INEDIT

De drag de Domnul Sora

Când s-a azvârlit cu piatra,
cercuri, cercuri facea apa.
Când s-a azvârlit cu fierul,
vulturi, vulturi facea cerul.
Dara când a fost sa fie
o decapitare vie
doar de capuri de Stuart,
al Mariei într-un bard,
azvârliram--ce sa fie? –
pe mari o Englitarie,
fier pe zarile noptoase,
stea cu coada: sângerase.
Când s-a azvârlit cu ochiul,
s-a întepenit tot locul.

Dar eresul, dar eresul?
sa-1 zvârlim cu întelesul.


Catre Mihai Sora

Cum se ridica de pe întuneric lumina...
Repudiind-o si lasând-o goala
dispretuind-o de nenumararea ei
impersonala,
smulgând-o si strivind-o
generala,
întocmai eu, inversul ei,
ma-ntorc de la un unu catre trei,
si zbier si urlu si si fluier
cu ochiul îndreptat spre înger.

Lasati-mi epsilonul ca sa sânger!
Lasati-mi epsilonul ca sa sânger!
Lasati-mi epsilonul ca sa sânger!


Parmenide

Se dedica Domnului Mihai Sora

Atunci si numai atunci când a aparut natura
au aparut si lucrurile.
Vai mie, ochii îmi erau numai pentru vedere,
urechile numai pentru auz,
creierul meu gravid de un cuvânt
înca nu nascuse,
iar cât despre întelesul cuvântului--
în jurul meu era o tacere
atât de absorbitoare:
ca mirosul dulceag al unui copil mort.

Vai mie, vai mie,
dar mai ales vai celui
care m-a facut sa înteleg
întelesul.


Catre M.

Eu am aflat o poveste din Tibet
când din gândire toti pluteau în aer,
si sa nu fuga-n Egipet
le atârnau de glezne
pietroaie mari, sa-i tina-n aer.
Le atârnau de glezne
pietroaie mari, sa-i tina-n aer.

Asa se face ca pre când
toti gânditorii din Tibet
stateau deasupra si în aer, neplecând,
toti vulturii de-acolo speriind,
vazând pe gânditorii cei plutind
si nemiscati si având la glezne,
sa nu plece, mari pietroaie.

Oh, tara libera de gânditori,
Tibetule fara de nori,
toti scumpii tai de gânditori
stam ficsi deasupra ta,
Tibet,
nemuritori,
legati de-o glezna uneori,
de-o alta glezna alteori,
cu mari pietroaie.

Tibet, tu, tara fericita,
tu, tara libera de gânditori.
Când vulturii doar uneori
ori vulturoaice alteori,
de frica celor gânditori
le dau ocoale.
Vestita, libera, tu, tara
fara gânditori.


Scrisoare catre Domnul Sora

Mi-ar mai veni si mie, vai,
din când în când, sa zbor întins pe spate,
ca pasarile cele mai crucificate
ale cuvântului din gând.

Mi-ar mai veni si mie,
când si când,
din când în gând,
din gând în cânt.


Catre M. S.

Se dedica Domnului Sora

Insomnia avea o eleganta de balet
de tocmai
de la Leningrad.

Prezenta era o adunare de cartuse trase
si cazute într-un pamânt visiniu,
de alta data,
din sud de Paris.

Cuvântul n-avea nevoie de aripi.

Pasari cu aripi retezate voi n-ati vazut zburând?

Bat din sânge ca din aripi.
Aerul se murdareste de rosu.

Dar de zburat, vulture,
îti raportez ca pasarile zboara
întocmai si la timp!