric bineînțeles că ar conta mult la re-apropierea noastră.
Şi dacă vei constata că ai prea multă fericire, mai trimite şi la mine, într-un colet, cu ocazia sărbătorilor.
George B., Iaşi
1. La singular sau la plural, atuul-atuurile sunt, înainte de toate, şi nici că poate fi altfel, – Măria Sa Istoria. Sigur, în complexitatea ei, – civilizație, economie, politică, geografie, filosofie civilă şi multe altele. Pentru că – haideți să ne referim implicit-relațional la una din componentele amintite, din care putem trage cu toată certitudinea concluzia că: în plină Europă, nu poate – nu! – să mai existe un fel de Cuba sau Coreea de Nord, pe cele 33,3 mii de kilometri pătrați ai Republicii Moldova, sau peste cuprinsul pădurilor mlăştinoase beloruse sau pe întinsurile ucrainene etc. În tainele ei, Istoria lucrează chiar şi în moduri imprevizibile, cum s-a întâmplat cu căderea, aproape generală, a comunismului. Care e profetul ce ar putea să vină acum în fața Istoriei şi să spună: „Eu am prevăzut căderea URSS în 1991”? Nu există. Iar dacă se şi gândea cineva la prăbuşirea colosului cu picioare de argilă, păi – în prea îndelungă perspectivă, foarte vagă şi incertă. Chiar şi prin 1989 URSS mai părea de nedoborât, de... nedispărut. Astfel că este de neprevăzut ce se poate întâmpla între Nistru şi Prut. Imprevizibil, să zic, şi nu cu un alt sinonim: neaşteptat. Pentru că noi aşteptăm să se întâmple adevărata europenizare a Moldovei Interriverane. Istoria „nu se joacă cu țara în bumbi”, precum spune românul, – pare că tace, dar ştie ce face. Bineînțeles, şi cu ajutorul omului, oamenilor luminați la cuget şi dornici cu adevărat de libertate. (Şi) acesta ar fi unul din A-tuuri (A-euri, A-voi-uri, A-noi-uri...).
2. Nu cred că în cazul Moldovei Estice se poate vorbi de oarecare tradiții, decât cele legate de marile nume de basarabeni care, după Unire, în perioada interbelică, s-au contopit, organic, cu efortul românesc general de europenizare, atât cât a fost el – efortul, şi ea – europenizarea. Pentru că, după „epoca de aur” tăinuit(ă) în subteranele întunecate ale comunismului, cu tot cu om şi cu demnitatea acestuia, s-a dovedit că nici chiar însăşi România nu prea are tradiții, instituții (nu zic şi de personalități) cu vocație-orientare europeană. Nu poseda, ci era posedată. Încă. De himerele comunismului, nostalgii, incertitudini, spaimă, resentimente... Dar, dacă nu există tradiții, în R.M. deja au apărut unele instituții libere de comunism şi jeg ideologic, există persoane şi personalități care tind spre Europa sui generis. Chiar dacă aceasta, Europa (sui generis), nu e, pe cât s-ar putea să fie, generoasă – şi curajoasă! – cu basarabenii. Sunt sigur că, dacă ar dori, Uniunea Europeană ar putea dezrobi, peste noapte, populația dintre Nistru şi Prut, ar putea-o scoate de sub călcâiul comunist, dacă i-ar deschide cu adevărat hotarele europene. Nu cred că cei 3,5–4 milioane de basarabeni ar perturba starea de bine şi euforie europeană. Conaționalii noştri sunt muncitori, inteligenți, – bineînțeles, cu excepția specimenelor nefaste pe care le are fiece (parte de) națiune. Ca orice organizație internațională forte, Uniunea Europeană nu este una cu adevărat înțeleaptă, perspicace şi generoasă. Acolo jocurile le face altcineva care, am impresia, nu-i prea are la inimă pe români, pe basarabenii români... Iar politica externă românească este foarte... aproximativă, neconvingătoare, fără principii pe care să le apere şi chiar să le câştige în confruntări. Pentru România. Pentru Republica Moldova. Pentru noi toți. E mult de cumpănit aici. Şi e dureros, amarnic de cumpănit... Dacă ne mai gândim şi la cacealmaua cu nerecunoaşterea de către România a cetățeniei celora care s-au născut chiar pe teritoriul ei, până în august 1944 şi i-au fost copii, cetățeni... Cum ați califica o atare comportare, decât cea a unui stat... – tată vitreg... a unei patrii – mamă vitregă?...
3. Şi da, şi nu. În ce priveşte oamenii, grupurile de oameni, trebuie să se înțeleagă odată şi odată, că deja contează (şi rodesc, să zicem) relațiile personale, de la om la om. Colectivismul, cu flori sau fără, este ineficient. Ne trebuie poduri trainice, funcționale în ambele sensuri, chiar dacă facem abstracție de flori. Instituțiile din Republica Moldova aproape că nu pot avea relații cu România, cu lumea, primo – pentru că sunt sărace, secundo – pentru că multe din ele rămân la cheremul analfabetismului politic comunist. Iar instituțiile din România, chiar dacă sunt superioare la capitolul mijloace financiare, nu sunt, totuşi, într-atât, ca să poată fi altruiste şi cu surorile lor, instituțiile din stânga Prutului. E drept că ele pot oferi mai multor basarabeni dotați un loc de muncă, le oferă condiții de afirmare etc. Ştiți prea bine cât de mulți profesori, medici, ingineri basarabeni s-au stabilit în dreapta Prutului şi, majoritatea, sunt foarte bine cotați. Numai că aceasta e puțin şi ineficient pentru ce s-ar numi re-sinteza spirituală general-românească. Poate că doar literatură, deocamdată.
4.Cărțile semnate de Aureliu Busuioc, Serafim Saka, Vladimir Beşleagă, Nicolae Esinencu, Arcadie Suceveanu, Vasile Gârneț, Emilian Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu, Nicolae Leahu, Dumitru Crudu, Eugen Lungu, Vasile Romanciuc, Nicolae Popa, Iulian Ciocan, Eugen Cioclea, Irina Nechit, Mircea V. Ciobanu... – amintesc doar o parte din autori, unii dintre care au intrat deja în atenția criticii literare panromâneşti. Bineînțeles că e greu de „umblat”, de „raportat” la acest criteriu – „valoare europeană”. Dar îndrăznesc să cred că scrisul colegilor amintiți ar susține respectivul examen de valorizare.
5. Parcă tot mai sastisită... Atitudinea... Deoarece şi mediile şi românii au destule probleme, pentru ca să le mai rămână răbdare, bunăvoință, atenție şi timp „față de soarta celor de peste Prut”. Este important ca însăşi basarabenii să învețe a înota cât mai bine, pentru ca Prutul să nu devină apa sâmbetei. Dar atitudinea înțelegătoare, ataşamentul sufletesc şi istoric bineînțeles că ar conta mult la re-apropierea noastră.