Miscellanea
Monica Patriche
SINGURATATEA MATEMATICIANULUI
Articol publicat în ediția Viața Românească 8-9 / 2009
Volumul, apărut la Editura Academiei, 2008, preia discursul de recepție al domnului academician Solomon Marcus la primirea în Academia Română, împreună cu răspunsul domnului academician Marius Iosifescu.
Discursul de recepție era, cu câteva generații în urmă, un mod obişnuit de a marca pătrunderea în Academie, reflectând natura aristocratică a culturii. Dialogul, respectul față de ceilalți şi modestia ar caracteriza noblețea omului de cultură. Dialogul este considerat modul normal de existență şi ține de o anumită unitate a activităților umane. Această unitate este vizibilă şi în răspunsurile unor academicieni, care aveau o cu totul altă specializare decât cei care îşi rosteau discursurile de recepție. De exemplu, în 1883, compozitorului George Enescu i-a răspuns Gheorghe Țițeica.
Modestia domnului Marcus se observă de la începutul cuvântului său, căci „a te pretinde matematician este o cutezanță pe care puține persoane în cunoştință de cauză şi-o pot permite.“
În ce constă singurătatea matematicianului? Aflăm că există, în primul rând, o singurătate a matematicii şcolare. În gimnaziu, adesea, elevii resping această disciplină, considerând-o un fel de pedeapsă. Primind, chiar în prima oră de curs, de la profesorul Miron Nicolescu, îndemnul de a face tabula rasa din matematica şcolară, studentul Solomon Marcus a fost inițiat în Analiza matematică, aflând aspecte pe care le întâlnise în poezia lumii: „În acelaşi timp, întocmai ca şi matematica infinitului, poezia transgresează locul comun al existenței cotidiene, pentru a ne pune în contact cu aspecte antiintuitive, paradoxale, ale existenței.“
Domnul Marcus mărturiseşte că a descoperit din nou singurătatea în momentul în care a trecut la o activitate interdisciplinară şi filosofii, oamenii de ştiință, scriitorii, gazetarii erau mirați de existența unei posibile legături între matematică şi calculatoare, pe de o parte, şi lingvistiscă, biologie şi psihologie, pe de alta. Matematica era văzută doar ca un şir de calcule.
Factorul care determină, în primul rând, singurătatea matematicianului este limbajul, astfel că autorul se ocupă în primul rând de a-i stabili componentele, funcțiile, dimensiunile narative şi dramatice. Dar matematica nu este doar limbaj, ci este fenomen de cultură, ştiință, artă, mod de a înțelege lumea, mod de viață... şi lista rămâne deschisă.
Matematicianul se confruntă cu o dublă singurătate: singurătatea care-l are pe el ca autor, dar şi singurătatea matematicii în viața socială. Şi totuşi, domnul Marcus găseşte că tocmai „izolarea la care este condamnată îi conferă matematicii universalitatea pe care nimeni nu i-o poate contesta.“ Matematica este „un catalizator al transferurilor de idei, concepte şi rezultate între domenii dintre cele mai diferite.“
Cuvântul de răspuns al domnului academician Marius Iosifescu începe prin remarca, justă de altfel, că discursul de recepție al domnului Marcus e de o factură cu totul deosebită şi că ar putea fi asumat de multe secții ale Academiei Române. Apoi prezintă detaliat biografia singurului matematician român cu numărul Erdös egal cu unu.
Dincolo de titlul care sugerează o temă sensibilă – singurătatea –, discursul domnului academician Solomon Marcus vorbeşte despre un dialog uman şi interdisciplinar, în cadrul căruia matematica îmbogățeşte celelalte discipline cu ceea ce ține de virtuțile ei: spiritualitate, libertate, gratuitate. Discursul de recepție îl înfățişază, aşa cum recunoaşte şi discipolul domniei sale, domnul Iosifescu, ca pe un matematician atipic, interesat de mai multe domenii ale culturii, cu contribuții numeroase în disciplinele umaniste, cu o bogată viață spirituală, şi aş adăuga, cu o mare sensibilitate, manifestând căldură sufletească în dialogul cu ceilalți, dincolo de erudiția de care dă dovadă şi de limbajul elevat. Un poet al acestei arte care este matematica.
Monica Patriche
Discursul de recepție era, cu câteva generații în urmă, un mod obişnuit de a marca pătrunderea în Academie, reflectând natura aristocratică a culturii. Dialogul, respectul față de ceilalți şi modestia ar caracteriza noblețea omului de cultură. Dialogul este considerat modul normal de existență şi ține de o anumită unitate a activităților umane. Această unitate este vizibilă şi în răspunsurile unor academicieni, care aveau o cu totul altă specializare decât cei care îşi rosteau discursurile de recepție. De exemplu, în 1883, compozitorului George Enescu i-a răspuns Gheorghe Țițeica.
Modestia domnului Marcus se observă de la începutul cuvântului său, căci „a te pretinde matematician este o cutezanță pe care puține persoane în cunoştință de cauză şi-o pot permite.“
În ce constă singurătatea matematicianului? Aflăm că există, în primul rând, o singurătate a matematicii şcolare. În gimnaziu, adesea, elevii resping această disciplină, considerând-o un fel de pedeapsă. Primind, chiar în prima oră de curs, de la profesorul Miron Nicolescu, îndemnul de a face tabula rasa din matematica şcolară, studentul Solomon Marcus a fost inițiat în Analiza matematică, aflând aspecte pe care le întâlnise în poezia lumii: „În acelaşi timp, întocmai ca şi matematica infinitului, poezia transgresează locul comun al existenței cotidiene, pentru a ne pune în contact cu aspecte antiintuitive, paradoxale, ale existenței.“
Domnul Marcus mărturiseşte că a descoperit din nou singurătatea în momentul în care a trecut la o activitate interdisciplinară şi filosofii, oamenii de ştiință, scriitorii, gazetarii erau mirați de existența unei posibile legături între matematică şi calculatoare, pe de o parte, şi lingvistiscă, biologie şi psihologie, pe de alta. Matematica era văzută doar ca un şir de calcule.
Factorul care determină, în primul rând, singurătatea matematicianului este limbajul, astfel că autorul se ocupă în primul rând de a-i stabili componentele, funcțiile, dimensiunile narative şi dramatice. Dar matematica nu este doar limbaj, ci este fenomen de cultură, ştiință, artă, mod de a înțelege lumea, mod de viață... şi lista rămâne deschisă.
Matematicianul se confruntă cu o dublă singurătate: singurătatea care-l are pe el ca autor, dar şi singurătatea matematicii în viața socială. Şi totuşi, domnul Marcus găseşte că tocmai „izolarea la care este condamnată îi conferă matematicii universalitatea pe care nimeni nu i-o poate contesta.“ Matematica este „un catalizator al transferurilor de idei, concepte şi rezultate între domenii dintre cele mai diferite.“
Cuvântul de răspuns al domnului academician Marius Iosifescu începe prin remarca, justă de altfel, că discursul de recepție al domnului Marcus e de o factură cu totul deosebită şi că ar putea fi asumat de multe secții ale Academiei Române. Apoi prezintă detaliat biografia singurului matematician român cu numărul Erdös egal cu unu.
Dincolo de titlul care sugerează o temă sensibilă – singurătatea –, discursul domnului academician Solomon Marcus vorbeşte despre un dialog uman şi interdisciplinar, în cadrul căruia matematica îmbogățeşte celelalte discipline cu ceea ce ține de virtuțile ei: spiritualitate, libertate, gratuitate. Discursul de recepție îl înfățişază, aşa cum recunoaşte şi discipolul domniei sale, domnul Iosifescu, ca pe un matematician atipic, interesat de mai multe domenii ale culturii, cu contribuții numeroase în disciplinele umaniste, cu o bogată viață spirituală, şi aş adăuga, cu o mare sensibilitate, manifestând căldură sufletească în dialogul cu ceilalți, dincolo de erudiția de care dă dovadă şi de limbajul elevat. Un poet al acestei arte care este matematica.
Monica Patriche