Miscellanea
Monica Patriche
MILENIUL PIERDUT
Articol publicat în ediția Viața Românească 8-9 / 2009
MILENIUL PIERDUT (Editura Dacica, 2008), autor Florin Diacu, matematician de origine română, profesor la Universitatea Victoria din British Columbia, Canada, dezbate ideea că Evul Mediu nu a existat niciodată, cronologia actuală având o eroare, în avans, de peste o mie de ani.
Cartea lui Florin Diacu ia în considerare argumente şi contraargumente care să susțină sau nu teza unor matematicieni ruşi (între care vocea pregnantă este Anatoli Fomenko), teză potrivit căreia ar trebui revizuită istoria. Ideea că în loc de a fi în anul 2009, suntem în anul 945, că în calendarele noastre sunt în plus cel puțin o mie de ani este zguduitoare.
Cine este Anatoli Fomenko şi cum a ajuns el să susțină ideea că un mileniu este pierdut în istorie? Care sunt argumentele care o susțin? Care i-au fost susținătorii şi care au fost reacțiile oamenilor de ştiință contemporani? Care ar fi concluziile şi consecințele unei asemenea idei aflăm din Mileniul pierdut.
Anatoli Fomenko, profesor la Universitatea din Moscova, lucrează în câteva domenii ale matematicii şi este membru al Academiei Rusiei. A publicat lucrări de cronologie, având ideea că documentele antice au fost interpretate greşit şi că aceste erori s-au perpetuat de atunci. De exemplu, el crede că multe dintre dinastiile antice şi medievale sunt simultane şi nu successive. Şi-a publicat lucrările în reviste de prestigiu internațional şi ipotezele sale au stârnit mari controverse. Metodele lui de cercetare se bazează pe mecanica cerească şi astronomie, metode statistice pentru texte şi hărți, dinastii care se suprapun şi datarea horoscoapelor egiptene; respinge argumentele istorice care contrazic rezultatele ştiințifice.
Fomenko consideră istoria un joc de puzzle din care lipsesc multe piese. Documentele vechi sunt vagi şi incomplete, de unde necesitatea unei coloane vertebrale, a unei structuri de bază, care să fie dată de puncte de referință ale cronologiei. Lipsa unei coloane vertebrale a timpului, nevoia de repere, haosul de date şi evenimente pentru care succesiunea în timp este importantă sunt bulversante. Părintele cronologiei, Joseph Scalinger (1540-1609), nu a avut ca scop inițial descifrarea calendarelor, ci dorea să afle o ordine a ideilor filologice. Cine influența pe cine? Care poet antic împrumutase de la care scriitor? De aici a perpetuat nevoia de a pune evenimentele istorice în ordine cronologică.
Matematica, mecanica cerească şi astronomia sunt văzute ca acei piloni pe care se poate baza o ştiință cum e cronologia. În secolul XX au fost descoperite metode de datare ştiințifice, cum sunt datarea cu radiocarbon (teoria lui Frank Libby, care a obținut premiul Nobel pentru chimie în 1960), dendrocronologia, creată de astronomul american Andrew Ellicot Douglas în timp ce încerca să coreleze dimensiunea inelelor arborilor cu activitatea petelor solare, termoluminiscența, datarea arheomagnetică. Niciuna dintre aceste metode nu e sigură, şi Fomenko le respinge pe toate, majoritatea argumentelor sale fiind bazate pe primele eşecuri ale tehnicilor radiocarbonului create de Libby.
Fomenko neagă cronologia tradițională. De exemplu, el plasează Războiul Peloponeziac în secolul XI, Sinodul de la Niceea în secolul IX, răsturnând astfel succesiunea acestora. Metodelele lui se bazează pe calcule ale unor eclipse descrise de Tucidide, respectiv de repetarea la fiecare 532 de ani a datelor pascale.
Chiar dacă criticii lui Fomenko sunt mai mulți decât susținătorii, şi dacă nu va fi o rescriere a istoriei, argumentele astronomice (şi nu numai) în favoarea tradiției fiind puternice, amploarea acestor studii şi problemele ridicate este zguduitoare. Şi lectura acestei cărți este bulversantă, fie şi numai prin cantitatea de informație conținută, prin erudiția de care dă dovadă autorul. La sfârşitul ei, mă întreb şi eu, cu poeta Constanța Buzea: „a socotit Dumnezeu numărarea zădărnicie?“ (Netrăitele, vol II)
Monica Patriche
Cartea lui Florin Diacu ia în considerare argumente şi contraargumente care să susțină sau nu teza unor matematicieni ruşi (între care vocea pregnantă este Anatoli Fomenko), teză potrivit căreia ar trebui revizuită istoria. Ideea că în loc de a fi în anul 2009, suntem în anul 945, că în calendarele noastre sunt în plus cel puțin o mie de ani este zguduitoare.
Cine este Anatoli Fomenko şi cum a ajuns el să susțină ideea că un mileniu este pierdut în istorie? Care sunt argumentele care o susțin? Care i-au fost susținătorii şi care au fost reacțiile oamenilor de ştiință contemporani? Care ar fi concluziile şi consecințele unei asemenea idei aflăm din Mileniul pierdut.
Anatoli Fomenko, profesor la Universitatea din Moscova, lucrează în câteva domenii ale matematicii şi este membru al Academiei Rusiei. A publicat lucrări de cronologie, având ideea că documentele antice au fost interpretate greşit şi că aceste erori s-au perpetuat de atunci. De exemplu, el crede că multe dintre dinastiile antice şi medievale sunt simultane şi nu successive. Şi-a publicat lucrările în reviste de prestigiu internațional şi ipotezele sale au stârnit mari controverse. Metodele lui de cercetare se bazează pe mecanica cerească şi astronomie, metode statistice pentru texte şi hărți, dinastii care se suprapun şi datarea horoscoapelor egiptene; respinge argumentele istorice care contrazic rezultatele ştiințifice.
Fomenko consideră istoria un joc de puzzle din care lipsesc multe piese. Documentele vechi sunt vagi şi incomplete, de unde necesitatea unei coloane vertebrale, a unei structuri de bază, care să fie dată de puncte de referință ale cronologiei. Lipsa unei coloane vertebrale a timpului, nevoia de repere, haosul de date şi evenimente pentru care succesiunea în timp este importantă sunt bulversante. Părintele cronologiei, Joseph Scalinger (1540-1609), nu a avut ca scop inițial descifrarea calendarelor, ci dorea să afle o ordine a ideilor filologice. Cine influența pe cine? Care poet antic împrumutase de la care scriitor? De aici a perpetuat nevoia de a pune evenimentele istorice în ordine cronologică.
Matematica, mecanica cerească şi astronomia sunt văzute ca acei piloni pe care se poate baza o ştiință cum e cronologia. În secolul XX au fost descoperite metode de datare ştiințifice, cum sunt datarea cu radiocarbon (teoria lui Frank Libby, care a obținut premiul Nobel pentru chimie în 1960), dendrocronologia, creată de astronomul american Andrew Ellicot Douglas în timp ce încerca să coreleze dimensiunea inelelor arborilor cu activitatea petelor solare, termoluminiscența, datarea arheomagnetică. Niciuna dintre aceste metode nu e sigură, şi Fomenko le respinge pe toate, majoritatea argumentelor sale fiind bazate pe primele eşecuri ale tehnicilor radiocarbonului create de Libby.
Fomenko neagă cronologia tradițională. De exemplu, el plasează Războiul Peloponeziac în secolul XI, Sinodul de la Niceea în secolul IX, răsturnând astfel succesiunea acestora. Metodelele lui se bazează pe calcule ale unor eclipse descrise de Tucidide, respectiv de repetarea la fiecare 532 de ani a datelor pascale.
Chiar dacă criticii lui Fomenko sunt mai mulți decât susținătorii, şi dacă nu va fi o rescriere a istoriei, argumentele astronomice (şi nu numai) în favoarea tradiției fiind puternice, amploarea acestor studii şi problemele ridicate este zguduitoare. Şi lectura acestei cărți este bulversantă, fie şi numai prin cantitatea de informație conținută, prin erudiția de care dă dovadă autorul. La sfârşitul ei, mă întreb şi eu, cu poeta Constanța Buzea: „a socotit Dumnezeu numărarea zădărnicie?“ (Netrăitele, vol II)
Monica Patriche