Ancheta VR
Marian Drăghici
DEFAZAJ. FINAL DESCHIS
Articol publicat în ediția Viața Românească 5 / 2009
Ce se întâmpla la Chisinau dupa 5 aprilie pare tras la indigo, cu un defazaj de doua decenii, dupa Bucurestii anilor ‘89-‘90. Genul de evenimente zise epocale, ce surprind si nu prea. Dar de oripilat, numai daca stai si te uiti la televizor, te oripileaza. ßi te uiti, vizionezi, n-ai ce face: siderat, coplesit de oroare si scârba, te uiti, vizionezi…
Minciuna lata ca politica de stat, proferata de „marele papusar” la ora de vârf, printre dinti, gutural-rinocereste cu atât mai amenintator. Minciuna oficiala „însusita” responsabil, din frica, în familie, scoala, Universitate, iar pe strada, la lumina zilei, teroarea cotidiana dezlantuita în masa. De unde re-re-cunoastem noi toate astea?! Un „film” rupt si cârpit, cu distributie rudimentar reciclata, rulând prin coclaurii Estului în „regie” afina, nu doar o data, direct, brutal, din spatiul public pe micile ecrane: alegeri grav abuzate de o putere (neo)comunista, în dispret grosier pentru normele democratiei europene, valuri de tineri cizelati în spiritul acelor norme protestând pasnic – indignati, dar pasnic, cu lumânari aprinse în mâini –, protestele lor pervertite la ordin de „tatucul natiunii” – comunist, deci ateu, deci dat dracului. Batai de strada, incendieri, devastari de sedii, arestari cu sutele la adapostul noptii, interzicerea liberei circulatii a românilor, dinspre vest, „arestarea” comunitatii într-un climat de groaza administrat în „stil” politienesc, la discretia „alesilor”. ßi înca, bineînteles, inventarea unui dusman extern, delegarea vinei în cârca lui, prostirea oamenilor prin saraca televiziune (de stat) confiscata, etc., etc.
Ei bine, toate – inclusiv limbajul si gestica retro, resentimentare, în care se îmbraca faptele –, se prea cunosc din România lui decembrie 1989, dar si a Pietei Universitatii din primavara urmatoare. Mai credea cineva atunci, dupa „revolutie” si mineriade, în sansa integrarii europene pe termen scurt a plaiurilor mioritice? Putini, foarte putini. Mai spera, mai pot spera tinerii din Moldova dupa 7 aprilie, proaspat zvântati în batai, interogati în umilinta, îngroziti de spectrul închisorii, la un viitor comun european cât-decât apropiat? Istoria recenta zice ca da, sa spere. E dreptul persoanei, al generatiilor de oameni liberi ce vor veni. Au si venit. „Avem de-a face aici cu prima generatie europeana a Basarabiei, care opune derivelor de tot felul luciditatea si ratiunea. E un privilegiu sa stii ca exista”, nota despre tinerii scriitori din jurul revistei Contrafort, înca din 2003, Mircea A. Diaconu, citat într-unul din textele propuse în acest grupaj. Lista noilor, în cap cu Vasile Gârnet si Vitalie Ciobanu, daca ar fi s-o desfasor aici cu completari de minima rigoare, de la Em. Galaicu-Paun, Grigore Chiper si Mircea V. Ciobanu, la Igor Mocanu, Maria ßleahtitchi si Nicolae Leahu, la Ghenadie Nicu, Dumitru Crudu, Irina Nechit, Nicolae Popa, Nicoleta Esinencu, Larisa Turea, sa zicem –, mi-ar umple cu straluciri articolul si, redactata fara nici o ordine, cu inevitabile omisiuni cu tot, ar da pe-afara. E de la sine înteles ca noua generatie basarabeana de stil european nu se restrânge la scriitori, la cultura, ci subîntinde toate elitele, atâtea cât sunt ele – abia mijite, dar elite –, din economie, politica, armata, biserica, administratie. Viata Româneasca le-a deschis si le va deschide în continuare paginile, nu numai prin cronicile lui Vitalie Ciobanu, de respiratie evident… continentala.
În urma cu aproape 20 de ani, din cauza evenimentelor de grozava amintire – puse la cale de comunisti/securisti întocmai ca azi în RM –, nici tara lui Ion Iliescu nu parea sa aiba, sa mai aiba vreo sansa de europenizare pe termen scurt. ßi totusi, tinerii, spre cinstea lor, cei mai multi dintre ei, nu si-au pierdut atunci, de tot, speranta. Nu în proportie de masa, nu ca ruptura abisala în textura societatii. N-au fugit toti deodata, cei ce contau ca vector al schimbarii, în Turcia, în SUA, în Canada. Iar istoria a jucat de partea lor. Greoi, cu poticneli lamentabile, cu suisuri mici si coborâsuri vertiginoase, dar a jucat cu ei. Batrânetea moralmente virusata, cu un „ales”, al sau, în frunte, le refuzase prin votul orbului o soarta imediata mai buna. De-acum, toate astea sunt în România o amintire trista, si-atât.
Tinerii de la Chisinau intimidati, arestati, facuti pierduti prin sectii de politie sau si mai rau, în acest început de aprilie pascal, vor razbi într-o buna zi la lumina. Cu moartea pre moarte calcând, da. Mental, spiritualmente, dar si cu drepturi lumesti, cetatenesti. Lumânarile aprinse de ei, într-o procesiune tacuta, nu se poate sa fi ars de pomana. Acestor tineri abia intrati în viata, tremurând singuri sau cu familiile zile si nopti pentru chiar viata si libertatea lor, în case, în scoli, pe strada, \n m~inile politiei, în beciurile puterii, li s-au alaturat spontan, în mai putin de o saptamâna – aflam pe Internet –, peste 50 de ONG-uri din orase de dincoace de Prut, între care zece asociatii studentesti. La închiderea editiei, am primit Declaratia din partea Moldova PEN Centru, pe care o publicam \n deschiderea acestui dosar. ßi numarul protestatarilor ce se fac auziti creste, creste. E stiut acum din toata literatura gulagului, ca toti cei oprimati de totalitarisme au de partea lor nu (doar) entitati politice de serviciu, ca Bucurestiul, Bruxellesul sau Washingtonul, au de partea lor justitia imanenta, mersul istoriei. Un mers al istoriei cu calcatura implacabila, care îi va face pe Voronin si ai sai, mai devreme, nu mai târziu, una cu trecutul. De trista amintire, fireste. ßi în România, si în Moldova. ßi \n toata lumea civilizata. În mai putin de 20 de ani, în mult mai putin…
Pe parcursul celor patru episoade, ancheta cu titlul Basarabia, înspre europenitate? a evoluat sub presiunea evenimentelor. Textele primite, ale unor colaboratori de toata isprava, suna în noile conditii ca defazate, caduce, imposibil de utilizat. Chestionarul, chiar adaptat, s-a resorbit la Dan Dungaciu în pura analiza geopolitica a realitatii trans-prutene. Cine este dl Dan Dungaciu, am scris mai pe larg în numarul trecut. Aici nu fac decât sa-i aduc multumiri si pe aceasta cale pentru abordarea clara, corolar al unei teme complicate, în curs, cu final deschis la toti nasturii posibilului.
Comentariul dnei Eugenia Bojoga, elaborat cu reveniri insistente pâna la forma finala tiparita – travaliu ce, îmi permit sa spun, denota o constiinta pe cale de disparitie a profesiei scrisului –, se aplica unor repere editoriale în tema data, si care sigur merita a fi repuse în discutie din perspectiva acestui moment istoric, extrem de dramatic pentru vecinatatea noastra estica. E vorba de Anatomia unui faliment geopolitic, Republica Moldova, de Vitalie Ciobanu, si Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate, de Vasile Gârnet, ambele volume aparute în 2005 la Editura Polirom. Succinta prezentare a Eugeniei Bojoga, în nota de subsol la articolul d-sale.
În fine, Vitalie Ciobanu, la rubrica al carei titular este, comenteaza recentul volum al lui Dan Dungaciu, Cine suntem noi? Cronici de la Est la Vest, aparut la începutul acestui an la Editura Cartier.
Minciuna lata ca politica de stat, proferata de „marele papusar” la ora de vârf, printre dinti, gutural-rinocereste cu atât mai amenintator. Minciuna oficiala „însusita” responsabil, din frica, în familie, scoala, Universitate, iar pe strada, la lumina zilei, teroarea cotidiana dezlantuita în masa. De unde re-re-cunoastem noi toate astea?! Un „film” rupt si cârpit, cu distributie rudimentar reciclata, rulând prin coclaurii Estului în „regie” afina, nu doar o data, direct, brutal, din spatiul public pe micile ecrane: alegeri grav abuzate de o putere (neo)comunista, în dispret grosier pentru normele democratiei europene, valuri de tineri cizelati în spiritul acelor norme protestând pasnic – indignati, dar pasnic, cu lumânari aprinse în mâini –, protestele lor pervertite la ordin de „tatucul natiunii” – comunist, deci ateu, deci dat dracului. Batai de strada, incendieri, devastari de sedii, arestari cu sutele la adapostul noptii, interzicerea liberei circulatii a românilor, dinspre vest, „arestarea” comunitatii într-un climat de groaza administrat în „stil” politienesc, la discretia „alesilor”. ßi înca, bineînteles, inventarea unui dusman extern, delegarea vinei în cârca lui, prostirea oamenilor prin saraca televiziune (de stat) confiscata, etc., etc.
Ei bine, toate – inclusiv limbajul si gestica retro, resentimentare, în care se îmbraca faptele –, se prea cunosc din România lui decembrie 1989, dar si a Pietei Universitatii din primavara urmatoare. Mai credea cineva atunci, dupa „revolutie” si mineriade, în sansa integrarii europene pe termen scurt a plaiurilor mioritice? Putini, foarte putini. Mai spera, mai pot spera tinerii din Moldova dupa 7 aprilie, proaspat zvântati în batai, interogati în umilinta, îngroziti de spectrul închisorii, la un viitor comun european cât-decât apropiat? Istoria recenta zice ca da, sa spere. E dreptul persoanei, al generatiilor de oameni liberi ce vor veni. Au si venit. „Avem de-a face aici cu prima generatie europeana a Basarabiei, care opune derivelor de tot felul luciditatea si ratiunea. E un privilegiu sa stii ca exista”, nota despre tinerii scriitori din jurul revistei Contrafort, înca din 2003, Mircea A. Diaconu, citat într-unul din textele propuse în acest grupaj. Lista noilor, în cap cu Vasile Gârnet si Vitalie Ciobanu, daca ar fi s-o desfasor aici cu completari de minima rigoare, de la Em. Galaicu-Paun, Grigore Chiper si Mircea V. Ciobanu, la Igor Mocanu, Maria ßleahtitchi si Nicolae Leahu, la Ghenadie Nicu, Dumitru Crudu, Irina Nechit, Nicolae Popa, Nicoleta Esinencu, Larisa Turea, sa zicem –, mi-ar umple cu straluciri articolul si, redactata fara nici o ordine, cu inevitabile omisiuni cu tot, ar da pe-afara. E de la sine înteles ca noua generatie basarabeana de stil european nu se restrânge la scriitori, la cultura, ci subîntinde toate elitele, atâtea cât sunt ele – abia mijite, dar elite –, din economie, politica, armata, biserica, administratie. Viata Româneasca le-a deschis si le va deschide în continuare paginile, nu numai prin cronicile lui Vitalie Ciobanu, de respiratie evident… continentala.
În urma cu aproape 20 de ani, din cauza evenimentelor de grozava amintire – puse la cale de comunisti/securisti întocmai ca azi în RM –, nici tara lui Ion Iliescu nu parea sa aiba, sa mai aiba vreo sansa de europenizare pe termen scurt. ßi totusi, tinerii, spre cinstea lor, cei mai multi dintre ei, nu si-au pierdut atunci, de tot, speranta. Nu în proportie de masa, nu ca ruptura abisala în textura societatii. N-au fugit toti deodata, cei ce contau ca vector al schimbarii, în Turcia, în SUA, în Canada. Iar istoria a jucat de partea lor. Greoi, cu poticneli lamentabile, cu suisuri mici si coborâsuri vertiginoase, dar a jucat cu ei. Batrânetea moralmente virusata, cu un „ales”, al sau, în frunte, le refuzase prin votul orbului o soarta imediata mai buna. De-acum, toate astea sunt în România o amintire trista, si-atât.
Tinerii de la Chisinau intimidati, arestati, facuti pierduti prin sectii de politie sau si mai rau, în acest început de aprilie pascal, vor razbi într-o buna zi la lumina. Cu moartea pre moarte calcând, da. Mental, spiritualmente, dar si cu drepturi lumesti, cetatenesti. Lumânarile aprinse de ei, într-o procesiune tacuta, nu se poate sa fi ars de pomana. Acestor tineri abia intrati în viata, tremurând singuri sau cu familiile zile si nopti pentru chiar viata si libertatea lor, în case, în scoli, pe strada, \n m~inile politiei, în beciurile puterii, li s-au alaturat spontan, în mai putin de o saptamâna – aflam pe Internet –, peste 50 de ONG-uri din orase de dincoace de Prut, între care zece asociatii studentesti. La închiderea editiei, am primit Declaratia din partea Moldova PEN Centru, pe care o publicam \n deschiderea acestui dosar. ßi numarul protestatarilor ce se fac auziti creste, creste. E stiut acum din toata literatura gulagului, ca toti cei oprimati de totalitarisme au de partea lor nu (doar) entitati politice de serviciu, ca Bucurestiul, Bruxellesul sau Washingtonul, au de partea lor justitia imanenta, mersul istoriei. Un mers al istoriei cu calcatura implacabila, care îi va face pe Voronin si ai sai, mai devreme, nu mai târziu, una cu trecutul. De trista amintire, fireste. ßi în România, si în Moldova. ßi \n toata lumea civilizata. În mai putin de 20 de ani, în mult mai putin…
Pe parcursul celor patru episoade, ancheta cu titlul Basarabia, înspre europenitate? a evoluat sub presiunea evenimentelor. Textele primite, ale unor colaboratori de toata isprava, suna în noile conditii ca defazate, caduce, imposibil de utilizat. Chestionarul, chiar adaptat, s-a resorbit la Dan Dungaciu în pura analiza geopolitica a realitatii trans-prutene. Cine este dl Dan Dungaciu, am scris mai pe larg în numarul trecut. Aici nu fac decât sa-i aduc multumiri si pe aceasta cale pentru abordarea clara, corolar al unei teme complicate, în curs, cu final deschis la toti nasturii posibilului.
Comentariul dnei Eugenia Bojoga, elaborat cu reveniri insistente pâna la forma finala tiparita – travaliu ce, îmi permit sa spun, denota o constiinta pe cale de disparitie a profesiei scrisului –, se aplica unor repere editoriale în tema data, si care sigur merita a fi repuse în discutie din perspectiva acestui moment istoric, extrem de dramatic pentru vecinatatea noastra estica. E vorba de Anatomia unui faliment geopolitic, Republica Moldova, de Vitalie Ciobanu, si Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate, de Vasile Gârnet, ambele volume aparute în 2005 la Editura Polirom. Succinta prezentare a Eugeniei Bojoga, în nota de subsol la articolul d-sale.
În fine, Vitalie Ciobanu, la rubrica al carei titular este, comenteaza recentul volum al lui Dan Dungaciu, Cine suntem noi? Cronici de la Est la Vest, aparut la începutul acestui an la Editura Cartier.