Miscellanea
I. Z.
CASA MEMORIALĂ ION D. SÎRBU?
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 / 2009
În timp ce revistele noastre literare marchează momentul comemorativ Ion D. Sîrbu, cu grupaje substanțiale dedicate unei cunoaşteri mai detaliate a vieții şi operei prozatorului, de la moartea căruia s-au împlinit 20 de ani, în Petrila natală se petrec lucruri ciudate, care par să vină mai degrabă în prelungirea operei sale de ficțiune, decât într-o ordine firească a realității înseşi. Deşi imaginea scriitorului prigonit de comunism a fost restaurată şi repusă în circulația vie a interesului literar actual, prozatorul I. D. Sîrbu beneficiind de o impresionantă monografie recuperatoare, scrisă de tânărul critic Daniel Cristea-Enache, dar şi de studii critice şi istoriografice semnate de nume restigioase, ceea ce-ar fi trebuit să fie “Casa memorială” a scriitorului, din oraşul Petrila, continuă să rămână o cojmelie fără tencuială pe dinafară, roasă de igrasie şi umezeală pe dinăuntru, ocolită de interesul oficialităților locale, care promit în fiecare an acelaşi lucru, dar orientează fondurile locale spre destinații mai puțin glorioase.
În tot acest timp, artistul multimedia Ion Barbu a ținut trează memoria prozatorului în conştiința localnicilor şi a țării, prin acțiuni culturale ieşite din comun, cu un grad de spectaculozitate competitiv pe plan mondial. În absența banilor de la Primărie, pe măsura imaginaței artistului şi a proiectelor sale, Ion Barbu recurge la happeninguri mai puțin costisitoare, doar, doar va scoate oficialitățile din inerție, convingâdu-le că numele prozatorului I. D. Sîrbu poate deveni un brand cultural şi turistic productiv, care să transforme localitatea Petrila într-un centru zonal de atractivitate, cu atât mai mult cu cât județul Hunedoara nu mai are case memoriale ale altor scriitori. Astfel, anul acesta, Ion Barbu a comemorat cei 20 de ani de la moartea prozatorului, invitând localnici şi oaspeți din țară să vopsească gardul viitoarei Case memoriale I. D. Sârbu, într-un gest simbolic, pentru a provoca ieşirea din inerție. S-a întâmplat să vină din Bucureşti, la această acțiune insolită, cu sperată funcționalitate magică, şi Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României. Imediat ce a sosit, fostul preşedinte al țării a înțeles despre ce e vorba şi, deşi nu dormise în noaptea precedentă decât 4 ore, s-a aşternut pe treabă, a luat pensula şi borcanul cu vopsea şi nu s-a lăsat până nu a terminat de vopsit o aripă masivă a porții metalice de la intrare.
În jurul fostului preşedinte s-a adunat lume multă, inclusiv jurnalişti, dar şi localnici, care profitau de ocazie, punându-i întrebări, unele incomode. Mai bine de o oră cât a răspuns tuturor întrebărilor, n-a lăsat nici o clipă pensula din mână şi vopsitul gardului, în timp ce toți cei care îi puneau întrebări stăteau şi se uitau cum lucrează Emil Constantinescu, ca şi cum ar fi privit o secvență de film la televizor. Au fost şi oficialitățile locale la vopsitul gardului, desigur, dar s-au pătat pe degete doar cât a stat presa, în special televiziunile. Cum au plecat mediile de informare, l-au lăsat pe fostul preşedinte al țării să-şi termine aproape singur porția extinsă de gard pe care şi-o asumase. Cam asta se întâmplă în general la noi: mereu aşteptăm să vină cineva dinafară să ne rezolve problemele gospodăriei proprii, pe care le-am putea rezolva doar cu puțină conțiință şi bunăvoință chiar noi înşine.
La colocviul pe care Ion Barbu l-a provocat pe tema Casei memoriale I. D. Sîrbu, anunțat în presă, şi la care a invitat oficialitățile locale, din cei aproape 20 de consilieri ai Primăriei Petrila n-a participat decât unul. Să nu fi citit aceşti consilieri nici măcar un roman al prozatorului I. D. Sîrbu, să nu realizeze ce zăcământ prețios au în localitatea carboniferă Petrila, cu productivitatea economică în vizibilă stingere, care n-a dat până acum nici o valoare națională şi europeană de talia acestui prozator, marginalizat de comunism? Până să vină răspunsul la aceste întrebări, artistul plastic Ion Barbu scoate bani din buzunar şi îi cinsteşte memoria prozatorului Ion D. Sîrbu, cum ştie el, ca şi cum scriitorul ar fi o rudenie a sa, un membru al propriei familii (deşi în realitate nu este!), şi nu un simbol al rezistenței anticomuniste prin valoare, reprezentativ pentru întreaga localitate Petrila şi chiar pentru întreaga Românie ieşită de sub comunism.
Scriitorul James Joyce e mult mai dificil de înțeles de un public neavizat decât I. D. Sîrbu, dar asta nu le-a împiedicat pe oficialitățile irlandeze să-l valorifice pe autorul dificilului la lectură roman Ullysses într-un extrem de profitabil brand turistic, transformând treptat capitala Dublin într-un loc de pelerinaj mondial, în care sosesc anual mii de turişti din întreaga lume. Păstrând proporțiile, de ce n-ar face acelaşi lucru şi oficialitățile din Petrila, în jurul memoriei prozatorului Ion D. Sîrbu, când au în preajmă un om devotat, cu imaginația întreprinzătoare, de valoarea recunoscută în plan național a lui Ion Barbu? Dar să sperăm că măcar în privința atât de modestei Case memoriale a prozatorului lucrurile se vor mişca câ de cât, măcar în cele din urmă, pentru că timpul lucrează întotdeauna în favoarea valorilor. (Z. I.)
În tot acest timp, artistul multimedia Ion Barbu a ținut trează memoria prozatorului în conştiința localnicilor şi a țării, prin acțiuni culturale ieşite din comun, cu un grad de spectaculozitate competitiv pe plan mondial. În absența banilor de la Primărie, pe măsura imaginaței artistului şi a proiectelor sale, Ion Barbu recurge la happeninguri mai puțin costisitoare, doar, doar va scoate oficialitățile din inerție, convingâdu-le că numele prozatorului I. D. Sîrbu poate deveni un brand cultural şi turistic productiv, care să transforme localitatea Petrila într-un centru zonal de atractivitate, cu atât mai mult cu cât județul Hunedoara nu mai are case memoriale ale altor scriitori. Astfel, anul acesta, Ion Barbu a comemorat cei 20 de ani de la moartea prozatorului, invitând localnici şi oaspeți din țară să vopsească gardul viitoarei Case memoriale I. D. Sârbu, într-un gest simbolic, pentru a provoca ieşirea din inerție. S-a întâmplat să vină din Bucureşti, la această acțiune insolită, cu sperată funcționalitate magică, şi Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României. Imediat ce a sosit, fostul preşedinte al țării a înțeles despre ce e vorba şi, deşi nu dormise în noaptea precedentă decât 4 ore, s-a aşternut pe treabă, a luat pensula şi borcanul cu vopsea şi nu s-a lăsat până nu a terminat de vopsit o aripă masivă a porții metalice de la intrare.
În jurul fostului preşedinte s-a adunat lume multă, inclusiv jurnalişti, dar şi localnici, care profitau de ocazie, punându-i întrebări, unele incomode. Mai bine de o oră cât a răspuns tuturor întrebărilor, n-a lăsat nici o clipă pensula din mână şi vopsitul gardului, în timp ce toți cei care îi puneau întrebări stăteau şi se uitau cum lucrează Emil Constantinescu, ca şi cum ar fi privit o secvență de film la televizor. Au fost şi oficialitățile locale la vopsitul gardului, desigur, dar s-au pătat pe degete doar cât a stat presa, în special televiziunile. Cum au plecat mediile de informare, l-au lăsat pe fostul preşedinte al țării să-şi termine aproape singur porția extinsă de gard pe care şi-o asumase. Cam asta se întâmplă în general la noi: mereu aşteptăm să vină cineva dinafară să ne rezolve problemele gospodăriei proprii, pe care le-am putea rezolva doar cu puțină conțiință şi bunăvoință chiar noi înşine.
La colocviul pe care Ion Barbu l-a provocat pe tema Casei memoriale I. D. Sîrbu, anunțat în presă, şi la care a invitat oficialitățile locale, din cei aproape 20 de consilieri ai Primăriei Petrila n-a participat decât unul. Să nu fi citit aceşti consilieri nici măcar un roman al prozatorului I. D. Sîrbu, să nu realizeze ce zăcământ prețios au în localitatea carboniferă Petrila, cu productivitatea economică în vizibilă stingere, care n-a dat până acum nici o valoare națională şi europeană de talia acestui prozator, marginalizat de comunism? Până să vină răspunsul la aceste întrebări, artistul plastic Ion Barbu scoate bani din buzunar şi îi cinsteşte memoria prozatorului Ion D. Sîrbu, cum ştie el, ca şi cum scriitorul ar fi o rudenie a sa, un membru al propriei familii (deşi în realitate nu este!), şi nu un simbol al rezistenței anticomuniste prin valoare, reprezentativ pentru întreaga localitate Petrila şi chiar pentru întreaga Românie ieşită de sub comunism.
Scriitorul James Joyce e mult mai dificil de înțeles de un public neavizat decât I. D. Sîrbu, dar asta nu le-a împiedicat pe oficialitățile irlandeze să-l valorifice pe autorul dificilului la lectură roman Ullysses într-un extrem de profitabil brand turistic, transformând treptat capitala Dublin într-un loc de pelerinaj mondial, în care sosesc anual mii de turişti din întreaga lume. Păstrând proporțiile, de ce n-ar face acelaşi lucru şi oficialitățile din Petrila, în jurul memoriei prozatorului Ion D. Sîrbu, când au în preajmă un om devotat, cu imaginația întreprinzătoare, de valoarea recunoscută în plan național a lui Ion Barbu? Dar să sperăm că măcar în privința atât de modestei Case memoriale a prozatorului lucrurile se vor mişca câ de cât, măcar în cele din urmă, pentru că timpul lucrează întotdeauna în favoarea valorilor. (Z. I.)