Anchetă
Dan Dungaciu
ESTUL SI VESTUL SE CIOCNESC LA CHISINAU
Articol publicat în ediția Viața Românească 5 / 2009
„Orice cerere pentru organizarea de noi alegeri
pentru reexaminarea rezultatului votului
care a avut loc este fara fundament.”
(Ministrul rus de externe Serghei Lavrov)
S-a spus de nenumarate ori ca grila principala prin care trebuie developate orice evenimente de la Chisinau trebuie sa fie geopolitica. În R. Moldova nu exista doctrine, cât orientari strategice, nu exista partide politice, ci geopolitice. Însa nu doar motivatiile sau consecintele trebuie cercetate la acest nivel, ci si posibilele evolutii. De aceea trebuie sa revenim mereu la ea, la aceasta grila, inclusiv atunci când vorbim despre evenimentele post-electorale de la Chisinau.
Primul ambasador UE persona non grata
Evolutiile din stânga Prutului sunt acum cunoscute, iar mizele încep sa se limpezeasca. Tocmai de aceea, unii s-au grabit sa arate cu degetul „vinovatii”. Daca la început presedintele Voronin a vorbit despre „fascism”, „pogrom” si „forte externe”, era firesc sa revina cu identificari explicite. Si a revenit: vinovatul principal este – cum altfel? – România.
Ce a urmat este fara precedent. R. Moldova impune vize pentru cetatenii români, desi, la sfârsitul anului 2007, Comisia Europeana si Chisinaul au semnat un acord care prevede facilitarea regimului vizelor în spatiul UE pentru cetatenii moldoveni, prin acest document Chisinaul obligându-se sa ridice regimul vizelor pentru toate statele comunitare, inclusiv pentru România. Mai mult, R. Moldova, stat vecin si cu aspiratii europene, expulzeaza pe seful unei misiuni diplomatice europene si pe ministrul-consilier al Ambasadei, diplomatii românii fiind declarati personae non gratae.
Este primul caz de acest gen din istoria uniunii.
Cum se traduce în rusa acuzatia la adresa României?
Moscova flancheaza toate gesturile si declaratiile Chisinaului cu mesaje aprobatoare si, concomitent, cu aluzii nu dintre cele mai fine, care trec dincolo de acuze la adresa Bucurestiului. Caci, pentru Moscova, România nu este numai România! Chiar daca Ministrul de Externe Lavrov nu a facut referiri explicite la vreo implicare a unor forte straine în R. Moldova, Duma ruseasca a discutat o asemenea varianta. Iar seful Comisiei pentru CSI, Aleksei Ostrovsky a facut o legatura directa între serviciile secrete românesti, cele americane si manifestatiile de la Chisinau, afirmând ca Vestul vrea „sa produca schimbari, astfel încât R. Moldova sa se alature aliantei euro-atlantice. Si nu e sigurul. Leonid Graci, liderul din Crimeea al Partidului Comunist din Ucraina a declarat ca în spatele organizarii revoltelor în Chisinau stau SUA, „presând metodic Rusia în spatiul post-sovietic”, iar politologul rus Aleksandr Dughin a vorbit si el în „Komsomolskaya Pravda” despre faptul ca „în R. Moldova se întâmpla revolutia portocalie, planificata de administratia presedintelui SUA, Barack Obama”. Vocala Natalia Vitrenko, liderul Partidul Socialist Progresiv din Ucraina, pro-rus, a spus si ea, explicit, ca în spatele revoltelor din Chisinau stau „Statele Unite si NATO”.
Invocarea Americii si NATO alaturi de România este cruciala aici. Semn clar ca la Moscova, sau în cercurile ei de influenta, cineva gândeste si prioritar în acesti termeni – chiar daca o spun doar unii. Miza Chisinaului este citita tot în termeni de Razboi Rece. De aici sprijinul fratesc pentru regimul Voronin.
O Rusie impetuoasa ca un Titanic
Federatia Rusa este astazi pe val. Moscova e satisfacuta de evolutiile din Ucraina sau Georgia si simte ca detine toate cartile în ceea ce ea numeste „vecinatatea apropiata”. De aceea nu tolereaza nici macar semnele care i-ar putea sugera o „revolutie colorata”, precum Revolutia Rozelor din 2003, cea Oranj din 2004 sau esuata, un an mai târziu, Revolutia Fucsie din Azerbaidjan. Mai cu seama ca, în ceea ce priveste R. Moldova, lucrurile merg cum nu se poate mai bine. Vizite peste vizite: Lavrov la Chisinau, Voronin la Moscova, Ministrul rus al Economiei în R. Moldova, felicitari calde pre- si post-electorale la adresa PCRM, reluarea negocierilor „2 plus 1” în chestiunea transnistreana si transmiterea unui semnal clar Vestului ca muzica o face tot Moscova în aceste negocieri. La care se adauga, ostentativ, si titlul de personae non-gratae atribuit de liderul nerecunoscutei Transnistrii ambasadorilor SUA, Cehiei si al UE. Semnalul este clar: SUA si UE nu au ce cauta (nici) la tratative.
Care sa fi fost motivul atâtor întâlniri Rusia – R. Moldova?
Hotul care striga hotii!
Inutil sa mai reluam aici argumentele Moscovei pentru importanta geopolitica a R. Moldova. Înca din timpul Razboiului din Transnistria devenise clar ca orice relatie strânsa Bucuresti – Chisinau ar fi însemnat atragerea R. Moldova în spatiul euro-atlantic. Ceea ce trebuia si trebuie evitat cu orice pret. Acesta este principalul obiectiv al Moscovei. Un al doilea obiectiv este Ucraina, prinsa în triunghiul Belarus-R.Moldova-Crimeea pe care Rusia a nazuit dintotdeauna sa îl controleze. La toate acestea se mai adauga, recent, un al treilea element. Paradoxal, aparent, importanta geopolitica a R. Moldova (dar si a Belarusului) creste proportional cu perceptia esecului în cazul Ucrainei. Prea mare si prea complicata pentru a fi digerata urgent de spatiul euroatlantic, Ucraina ramâne importanta fara a mai putea fi o prioritate. De aici posibila schimbare de perspectiva geopolitica a Vestului, respectiv accentul pe cele doua state ca o compensatie de moment pentru cvasi-esecul ucrainean. Ambele au proximitate geografica cu Vestul, dimensiuni digerabile si cultura compatibila cu spatiul euroatlantic. Evident, R. Moldova ar fi un candidat perfect într-o asemenea strategie de absorbtie – faptul ca desovietizarea Rasaritului a început cu Germania de Est este un fapt incontestabil.
Si Rusia stie asta, de aici obsesia ei de a se fixa în Chisinau mai repede decât ar fi facut-o Occidentul. Care Occident, în acest caz, este identificat de fiecare data drept România (flancata de SUA si NATO). Ceea ce se petrece astazi la Chisinau, dincolo de orice emotii, este ocuparea ostentativa si explicita de catre Rusia a unui avanpost important într-o confruntare geopolitica neostoita.
Unde este America?
Pozitia SUA este astazi timida în acest spatiu. Am mai scris aici ca exista o serie de motive ca sa explicam – nu sa justificam! – lentoarea euroatlantica pe directia Est. (În acest sens, nici prestatia Washingtonului fata de evenimentele de la Chisinau nu au generat mare entuziasm.)
Si totusi, prima saptamâna a lunii aprilie, considerata a fi cea mai importanta de la sfârsitul Razboiului Rece încoace, lasa o portita de speranta. Discutiile ruso-americane s-au purtat într-o atmosfera destinsa, dar nu s-au încheiat cu rezultate concrete. Rusii nu au acceptat presiuni asupra Iranului si programului sau nuclear în schimbul abandonarii scutului antiracheta din Polonia si Cehia, iar importanta rutelor alternative de transport pentru Afganistan (prin Asia Centrala) a fost minimalizata de SUA. NATO a ramas angajat în sustinerea Ucrainei si a Georgiei. În plus, recent, negociatoarea americana avertiza ca discutiile privitoare la tratatul de reducere a armelor strategice START ar putea dura mai mult decât este prevazut si „nu trebuie sa ne grabim spre linia de sosire doar ca sa ajungem acolo”.
Ambiguitatea relatiei SUA-Rusia este, deocamdata, singurul lucru bun relativ la ce se petrece în Chisinau. Miza aici – o repetam – este oprirea frontierei euroatlantice pe Prut si Rusia stie asta si actioneaza în consecinta.
America stie si ea. Mai trebuie sa si actioneze.
(Dan DUNGACIU este conferentiar la Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti, autor al volumelor Moldova ante portas si Cine suntem noi? Cronici de la Est la Vest)
pentru reexaminarea rezultatului votului
care a avut loc este fara fundament.”
(Ministrul rus de externe Serghei Lavrov)
S-a spus de nenumarate ori ca grila principala prin care trebuie developate orice evenimente de la Chisinau trebuie sa fie geopolitica. În R. Moldova nu exista doctrine, cât orientari strategice, nu exista partide politice, ci geopolitice. Însa nu doar motivatiile sau consecintele trebuie cercetate la acest nivel, ci si posibilele evolutii. De aceea trebuie sa revenim mereu la ea, la aceasta grila, inclusiv atunci când vorbim despre evenimentele post-electorale de la Chisinau.
Primul ambasador UE persona non grata
Evolutiile din stânga Prutului sunt acum cunoscute, iar mizele încep sa se limpezeasca. Tocmai de aceea, unii s-au grabit sa arate cu degetul „vinovatii”. Daca la început presedintele Voronin a vorbit despre „fascism”, „pogrom” si „forte externe”, era firesc sa revina cu identificari explicite. Si a revenit: vinovatul principal este – cum altfel? – România.
Ce a urmat este fara precedent. R. Moldova impune vize pentru cetatenii români, desi, la sfârsitul anului 2007, Comisia Europeana si Chisinaul au semnat un acord care prevede facilitarea regimului vizelor în spatiul UE pentru cetatenii moldoveni, prin acest document Chisinaul obligându-se sa ridice regimul vizelor pentru toate statele comunitare, inclusiv pentru România. Mai mult, R. Moldova, stat vecin si cu aspiratii europene, expulzeaza pe seful unei misiuni diplomatice europene si pe ministrul-consilier al Ambasadei, diplomatii românii fiind declarati personae non gratae.
Este primul caz de acest gen din istoria uniunii.
Cum se traduce în rusa acuzatia la adresa României?
Moscova flancheaza toate gesturile si declaratiile Chisinaului cu mesaje aprobatoare si, concomitent, cu aluzii nu dintre cele mai fine, care trec dincolo de acuze la adresa Bucurestiului. Caci, pentru Moscova, România nu este numai România! Chiar daca Ministrul de Externe Lavrov nu a facut referiri explicite la vreo implicare a unor forte straine în R. Moldova, Duma ruseasca a discutat o asemenea varianta. Iar seful Comisiei pentru CSI, Aleksei Ostrovsky a facut o legatura directa între serviciile secrete românesti, cele americane si manifestatiile de la Chisinau, afirmând ca Vestul vrea „sa produca schimbari, astfel încât R. Moldova sa se alature aliantei euro-atlantice. Si nu e sigurul. Leonid Graci, liderul din Crimeea al Partidului Comunist din Ucraina a declarat ca în spatele organizarii revoltelor în Chisinau stau SUA, „presând metodic Rusia în spatiul post-sovietic”, iar politologul rus Aleksandr Dughin a vorbit si el în „Komsomolskaya Pravda” despre faptul ca „în R. Moldova se întâmpla revolutia portocalie, planificata de administratia presedintelui SUA, Barack Obama”. Vocala Natalia Vitrenko, liderul Partidul Socialist Progresiv din Ucraina, pro-rus, a spus si ea, explicit, ca în spatele revoltelor din Chisinau stau „Statele Unite si NATO”.
Invocarea Americii si NATO alaturi de România este cruciala aici. Semn clar ca la Moscova, sau în cercurile ei de influenta, cineva gândeste si prioritar în acesti termeni – chiar daca o spun doar unii. Miza Chisinaului este citita tot în termeni de Razboi Rece. De aici sprijinul fratesc pentru regimul Voronin.
O Rusie impetuoasa ca un Titanic
Federatia Rusa este astazi pe val. Moscova e satisfacuta de evolutiile din Ucraina sau Georgia si simte ca detine toate cartile în ceea ce ea numeste „vecinatatea apropiata”. De aceea nu tolereaza nici macar semnele care i-ar putea sugera o „revolutie colorata”, precum Revolutia Rozelor din 2003, cea Oranj din 2004 sau esuata, un an mai târziu, Revolutia Fucsie din Azerbaidjan. Mai cu seama ca, în ceea ce priveste R. Moldova, lucrurile merg cum nu se poate mai bine. Vizite peste vizite: Lavrov la Chisinau, Voronin la Moscova, Ministrul rus al Economiei în R. Moldova, felicitari calde pre- si post-electorale la adresa PCRM, reluarea negocierilor „2 plus 1” în chestiunea transnistreana si transmiterea unui semnal clar Vestului ca muzica o face tot Moscova în aceste negocieri. La care se adauga, ostentativ, si titlul de personae non-gratae atribuit de liderul nerecunoscutei Transnistrii ambasadorilor SUA, Cehiei si al UE. Semnalul este clar: SUA si UE nu au ce cauta (nici) la tratative.
Care sa fi fost motivul atâtor întâlniri Rusia – R. Moldova?
Hotul care striga hotii!
Inutil sa mai reluam aici argumentele Moscovei pentru importanta geopolitica a R. Moldova. Înca din timpul Razboiului din Transnistria devenise clar ca orice relatie strânsa Bucuresti – Chisinau ar fi însemnat atragerea R. Moldova în spatiul euro-atlantic. Ceea ce trebuia si trebuie evitat cu orice pret. Acesta este principalul obiectiv al Moscovei. Un al doilea obiectiv este Ucraina, prinsa în triunghiul Belarus-R.Moldova-Crimeea pe care Rusia a nazuit dintotdeauna sa îl controleze. La toate acestea se mai adauga, recent, un al treilea element. Paradoxal, aparent, importanta geopolitica a R. Moldova (dar si a Belarusului) creste proportional cu perceptia esecului în cazul Ucrainei. Prea mare si prea complicata pentru a fi digerata urgent de spatiul euroatlantic, Ucraina ramâne importanta fara a mai putea fi o prioritate. De aici posibila schimbare de perspectiva geopolitica a Vestului, respectiv accentul pe cele doua state ca o compensatie de moment pentru cvasi-esecul ucrainean. Ambele au proximitate geografica cu Vestul, dimensiuni digerabile si cultura compatibila cu spatiul euroatlantic. Evident, R. Moldova ar fi un candidat perfect într-o asemenea strategie de absorbtie – faptul ca desovietizarea Rasaritului a început cu Germania de Est este un fapt incontestabil.
Si Rusia stie asta, de aici obsesia ei de a se fixa în Chisinau mai repede decât ar fi facut-o Occidentul. Care Occident, în acest caz, este identificat de fiecare data drept România (flancata de SUA si NATO). Ceea ce se petrece astazi la Chisinau, dincolo de orice emotii, este ocuparea ostentativa si explicita de catre Rusia a unui avanpost important într-o confruntare geopolitica neostoita.
Unde este America?
Pozitia SUA este astazi timida în acest spatiu. Am mai scris aici ca exista o serie de motive ca sa explicam – nu sa justificam! – lentoarea euroatlantica pe directia Est. (În acest sens, nici prestatia Washingtonului fata de evenimentele de la Chisinau nu au generat mare entuziasm.)
Si totusi, prima saptamâna a lunii aprilie, considerata a fi cea mai importanta de la sfârsitul Razboiului Rece încoace, lasa o portita de speranta. Discutiile ruso-americane s-au purtat într-o atmosfera destinsa, dar nu s-au încheiat cu rezultate concrete. Rusii nu au acceptat presiuni asupra Iranului si programului sau nuclear în schimbul abandonarii scutului antiracheta din Polonia si Cehia, iar importanta rutelor alternative de transport pentru Afganistan (prin Asia Centrala) a fost minimalizata de SUA. NATO a ramas angajat în sustinerea Ucrainei si a Georgiei. În plus, recent, negociatoarea americana avertiza ca discutiile privitoare la tratatul de reducere a armelor strategice START ar putea dura mai mult decât este prevazut si „nu trebuie sa ne grabim spre linia de sosire doar ca sa ajungem acolo”.
Ambiguitatea relatiei SUA-Rusia este, deocamdata, singurul lucru bun relativ la ce se petrece în Chisinau. Miza aici – o repetam – este oprirea frontierei euroatlantice pe Prut si Rusia stie asta si actioneaza în consecinta.
America stie si ea. Mai trebuie sa si actioneze.
(Dan DUNGACIU este conferentiar la Facultatea de Sociologie a Universitatii Bucuresti, autor al volumelor Moldova ante portas si Cine suntem noi? Cronici de la Est la Vest)