Eseuri
Nicolae Mareş
LUCIAN BLAGA – DIPLOMAT
Articol publicat în ediția Viața Românească nr. 3-4 / 2010
Aplecându-mă, încă din anii ’90, asupra activității de diplomat desfăşurată de Lucian Blaga, fără întrerupere, din 1926 până în 1939 (1), rămăsesem cu o o seamă de aspecte neclarificate, îndeosebi din cele legate de prezența poetului la Varşovia – noiembrie 1926 – noiembrie 1927. Am fost intrigat, ani de-a rândul, de faptul că primul său raport, scris de mână, expediat la Bucureşti Ministerului Afacerilor Străine (registratura generală, nr. 69025 din 2 decembrie 1926) nu era scris de el. Raportul purta, ce-i drept, semnătura sa inconfundabilă, însă – din înfățişarea grafică a paginilor –, părea a fi scris (poate şi redactat?) de altă persoană. Nu mi-am închipuit că aceasta era opera distinsei sale soții, Doamna Cornelia Blaga-Brediceanu.
Publicarea de către doamna Dorli Blaga a Jurnalelor venerabilei sale mame (2), nu numai că avea să pună capăt mai multor nelămuriri pe care le aveam legate de primul post al poetului în Polonia, dar însemnările respective mi-au şi elucidat din interior o seamă de aspecte semnificative privind manifestarea lui Blaga, ca diplomat. Şi nu numai atât.
Prin scrierile sale, Cornelia Blaga se dovedeşte a fi nu doar un om cu un condei fin, ascuțit, ci şi un bun psiholog al oamenilor cu care venea în contact, puternic ataşată – ca o veritabilă leoaică – soțului şi familiei sale. Am aflat, totodată, elemente esențiale legate de obârşiile sale nobile, bănățene, tânăra ziaristă fiind apreciată şi înconjurată cu prietenie de elita politică şi culturală românească, de la Ionel Brătianu până la Octavian Goga şi alți fruntaşi ai vieții politice şi culturale româneşti. În această calitate ea a efectuat o vizită de documentare în Italia, în perioada cât a funcționat, ca secretară, pe lângă delegația română la Conferința de pace de la Paris, în 1919-1920.
Meritul deosebit al Jurnalelor este că autoarea ne pune la dispoziție cu generozitate numeroase aspecte inedite privind climatul din misiunile diplomatice, ca şi din centrala Ministerului Afacerilor Străine şi din alte instituții româneşti şi din străinătate din perioada interbelică, timp în care poetul, dramaturgul şi filosoful şi-a desfăşurat misiunea rodnică de diplomat.
N-am putut afla dacă doamna Iacovaky, soția şefului misiunii varşoviene, avea apucăturile de vătaf ale doamnei Gurănescu de la Viena, din anii ’36, după cum nu ştim cu exactitate cauzele care au determinat, din interior, familia Blaga să ceară, numai după un an, transferul din capitala Poloniei într-o altă capitală.
Să fi fost oare climatul polonez mai aspru, departe de cel mediteranean, mai interesant în planul preocupărilor sale şi spre sau după care tânjea tânăra pereche? Se ştie că în cererea de angajare, care se află la arhiva din centrala ministerului, adresată în 1922 şefului diplomației româneşti de atunci, pentru funcția de cancelar, Lucian Blaga solicita să lucreze la Paris. Lectura Jurnalelor dă certitudinea că a făcut-o la îndemnul tinerei sale soții. Nu excludem ca revenirea legată de plecarea de la Varşovia să se fi datorat tot Doamnei Cornelia.
Sau, poate, situația internă incertă şi dramatică din Polonia, unde la 26 mai 1926 mareşalul Józef Pilsudski dăduse o lovitură de stat, de fapt înfăptuise un puci mult discutat în cercurile politice, diplomatice şi ziaristice, să fi înspăimântat tânăra pereche, dorindu-şi să părăsească Polonia?
Din păcate, şederea la Varşovia a tinerei perechi Blaga nu s-a bucurat de relatările Corneliei Blaga. Autoarea s-a referit, în însemările ei, numai la anul 1919 şi perioadele: 1936-1939; 1939-1940; 1959-1960, omisă fiind perioada varşoviană şi cea pragheză. De aceea găsim indicat să elucidăm pe alte căi o seamă de aspecte, apelând la alte surse, strict diplomatice, privind climatul polonez în care şi-a desfăşurat Blaga activitatea, respectiv la rapoartele unui mare diplomat român, Aleksandru T. Iacovaky, trimis extraordinar şi ministru plenipotențiar al României în Polonia, primul şef ierarhic al lui Blaga în exterior.
Menționez că, după stabilirea raporturilor diplomatice româno-polone, în iunie 1919, ca urmare a unor tergiversări care nu s-au datorat părții române, autoritățile româneşti au hotărât să îl trimită la Varşovia, în calitate de şef al Legației române, pe Alexandru Florescu, fost diplomat în Grecia. Alexandru Iacovaky i-a fost un destoinic prim colaborator, în funcția de consilier, ca apoi, după vizita făcută de regele Ferdinand şi regina Maria în Polonia, în iunie 1923, să preia conducerea misiunii diplomatice până în vara anului 1927. Iacovaky, de obârşie aromân, funcționase ca diplomat în spațiul balcanic, avea unele cunoştințe şi de limbi slave, rămânând, cred, singurul diplomat român din perioada interbelică în Polonia cu acces direct la presa polonă, care încă de pe atunci se dovedea a fi o bună sursă de informare în plan larg central-european. Cunoaşterea limbii şi a realităților din această țară vreme de câțiva ani buni a făcut ca diplomatul român să se bucure de o apreciere demnă de reținut din partea lui Pilsudski şi Moscicki, a elitei culturale şi publicistice varşoviene, elocvent în această direcție rămânând interviul acordat la încheierea misiunii ziaristului de la „Epoka”. (3).
Ce a însemnat Iacovaky în Polonia, în perioada în care tânărul Blaga îşi începea activitatea, se poate remarca în rapoartele, încă nepuse în valoare, pe care şeful legației le trimitea ministrului I. G. Duca, consemnări care ajungeau şi pe biroul primului ministru, Ionel Brătianu, sau ale regelui Ferdinand, aceştia fiind sincer preocupați de evoluțiile interne din Polonia aliată. De la Iacovaky aflăm astfel că, în mai 1926, în curtea Legației, de pe strada Wiejska, 10, din vecinătatea Seimului, se dăduseră bătălii sângeroase, soldate cu morți, ştiut fiind că liderul suprem, mareşalul Józef Pilsudski, s-a autoimpus prin forță la conducerea treburilor din Polonia. Mare păcat că nu avem măcar o succintă cronică a Doamnei Cornelia Blaga-Brediceanu despre ecourile respective la nivelul legației. Se pare că o seamă de temeri s-au perpetuat până la a-i înspăimânta pe cei care îşi desfăşurau activitatea la Varşovia. De la diplomatul poet ne-au rămas ca ecouri poloneze doar două poeme, însă de profunzimi nebănuite, ce pot fi analizate numai în contextul operei blagiene în ansamblul ei de până atunci, plecând chiar de la teza sa de doctorat: Cultură şi cunoştință, dar şi cu trimiteri la eseurile sale din volumul Zări şi etape – toate răspândite în presa vremii.
Înainte de a ajunge la o interpretare a lor, să revenim la primul raport aparținând lui Blaga, intrat în arhiva Ministerului Afacerilor Străine la începutul lui decembrie 1926, raport pe care Alexandru Marcu, directorul Direcției de la Presă şi Propagandă, notase cu o zi mai înainte: Scris conform instr. verbale. De subliniat că „matricea” de redactare se va perpetua „stilistic” în întreaga perioadă interbelică la majoritatea ataşaților şi secretarilor de presă şi culturali de la oficiile diplomatice ale României.
Lucian Blaga a avut şansa de a intra în spațiul polonez, la Varşovia, exact în momentul marcării unui important eveniment al culturii poloneze pe plan național şi internațional: dezvelirea, în parcul Lazienki, cândva proprietate a ultimului rege polonez, sprijinitor al mişcării iluministe, Stanislaw August Poniatowski, în vecinătatea Palatului Belvedere, reşedință a lui Pilsudski, a monumentului marelui compozitor Frederic Chopin, operă a sculptorului Waclaw Szymanowski. Poetului şi publicistului Lucian Blaga îi va fi dat să reprezinte România la aceste serbări, alături de reprezentanți ai „lumii muzicale din toată lumea” – după cum scria el sau Doamna Blaga. Printre celebritățile prezente sunt enumerați: Weismann, Vidal, Kempf şi alții. Timp de trei zile, ca şi ceilalți observatori străini, ataşatul de presă se va convinge „din belşug” de „iubirea de fast exterior a poporului polonez, asupra căruia abundența şi excesul de forme ale barocului au lăsat urme neşterse”.
Poetul se referea la forme exterioare direct constatate, fiindu-i necunoscute renaşterea, romantismul sau pozitivismul polonez, care au întruchipat în plan național sau universal măreția acestei culturi. Lucian Blaga aminteşte cu o nedisimulată modestie şi bucurie, totodată, că a fost printre cei care au adus, o spune în paranteză, din partea României, omagiu marelui compozitor. Textul alocuțiunii respective nu ne este cunoscut, în schimb şeful Legației, Alexandru Iacovaky, informează conducerea Ministerului Afacerilor Străine de la Bucureşti, în termeni elogioşi, despre prestația tânărului diplomat.
Nu excludem că şi din inspirația mai îndrituitului analist în materie de politică internă, şef al misiunii, Blaga inserează câteva aprecieri privind politica internă, precizând: „Principalul eveniment în politica internă a Poloniei în ultimele zile pare a fi trecerea în opoziție față de guvern a Partidului socialist polonez. Mareşalul Pilsudski, care la venirea sa la putere (de fapt revenirea: NM) a fost sprijinit îndeosebi de partide de stânga îşi caută o orientare mai potrivită temperamentului său şi intereselor statului: o apropiere de partidele de dreapta. Unul dintre scopurile sale e neapărat distrugerea partidului democrat național. A încercat-o cu socialiştii, o încearcă acum punând la cale prin prințul Radziwill înființarea dreptei naționale. De altfel planurile lui Pilsudski (sunt) planurile unui sfinx”. (Prin folosirea aceastei comparații recunoaştem că îl întrece pe Iacovaky, care nu utiliza asemenea metafore, subalternul surprinzând mai bine, am spune mai profund, realitatea!). Continuă Blaga: „Sigur e în orice caz că (Pilsudski) tinde spre o simplificare a vieții politice din Polonia reducând cât mai mult numărul partidelor”.
Lasă a se înțelege că, în plan politic bilateral, rămâne, în continuare, ratificarea de către Senatul Poloniei a Tratatului de garanție dintre România şi Polonia (semnat la Bucureşti, de I. G. Duca şi ministrul Wielowiejski). Semnarea a fost amânată, fără ca amânarea respectivă să stârnească discuții în presa poloneză.
Semnarea va avea loc în februarie 1927, prilej de a o consemna cu siguranță, în fotografia inedită pe fundalul căreia ne este dat să surprindem câțiva iluştri diplomați polonezi, prieteni ai lui Titulescu din deceniul viitor, precum Edward Raczyski, reprezentantul Poloniei la Liga Națiunilor şi ministru de Externe al Guvernului polonez din exil, al cărui frate va fi primul ambasador al Republicii Polone la Bucureşti, acreditat la 31 mai 1938, Roger Raczyski, cel care a închis, cu regret, luminile ambasadei în noiembrie 1940.
Intrând în problematica legată de „fişa postului” său în Polonia, Blaga mai informează că „presa a fost grav atinsă în liberatatea ei de decretul numit în ironie «lex Zaratustra» pentru tendințele ei dictatoriale. Se pare însă că zilele viitoare vor aduce schimbarea decretului, care de altfel până acum nu a fost aplicat decât în cazul unor excese de zel al ziarelor din provincie. – În ce priveşte atitudinea presei polone față de România, nu s-ar putea vorbi de o lipsă generală de bunăvoință, ci mai curând de-o lipsă de informație. Ceea ce se dă asupra României sunt ştiri scurte, unele mai senzaționale, altele mai puțin, transmise de diverse agenții telegrafice. Între aceste agenții este îndeosebi una (Agenția de est, cu inițialele A.W.), care dă deseori informații tendențioase, care vin probabil de la Budapesta sau Viena. Agenția aceasta nu e departe de faliment. – Un alt lucru care interesează mai îndeaproape e că vreo câțiva jurnalişti, dintre cei cari au luat parte la Conferința de la Galați – au ținut împreună cu subsemnatul o şedință în care s-a constituit conform statutelor „Presei polono-române” comitetul local al acestei asociații”. (La sesizarea lui Blaga privind lipsa de informații, directorul Direcției Presă a pus rezoluția: Se vor trimite publicațiuni – broşuri, informațiuni – (semnătură indescifrabilă – NM).
Despre activitatea proprie, ca ataşat de presă, Lucian Blaga notează: „În afară de „buletinul presei” pe care îl trimit zilnic la Bucureşti, am căutat până acum să îmi creiez legături cu presa polonă.
Preşedintele sindicatului jurnaliştilor de aici, d. Denbicki (Dembicki) mi-a pus la dispoziție o rubrică lunară, „românească” în „Tygodnik Ilustracia” (Tygodnik Illustrowany” – una din revistele cele mai răspândite din Polonia în perioada interbelică. N.M.).
Scriitorul K. Bandrowsky (Juliusz Kaden-Bandrowski)* m-a rugat să îi dau în fiecare lună un articol despre literatura sau arta noastră pentru ziarul „Gos Prawdy”. Astăzi i-am dat întâiul articol. (Asupra acestuia vom reveni cu un alt prilej: N.M.).
Şef redactorul de la „Baltische Presse” d. E. Rueker mi-a făgăduit să-mi dea tot sprijinul său prin ziarul pe care îl conduce”.
La cele relatate, directorul Direcției de presă subliniază cele spuse şi notează (fraze subliniate, de asemenea): Bun. Instrucțiuni pentru propagandă.
A fost preşedinte al Uniunii Literaților Polonezi şi membru al PEN-Clubului, senator şi secretar general al Academiei Poloneze pentru Literatură, fiind şi şef al Secției de literatură la „Gazeta Polska”. A publicat romanele: Pilsudczycy (Pilsudscienii) în 1915, Arcul (1919), Generalul Barcz (1922), Aripile negre (1928 prima parte şi 1929 partea doua), Mateusz Bigda în 1933, cât şi volumul de însemnări: Oraşul mamei mele (1925).
Pentru o perioadă de mai puțin de o lună, la care se referă Raportul, putem spune că Lucian Blaga s-a introdus extrem de rapid şi de bine în realizarea misiunii încredințate, indiscutabil şi cu ajutorul Doamnei Brediceanu. Remarcabilă este seriozitatea cu care a abordat activitatea pe care o începea. În ansamblu aceasta se va solda cu rezultate apreciabile, mai ales după ce îi contactează pe româniştii: Emil Biedrzycki şi Wodzimierz Lewik, cât şi pe traducătorii Emil Zegadowicz şi Czara Dusza-Stec, cea din urmă transpunându-i în limba polonă piesa Meşterul Manole, care se va juca pe scena Teatrului Național din Lwów, iar primii i-au tradus unele din poemele sale (4), receptarea plenară realizându-se abia prin anii ’80 din secolul trecut, grație traducătorului cracovian, Zbigniew Szuperski şi al Danutei Biekowska, care va introduce zece din poemele lui Lucian Blaga în masiva Antologie de poezie românească, apărută la Varşovia, la PIW, la începutul anului 1989: Gorunul, Izvorul nopții, Anno domini, Mirabila sămânță, Peisaj transcendental, Linişte, Dați-mi un trup voi munților, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Vreau să joc, şi nu în ultimul rând Oraş vechi, cu titlul în polonă: Varşovia, transpus fiind de poetul contemporan lui, probabil o cunoştință din perioada sa la post, Wodzimierz Lewik. Selecție inspirată şi reprezentativă, transpunere pe măsură într-o cheie de factură expresionistă.
Cele patru strofe din Oraşul vechi, fără a se fi precizat locul în țesătura poemului, au fost scrise cu certitudine la Varşovia şi dedicate oraşului Craiului Sigismund, cu vestigiile lui renascentiste ori ale Castelului regal în stil clasicizant, care l-a găzduit pe Napoleon, la întoarcerea din Rusia, şi în care probabil diplomatul avid de cultură o fi intrat să vadă pânzele lui Canaletto şi Botticelli, după care a şi fost reconstruit în anii ’80, distrus fiind până în temelii în timpul războiului.
Din vizita oraşului în noapte, când „ploaia umblă pe cataligi”, poetul reține turnul negru, cel care îşi numără anii învins; întâlneşte şi un sfânt din piatră cu o aureolă stinsă.
În acest cadru insolit, „Urnirea orelor / se împlinesc fără îndemn. /Taci – arătătoarele se-opresc / suspinând pe ultimul semn”.
Stafiile regilor polonezi atât de des întâlnite la poetul, pictorul şi dramaturgul polonez, Stanislaw Wyspiaski, îi apar şi lui Blaga, el luându-le drept „mari semeni de altădată”, care numai pentru o clipă se arată, ca apoi să piară. Probabil că poemul i-a fost drag, câtă vreme Blaga îl publică în „Gândirea”, la 4 aprilie 1927, fiind încă la Varşovia, cizelându-l în mai multe variante, văzând lumina tiparului şi în „Gazeta Ciucului”, la 15 aprilie 1930.
Poemul a fost, între timp, inclus, împreună cu În jocul întoarcerii, în sumarul volumelor: Laudă somnului, tipărit în 1929, respectiv în Poezii, 1942.
Reținem cu uşurință neliniştile de diplomat începător, mai ales în cea de a doua poezie, scrisă „pe marginea Vistulei” – intitulată În jocul întoarcerii – în care este surprinsă aceeaşi stare. Devenim astfel martorii unei alte descrieri a „Oraşului vechi”, (în care cred că a şi locuit), plin de mistere, cu punțile trase, unde în sorburi şi scorburi mişună mulțimi de jivine şi şoapte. Aici se recunoaşte poetul, cu o mie de ani în urmă, întruchipat în postura de „cronicar român fugit spre miazănoapte, fiind «îngropat în nisip voievodul». Îşi surprinde poetul înaintaşul, cum „Fără sfârşit, iară şi iară / i-a dat prin tâmple şi degete rodul”. Cu un strigăt, urmaşul este trezit de cocoşul de fier, cât şi de străbunele furtuni şi galbene vânturi ce trec aici peste case.
Iată un motiv asupra căruia etnografii şi antropologii, istoricii raporturilor bilaterale ar trebui să se aplece. Să fi încercat Blaga să surprindă românii veniți la începuturile evului mediu timpuriu în Polonia, aşa cum a consemnat-o istoricul polonez, Jan Dlugosz, în cronicile sale?
Să se refere scriitorul la un voievod ce ar fi putut veni din transhumanța românească şi prezent în nisipurile vistulane? Să fi fost alți domni moldoveni cu indigenat polonez?
Colegul său de generație, Ion Pillat, scria, la rându-i, în poemul Transhumanță:
Aceste turme moldovene sau transilvane au urcat cu păstorii lor până în Beschizi şi Tatra, până în Silezia şi la Sandomierz, unde au pus bazele a sute de localități. De ce gânduri era străfulgerat « cronicarul norocului schimbăcios » ?
Sunt întrebări la care cercetările nu ne dau încă un răspuns.
Cu certitudine, cele două poeme scrise la Varşovia de Lucian Blaga ar trebui incluse în orice antologie de lirică expresionistă românească sau universală, abisurile înfățişate rămânându-ne necunoscute.
Perioada anilor 1926-1927 coincide în creația lui Blaga cu reflexii soldate în publicarea unor eseuri profunde privind arta şi magia sau despre polivalența estetică a naturii, despre etnografie şi artă etc., multe cuprinse în ciclul: Ferestre colorate.
Scriind despre influența magică a icoanelor, autorul Trilogiei culturii relevă: « Etnografii, psihologii, filologii ar trebui să scrie o carte despre magismul poporului nostru. Un studiu amănunțit se impune. Câte obiceiuri, câte cuvinte, câte expresii, câte poveşti, câte jocuri mai păstrează încă în ele urme ale concepției magice despre rosturile lumii şi ale omului ? Într-un timp când ciobanul nostru mai încearcă să-şi vindece încheieturile anchilozate, dăruind cutărui sfânt o mână frumos împodobită, informațiile se pot culege la izvor. Problema de-a dreptul îşi are ispitele ei. Poate se va găsi vreun tânăr îndrăzneț să ia această luptă cu zmeii subterani » (5). Şi s-a găsit peste un deceniu o asemenea individualitate.
A fost tot un diplomat : Mircea Eliade.
De asemenea, în Daimonion găsim la Blaga eseul despre Silogismul slav cu referințe concrete la cultura rusă. Dar, vai, cât de inspirat şi de profund este eseul respectiv în planul mai larg al culturii, inclusiv a celei poloneze, când autorul spune : « slavul este un temperament mai mult pasiv ; slavul îşi are ochii pierduți peste pământ, mai puțin îndreptați spre nevoile vieții. E o contradicție vădită între gândirea practic orientată a slavului şi temperamentul său pasiv ; gândirea lui e un surogat al acțiunii. Din premisele gândite el nu ajunge la concluzii ce rămân în cadrul gândirii pure ; concluzia lui e de obicei o « acțiune visată ». Slavul nici nu visează, nici nu făptuieşte ; slavul visează acțiuni. (vezi marii romantici polonezi: Mickiewicz, Sowacki, Krasiski – nota mea : N.M.). Gândirea slavului nu merge drept înainte, ci suferă o refracțiune intrând într-un mediu,
– fie etic,
– fie religios,
– fie social.
În dialectica gândirii sale (a slavului) intervine întotdeauna un moment de religiozitate, de fanatism, de credință, de exagerare maximalistă, care îi abate interesul spre domeniul practic al vieții ». (6).
Jurnalele Corneliei Blaga-Brediceanu confirmă cu certitudine faptul că intrarea în diplomație a poetului Lucian Blaga s-a făcut din îndemnul ei, la sugestia, şi, poate, sub « protecția » fratelui acesteia, Caius Brediceanu, fost membru al Delegației României la Tratatul de Pace de la Paris. Brediceanu a fost cel care a negociat, printre altele, fruntariile estice şi din nord-vestul României, inclusiv ale Ruteniei, încorporată atunci în Cehoslovacia. În 1938, în post la Helsinki, când Ungaria, cu sprijin polonez, a încercat, şi ulterior a ocupat Rusia transcarpatică (Rutenia), Caius Brediceanu îi trimite ministrului Nicolae Petrescu-Comnen, pentru Carol al II-lea, harta cu fruntariile negociate de el, după prima mare conflagrație mondială (7). Brădiceanu s-a dovedit a fi, ca şi Lucian Blaga, un mare patriot, un individ bine inspirat atunci când i-a sugerat poetului intrarea în diplomație. La rându-i, Cornelia Blaga, care a cunoscut nebănuitele puteri ale soțului, are meritul de a fi insistat, în perioada anilor 1923-1926, să revină pentru a intra în diplomație, cunoscut fiind că, la cererea poetului, pe motiv de boală, în 1922, renunțase la acest plan. Şi aşa tânăra pereche ajunge la Varşovia, în noiembrie 1926. Ar fi fost o mare pierdere pentru diplomația românească, dacă n-ar fi revenit exact în acel an şi în acel noiembrie vistulan, cu cerul adânc brăzdat de norii ce străbăteau Mazovia dinspre Baltica spre Tatra sau invers. A fost un climat, cred, în care filosoful şi literatul se putea manifesta, iar el a dovedit, cu prisosință, vocație, profesionalism şi dăruire în îndeletnicirea agreată, mai ales după ce conştientizează că diplomația poate fi un domeniu în care poate acționa spre binele țării sale în afara granițelor. O va spune răspicat până la părăsirea breaslei, de la Lisabona.
Prof. dr. Nicolae MAREŞ
NOTE
* Juliusz Kaden-Bandrowski, (născut - 1885 la Rzeszow – decedat în 1944, la Varşovia, în timpul insurecției împotriva armatelor hitleriste). Cunoscut scriitor şi publicist din perioada interbelică, un apropiat al mareşalului Józef Pilsudski. A debutat cu povestiri şi nuvele în 1911. După izbucnirea primului război mondial se înscrie în Legiunile poloneze, conduse de Pilsudski, fiind aghiotant şi cronicar al acestuia. După război a fost şeful biroului de presă al Comandamentului Suprem al Armatei şi redactor şef al ziarului „Zonierz Polski” (Soldatul polonez); în 1920 a fost corespondent militar în SUA, unde a popularizat, inclusiv prin conferințe, Polonia.
1. cf. Nicolae Mareş, Încă Polonia..., Editura Colosseum, 2008, p. 207-210; 313-317;
2. Cornelia Blaga-Brediceanu, Jurnale, Ediție îngrijită şi comentată de Dorli Blaga, Casa Cărții de ştiință, Cluj-Napoca, 2008;
3. Arhiva Ministerului Afacerilor Străine, Polonia, vol. 53, ff. 87-89;
4. Antologia poezji rumuskiej, Antologia poeziei româneşti, P.I.W, Varşovia 1989
5. Lucian Blaga, Eseuri, vol. 7, p. 369 ;
6. Ibidem. op. cit. p. 398 ;
7. Nicolae Mareş, Relații româno-polone 1938-1939, doc. 49 (AMAE, Fond 71, Dosare Speciale, 219-227).
Publicarea de către doamna Dorli Blaga a Jurnalelor venerabilei sale mame (2), nu numai că avea să pună capăt mai multor nelămuriri pe care le aveam legate de primul post al poetului în Polonia, dar însemnările respective mi-au şi elucidat din interior o seamă de aspecte semnificative privind manifestarea lui Blaga, ca diplomat. Şi nu numai atât.
Prin scrierile sale, Cornelia Blaga se dovedeşte a fi nu doar un om cu un condei fin, ascuțit, ci şi un bun psiholog al oamenilor cu care venea în contact, puternic ataşată – ca o veritabilă leoaică – soțului şi familiei sale. Am aflat, totodată, elemente esențiale legate de obârşiile sale nobile, bănățene, tânăra ziaristă fiind apreciată şi înconjurată cu prietenie de elita politică şi culturală românească, de la Ionel Brătianu până la Octavian Goga şi alți fruntaşi ai vieții politice şi culturale româneşti. În această calitate ea a efectuat o vizită de documentare în Italia, în perioada cât a funcționat, ca secretară, pe lângă delegația română la Conferința de pace de la Paris, în 1919-1920.
Meritul deosebit al Jurnalelor este că autoarea ne pune la dispoziție cu generozitate numeroase aspecte inedite privind climatul din misiunile diplomatice, ca şi din centrala Ministerului Afacerilor Străine şi din alte instituții româneşti şi din străinătate din perioada interbelică, timp în care poetul, dramaturgul şi filosoful şi-a desfăşurat misiunea rodnică de diplomat.
N-am putut afla dacă doamna Iacovaky, soția şefului misiunii varşoviene, avea apucăturile de vătaf ale doamnei Gurănescu de la Viena, din anii ’36, după cum nu ştim cu exactitate cauzele care au determinat, din interior, familia Blaga să ceară, numai după un an, transferul din capitala Poloniei într-o altă capitală.
Să fi fost oare climatul polonez mai aspru, departe de cel mediteranean, mai interesant în planul preocupărilor sale şi spre sau după care tânjea tânăra pereche? Se ştie că în cererea de angajare, care se află la arhiva din centrala ministerului, adresată în 1922 şefului diplomației româneşti de atunci, pentru funcția de cancelar, Lucian Blaga solicita să lucreze la Paris. Lectura Jurnalelor dă certitudinea că a făcut-o la îndemnul tinerei sale soții. Nu excludem ca revenirea legată de plecarea de la Varşovia să se fi datorat tot Doamnei Cornelia.
Sau, poate, situația internă incertă şi dramatică din Polonia, unde la 26 mai 1926 mareşalul Józef Pilsudski dăduse o lovitură de stat, de fapt înfăptuise un puci mult discutat în cercurile politice, diplomatice şi ziaristice, să fi înspăimântat tânăra pereche, dorindu-şi să părăsească Polonia?
Din păcate, şederea la Varşovia a tinerei perechi Blaga nu s-a bucurat de relatările Corneliei Blaga. Autoarea s-a referit, în însemările ei, numai la anul 1919 şi perioadele: 1936-1939; 1939-1940; 1959-1960, omisă fiind perioada varşoviană şi cea pragheză. De aceea găsim indicat să elucidăm pe alte căi o seamă de aspecte, apelând la alte surse, strict diplomatice, privind climatul polonez în care şi-a desfăşurat Blaga activitatea, respectiv la rapoartele unui mare diplomat român, Aleksandru T. Iacovaky, trimis extraordinar şi ministru plenipotențiar al României în Polonia, primul şef ierarhic al lui Blaga în exterior.
Menționez că, după stabilirea raporturilor diplomatice româno-polone, în iunie 1919, ca urmare a unor tergiversări care nu s-au datorat părții române, autoritățile româneşti au hotărât să îl trimită la Varşovia, în calitate de şef al Legației române, pe Alexandru Florescu, fost diplomat în Grecia. Alexandru Iacovaky i-a fost un destoinic prim colaborator, în funcția de consilier, ca apoi, după vizita făcută de regele Ferdinand şi regina Maria în Polonia, în iunie 1923, să preia conducerea misiunii diplomatice până în vara anului 1927. Iacovaky, de obârşie aromân, funcționase ca diplomat în spațiul balcanic, avea unele cunoştințe şi de limbi slave, rămânând, cred, singurul diplomat român din perioada interbelică în Polonia cu acces direct la presa polonă, care încă de pe atunci se dovedea a fi o bună sursă de informare în plan larg central-european. Cunoaşterea limbii şi a realităților din această țară vreme de câțiva ani buni a făcut ca diplomatul român să se bucure de o apreciere demnă de reținut din partea lui Pilsudski şi Moscicki, a elitei culturale şi publicistice varşoviene, elocvent în această direcție rămânând interviul acordat la încheierea misiunii ziaristului de la „Epoka”. (3).
Ce a însemnat Iacovaky în Polonia, în perioada în care tânărul Blaga îşi începea activitatea, se poate remarca în rapoartele, încă nepuse în valoare, pe care şeful legației le trimitea ministrului I. G. Duca, consemnări care ajungeau şi pe biroul primului ministru, Ionel Brătianu, sau ale regelui Ferdinand, aceştia fiind sincer preocupați de evoluțiile interne din Polonia aliată. De la Iacovaky aflăm astfel că, în mai 1926, în curtea Legației, de pe strada Wiejska, 10, din vecinătatea Seimului, se dăduseră bătălii sângeroase, soldate cu morți, ştiut fiind că liderul suprem, mareşalul Józef Pilsudski, s-a autoimpus prin forță la conducerea treburilor din Polonia. Mare păcat că nu avem măcar o succintă cronică a Doamnei Cornelia Blaga-Brediceanu despre ecourile respective la nivelul legației. Se pare că o seamă de temeri s-au perpetuat până la a-i înspăimânta pe cei care îşi desfăşurau activitatea la Varşovia. De la diplomatul poet ne-au rămas ca ecouri poloneze doar două poeme, însă de profunzimi nebănuite, ce pot fi analizate numai în contextul operei blagiene în ansamblul ei de până atunci, plecând chiar de la teza sa de doctorat: Cultură şi cunoştință, dar şi cu trimiteri la eseurile sale din volumul Zări şi etape – toate răspândite în presa vremii.
Înainte de a ajunge la o interpretare a lor, să revenim la primul raport aparținând lui Blaga, intrat în arhiva Ministerului Afacerilor Străine la începutul lui decembrie 1926, raport pe care Alexandru Marcu, directorul Direcției de la Presă şi Propagandă, notase cu o zi mai înainte: Scris conform instr. verbale. De subliniat că „matricea” de redactare se va perpetua „stilistic” în întreaga perioadă interbelică la majoritatea ataşaților şi secretarilor de presă şi culturali de la oficiile diplomatice ale României.
Lucian Blaga a avut şansa de a intra în spațiul polonez, la Varşovia, exact în momentul marcării unui important eveniment al culturii poloneze pe plan național şi internațional: dezvelirea, în parcul Lazienki, cândva proprietate a ultimului rege polonez, sprijinitor al mişcării iluministe, Stanislaw August Poniatowski, în vecinătatea Palatului Belvedere, reşedință a lui Pilsudski, a monumentului marelui compozitor Frederic Chopin, operă a sculptorului Waclaw Szymanowski. Poetului şi publicistului Lucian Blaga îi va fi dat să reprezinte România la aceste serbări, alături de reprezentanți ai „lumii muzicale din toată lumea” – după cum scria el sau Doamna Blaga. Printre celebritățile prezente sunt enumerați: Weismann, Vidal, Kempf şi alții. Timp de trei zile, ca şi ceilalți observatori străini, ataşatul de presă se va convinge „din belşug” de „iubirea de fast exterior a poporului polonez, asupra căruia abundența şi excesul de forme ale barocului au lăsat urme neşterse”.
Poetul se referea la forme exterioare direct constatate, fiindu-i necunoscute renaşterea, romantismul sau pozitivismul polonez, care au întruchipat în plan național sau universal măreția acestei culturi. Lucian Blaga aminteşte cu o nedisimulată modestie şi bucurie, totodată, că a fost printre cei care au adus, o spune în paranteză, din partea României, omagiu marelui compozitor. Textul alocuțiunii respective nu ne este cunoscut, în schimb şeful Legației, Alexandru Iacovaky, informează conducerea Ministerului Afacerilor Străine de la Bucureşti, în termeni elogioşi, despre prestația tânărului diplomat.
Nu excludem că şi din inspirația mai îndrituitului analist în materie de politică internă, şef al misiunii, Blaga inserează câteva aprecieri privind politica internă, precizând: „Principalul eveniment în politica internă a Poloniei în ultimele zile pare a fi trecerea în opoziție față de guvern a Partidului socialist polonez. Mareşalul Pilsudski, care la venirea sa la putere (de fapt revenirea: NM) a fost sprijinit îndeosebi de partide de stânga îşi caută o orientare mai potrivită temperamentului său şi intereselor statului: o apropiere de partidele de dreapta. Unul dintre scopurile sale e neapărat distrugerea partidului democrat național. A încercat-o cu socialiştii, o încearcă acum punând la cale prin prințul Radziwill înființarea dreptei naționale. De altfel planurile lui Pilsudski (sunt) planurile unui sfinx”. (Prin folosirea aceastei comparații recunoaştem că îl întrece pe Iacovaky, care nu utiliza asemenea metafore, subalternul surprinzând mai bine, am spune mai profund, realitatea!). Continuă Blaga: „Sigur e în orice caz că (Pilsudski) tinde spre o simplificare a vieții politice din Polonia reducând cât mai mult numărul partidelor”.
Lasă a se înțelege că, în plan politic bilateral, rămâne, în continuare, ratificarea de către Senatul Poloniei a Tratatului de garanție dintre România şi Polonia (semnat la Bucureşti, de I. G. Duca şi ministrul Wielowiejski). Semnarea a fost amânată, fără ca amânarea respectivă să stârnească discuții în presa poloneză.
Semnarea va avea loc în februarie 1927, prilej de a o consemna cu siguranță, în fotografia inedită pe fundalul căreia ne este dat să surprindem câțiva iluştri diplomați polonezi, prieteni ai lui Titulescu din deceniul viitor, precum Edward Raczyski, reprezentantul Poloniei la Liga Națiunilor şi ministru de Externe al Guvernului polonez din exil, al cărui frate va fi primul ambasador al Republicii Polone la Bucureşti, acreditat la 31 mai 1938, Roger Raczyski, cel care a închis, cu regret, luminile ambasadei în noiembrie 1940.
Intrând în problematica legată de „fişa postului” său în Polonia, Blaga mai informează că „presa a fost grav atinsă în liberatatea ei de decretul numit în ironie «lex Zaratustra» pentru tendințele ei dictatoriale. Se pare însă că zilele viitoare vor aduce schimbarea decretului, care de altfel până acum nu a fost aplicat decât în cazul unor excese de zel al ziarelor din provincie. – În ce priveşte atitudinea presei polone față de România, nu s-ar putea vorbi de o lipsă generală de bunăvoință, ci mai curând de-o lipsă de informație. Ceea ce se dă asupra României sunt ştiri scurte, unele mai senzaționale, altele mai puțin, transmise de diverse agenții telegrafice. Între aceste agenții este îndeosebi una (Agenția de est, cu inițialele A.W.), care dă deseori informații tendențioase, care vin probabil de la Budapesta sau Viena. Agenția aceasta nu e departe de faliment. – Un alt lucru care interesează mai îndeaproape e că vreo câțiva jurnalişti, dintre cei cari au luat parte la Conferința de la Galați – au ținut împreună cu subsemnatul o şedință în care s-a constituit conform statutelor „Presei polono-române” comitetul local al acestei asociații”. (La sesizarea lui Blaga privind lipsa de informații, directorul Direcției Presă a pus rezoluția: Se vor trimite publicațiuni – broşuri, informațiuni – (semnătură indescifrabilă – NM).
Despre activitatea proprie, ca ataşat de presă, Lucian Blaga notează: „În afară de „buletinul presei” pe care îl trimit zilnic la Bucureşti, am căutat până acum să îmi creiez legături cu presa polonă.
Preşedintele sindicatului jurnaliştilor de aici, d. Denbicki (Dembicki) mi-a pus la dispoziție o rubrică lunară, „românească” în „Tygodnik Ilustracia” (Tygodnik Illustrowany” – una din revistele cele mai răspândite din Polonia în perioada interbelică. N.M.).
Scriitorul K. Bandrowsky (Juliusz Kaden-Bandrowski)* m-a rugat să îi dau în fiecare lună un articol despre literatura sau arta noastră pentru ziarul „Gos Prawdy”. Astăzi i-am dat întâiul articol. (Asupra acestuia vom reveni cu un alt prilej: N.M.).
Şef redactorul de la „Baltische Presse” d. E. Rueker mi-a făgăduit să-mi dea tot sprijinul său prin ziarul pe care îl conduce”.
La cele relatate, directorul Direcției de presă subliniază cele spuse şi notează (fraze subliniate, de asemenea): Bun. Instrucțiuni pentru propagandă.
A fost preşedinte al Uniunii Literaților Polonezi şi membru al PEN-Clubului, senator şi secretar general al Academiei Poloneze pentru Literatură, fiind şi şef al Secției de literatură la „Gazeta Polska”. A publicat romanele: Pilsudczycy (Pilsudscienii) în 1915, Arcul (1919), Generalul Barcz (1922), Aripile negre (1928 prima parte şi 1929 partea doua), Mateusz Bigda în 1933, cât şi volumul de însemnări: Oraşul mamei mele (1925).
Pentru o perioadă de mai puțin de o lună, la care se referă Raportul, putem spune că Lucian Blaga s-a introdus extrem de rapid şi de bine în realizarea misiunii încredințate, indiscutabil şi cu ajutorul Doamnei Brediceanu. Remarcabilă este seriozitatea cu care a abordat activitatea pe care o începea. În ansamblu aceasta se va solda cu rezultate apreciabile, mai ales după ce îi contactează pe româniştii: Emil Biedrzycki şi Wodzimierz Lewik, cât şi pe traducătorii Emil Zegadowicz şi Czara Dusza-Stec, cea din urmă transpunându-i în limba polonă piesa Meşterul Manole, care se va juca pe scena Teatrului Național din Lwów, iar primii i-au tradus unele din poemele sale (4), receptarea plenară realizându-se abia prin anii ’80 din secolul trecut, grație traducătorului cracovian, Zbigniew Szuperski şi al Danutei Biekowska, care va introduce zece din poemele lui Lucian Blaga în masiva Antologie de poezie românească, apărută la Varşovia, la PIW, la începutul anului 1989: Gorunul, Izvorul nopții, Anno domini, Mirabila sămânță, Peisaj transcendental, Linişte, Dați-mi un trup voi munților, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, Vreau să joc, şi nu în ultimul rând Oraş vechi, cu titlul în polonă: Varşovia, transpus fiind de poetul contemporan lui, probabil o cunoştință din perioada sa la post, Wodzimierz Lewik. Selecție inspirată şi reprezentativă, transpunere pe măsură într-o cheie de factură expresionistă.
Cele patru strofe din Oraşul vechi, fără a se fi precizat locul în țesătura poemului, au fost scrise cu certitudine la Varşovia şi dedicate oraşului Craiului Sigismund, cu vestigiile lui renascentiste ori ale Castelului regal în stil clasicizant, care l-a găzduit pe Napoleon, la întoarcerea din Rusia, şi în care probabil diplomatul avid de cultură o fi intrat să vadă pânzele lui Canaletto şi Botticelli, după care a şi fost reconstruit în anii ’80, distrus fiind până în temelii în timpul războiului.
Din vizita oraşului în noapte, când „ploaia umblă pe cataligi”, poetul reține turnul negru, cel care îşi numără anii învins; întâlneşte şi un sfânt din piatră cu o aureolă stinsă.
În acest cadru insolit, „Urnirea orelor / se împlinesc fără îndemn. /Taci – arătătoarele se-opresc / suspinând pe ultimul semn”.
Stafiile regilor polonezi atât de des întâlnite la poetul, pictorul şi dramaturgul polonez, Stanislaw Wyspiaski, îi apar şi lui Blaga, el luându-le drept „mari semeni de altădată”, care numai pentru o clipă se arată, ca apoi să piară. Probabil că poemul i-a fost drag, câtă vreme Blaga îl publică în „Gândirea”, la 4 aprilie 1927, fiind încă la Varşovia, cizelându-l în mai multe variante, văzând lumina tiparului şi în „Gazeta Ciucului”, la 15 aprilie 1930.
Poemul a fost, între timp, inclus, împreună cu În jocul întoarcerii, în sumarul volumelor: Laudă somnului, tipărit în 1929, respectiv în Poezii, 1942.
Reținem cu uşurință neliniştile de diplomat începător, mai ales în cea de a doua poezie, scrisă „pe marginea Vistulei” – intitulată În jocul întoarcerii – în care este surprinsă aceeaşi stare. Devenim astfel martorii unei alte descrieri a „Oraşului vechi”, (în care cred că a şi locuit), plin de mistere, cu punțile trase, unde în sorburi şi scorburi mişună mulțimi de jivine şi şoapte. Aici se recunoaşte poetul, cu o mie de ani în urmă, întruchipat în postura de „cronicar român fugit spre miazănoapte, fiind «îngropat în nisip voievodul». Îşi surprinde poetul înaintaşul, cum „Fără sfârşit, iară şi iară / i-a dat prin tâmple şi degete rodul”. Cu un strigăt, urmaşul este trezit de cocoşul de fier, cât şi de străbunele furtuni şi galbene vânturi ce trec aici peste case.
Iată un motiv asupra căruia etnografii şi antropologii, istoricii raporturilor bilaterale ar trebui să se aplece. Să fi încercat Blaga să surprindă românii veniți la începuturile evului mediu timpuriu în Polonia, aşa cum a consemnat-o istoricul polonez, Jan Dlugosz, în cronicile sale?
Să se refere scriitorul la un voievod ce ar fi putut veni din transhumanța românească şi prezent în nisipurile vistulane? Să fi fost alți domni moldoveni cu indigenat polonez?
Colegul său de generație, Ion Pillat, scria, la rându-i, în poemul Transhumanță:
Aceste turme moldovene sau transilvane au urcat cu păstorii lor până în Beschizi şi Tatra, până în Silezia şi la Sandomierz, unde au pus bazele a sute de localități. De ce gânduri era străfulgerat « cronicarul norocului schimbăcios » ?
Sunt întrebări la care cercetările nu ne dau încă un răspuns.
Cu certitudine, cele două poeme scrise la Varşovia de Lucian Blaga ar trebui incluse în orice antologie de lirică expresionistă românească sau universală, abisurile înfățişate rămânându-ne necunoscute.
Perioada anilor 1926-1927 coincide în creația lui Blaga cu reflexii soldate în publicarea unor eseuri profunde privind arta şi magia sau despre polivalența estetică a naturii, despre etnografie şi artă etc., multe cuprinse în ciclul: Ferestre colorate.
Scriind despre influența magică a icoanelor, autorul Trilogiei culturii relevă: « Etnografii, psihologii, filologii ar trebui să scrie o carte despre magismul poporului nostru. Un studiu amănunțit se impune. Câte obiceiuri, câte cuvinte, câte expresii, câte poveşti, câte jocuri mai păstrează încă în ele urme ale concepției magice despre rosturile lumii şi ale omului ? Într-un timp când ciobanul nostru mai încearcă să-şi vindece încheieturile anchilozate, dăruind cutărui sfânt o mână frumos împodobită, informațiile se pot culege la izvor. Problema de-a dreptul îşi are ispitele ei. Poate se va găsi vreun tânăr îndrăzneț să ia această luptă cu zmeii subterani » (5). Şi s-a găsit peste un deceniu o asemenea individualitate.
A fost tot un diplomat : Mircea Eliade.
De asemenea, în Daimonion găsim la Blaga eseul despre Silogismul slav cu referințe concrete la cultura rusă. Dar, vai, cât de inspirat şi de profund este eseul respectiv în planul mai larg al culturii, inclusiv a celei poloneze, când autorul spune : « slavul este un temperament mai mult pasiv ; slavul îşi are ochii pierduți peste pământ, mai puțin îndreptați spre nevoile vieții. E o contradicție vădită între gândirea practic orientată a slavului şi temperamentul său pasiv ; gândirea lui e un surogat al acțiunii. Din premisele gândite el nu ajunge la concluzii ce rămân în cadrul gândirii pure ; concluzia lui e de obicei o « acțiune visată ». Slavul nici nu visează, nici nu făptuieşte ; slavul visează acțiuni. (vezi marii romantici polonezi: Mickiewicz, Sowacki, Krasiski – nota mea : N.M.). Gândirea slavului nu merge drept înainte, ci suferă o refracțiune intrând într-un mediu,
– fie etic,
– fie religios,
– fie social.
În dialectica gândirii sale (a slavului) intervine întotdeauna un moment de religiozitate, de fanatism, de credință, de exagerare maximalistă, care îi abate interesul spre domeniul practic al vieții ». (6).
Jurnalele Corneliei Blaga-Brediceanu confirmă cu certitudine faptul că intrarea în diplomație a poetului Lucian Blaga s-a făcut din îndemnul ei, la sugestia, şi, poate, sub « protecția » fratelui acesteia, Caius Brediceanu, fost membru al Delegației României la Tratatul de Pace de la Paris. Brediceanu a fost cel care a negociat, printre altele, fruntariile estice şi din nord-vestul României, inclusiv ale Ruteniei, încorporată atunci în Cehoslovacia. În 1938, în post la Helsinki, când Ungaria, cu sprijin polonez, a încercat, şi ulterior a ocupat Rusia transcarpatică (Rutenia), Caius Brediceanu îi trimite ministrului Nicolae Petrescu-Comnen, pentru Carol al II-lea, harta cu fruntariile negociate de el, după prima mare conflagrație mondială (7). Brădiceanu s-a dovedit a fi, ca şi Lucian Blaga, un mare patriot, un individ bine inspirat atunci când i-a sugerat poetului intrarea în diplomație. La rându-i, Cornelia Blaga, care a cunoscut nebănuitele puteri ale soțului, are meritul de a fi insistat, în perioada anilor 1923-1926, să revină pentru a intra în diplomație, cunoscut fiind că, la cererea poetului, pe motiv de boală, în 1922, renunțase la acest plan. Şi aşa tânăra pereche ajunge la Varşovia, în noiembrie 1926. Ar fi fost o mare pierdere pentru diplomația românească, dacă n-ar fi revenit exact în acel an şi în acel noiembrie vistulan, cu cerul adânc brăzdat de norii ce străbăteau Mazovia dinspre Baltica spre Tatra sau invers. A fost un climat, cred, în care filosoful şi literatul se putea manifesta, iar el a dovedit, cu prisosință, vocație, profesionalism şi dăruire în îndeletnicirea agreată, mai ales după ce conştientizează că diplomația poate fi un domeniu în care poate acționa spre binele țării sale în afara granițelor. O va spune răspicat până la părăsirea breaslei, de la Lisabona.
Prof. dr. Nicolae MAREŞ
NOTE
* Juliusz Kaden-Bandrowski, (născut - 1885 la Rzeszow – decedat în 1944, la Varşovia, în timpul insurecției împotriva armatelor hitleriste). Cunoscut scriitor şi publicist din perioada interbelică, un apropiat al mareşalului Józef Pilsudski. A debutat cu povestiri şi nuvele în 1911. După izbucnirea primului război mondial se înscrie în Legiunile poloneze, conduse de Pilsudski, fiind aghiotant şi cronicar al acestuia. După război a fost şeful biroului de presă al Comandamentului Suprem al Armatei şi redactor şef al ziarului „Zonierz Polski” (Soldatul polonez); în 1920 a fost corespondent militar în SUA, unde a popularizat, inclusiv prin conferințe, Polonia.
1. cf. Nicolae Mareş, Încă Polonia..., Editura Colosseum, 2008, p. 207-210; 313-317;
2. Cornelia Blaga-Brediceanu, Jurnale, Ediție îngrijită şi comentată de Dorli Blaga, Casa Cărții de ştiință, Cluj-Napoca, 2008;
3. Arhiva Ministerului Afacerilor Străine, Polonia, vol. 53, ff. 87-89;
4. Antologia poezji rumuskiej, Antologia poeziei româneşti, P.I.W, Varşovia 1989
5. Lucian Blaga, Eseuri, vol. 7, p. 369 ;
6. Ibidem. op. cit. p. 398 ;
7. Nicolae Mareş, Relații româno-polone 1938-1939, doc. 49 (AMAE, Fond 71, Dosare Speciale, 219-227).