Eveniment
Ion Zubaşcu
O istorie misionară a literaturii române
Articol publicat în ediția Viața Românească 6-7 / 2008
Într-un context în care asistăm la o surprinzătoare hemoragie de
istorii literare (Ion Rotaru, Henri Zalis, Dumitru Micu, Marian
Popa, Alex Ştefănescu, iar în pregătire cea “critică” a lui Nicolae
Manolescu, cea “politică” proiectată de NEC, o istorie a literaturii pentru
copii şi chiar istoria…versificată a literaturii române, derulată lunar în
revista Astra, Braşov), această activitate febrilă, asemănătoare celei din
materia cosmică, în preajma exploziei câte unei supernove, ne face să ne
întrebăm dacă nu cumva însuşi conceptul de “istorie literară” - şi chiar cel
general de “istorie” - se pulverizează, la intrarea într-o lungă epocă postistorică
a scrisului folclorizant şi a reautorizării preistoricei oralități.
În plină accelerare a tranziției spre o etnografie postscripturală, prescrisă
de multimediile online de comunicare, Istoria secretă a literaturii
române e o sinteză întemeietoare, care propune cu totul altceva decât
monumentalele construcții istoriografice care au precedat-o, ridicându-se
la suprafața zilei cu forța de impact a unei insule apărute în urma erupției
vulcanice nevăzute, de pe fundul oceanului. După această carte, istoria
literaturii române nu va mai fi niciodată ce-a fost, toate rutele
transoceanice de navigație vor trebui să țină cont în viitor de acest
teritoriu geo-grafic nou, care reinventează conceptul de istoricitate, într-o
paradigmă integratoare, credibilă, propunând alte forme de relief, cu
prospețime demitizatoare, dar şi o salbăticie de junglă aproape
paradisiacă, după ultimele reactualizări ale noii reforme calendaristice a lumii.
Holograma multidimensională
Structura cărții permite mobilitatea totală a autorului pe orizontala
sincronică a evenimentelor, sau pe verticala diacronică a focalizărilor
istorice (Hasdeu, Stere, Goma - p. 464), ca un fel de cub Rubik ale cărui
combinații de mişcări încrucişate fac posibilă aducerea oricărui detaliu de
adâncime în prim-planul actualității, de pe orice fațetă sau din orice
context istoric nebulos, în noua configurație ordonatoare, rezultată din
decupaje şi montaje holistice, trecute prin grila informațiilor de ultimă oră,
luate de pe site-urile online sau din cotidianele de tiraj, pe principiul
complementarității care dă deplinătate identitară unui holomer (partea
care conține întregul).
Istoricul e la marginea ultimei provincii literare şi în centrul imperial,
în acelaşi timp, la adâncimi documentare abisale şi la suprafață, istoria
literaturii române, de la Miorița şi Meşterul Manole până în prezent, la
revista tyuk, la manifestul Boierismul de pe agonia.ro, sau la scandalul
pornoerotic provocat de insolita lansare a cărții Belle de nuit, e o minte
vie care pulsează, un creier în conexiune interactivă cu multiplele contexte
generatoare de istoricitate – politice, sociale, geografice, estetice,
religioase, etnice, psihologice, sexuale, familiale, sau aparținând, mai ales,
unor servicii şi asociații secrete – în circumvoluțiunile căruia rețelele
neuronale ale tuturor compartimentelor sale comunică prin fulgere
cerebrale, intr-un câmp informațional unic, care propune în final sinteza
hologramei clarificatoare.
Ieşirea din singurătate a literaturii
Permanenta reconfigurare fractală a centrelor decizionale şi marginilor
geopolitice ale istoriei României, în momentele explozive ale anilor 1700,
1768, 1848, 1918, 1948, 1989, are ca urmări imediate lanțuri succesive de
crize identitare, tabuizarea unor valori şi recanonizarea altora, în
manualele de literatură, istorie, geografie. În relație cu puterile politice
ocupante, literatura devine ea însăşi asediatoare de conştiințe, pusă în
slujba noilor instanțe geopolitice decizionale, în permanenta stare de
asediu care este istoria, cu opoziția conflictuală Imperiu-Colonie, Centru-
Provincie etc. Întregul ansamblu al Istoriei secrete a literaturii române
este structurat de Cornel Ungureanu în două părți: Despre aşezarea
hotarelor (p. 38-294) şi …despre destrămarea lor (p. 303-508). Între
aripa dreaptă şi aripa stângă ale orbitoarei sale arhitecturi, Cornel
Ungureanu aşază un Interval, care poate fi considerat corpul întregii sale viziuni.
Preluând termenul “transgresiune” dintr-un studiu al lui Peter
Stallybrass şi Allan White (revelat de cartea lui Adrian Oțoiu, Trafic de
frontieră. Proza genereției ‘80), Cornel Ungureanu îşi însuşeşte
germinativ observația acestora că evaluările din planul estetic, bazate pe
criteriul opoziției valoare-mediocritate, sus-jos, „nu funcționează
niciodată într-un vid cultural”, ci în corelație directă cu alte trei paliere de
opoziții binare: social (aristocrație – clasa de jos), corporal (viață –
moarte) şi geografic (centru – periferie). Orice transgresare a uneia din
aceste trei ierarhii produce modificări similare în palierul estetic, toate
restructurările trebuind evaluate în strânsa lor interdependență. Trimiterea
la această viziune, care scoate literatura din singurătatea modernă a “artei
pentru artă”, în planul macrostructural, geopolitic, în care creația artistică
are o funcție secretizată, militantă şi misionară, este reluată în preambulul
teoretic la Provinciile literaturii, ultima secțiune a volumului, dar şi în
Încheiere, accentuând astfel importanța pe care autorul o dă acestei
revelații, aflată la baza întregii arhitecturi a volumului.
Orice cucerire de teritoriu geografic nou, de către o Putere în
expansiune politică, a fost precedată de trimiterea în avangarda trupelor
militare a unei literaturi colonizatoare, cum s-a întâmplat în Basarabia
(romanul Kotovski), sau în România, după 1948 (literatura proletcultistă,
de propagandă filosovietică). Ca revers al acestei realități istorice de
neocolit, o literatură importantă va proteja granițele geografice ale unei
țări, configurând un teritoriu cartografiat de valorile sale estetice, care va
supraviețui spiritual în istorie şi după ce frontierele se vor modifica, printrun
rapt teritorial (ca în 1940, după ocuparea Ardealului), printr-o includere
asumată, de genul celei actuale în Uniunea Europeană, sau prin tendința
de unipolarizare globalizată a lumii. La trecerea pragului din Galaxia
Gutenberg în această paradigmă postscripturală a umanității de azi, odată
cu reconfigurarea structurilor geografice, sociale, corporale, scriitorul are
o nouă misiune în Galaxia Imaginilor, spre care ne direcționează tot mai
vizibil mediile de comunicare electronice: literatura este întemeietoare de
Casă nouă, Familie iubitoare, Patrie statornică, Paradis ocrotitor pentru
visele cele mai profunde ale omului dintotdeauna şi ale civilizației sale.
Reumanizarea creației şi a lumii
După aşezarea hotarelor, în prima jumătate a istoriei literaturii, urmează
destrămarea lor, odată cu modernismul şi avangardele revoluționare şi
anarhiste, care au împins “criza Omului” în completa dezagregare a
umanismului, sub dictaturile fasciste şi comuniste, prin desacralizare,
deteritorializare şi derealizare. În acest context, Istoria… lui Cornel
Ungureanu conferă creatorului de azi misiunea de a reumaniza literatura
şi lumea, în pragul noii jungle postcoloniale, postmoderne, postscripturale
şi postistorice, în care a intrat umanitatea. În acest sens, Cornel Ungureanu
pledează prin Istoria sa pentru erudiție eclatantă şi un nou enciclopedism
de tip renascentist, favorizat de motoarele Google de căutare nelimitată pe
net (la care autorul face referire directă), reînnobilarea statutului
creatorului de literatură şi relansarea conceptului de istoricitate literară,
prin adăugarea explicită a dimensiunii misionare, multidirecționale,
oricărei conştiințe estetice: “Nu vă pierdeți vremea, timpul dumneavoastră
unic, între succese jurnalistice pasagere. Alegeți Istoria!”
E vorba, desigur, de Istoria mare, cu care “istoria literară” colaborează
firesc, interacționând de la egal la egal cu celelalte paliere ale corpului
social, geografic, politic, relansator de nouă umanitate. Orice cultură
temeinică presupune cultivarea valorilor în noul pământ şi cerul nou al
clipei istorice. În acest sens, scriitorul de azi poate fi un misionar al
virtualei lumi de mâine, “cu centrul pretutindeni şi marginile nicăieri”.
Pentru viitorii cercetători ai fenomenului literar românesc, Istoria… lui
Cornel Ungureanu va deveni o carte-cult, a cărei autoritate se va
consolida, odată cu trecerea timpului, dobândind strălucirea sacralizantă a
unei veritabile evanghelii întemeietoare de credință nouă în puterea
literaturii. (Ion ZUBAŞCU)
istorii literare (Ion Rotaru, Henri Zalis, Dumitru Micu, Marian
Popa, Alex Ştefănescu, iar în pregătire cea “critică” a lui Nicolae
Manolescu, cea “politică” proiectată de NEC, o istorie a literaturii pentru
copii şi chiar istoria…versificată a literaturii române, derulată lunar în
revista Astra, Braşov), această activitate febrilă, asemănătoare celei din
materia cosmică, în preajma exploziei câte unei supernove, ne face să ne
întrebăm dacă nu cumva însuşi conceptul de “istorie literară” - şi chiar cel
general de “istorie” - se pulverizează, la intrarea într-o lungă epocă postistorică
a scrisului folclorizant şi a reautorizării preistoricei oralități.
În plină accelerare a tranziției spre o etnografie postscripturală, prescrisă
de multimediile online de comunicare, Istoria secretă a literaturii
române e o sinteză întemeietoare, care propune cu totul altceva decât
monumentalele construcții istoriografice care au precedat-o, ridicându-se
la suprafața zilei cu forța de impact a unei insule apărute în urma erupției
vulcanice nevăzute, de pe fundul oceanului. După această carte, istoria
literaturii române nu va mai fi niciodată ce-a fost, toate rutele
transoceanice de navigație vor trebui să țină cont în viitor de acest
teritoriu geo-grafic nou, care reinventează conceptul de istoricitate, într-o
paradigmă integratoare, credibilă, propunând alte forme de relief, cu
prospețime demitizatoare, dar şi o salbăticie de junglă aproape
paradisiacă, după ultimele reactualizări ale noii reforme calendaristice a lumii.
Holograma multidimensională
Structura cărții permite mobilitatea totală a autorului pe orizontala
sincronică a evenimentelor, sau pe verticala diacronică a focalizărilor
istorice (Hasdeu, Stere, Goma - p. 464), ca un fel de cub Rubik ale cărui
combinații de mişcări încrucişate fac posibilă aducerea oricărui detaliu de
adâncime în prim-planul actualității, de pe orice fațetă sau din orice
context istoric nebulos, în noua configurație ordonatoare, rezultată din
decupaje şi montaje holistice, trecute prin grila informațiilor de ultimă oră,
luate de pe site-urile online sau din cotidianele de tiraj, pe principiul
complementarității care dă deplinătate identitară unui holomer (partea
care conține întregul).
Istoricul e la marginea ultimei provincii literare şi în centrul imperial,
în acelaşi timp, la adâncimi documentare abisale şi la suprafață, istoria
literaturii române, de la Miorița şi Meşterul Manole până în prezent, la
revista tyuk, la manifestul Boierismul de pe agonia.ro, sau la scandalul
pornoerotic provocat de insolita lansare a cărții Belle de nuit, e o minte
vie care pulsează, un creier în conexiune interactivă cu multiplele contexte
generatoare de istoricitate – politice, sociale, geografice, estetice,
religioase, etnice, psihologice, sexuale, familiale, sau aparținând, mai ales,
unor servicii şi asociații secrete – în circumvoluțiunile căruia rețelele
neuronale ale tuturor compartimentelor sale comunică prin fulgere
cerebrale, intr-un câmp informațional unic, care propune în final sinteza
hologramei clarificatoare.
Ieşirea din singurătate a literaturii
Permanenta reconfigurare fractală a centrelor decizionale şi marginilor
geopolitice ale istoriei României, în momentele explozive ale anilor 1700,
1768, 1848, 1918, 1948, 1989, are ca urmări imediate lanțuri succesive de
crize identitare, tabuizarea unor valori şi recanonizarea altora, în
manualele de literatură, istorie, geografie. În relație cu puterile politice
ocupante, literatura devine ea însăşi asediatoare de conştiințe, pusă în
slujba noilor instanțe geopolitice decizionale, în permanenta stare de
asediu care este istoria, cu opoziția conflictuală Imperiu-Colonie, Centru-
Provincie etc. Întregul ansamblu al Istoriei secrete a literaturii române
este structurat de Cornel Ungureanu în două părți: Despre aşezarea
hotarelor (p. 38-294) şi …despre destrămarea lor (p. 303-508). Între
aripa dreaptă şi aripa stângă ale orbitoarei sale arhitecturi, Cornel
Ungureanu aşază un Interval, care poate fi considerat corpul întregii sale viziuni.
Preluând termenul “transgresiune” dintr-un studiu al lui Peter
Stallybrass şi Allan White (revelat de cartea lui Adrian Oțoiu, Trafic de
frontieră. Proza genereției ‘80), Cornel Ungureanu îşi însuşeşte
germinativ observația acestora că evaluările din planul estetic, bazate pe
criteriul opoziției valoare-mediocritate, sus-jos, „nu funcționează
niciodată într-un vid cultural”, ci în corelație directă cu alte trei paliere de
opoziții binare: social (aristocrație – clasa de jos), corporal (viață –
moarte) şi geografic (centru – periferie). Orice transgresare a uneia din
aceste trei ierarhii produce modificări similare în palierul estetic, toate
restructurările trebuind evaluate în strânsa lor interdependență. Trimiterea
la această viziune, care scoate literatura din singurătatea modernă a “artei
pentru artă”, în planul macrostructural, geopolitic, în care creația artistică
are o funcție secretizată, militantă şi misionară, este reluată în preambulul
teoretic la Provinciile literaturii, ultima secțiune a volumului, dar şi în
Încheiere, accentuând astfel importanța pe care autorul o dă acestei
revelații, aflată la baza întregii arhitecturi a volumului.
Orice cucerire de teritoriu geografic nou, de către o Putere în
expansiune politică, a fost precedată de trimiterea în avangarda trupelor
militare a unei literaturi colonizatoare, cum s-a întâmplat în Basarabia
(romanul Kotovski), sau în România, după 1948 (literatura proletcultistă,
de propagandă filosovietică). Ca revers al acestei realități istorice de
neocolit, o literatură importantă va proteja granițele geografice ale unei
țări, configurând un teritoriu cartografiat de valorile sale estetice, care va
supraviețui spiritual în istorie şi după ce frontierele se vor modifica, printrun
rapt teritorial (ca în 1940, după ocuparea Ardealului), printr-o includere
asumată, de genul celei actuale în Uniunea Europeană, sau prin tendința
de unipolarizare globalizată a lumii. La trecerea pragului din Galaxia
Gutenberg în această paradigmă postscripturală a umanității de azi, odată
cu reconfigurarea structurilor geografice, sociale, corporale, scriitorul are
o nouă misiune în Galaxia Imaginilor, spre care ne direcționează tot mai
vizibil mediile de comunicare electronice: literatura este întemeietoare de
Casă nouă, Familie iubitoare, Patrie statornică, Paradis ocrotitor pentru
visele cele mai profunde ale omului dintotdeauna şi ale civilizației sale.
Reumanizarea creației şi a lumii
După aşezarea hotarelor, în prima jumătate a istoriei literaturii, urmează
destrămarea lor, odată cu modernismul şi avangardele revoluționare şi
anarhiste, care au împins “criza Omului” în completa dezagregare a
umanismului, sub dictaturile fasciste şi comuniste, prin desacralizare,
deteritorializare şi derealizare. În acest context, Istoria… lui Cornel
Ungureanu conferă creatorului de azi misiunea de a reumaniza literatura
şi lumea, în pragul noii jungle postcoloniale, postmoderne, postscripturale
şi postistorice, în care a intrat umanitatea. În acest sens, Cornel Ungureanu
pledează prin Istoria sa pentru erudiție eclatantă şi un nou enciclopedism
de tip renascentist, favorizat de motoarele Google de căutare nelimitată pe
net (la care autorul face referire directă), reînnobilarea statutului
creatorului de literatură şi relansarea conceptului de istoricitate literară,
prin adăugarea explicită a dimensiunii misionare, multidirecționale,
oricărei conştiințe estetice: “Nu vă pierdeți vremea, timpul dumneavoastră
unic, între succese jurnalistice pasagere. Alegeți Istoria!”
E vorba, desigur, de Istoria mare, cu care “istoria literară” colaborează
firesc, interacționând de la egal la egal cu celelalte paliere ale corpului
social, geografic, politic, relansator de nouă umanitate. Orice cultură
temeinică presupune cultivarea valorilor în noul pământ şi cerul nou al
clipei istorice. În acest sens, scriitorul de azi poate fi un misionar al
virtualei lumi de mâine, “cu centrul pretutindeni şi marginile nicăieri”.
Pentru viitorii cercetători ai fenomenului literar românesc, Istoria… lui
Cornel Ungureanu va deveni o carte-cult, a cărei autoritate se va
consolida, odată cu trecerea timpului, dobândind strălucirea sacralizantă a
unei veritabile evanghelii întemeietoare de credință nouă în puterea
literaturii. (Ion ZUBAŞCU)