Cronica literară
Călin Stănculescu

2008 – UN AN BUN PENTRU CARTEA DE FILM ÎN ROMÂNIA

Articol publicat în ediția Viața Românească 6-7 / 2009

Cartea de film are un destin ciudat în tara noastra. La începuturile secolului trecut apareau în tara noastra primele carti dedicate unei arte înca nerecunoscute, si fara a face parade protocroniste se poate afirma ca bibliografia generala a literaturii de specialitate are destule titluri sincron cu cele aparute în Franta, Italia, Germania sau Spania. Organizarea industriei cinematografice românesti între cele doua razboaie mondiale mondiale, nu a fost însotita decât de un interes sporit acordat filmului de catre scriitori si teoreticieni ai literaturii cu nume de rezonanta cum ar fi Mihail Dragomirescu, Tudor Vianu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu etc.etc. Instaurarea comunismului a produs un gol enorm atât în productia cinematografica, dar si în domeniul eforturilor unor autori capabili sa produca serioase contributii la istoria, estetica sau critica cinematografica. çn anii ,70 , editura Meridiane si talentatul ei redactor pe teatru-cinema doamna Viorica Matei, careia as dori sa-i aduc aici un omagiu special pentru acribia , seriozitatea si fermitatea cu care a impus titluri de referinta în bibliografia de specialitate, au produs serii si volume de maxima valoare pentru edificarea unei masive biblioteci de profil. Dar si aici au existat interventii criminale cum ar fi interzicerea volumului de Istorie a cinematografului de Ulrich Gregor si Enno Patalas, volum dat la topit fiindca nu comenta în termeni suficient de laudativi „minunile” cinematografiilor socialiste si în special ale celei românesti. Au existat si beneficiari de lux ai deschiderii spre cartea de cinema, istoricul comunist al filmului, un fel de papa al filmologilor si criticilor vremii, Georges Sadoul, a stat o vreme îndelungata pe banii nostri la Peles pentru a produce o carte destul de mediocra despre inventatorii filmului – fratii Lumière.
Dupa 1990, cartea de film a aparut în mod haotic, putine edituri asumîndu-si un program coerent, continuu si realist pentru editarea cartilor despre arta a saptea – un exemplu ar fi editura Humanitas cu seria „Biblioteca de film”, din care au aparut pâna acum volume despre regizorul David Lynch , un interviu-fluviu cu Federico Fellini si un volum de popularizare semnat de Frederic Strauss si Anne Huet – Cum se fac filmele, cam prea marcat subordonat spiritului Cahiers du cinema.
Cum ani de zile aparitia cartii de film devenea un eveniment singular, anul 2008 în care au aparut multe – cum nu am cifra exacta nu ma hazardez sa afirm un numar – volume dedicate artei a saptea , volume în egala masura valoroase si interesante chiar pentru cititorii neinteresati în mod special de cinematografie.Iata câteva.
Doru Nitescu – Il cinema-menzogna sau incursiune în cinematograful italian reprezinta o inedita abordare a celui mai important, dupa unii autori, cineast italian dupa al Doilea Razboi Mondial si anume Federico Fellini. Dubla abordare, biografica si analitica a operei felliniene ofera autorului posibilitatea realizarii unei monografii complete dedicate autorului filmului-reper La dolce vita, dar si autorului uneia dintre cele mai originale poetici filmice care se numeste Opt si jumatate. Fara a deveni un comentator suta la suta structuralist, Doru Nitescu analizeaza titlurile importante ale filmografiei felliniene prin prisma structurilor clasice – Noptile Cabiriei-,a unui minimalism, privit ca detaliere a unui conflict interior al unui personaj sau al unui grup de personaje – Prova d’orchestra sau prin prisma antistructurilor – Roma, Amarcord, Intervista. Autorul detaliaza convingator si un Fellini mai putin cunoscut prin analiza scenariilor nematerializate – dar si a filmelor publicitare realizate. Cinematograful – minciuna este materializat de autor în tratarea unei duble memorii pe care Fellini o face prin confundarea memoriei colective cu fictiunea, prin crearea unor realitati posibile si paralele cu lumea reala. Sprijinit de mari teoreticieni, printre care Luigi Chiarini sau Christian Metz, Doru Nitescu analizeaza cu inspiratie fabulosul fellinian – nulla si sa tutto s’imagina- mergînd la opera poetica cu Otto e mezzo. Patru anexe completeaza aceasta originala contributie la întelegerea vietii si operei cineastului italian si anume interviuri, filmografie, cronologie a principalelor filme neorealiste, principalele filme ale lui Fellini ca scenarist.
Iuliana Constantinescu – Ultima frontiera reprezinta o exhaustiva lucrare dedicata genului science-fiction, autoarea fiind atenta si cu variantele prezente în literatura, benzi desenate, dar si cu posibilele interferente cu filmul noir, horror sau altele. Autoarea nu neglijeaza subgenurile consacrate sau categoriile mixte cum ar fi science fantasy sau speculative fiction, horror fiction sau slipstreamfiction – termen care se refera la acea literatura aflata la granita dintre SF si orice alt tip de literatura a carei principala tinta este crearea straniului.
Perspectiva istorica a analizei se îmbina cu cea sincronica, reperele valorice fiind marcate de capitole dedicate exhaustiv unei interpretari comparate – Solaris în viziunea lui A. Tarkovski si S. Soderbergh, studiului de caz axat pe oglinda prezentului în Odiseea spatiala 2001 de Stanley Kubrick sau pe boom-ul efectelor – Razboiul stelelor.
Autoarea nu ocoleste aspecte importante cum ar fi relatia dintre SF si televiziune, filmul documentar sau psihanaliza. De asemenea un subcapitol este dedicat SF-ului românesc, aici fiind inventariate mai ales titlurile filmelor de animatie sau fictiune semnate de Ion Popescu-Gopo, considerat drept unicul reprezentant al genului cu exceptia lui Mircea Veroiu cu al sau Hyperion. As mai adauga totusi originala contributie a regretatului regizor prea timpuriu plecat dintre noi, Alexandru Tatos, cu Secretul armei secrete.Un extrem de interesant capitol nu lipsit de teme ce pot naste oricând vii polemici este cel dedicat SF-ului în mileniul trei, efectele digitalizarii fiind majore si nu întotdeauna constructive sau benefice în evolutia genului. O harta cronologica a filmului SF si cateva anexe- legile roboticii, emisiunea Razboiul lumilor de Orson Welles, precum si evocarea unor dezbateri contemporane despre transumanism si postumanism completeaza un volum esential în întelegerea unuia dintre cele mai populare genuri cinematografice ale prezentului.Ambele volume comentate au aparut la editura UNATC Press.
Bujor T. Rîpeanu – Filmul documentar 1897 – 1948 este un excelent instrument de lucru pentru istorici, filmologi, critici sau simpli cinefili. Filmografia documentarului românesc cuprinde 1767 de titluri, cu generice, date tehnice, date de difuzare, date de continut si de productie fiind de asemenea amintite sursele documentare si cele bibliografice. Cea de a doua sectiune a volumului contine cronologia difuzarii, unde sunt indicate si filmele nedifuzate.Ultima sectiune, „Cineastii si filmele lor”, nu este un simplu indice alfabetic, ci o prezentare însotita de filmografia exhaustiva a fiecaruia. Versiuni prescurtate în limbile engleza, franceza si italiana încheie lucrarea premiata de juriul Uniunii Cineastilor.Volumul a aparut la editura Meronia.
Cartea care, dupa parerea mea si a altor colegi de breasla, ar fi meritat cu prisosinta sa capete premiul amintit mai sus este semnata de Marian Tutui – Orient Express. Filmul românesc si filmul balcanic . Cu o ampla perspectiva analitica sprijinita de analiza a aproape o mie de opere cinematografice aparute pe teritoriul lax al Balcanilor Marian Tutui stabileste o spectaculoasa geografie cinematografica, propunând cu paradoxul balcanic Europa primordiala, apoi o regiune opusa Europei, sesizând aspectele piorative ale conceptului-între orientalism si periferie dar si ideile preconcepute ale occidentalilor. Reprezentarea occidentala a Balcanilor a adus în arta cinematografica peste 57 de tari fictive, impunând false imagini la care materialitatea unor scoli bine conturate sunt un graitor raspuns. Pionierii Balcanilor – fratii Manakia – sunt revendicati de sase tari, si nu în ultimul rând de România.Aici autorul se afla alaturi de un subiect preferat caruia i-a dedicat înca din 2004 un volum exhaustiv. Marian Tutui inventariaza genurile, stilurile si temele specifice, dar nu ocoleste sugestiile comparativiste – cinematograf scandinav sau latino-american, de ce nu si balcanic. Anexele acestui exceptional volum abordeaza evenimentele balcanice si reflectarea lor artistica în Europa si America, istoria în date a cinematografului balcanic, cineasti si filme de succes din regiune, precum si o substantiala bibliografie. De ce consider un volum suta la suta original cu idei poate contestabile, dar inedite superior unui instrument adunat din fise filmografice realizate de filmologi cu norma întreaga la Arhiva de Filme este lesne de înteles. Mai greu de înteles este decizia juriului Uniunii Cineastilor de a premia o antologie de fise si nu un volum de mare impact lumea filmului.Volumul a aparut la editura Media Print.
Gilles Lipovetsky, Jean Serroy – Ecranul global. Volumul celor doi profesori universitari francezi aparut la Polirom, ataca existenta celei de a saptea arte în mileniul trei, stiut fiind ca dupa împlinirea centenarului explozia de noi tehnici de difuzare a imaginii va afecta nu doar procesul de creatie ci si raporturile cu publicul, noi estetici, noi teorii anuntându-se cu mai mica sau mai mare influenta înca de la începutul anilor 2ooo.Disparitia cinematografului clasic, anuntarea noilor vârste ale filmului, si anume, filmul mut sau modernitatea primitiva, anii 30 pâna la anii 50 sau modernitatea clasica, anii 5o pâna în anii 7o sau modernitatea modernista sau emancipatoare si din anii 8o pâna astazi sau faza hipermoderna, cu un statut diferit fata de primele trei.Abordarea globala în viziunea autorilor implica detasarea de atitudinea cinefilica pura ce separa cinematograful de elita sau de autor de cel popular sau comercial. Logicile hipercinematografului, Neomitologii si Toate ecranele din lume sunt titlurile incitante ale celor trei parti ale unui volum extrem de important pentru întelegerea cinematografiei contemporane precum si a operelor realizate la concurenta cu publicinematograful, teleshowul, telerealitatea, ecranul informational si cel ludic, cu arta video si cea digitala. Cert este un singur lucru- cinematograful nu mai este ce a fost si nici nu va mai fi. O carte absolut exceptionala pentru întelegerea destinului unei arte cu data certa de nastere si probabil cu o data certa de deces....