Poezie
Cornelia Maria Savu
POEME
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 / 2009
Marieroumanie/ Cartea noroiului
„Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua”
(Luca 10, 38 – 42)
1.
şi dacă nu?
dacă-ți priveşti mâinile în care strângi
hârtiile identității şi ochelarii rupți
ca pe o țară?
o țară hipnotică aşa cum e golul
din țeava pistolului într-o după
amiază târzie de iarnă –
îmbrăcată în hainele unei moarte
spui “e simplu de văzut unde
ajung oamenii care trăiesc
în țări adevărate”
îmbrăcată în hainele unei moarte
răspunde „chiar şi atunci când
n-au legătură cu faptele
ruşinoase ale țărilor lor” –
dar tu înfiezi o țară cum ai
înfia o leoaică?
după ce i-ai strivit puii
de pereți numai de tine ştiuți
vă priviți în ochi: pământ reavăn
steag înfăşurat zâmbetul tâmp
al celor care duc apa la morți
nu dai doi bani pe relevanța socială
nu dă nici-o gheară smulsă din
carne vânătă pe scrisul tău
2.
altă dată ştiai că tinerețea
e-o piatră care ucide –
o vezi acum prin fereastra
albastră din abator:
marieroumanie numeprenume
îndopat cu rămăşițele unui măcel
şi micile delațiuni ale artei alături
pentru ea morții scot legi dantelate
o fac să-şi piardă memoria şi
prevederea
„începi să ridici prea mult bărbia
şi să-ți uiți interesele
dă-ți jos fusta-nflorată şi
mai ales să nu vorbeşti să nu
vorbească despre tine să-ți fie
somnul lin şi scrisul departe” –
o vezi acum prin fereastra albastră
din abator: marieroumanie serveşte
ceaiul începe o relație abstinentă
cu țara la pieptul ei reavăn –
prin foc pier de pe fața pământului
răzvrătiții vrăjitoarele şi sfinții
iar cine nu are sabie să-şi vândă
haina şi să-şi cumpere (cu micile
delațiuni ale artei alături).
3.
cinci zile ne-am dat binețe ca
între regi
pielea de cordoba şi aplicele de murano
au parafat clauza literaturii
favorizate
o dată în viață prinzi trenul în care
să-ți arzi hârtiile identității
departe de tropăitul republican
căci regii iartă orice
chiar dacă lor nu li se iartă
nimic
„şi nimic nu vei lua nici măcar
un fir de ață sau o cureluşă
de legat sandalele”.
4.
ce conştiincios lucrează antreprizele
urii
tu stai pe pământul umbrei
învăluită-n miros de ceară şi
de tutun rece
răsfoieşti pagini legate în lemn
de măslin
cu flori de la mormântul rachelei
îmbrăcată în hainele unei moarte
spui „e simplu de văzut unde ajung
oamenii care trăiesc în țări adevărate”
îmbrăcată în hainele unei moarte
răspunde „chiar şi atunci când n-au
legătură cu faptele ruşinoase
ale țărilor lor” –
tu stai pe pământul umbrei. pânza
galbenă a păcătoşilor la rouelle
ți se zbate pe umeri (ce conştiincios
lucrează antreprizele urii).
5.
îşi face jocul
s-au vopsit în alb ca mormintele
(fără pată şi fără prihană)
ți-au bătut scânduri unse cu
smoală în geamuri
uşa ta e acum timpanul unei urechi
la pândă – să nu vorbeşti să
nu se vorbească despre tine
să-ți fie somnul lin
şi scrisul departe
6.
după cinci marii din acelaşi neam
a urmat o femeie urâtă:
rasa călugăriței strânsă la piept.
îi face poemele carne-vie
fusta-nflorată a vrăjitoarei
leagănă somnul poveştii
scrii într-o limbă mică taci într-o
limbă mică vei muri într-o limbă
mică îi strigă marieroumanie
drept în față cu voce
zbârcită de copil pus la colț –
şi moartea vine spre tine încet
ca o duminică la țară
îşi cere dreptul de întâi născută
se-aşază trufaş lângă umărul
tău
(cu micile delațiuni ale artei
alături)
7.
ştergi scuipi lustruieşti pantofii
albaştri ai morții
când nimic nu era de ales
ai ales numele palid abia rostit
în treacăt la petreceri
marieroumanie alunecă pe faianța
clasei de mijloc
aluneci şi tu pe noroiul
relevanței sociale sub pantofii
albaştri ai morții: o venitură, o
japiță un fragment de comerț.
20.(r) evoluție
sânge pe zăpadă
dădeau tot mai puține semne
de viață
învățam ca un sinucigaş animal preistoric
decăderea din regn şi din lume.
la mijlocul lui decembrie am auzit.
(e îngrozitor să auzi fără să vezi –
spaimă pură)
radioul interzis transmitea din oră
în oră:
banda reportofonului şi-a făcut datoria
s-a spart carapacea de animal
preistoric.
(aveam zăpadă sub frunte.
era sânge pe zăpadă.)
femeia le-a strigat sălbatic
să tragă.
au tras.
(e îngrozitor să auzi fără să vezi –
spaimă pură.
aveam zăpadă sub frunte.
era sânge pe zăpadă.)
țipătul femeii ca o panglică roşie
asmuțea moartea.
vom muri şi vom fi liberi.
apoi am trăit.
asta facem. trăim.
rația
pâine pe cartelă
ulei pe cartelă
zahăr pe cartelă
suta de lei promisă din balcon
şi stați liniştiți la locurile voastre.
n-ați stat.
de crăciun v-ați luat rația
de libertate
la schimb cu rația de sânge
şi ură.
ați mers liniştiți la casele voastre.
veți merge liniştiți la mormintele voastre.
t.
n-au avut nume nici semne particulare.
cruci chircite i-au însemnat pe răboj
şi răbojul s-a făcut praf şi pulbere:
au fost peste tot şi nu i-a
găsit nimeni.
au trecut peste noi cu bocancii
de gheață.
şi-au răsucit pe degete fără amprente
şuvițele sângelui nostru
şi nu i-a simțit nimeni.
au stat câte unul în spatele
fiecăruia dintre noi
ne-au potrivit arma în locaşul
din umăr
au tras şi nimeni
n-a întors arma împotriva lor.
au ars cărți au spintecat pânze
prin coridoare secrete s-au aruncat
drept în coşmarul nostru
şi nimeni nu i-a văzut.
ne-au împăienjenit privirile
ne-au otrăvit cuvintele şi ne-au
susurat în urechi
cântecul de leagăn al celor învinşi –
n-au avut nume nici semne particulare.
cruci chircite i-au însemnat pe răboj
şi răbojul s-a făcut praf şi pulbere:
ne-au azvârlit în luptă pe noi
împotriva noastră
şi nimeni n-a dezertat.
suntem nimeni.
epilog
asta facem. trăim.
ați mers liniştiți la casele voastre.
veți merge liniştiți la mormintele voastre.
suntem nimeni.
„Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua”
(Luca 10, 38 – 42)
1.
şi dacă nu?
dacă-ți priveşti mâinile în care strângi
hârtiile identității şi ochelarii rupți
ca pe o țară?
o țară hipnotică aşa cum e golul
din țeava pistolului într-o după
amiază târzie de iarnă –
îmbrăcată în hainele unei moarte
spui “e simplu de văzut unde
ajung oamenii care trăiesc
în țări adevărate”
îmbrăcată în hainele unei moarte
răspunde „chiar şi atunci când
n-au legătură cu faptele
ruşinoase ale țărilor lor” –
dar tu înfiezi o țară cum ai
înfia o leoaică?
după ce i-ai strivit puii
de pereți numai de tine ştiuți
vă priviți în ochi: pământ reavăn
steag înfăşurat zâmbetul tâmp
al celor care duc apa la morți
nu dai doi bani pe relevanța socială
nu dă nici-o gheară smulsă din
carne vânătă pe scrisul tău
2.
altă dată ştiai că tinerețea
e-o piatră care ucide –
o vezi acum prin fereastra
albastră din abator:
marieroumanie numeprenume
îndopat cu rămăşițele unui măcel
şi micile delațiuni ale artei alături
pentru ea morții scot legi dantelate
o fac să-şi piardă memoria şi
prevederea
„începi să ridici prea mult bărbia
şi să-ți uiți interesele
dă-ți jos fusta-nflorată şi
mai ales să nu vorbeşti să nu
vorbească despre tine să-ți fie
somnul lin şi scrisul departe” –
o vezi acum prin fereastra albastră
din abator: marieroumanie serveşte
ceaiul începe o relație abstinentă
cu țara la pieptul ei reavăn –
prin foc pier de pe fața pământului
răzvrătiții vrăjitoarele şi sfinții
iar cine nu are sabie să-şi vândă
haina şi să-şi cumpere (cu micile
delațiuni ale artei alături).
3.
cinci zile ne-am dat binețe ca
între regi
pielea de cordoba şi aplicele de murano
au parafat clauza literaturii
favorizate
o dată în viață prinzi trenul în care
să-ți arzi hârtiile identității
departe de tropăitul republican
căci regii iartă orice
chiar dacă lor nu li se iartă
nimic
„şi nimic nu vei lua nici măcar
un fir de ață sau o cureluşă
de legat sandalele”.
4.
ce conştiincios lucrează antreprizele
urii
tu stai pe pământul umbrei
învăluită-n miros de ceară şi
de tutun rece
răsfoieşti pagini legate în lemn
de măslin
cu flori de la mormântul rachelei
îmbrăcată în hainele unei moarte
spui „e simplu de văzut unde ajung
oamenii care trăiesc în țări adevărate”
îmbrăcată în hainele unei moarte
răspunde „chiar şi atunci când n-au
legătură cu faptele ruşinoase
ale țărilor lor” –
tu stai pe pământul umbrei. pânza
galbenă a păcătoşilor la rouelle
ți se zbate pe umeri (ce conştiincios
lucrează antreprizele urii).
5.
îşi face jocul
s-au vopsit în alb ca mormintele
(fără pată şi fără prihană)
ți-au bătut scânduri unse cu
smoală în geamuri
uşa ta e acum timpanul unei urechi
la pândă – să nu vorbeşti să
nu se vorbească despre tine
să-ți fie somnul lin
şi scrisul departe
6.
după cinci marii din acelaşi neam
a urmat o femeie urâtă:
rasa călugăriței strânsă la piept.
îi face poemele carne-vie
fusta-nflorată a vrăjitoarei
leagănă somnul poveştii
scrii într-o limbă mică taci într-o
limbă mică vei muri într-o limbă
mică îi strigă marieroumanie
drept în față cu voce
zbârcită de copil pus la colț –
şi moartea vine spre tine încet
ca o duminică la țară
îşi cere dreptul de întâi născută
se-aşază trufaş lângă umărul
tău
(cu micile delațiuni ale artei
alături)
7.
ştergi scuipi lustruieşti pantofii
albaştri ai morții
când nimic nu era de ales
ai ales numele palid abia rostit
în treacăt la petreceri
marieroumanie alunecă pe faianța
clasei de mijloc
aluneci şi tu pe noroiul
relevanței sociale sub pantofii
albaştri ai morții: o venitură, o
japiță un fragment de comerț.
20.(r) evoluție
sânge pe zăpadă
dădeau tot mai puține semne
de viață
învățam ca un sinucigaş animal preistoric
decăderea din regn şi din lume.
la mijlocul lui decembrie am auzit.
(e îngrozitor să auzi fără să vezi –
spaimă pură)
radioul interzis transmitea din oră
în oră:
banda reportofonului şi-a făcut datoria
s-a spart carapacea de animal
preistoric.
(aveam zăpadă sub frunte.
era sânge pe zăpadă.)
femeia le-a strigat sălbatic
să tragă.
au tras.
(e îngrozitor să auzi fără să vezi –
spaimă pură.
aveam zăpadă sub frunte.
era sânge pe zăpadă.)
țipătul femeii ca o panglică roşie
asmuțea moartea.
vom muri şi vom fi liberi.
apoi am trăit.
asta facem. trăim.
rația
pâine pe cartelă
ulei pe cartelă
zahăr pe cartelă
suta de lei promisă din balcon
şi stați liniştiți la locurile voastre.
n-ați stat.
de crăciun v-ați luat rația
de libertate
la schimb cu rația de sânge
şi ură.
ați mers liniştiți la casele voastre.
veți merge liniştiți la mormintele voastre.
t.
n-au avut nume nici semne particulare.
cruci chircite i-au însemnat pe răboj
şi răbojul s-a făcut praf şi pulbere:
au fost peste tot şi nu i-a
găsit nimeni.
au trecut peste noi cu bocancii
de gheață.
şi-au răsucit pe degete fără amprente
şuvițele sângelui nostru
şi nu i-a simțit nimeni.
au stat câte unul în spatele
fiecăruia dintre noi
ne-au potrivit arma în locaşul
din umăr
au tras şi nimeni
n-a întors arma împotriva lor.
au ars cărți au spintecat pânze
prin coridoare secrete s-au aruncat
drept în coşmarul nostru
şi nimeni nu i-a văzut.
ne-au împăienjenit privirile
ne-au otrăvit cuvintele şi ne-au
susurat în urechi
cântecul de leagăn al celor învinşi –
n-au avut nume nici semne particulare.
cruci chircite i-au însemnat pe răboj
şi răbojul s-a făcut praf şi pulbere:
ne-au azvârlit în luptă pe noi
împotriva noastră
şi nimeni n-a dezertat.
suntem nimeni.
epilog
asta facem. trăim.
ați mers liniştiți la casele voastre.
veți merge liniştiți la mormintele voastre.
suntem nimeni.