Miscellanea
Eugenia Ţarălungă
BREVIAR EDITORIAL
Articol publicat în ediția Viața Românească 6-7 / 2009
Portret de cuvinte, de Andrei Ileni, Editura Tribuna, Sibiu, 2008, 88 pagini. Aparitia unui volum de poezie la o editura ca Tribuna spune din capu’ locului ceva despre acel autor. „Are dreptate Mircea Ivanescu atunci când constata ca sintaxa poeziei lui Andrei Ileni este insolita, si în sintaxa stim bine ca se încuibeaza sensul unei rostiri. Cam tot asa de mult suntem îndreptatiti sa credem ca ermetismul în care poetul încapsuleaza gândurile este semnul unei comunicari poetice selective, dupa cum acelasi ermetism traduce grija exagerata pentru fragilitatea semnificatiilor” se arata în prezentarea cartii. Începatoarele, Le-am adus suferinta celor care m-au iubit într-un oras cu rezonanta, Portretul sau viata nepovestita a amantei doamnei Hemingway a treia sunt cele trei grupaje ale volumului care se încheie abrupt, astfel: „Folosea întâmplari reale si povestea/ ca moartea a venit mai repede./ Invers proportionala cu viteza vietii din patratul/ unui portret./ Avea obiceiul hotului cu personalitate./ Cuvintele erau de prisos în aceasta meserie/ si s-a împuscat în dimineata dinainte”.
Locul în care întorc tramvaiele, de Andrei Novac, Editura Timpul, Iasi, 2008, 80 pagini. O carte îngrijita, grija ce se vadeste în alegerea editurii, a hârtiei de tipar, a copertei. Cât despre versuri, sa vedem ce se vadeste: „Sa ne întindem pâna se stinge/ si ultimul sir de lumina,/ sa facem linii întregi si curbate/ printre sentimente pâna ce/ toate spatiile vor cadea/ cu inima pâna aproape de urechi./ Nu ne putem tine de timp,/ el, oricum, tace cu aceeasi viteza/ cu care îngerii trec desculti si goi prin uitare./ Sa calarim, sa ne apropiem de ochii cailor,/ sa facem din genele noastre lumina,/ sa plângem, daca este cazul,/ daca ne simtim sensibili si simplii.(sic!)/ Lifturi de sticla trasând dâre incolore de viata.” (Echilibru pe inima, poem dedicat lui Dan Puric). Cum Andrei Novac are numai jumatate din vârsta poetului care a înfaptuit Portretul de cuvinte sus-mentionat, sa zicem ca timp ar mai fi pentru vadirea poeziei, nu se stie niciodata.
excursie într-o minte violenta, de Cristian Sturza, editura Vinea, 2008, 86 pagini. Dupa ce volumul precedent, Insomnia (Ed. Cartea Românesca, 2000) a luat premiul pentru debut al USR, filiala Iasi, Cristian Sturza publica acum excursie într-o minte violenta, care se înscrie în seria de volume definitorie pentru editura vinea, al poeziei conectate „în direct” la real: „papucul ei striveste gândacul mecanic/ (si eu care credeam ca vom putea evada)/ pe unul dintre geamuri deja se vede lama/ excavatorului galben cum sapa/ o noua caverna urbana/ în plamânul rece al comunitatii/ nimeni nu stie de unde vine/ acest efect de spray paralizant/ asupra discotecilor limfei/ uneori ma surprind rozându-mi/ unghiile una câte una/ continuând cu cele cinci falange/ „luati mâncati acesta este trupul meu”/ atâtea biblioteci devenite scrum/ chiar astazi o raza de soare/ s-a sinucis în bucatarie/ dupa o spectaculoasa irizatie/ într-o bomboniera de cristal/ în sfârsit îmi voi da seama poate/ ca nu am iesit niciodata din liftul/ blocat între etaje/ ruine si extaze/ fluturii au aripi de cârpa/ tatuate cu ulei de motor/ seara admir în orice vitrina/ cimitirul marin si poate mai mult-/ manechine de plastic suferind de ftizie/ un copil de matase strigând de pe blocuri/ si chiar papucul ei indiferent/ strivind gândacul de bucatarie” (în direct).
poemul matrita, de dan mircea cipariu, Editura Brumar, 2008, 80 pagini, însotit de un DVD cu cinci lucrari de video-art semnate de Mihai Zgondoiu. Undeva, nu în Bucurestiul cartierelor clonate, ci chiar în inima lui, exista un calcan (despre clonarea caruia înca nu avem stiinta) pe care e un grafitti cu poemul matrita. Dan Mircea Cipariu continua publicarea – si nu clonarea-volumelor sale la Brumar. Poemele sunt grupate sub titluri ca bungee jumping, 13 ispitiri ale sarpelui, finalul fiind poemul matrita la patru mâini si zece pagini, scris de Ioana Craciuneascu si DMC pe 20 august 2008, între Bucuresti si Medias, în vagonul restaurant. O fi chiar Mediasul lui Mihai Zgondoiu?
România noastra. Convorbiri berlineze, de Virgil Nemoianu si Sorin Antohi, Editura Muzeul National al Literaturii Române, 2009, 184 pagini. Iesind din zodia cartilor de poezie de cca. 80 de pagini, sa facem un salt în timp: „În luna iunie a anului 2005, Virgil Nemoianu si Sorin Antohi s-au întâlnit la Berlin pentru a înregistra fragmente orale dintr-un dialog început prin corespondenta dupa 1989 si niciodata încheiat. Cartea de fata este transcrierea-revazuta de interlocutori-a acelor conversatii berlineze. Substanta lor a rezistat timpului scurs din „momentul vorbirii”, deopotriva ca marturie si ca analiza, ca evocare a experientelor personale si ca interpretare polemica a istoriei si culturii noastre”. O carte densa, de o înalta tinuta, urmarind traseul existential si intelectual al lui Virgil Nemoianu de la „Formarea unui umanist în România anilor 1940-1960” pâna la epoca globalizarii si a canoanelor – mai mult sau mai putin-ospitaliere.
Arta comparatiei. Articole, eseuri si studii de literatura româna si comparata, de Dumitru Chioaru, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2008, 152 pagini. În Argument, autorul precizeaza: „Am intitulat aceasta carte Arta comparatiei din ratiuni de metoda care, mizând mai mult pe interpretare decât pe eruditie, face din literatura comparata o arta prin intermediul careia operele abordate îsi lumineaza reciproc valoarea. (...) Literatura comparata se diferentiaza astfel de teoria, istoria si critica literara, evoluând din proximitatea acestora catre o fundamentare si formulare eseistica a judecatii de valoare. Daca poate fi aplicata si în granitele literaturii nationale, arta comparatiei este cu atât mai legitima când se situeaza, prin deschiderea ei cosmopolita, în cadru universal”. Chioaru si-a reunit cronicile în trei sectiuni: Pe scena Transilvaniei, În cautarea Europei Centrale si Babel dupa Babel, avînd într-o Addenda articolele Revista Cercului Literar – opera colectiva si Euphorionismul sau proiectul unui nou clasicism românesc. Cronicile deja publicate de Dumitru Chioaru în presa culturala par, cu asupra de masura comparativ cu ale unor nume mult mai frecvent vehiculate, a nu-si fi pierdut actualitatea si prospetimea – asa cum cartile respective si-au pastrat-o: Caietul albastru al lui Nicolae Balota, Aisbergul poeziei moderne al lui Gh. Craciun, Top-Ten al lui Al. Cistelecan, daca ar fi sa le amintim numai pe acestea.
cineva care nu ma cunoaste umbla pe strazi, de Constantin Abaluta, coperta si ilustratiile de Nichi Macovei, colectia Magister, Editura Limes, Cluj Napoca, 2008, 110 pagini. Cuprinde grupajele: Poem scris în funicular, Parea ca se uita la cer, Nori homeopatici, O zi nesfârsita, Lirei 2 & others, Cineva umbls prin odai, Pietrele si norii (pessoana), O calatorie cu Fernando Pessoa. Identitati fara chip si fara destin, pereti plati care pot apartine oricarei odai, oricarei case, de pe oricare strada. Numai ca, de fapt, singuratatea da putere si se cere ritmic umpluta din nou, ca o candela: „iau apa dintr-un izvor aflat departe/ fiecare drum ce-l fac acolo ma umple de putere/ si sanatate. Vorbesc singur/ spun cuvinte fara nici un înteles/ ata cum bate vântul. }mi place/ sa ma bucur ca aud si ca am glas./ Scot cu cana apa din butoiul din mijlocul casei/ ascult leorcaiala si îmi pare/ ca aud glasul mamei./ Nu las sa sece niciodata butoiul,/ tot la noua luni îmi varuiesc casa/ pe dinauntru si pe dinafara/ si ma rog Domnului sa ma ierte/ ca n-am lasat pe nimeni în urma/mi/ sa-mi asculte când si când glasul/ în leorcaiala apei din butoi”.
Melancolii portugheze, de Diana Adamek, colectia Istoria mentalitatilor, EuroPress Group, 2007, 180 pagini. Eseurile Dianei Adamek „radiografiaza câteva dintre vârstele literaturii portugheze. Secventele alese îi au ca protagonisti pe Louis de Camoes, Mariana Alcoforado, Fernando Pessoa, José Saramago si Antonio Lobo Antunes. (…) Demersul nu este strain de procedeele, artificiile si întregul arsenal al criti-fictiunii”, se spune în prezentarea cartii. Eseurile pe care le întâlnim pe toate drumurile nu au nimic de-a face cu cele incluse în acest volum, ce exercita o stranie fascinatie asupra cititorului, precum apele nesfârsite i-au atras pe portughezi spre noi descoperiri.
Fara canguri, de Lucia Verona, Editura Tractus Arte, 2009, 130 pagini.Volum de proza (scurta) care se deschide cu „Exercitii de digitatie sau labirintul si muza la minut” de Cornelia Maria Savu: „Dezinhibarea (nu în limbaj, ci în dislocarea unor structuri narative anchilozate), conlucrarea cu si încrederea în cititor, veritabil partener de „întreprindere literara„, curajul de a fi nu numai talentat, ci si inventiv-inteligent dau valoare si savoare acestor proze scurte. Asa le-a numit , conventional, autoarea. Veti vedea însa ca, la sfârsit de lectura, veti ramâne cu senzatia ca ati citit un roman. Nu englezesc, ci labirintic. Proba de netrecut pentru orice muza la minut, oricât de diversificata si atragatoare i-ar fi oferta”.
Pâna la „Cuvântul înapoi” care-i apartine autoarei, avem a ne delecta cu: Fin de siècle, Minunata lume noua, Opere de sapun, Internetul literar si artistic, Despre lene. Studiu aproape stiintific, dar nu exhaustiv. Horia Gârbea ne-ndeamna sa nu ratam lectura acestei carti (e posibil sa fie de gasit si pe blogul autoarei): „Povestirile au simtul realitatii, dar sunt pigmentate cu absurd si mai ales cu un umor de buna calitate. Finalul, totdeauna neasteptat, da satisfactii lectorului, indiferent de experienta lui livresca, dar cel avizat va aprecia stilul si ironia fina ale Luciei Verona, amintind de prozele scurte ale lui J. Archer”.
Brâncusi altcum, de Mariana Senila-Vasiliu, Editura Tiparg, 2008, 224 pagini. Un artist plastic se apleaca ani de-a rândul, în articole din reviste de cultura („Ateneu”, „Arges”, „Cafeneaua literara”) asupra lucrarilor lui Brâncusi si ale destinului lor în vremea realizarii lor si în vremea receptarii de-a lungul timpului si pe diferite meridiane. La îndemnul lui Barbu Brezianu („Dumneata îl interpretezi pe Brâncusi altcum”), eseurile autoarei – câteva zeci la numar-apar acum grupate astfel: Preambul, Brâncusiana, Calea Eroilor sau calea Triumfala? Arta sau kitsch militar?, În rasparul prejudecatilor, Colocvii si „restaurari”. Gafe si gafeuri, Varia. Departe de encomiastice studii rigide, eseurile de fata evidentiaza etica si crezul artistului-raportate, vai!, la cele ale societatii de atunci sau de acum.
EUGENIA TARaLUNGa
Locul în care întorc tramvaiele, de Andrei Novac, Editura Timpul, Iasi, 2008, 80 pagini. O carte îngrijita, grija ce se vadeste în alegerea editurii, a hârtiei de tipar, a copertei. Cât despre versuri, sa vedem ce se vadeste: „Sa ne întindem pâna se stinge/ si ultimul sir de lumina,/ sa facem linii întregi si curbate/ printre sentimente pâna ce/ toate spatiile vor cadea/ cu inima pâna aproape de urechi./ Nu ne putem tine de timp,/ el, oricum, tace cu aceeasi viteza/ cu care îngerii trec desculti si goi prin uitare./ Sa calarim, sa ne apropiem de ochii cailor,/ sa facem din genele noastre lumina,/ sa plângem, daca este cazul,/ daca ne simtim sensibili si simplii.(sic!)/ Lifturi de sticla trasând dâre incolore de viata.” (Echilibru pe inima, poem dedicat lui Dan Puric). Cum Andrei Novac are numai jumatate din vârsta poetului care a înfaptuit Portretul de cuvinte sus-mentionat, sa zicem ca timp ar mai fi pentru vadirea poeziei, nu se stie niciodata.
excursie într-o minte violenta, de Cristian Sturza, editura Vinea, 2008, 86 pagini. Dupa ce volumul precedent, Insomnia (Ed. Cartea Românesca, 2000) a luat premiul pentru debut al USR, filiala Iasi, Cristian Sturza publica acum excursie într-o minte violenta, care se înscrie în seria de volume definitorie pentru editura vinea, al poeziei conectate „în direct” la real: „papucul ei striveste gândacul mecanic/ (si eu care credeam ca vom putea evada)/ pe unul dintre geamuri deja se vede lama/ excavatorului galben cum sapa/ o noua caverna urbana/ în plamânul rece al comunitatii/ nimeni nu stie de unde vine/ acest efect de spray paralizant/ asupra discotecilor limfei/ uneori ma surprind rozându-mi/ unghiile una câte una/ continuând cu cele cinci falange/ „luati mâncati acesta este trupul meu”/ atâtea biblioteci devenite scrum/ chiar astazi o raza de soare/ s-a sinucis în bucatarie/ dupa o spectaculoasa irizatie/ într-o bomboniera de cristal/ în sfârsit îmi voi da seama poate/ ca nu am iesit niciodata din liftul/ blocat între etaje/ ruine si extaze/ fluturii au aripi de cârpa/ tatuate cu ulei de motor/ seara admir în orice vitrina/ cimitirul marin si poate mai mult-/ manechine de plastic suferind de ftizie/ un copil de matase strigând de pe blocuri/ si chiar papucul ei indiferent/ strivind gândacul de bucatarie” (în direct).
poemul matrita, de dan mircea cipariu, Editura Brumar, 2008, 80 pagini, însotit de un DVD cu cinci lucrari de video-art semnate de Mihai Zgondoiu. Undeva, nu în Bucurestiul cartierelor clonate, ci chiar în inima lui, exista un calcan (despre clonarea caruia înca nu avem stiinta) pe care e un grafitti cu poemul matrita. Dan Mircea Cipariu continua publicarea – si nu clonarea-volumelor sale la Brumar. Poemele sunt grupate sub titluri ca bungee jumping, 13 ispitiri ale sarpelui, finalul fiind poemul matrita la patru mâini si zece pagini, scris de Ioana Craciuneascu si DMC pe 20 august 2008, între Bucuresti si Medias, în vagonul restaurant. O fi chiar Mediasul lui Mihai Zgondoiu?
România noastra. Convorbiri berlineze, de Virgil Nemoianu si Sorin Antohi, Editura Muzeul National al Literaturii Române, 2009, 184 pagini. Iesind din zodia cartilor de poezie de cca. 80 de pagini, sa facem un salt în timp: „În luna iunie a anului 2005, Virgil Nemoianu si Sorin Antohi s-au întâlnit la Berlin pentru a înregistra fragmente orale dintr-un dialog început prin corespondenta dupa 1989 si niciodata încheiat. Cartea de fata este transcrierea-revazuta de interlocutori-a acelor conversatii berlineze. Substanta lor a rezistat timpului scurs din „momentul vorbirii”, deopotriva ca marturie si ca analiza, ca evocare a experientelor personale si ca interpretare polemica a istoriei si culturii noastre”. O carte densa, de o înalta tinuta, urmarind traseul existential si intelectual al lui Virgil Nemoianu de la „Formarea unui umanist în România anilor 1940-1960” pâna la epoca globalizarii si a canoanelor – mai mult sau mai putin-ospitaliere.
Arta comparatiei. Articole, eseuri si studii de literatura româna si comparata, de Dumitru Chioaru, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2008, 152 pagini. În Argument, autorul precizeaza: „Am intitulat aceasta carte Arta comparatiei din ratiuni de metoda care, mizând mai mult pe interpretare decât pe eruditie, face din literatura comparata o arta prin intermediul careia operele abordate îsi lumineaza reciproc valoarea. (...) Literatura comparata se diferentiaza astfel de teoria, istoria si critica literara, evoluând din proximitatea acestora catre o fundamentare si formulare eseistica a judecatii de valoare. Daca poate fi aplicata si în granitele literaturii nationale, arta comparatiei este cu atât mai legitima când se situeaza, prin deschiderea ei cosmopolita, în cadru universal”. Chioaru si-a reunit cronicile în trei sectiuni: Pe scena Transilvaniei, În cautarea Europei Centrale si Babel dupa Babel, avînd într-o Addenda articolele Revista Cercului Literar – opera colectiva si Euphorionismul sau proiectul unui nou clasicism românesc. Cronicile deja publicate de Dumitru Chioaru în presa culturala par, cu asupra de masura comparativ cu ale unor nume mult mai frecvent vehiculate, a nu-si fi pierdut actualitatea si prospetimea – asa cum cartile respective si-au pastrat-o: Caietul albastru al lui Nicolae Balota, Aisbergul poeziei moderne al lui Gh. Craciun, Top-Ten al lui Al. Cistelecan, daca ar fi sa le amintim numai pe acestea.
cineva care nu ma cunoaste umbla pe strazi, de Constantin Abaluta, coperta si ilustratiile de Nichi Macovei, colectia Magister, Editura Limes, Cluj Napoca, 2008, 110 pagini. Cuprinde grupajele: Poem scris în funicular, Parea ca se uita la cer, Nori homeopatici, O zi nesfârsita, Lirei 2 & others, Cineva umbls prin odai, Pietrele si norii (pessoana), O calatorie cu Fernando Pessoa. Identitati fara chip si fara destin, pereti plati care pot apartine oricarei odai, oricarei case, de pe oricare strada. Numai ca, de fapt, singuratatea da putere si se cere ritmic umpluta din nou, ca o candela: „iau apa dintr-un izvor aflat departe/ fiecare drum ce-l fac acolo ma umple de putere/ si sanatate. Vorbesc singur/ spun cuvinte fara nici un înteles/ ata cum bate vântul. }mi place/ sa ma bucur ca aud si ca am glas./ Scot cu cana apa din butoiul din mijlocul casei/ ascult leorcaiala si îmi pare/ ca aud glasul mamei./ Nu las sa sece niciodata butoiul,/ tot la noua luni îmi varuiesc casa/ pe dinauntru si pe dinafara/ si ma rog Domnului sa ma ierte/ ca n-am lasat pe nimeni în urma/mi/ sa-mi asculte când si când glasul/ în leorcaiala apei din butoi”.
Melancolii portugheze, de Diana Adamek, colectia Istoria mentalitatilor, EuroPress Group, 2007, 180 pagini. Eseurile Dianei Adamek „radiografiaza câteva dintre vârstele literaturii portugheze. Secventele alese îi au ca protagonisti pe Louis de Camoes, Mariana Alcoforado, Fernando Pessoa, José Saramago si Antonio Lobo Antunes. (…) Demersul nu este strain de procedeele, artificiile si întregul arsenal al criti-fictiunii”, se spune în prezentarea cartii. Eseurile pe care le întâlnim pe toate drumurile nu au nimic de-a face cu cele incluse în acest volum, ce exercita o stranie fascinatie asupra cititorului, precum apele nesfârsite i-au atras pe portughezi spre noi descoperiri.
Fara canguri, de Lucia Verona, Editura Tractus Arte, 2009, 130 pagini.Volum de proza (scurta) care se deschide cu „Exercitii de digitatie sau labirintul si muza la minut” de Cornelia Maria Savu: „Dezinhibarea (nu în limbaj, ci în dislocarea unor structuri narative anchilozate), conlucrarea cu si încrederea în cititor, veritabil partener de „întreprindere literara„, curajul de a fi nu numai talentat, ci si inventiv-inteligent dau valoare si savoare acestor proze scurte. Asa le-a numit , conventional, autoarea. Veti vedea însa ca, la sfârsit de lectura, veti ramâne cu senzatia ca ati citit un roman. Nu englezesc, ci labirintic. Proba de netrecut pentru orice muza la minut, oricât de diversificata si atragatoare i-ar fi oferta”.
Pâna la „Cuvântul înapoi” care-i apartine autoarei, avem a ne delecta cu: Fin de siècle, Minunata lume noua, Opere de sapun, Internetul literar si artistic, Despre lene. Studiu aproape stiintific, dar nu exhaustiv. Horia Gârbea ne-ndeamna sa nu ratam lectura acestei carti (e posibil sa fie de gasit si pe blogul autoarei): „Povestirile au simtul realitatii, dar sunt pigmentate cu absurd si mai ales cu un umor de buna calitate. Finalul, totdeauna neasteptat, da satisfactii lectorului, indiferent de experienta lui livresca, dar cel avizat va aprecia stilul si ironia fina ale Luciei Verona, amintind de prozele scurte ale lui J. Archer”.
Brâncusi altcum, de Mariana Senila-Vasiliu, Editura Tiparg, 2008, 224 pagini. Un artist plastic se apleaca ani de-a rândul, în articole din reviste de cultura („Ateneu”, „Arges”, „Cafeneaua literara”) asupra lucrarilor lui Brâncusi si ale destinului lor în vremea realizarii lor si în vremea receptarii de-a lungul timpului si pe diferite meridiane. La îndemnul lui Barbu Brezianu („Dumneata îl interpretezi pe Brâncusi altcum”), eseurile autoarei – câteva zeci la numar-apar acum grupate astfel: Preambul, Brâncusiana, Calea Eroilor sau calea Triumfala? Arta sau kitsch militar?, În rasparul prejudecatilor, Colocvii si „restaurari”. Gafe si gafeuri, Varia. Departe de encomiastice studii rigide, eseurile de fata evidentiaza etica si crezul artistului-raportate, vai!, la cele ale societatii de atunci sau de acum.
EUGENIA TARaLUNGa