Poeme

urechea mea peştera
în ea uimirea coboară pelerin
jumătate de melc vremuie[te
lîngă suflet sloboda pădure
povara liniştii tale
un poem încă nelocuit
***
noastră, Gy,
cum îşi încrețea buzele şi dădea din aripi,
fîntînile erau departe
şi valurile ca două răsuflări;
ca un pescar țineam între dinți năvodul,
îmi era dor de sirena salvării,
ție de vocea surorii tale;
vîulele, ca doi şerpi, înțepau ochii noştri:
ține-mă de mînă, mi-ai zis,
rîuul lunii duce la extaz
(un fel de supraviețuire),
eu visam stînci,
tu îmi arătai poze cu tine,
tu îmi ziceai: asta e ultima, asta e ultima,
algele înfloriră, iar picioarele noastre s-au încolăcit;
era să cădem pe fereastră,
cum ar suna tocurile noastre pe trotuar ori pe şosea.,
ca două pete lipsite de puteri,
ca doi pescăruşi ce duc în cioc peşti copiilor noştri.
***
aici se trage cu urechea
griul cuvintelor capătă bun de tipar
inima mea ca o cărămidă roşie
îşi caută locul în zid
vrea să capteze cumva vocile noastre
din zid se trage cu urechea
inima mea trage cu urechea
niciodată ochii mei nu s-au plimbat desculți
prin palmele mele
***
în sat e o biserică
în jurul ei nu sunt buruieni
florile au petale parfumate
dincolo de ea sunt buruieni şi soldați născători de războaie
în sat e o biserică
ea se mişcă în jurul axei sale
poştaşul aşază icoane pe zidurile ei
scrisorile lui frig ca aburii
după şanțul galben o moară macină rafturile bibliotecii
dincolo de ea e o peşteră
şi acolo, în dulapul ei, îmi calculez eu prăbuşirea.
***
vis decriptat colonie
vară fierbinte rătăcind prin deşert
urcuş pe pînze albe
din casa nelocuită ce ştie să se vîndă:
acelaşi sens, acelaşi peisaj, sunete clare,
dorințele mele în criză de credibilitate;
ochii mei domină simfonia,
aş încerca la rîndul meu confuzia,
dar unde să-mi ascund Dumnezeul,
cînd celălalt greşeşte pasul
în libertatea mea dinlăuntru.
învățîndu-ne rugăciunea stelelor fixe.
***
jumătatea mea goală luminează pe cer cealaltă jumătate,
amîndouă se-apucă de rîu, moartea joacă tenis deasupra bisericuței,
printre prunii ce putrezeau în jumătatea aceea de martie, înainte de
Învierea mea,
miei cu aripi de înger: vîntul ne chema ştergîndu-ne ochii,
iar voi nu mă judecați, nerisipiți printre amintirile mele.milă