Miscellanea
I. Z.
CACOPATRIZI ÎN OGLINDĂ
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2009
Iată un text cu un titlu incitant din nr. 84 al revistei Oglinda literară: Fratele Vasile Alecsandri scrie balada Miorița, semnat de Alexandru Bulandra şi ilustrat, desigur, cu fotografia acestuia, nu a bardului de la Mirceşti. Îndoiala de o clipă că Vasile Alecsandri ar fi putut fi frate cu dl Bulandra e repede elucidată de text: articolul e scris din interiorul masoneriei şi avansează ipoteza aberantă că „fratele” Alecsandri ar fi rescris variantele ardeleneşti de colind ale motivului mioritic doar pentru a le infuza cu sugestii şi motivații ale ordinului masoneriei, secret pe vremuri. Partea proastă e că textul dlui Bulandra se târâie într-un registru subcultural jenant: Alecsandri ar fi răspuns variantelor transilvane ale Mioriței „cum îi era felul, orgolios, cu un text moldovean mai frumos şi mai bogat în simboluri masonice decât cel ardelean”. De altfel, în acelaşi număr, se deschide un serial cu tema apartenenței la masonerie a lui Salvador Allende, preşedintele de stânga al Republicii Chile. Asta, pentru a ne face o idee clară despre orientarea acestei aiuritoare publicații literare.
Ipoteza despre Miorița masonică nu e întrecută în pitoresc decât de vehementul text al dlui Gheorghe Andrei Neagu, cu titlul Stimați cacopatrizi, în care face propunerea şi mai aberantă ca revistele literare să fie subvenționate de la stat după numărul de accesări ale versiunilor lor online. Asta după ce redactorul şef publică într-o altă pagină Topul revistelor literare după nr. de accesări, în care Oglinda literară e pe primul loc, evident, cu 4057 intrări, înaintea României literare, care apare la poziția 3, cu doar 22 de accesări, dar şi la.. poziția 16, fără nici o accesare! Aberația constă în faptul că dl Neagu propune noua normă de subvenționare a revistelor literare după numărul de accesări ale versiunilor lor de internet, deşi nu a normat încă nimeni acest domeniu al publicațiilor online. Ce contează că România literară ar fi pe primul loc în topul real al vânzărilor ediției de hârtie (iar Oglinda pe un loc modest), dl Neagu a găsit criteriul să răstoarne lucrurile: accesările online! Dar unde scrie că revistele literare sunt obligate să aibă versiuni online şi că tocmai acestea, şi nu cele tradiționale de hârtie, ar fi reperul normei şi normalității? De altfel, o parte din revistele codaşe în topul dlui Neagu nici n-au versiuni online, sau dacă au, n-au făcut contracte cu traffic.ro, care numără accesările.
Şi apoi, dacă lucrurile s-ar întâmpla cum cere dl Neagu, cu un ton imperios, excesiv de gonflat în raport cu miza s.f. a pretenției sale, performanța respectivă se poate rezolva uşor, cu un mic grup de prieteni, sau cu ajutorul familiei, care nu s-ar ocupa timp de câteva ore decât cu jocul accesărilor. Mult prea multă energie pamfletară a risipit redactorul şef al oglinjoarei vrâncene, polemizând cu publicațiile fără accesări („Puteți să vă finanțați produsul găşcos dâmbovițean că tot în urma mea rămâneți”!), fără nici o miză de perspectivă imediată, atâta timp cât domeniul comunicărilor virtuale nu este supus, el însuşi, unei riguroase normări. (Z.I.)
Ipoteza despre Miorița masonică nu e întrecută în pitoresc decât de vehementul text al dlui Gheorghe Andrei Neagu, cu titlul Stimați cacopatrizi, în care face propunerea şi mai aberantă ca revistele literare să fie subvenționate de la stat după numărul de accesări ale versiunilor lor online. Asta după ce redactorul şef publică într-o altă pagină Topul revistelor literare după nr. de accesări, în care Oglinda literară e pe primul loc, evident, cu 4057 intrări, înaintea României literare, care apare la poziția 3, cu doar 22 de accesări, dar şi la.. poziția 16, fără nici o accesare! Aberația constă în faptul că dl Neagu propune noua normă de subvenționare a revistelor literare după numărul de accesări ale versiunilor lor de internet, deşi nu a normat încă nimeni acest domeniu al publicațiilor online. Ce contează că România literară ar fi pe primul loc în topul real al vânzărilor ediției de hârtie (iar Oglinda pe un loc modest), dl Neagu a găsit criteriul să răstoarne lucrurile: accesările online! Dar unde scrie că revistele literare sunt obligate să aibă versiuni online şi că tocmai acestea, şi nu cele tradiționale de hârtie, ar fi reperul normei şi normalității? De altfel, o parte din revistele codaşe în topul dlui Neagu nici n-au versiuni online, sau dacă au, n-au făcut contracte cu traffic.ro, care numără accesările.
Şi apoi, dacă lucrurile s-ar întâmpla cum cere dl Neagu, cu un ton imperios, excesiv de gonflat în raport cu miza s.f. a pretenției sale, performanța respectivă se poate rezolva uşor, cu un mic grup de prieteni, sau cu ajutorul familiei, care nu s-ar ocupa timp de câteva ore decât cu jocul accesărilor. Mult prea multă energie pamfletară a risipit redactorul şef al oglinjoarei vrâncene, polemizând cu publicațiile fără accesări („Puteți să vă finanțați produsul găşcos dâmbovițean că tot în urma mea rămâneți”!), fără nici o miză de perspectivă imediată, atâta timp cât domeniul comunicărilor virtuale nu este supus, el însuşi, unei riguroase normări. (Z.I.)