POEME

la sora mea


ma duc la sora mea, ea îmi da sa manînc,
apoi îmi pregateste bagajul pentru vizita la parintii
de sub pamînt – patru flori, cîteva mere si lumînari.
din urma, îmi striga aspru: spune-le c-o sa trec
si eu pe la ei cînd mai termin din treburi!

la întoarcere, mai vorbim despre una-alta, sub nuc.
în timp ce ma uit peste gard la gradina salbaticita
a mamei, stiu ca sora se uita curioasa la capul meu
ca la un tractor-jucarie. uneori, îsi aduce din ladita
cu scule ciocanul si, din doua lovituri maiestre,
îl sparge sa vada ce e în el. îi înghite cuisoarele
si sîrmulitele, restul îngropîndu-l sub nuc.

toate astea îi dau mult de lucru.


corabia întoarsa

demult,
ziua de vara era cît o împaratie
si puls de ocean îi dadea
uguitul gugustiucilor nevazuti.
slaba ca un tipar, înotam
fara astîmpar între hotarele ei.

în jurul casei cu acoperisul
de forma unei corabii,
milioane de ochi îmi pîndeau
crestetul crud. nu întrebam nimic,
de frica sa nu mi se raspunda
si sa ma trezesc...

pe întuneric, în patul de lemn,
îmi tineam rasuflarea,
zgomotele noptii sa le-nteleg:
cu carena în vînt,
casa noastra despica încordata
drumul negru spre soare.

acolo, sus

într-o seara de iarna, mama n-a vrut
sa-si mai care propriul suflet si l-a înghitit.
cu ochii albastri închisi,
a lunecat lin pe lînga noi...

noi ne-am strîns vinovati în camera joasa
si nu întelegeam nimic.
„acolo sus vad ochii mamei!” a zis sora
aratînd florile albastre de pe perete –
si vocea ei parea plina de groaza
si inima fratelui spargea linistea
iar eu doar am rîs fara glas
si nimic n-am raspuns.

afara luna se lasase cu pîntecul gol
peste gradina ramasa pustie,
peste oul mortii ei viitoare;
dar noi n-o vedeam, îi desluseam
numai lumina de gheata prin ferestre
si buzele ne tremurau usor.

„uite, acolo-n colt sînt ochii mamei!”,
a spus iar sora. a luat o cîrpa, s-a urcat
pe umerii nostri si i-a sters îndelung
de fum si paianjeni:
lacrimi negre ne-au cazut pe mîini.


conceptia mea despre lume si viata

pîna la douazeci de ani
toti s-au simtit datori sa-mi formeze
o conceptie despre lume si viata.
alti douazeci de ani m-am cocosat
sub aceasta
conceptie despre lume si viata.

acum sînt un cîmp
de pe care s-a smuls pielea de bitum
fiindca într-o zi am dat naibii
conceptia mea despre lume si viata.


îngere cu plete sure

îngere cu plete sure din adînc,
te-am visat. sapai în gradina
si mîinile arse de soare
erau farul meu. cînd
din marul batrîn m-am pravalit
pe pamîntul ca piatra,
ai dat fuga-fuga-n brate sa ma iei,
cu gura ta înviindu-ma.

îngere cu pleata sura,
acum cînd cad
cine sa-mi mai sufle-n gura?


o palarie prea mare

daca vei întelege ca într-o zi
viata a ajuns o palarie prea mare
pentru mine si totusi m-am straduit
cu toate riscurile s-o port,
atunci poate vei primi în dar
capul meu pulsînd fara odihna
pe care sa-l duci tu în brate
ca pe un miel.