Poezie
Celia Ifrim

Versuri

Articol publicat în ediția Viața Românească 8-9 / 2009

Sunetul

Liftul urcă de la etaj la etaj,
de la cer la cer.
Se aud copiii alergând uşor pe scări
şi primul dintre ei,
râzând şi îmbujorat la față,
deschizând uşa la ultimul etaj
îşi spune,
am ajuns înaintea ta şi te-am aşteptat.


Scrisoarea

Mă îneacă noaptea.
Copiii mă duc în casa lor,
purtându-mă pe brațe,
gândindu-se ce străină s-a rătăcit
până la ei ?Stau de rând, de veghe
pentru pasărea care m-a scos din ape.
Ei nu o cunosc
şi orele nopții sunt rotunde
şi nu ştiu de unde să înceapă
şi cine să înceapă
să scrie o scrisoare,
pentru ai mei, acasă.
Aşteaptă pasărea
care m-a tras afară din noapte,
golesc marea de apă,
să caute această pasăre.


Excursia

Ce este o lebădă ?
Spaima de a nu cădea sub oglinda apei
printre firimiturile de pâine
aruncate de turişti,
într-un gest de bunăvoință,
de împăcare şi de uitare.
Ce este o lebădă ?
Reclama pictată pe tăblia patului
din camera de hotel,
focul din privirea care s-a arătat veselă
pentru turiştii
vorbind în toate limbile pământului
despre umbra matlasată ce-i acoperă;
într-un gest de bunăvoință,
de împăcare şi de uitare.

Ce este o lebădă ?
Sora de noapte care prepară somniferele
pentru turiştii întorşi acasă
şi care ține ochii închişi
să nu greşească doza de somn,
în timp ce pune o pană de lebădă pe cântar,
într-un gest de bunăvoință
de împăcare şi de uitare.


Cele trei porumbițe

Cel mai bun loc este lângă fereastră.
Astfel, toată casa rămâne în dreapta mea,
ca şi cum eu aş putea s-o duc
pe umărul drept.
Mă străduiesc să fac loc
Şi porumbițelor care vin la fereastră.
Acolo, între legăturile de came şi sânge
am deschis un magazin
pentru grăunțe de păsări.
Nu simt nicio greutate.
Doar din când în când, cele trei porumbițe
venind împreună, apoi numai două,
apoi doar una, apoi niciuna .
Cel mai bun loc este lângă fereastră.
Astfel, tot cerul rămâne în stânga mea,
ca şi cum eu aş putea să duc
pe umărul stâng
mormântul celor trei porumbițe.