Cronica literară
Nicolae Prelipceanu
PREMIERE ŞI RELUĂRI
Articol publicat în ediția Viața Românească nr. 3-4 / 2010
Primele luni ale anului 2010 au fost pline de premiere. La Bucureşti vreau să spun. Şi dacă n-au fost premiere a fost turneul de o săptămână al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cu şase spectacole din producția curentă, cele mai multe realizate la înalt nivel.
Proiectat la Piatra Neamț, oraş al cărui teatru e o legendă a anilor 70 din secolul trecut, ai surpriza faptului că se fac în continuare spectacole rezistente, de ținută. Săptămâna pietreană a fost un maraton pentru spectatori, dar şi unul pentru actori. Trupa de-acolo nu e mare şi lată, precum cele de la Bucureşti, astfel încât fiecare actor a apărut de mai multe ori, Cezar Antal, vedeta incontestabilă a teatrului, bătând recordul, cu 12 apariții din 12 reprezentații.
Dar să vedem ce s-a jucat, pe scena de la Odeon. Întâi, două seri la rând, cu câte două spectacole pe seară, spectacolul lui Radu Afrim cu Herr Paul de Tankred Dorst, o premieră de toamna trecută pe care mulți critici din Bucureşti o văzuseră la fața locului. O poveste foarte cunoscută şi în România, în jurul recuperării unei proprietăți după căderea comunismului, fireşte în Germania de Est, cu doi bătrâni trăind pe altă lume, dar nu pe cea proaspăt căzută. Radu Afrim construieşte, împreună cu Iuliana Vâlsan, o scenografă cu imaginație la fel de dezlănțuită ca şi aceea a regizorului, o lume cvasi-fantastică, utilizând animale împăiate, o modă a locului, am aflat la premieră, cu tot felul de vechituri care trimit cu gândul când la Marile speranțe, când mult dincolo de acest roman clasic şi de lumea lui. Cezar Antal şi Lucreția Mandric fac două roluri absolut memorabile. Li se alătură Isabela Neamțu, o actriță de rezistență a teatrului, prezentă şi ea în cinci din cele şase spectacole din acest turneu. Soldații, o dramă ciudată de Zalán Tibor, în regia lui Szabó K. István, e, poate, singurul spectacol mai puțin împlinit al turneului, în care Cezar Antal e personajul, un fruntaş (grad militar), care terorizează un sat întreg, provocând tragedii în urma ocupării acestuia pentru doar câteva zile. Piesa e carentă logic, absurdul nu e cel specific teatrului, ci mai degrabă cel sugerat de lipsa legăturilor logice între fapte. Un rol foarte pregnant face şi Tudor Tăbăcaru, un alt actor sine qua non al teatrului din Piatra Neamț, prezent, de altfel, în patru din cele şase spectacole de la Odeon. Nora Covali şi Andreea Gavriliu, care au roluri mai mici, dar nu lipsite de caracter şi în Herr Paul, fac şi aici roluri de oarecare întindere, cea dintâi, prezentă în cinci din cele şase spectacole. Oo! este o “creație colectivă după Ion Creangă”, o premieră din 2007, spectacol funambulesc de Alexandru Dabija, care a mai fost văzut la Bucureşti. O poveste pe schema Punguței cu doi bani de un comic irezistibil, în care actorii Nora Covali, Ecaterina Hâțu, Cătălina Ieşanu, Loredana Grigoriu, Andreea Gavriliu, Cezar Antal, Daniel Beşleagă, Ionuț Cucoară, Dragoş Ionescu şi Tudor Tăbăcaru au prestații demne de reținut, Alexandru Dabija folosind folclorul pentru o producție de un rar rafinament al comicului popular. Piesa în doi, Râs nervos de Christopher Durand, regizată de Szabó K. István, pune în valoare doi dintre actorii de top ai teatrului, Cezar Antal şi Isabela Neamțu, într-o poveste a coruperii vieții telespectatorului de către chiar micul ecran. Alexandru Dabija revine, cu un text clasic, Cu dragostea nu-i de glumit, de Alfred de Musset, reuşind parcă să acopere tragedia finală într-o producție de bun gust şi invenție comică remarcabile. Cu: Andreea Gavriliu, Isabela Neamțu, Adina Suciu, Dragoş Ionescu, Victor Giurescu, Cezar Antal, Tudor Tăbăcaru şi: Nora Covali, Cătălina Ieşanu, Ecaterina Hâțu, Ionuț Cucoară. După atâtea gradene, pe mica scenă de la Odeon, am coborât, noi, spectatorii, în sală, probabil cea mai frumoasă sală de teatru din Bucureşti. Pentru un spectacol mai cuminte în intenții, dar nu lipsit de farmec. Cu un caiet de sală impresionant, un adevărat album, cu scrisuri de mână şi fotografii ataşate, care rămâne şi după ce ecoul spectacolului, fatalmente, se va stinge. Ultimul spectacol a fost 5 minute miraculoase în Piatra Neamț, o realizare Peca Ştefan – Ana Mărgineanu, de tipul celei de la Baia Mare: cei doi oameni de teatru stau în oraş câtva timp, o lună sau două, culeg date şi informații, după care compun o piesă şi un spectacol pentru teatrul din oraş, cu o poveste, să zicem, locală. Ştiința scrierii unui text după canoanele la modă în America de azi se simte puternic în piesa lui Peca Ştefan dedicată oraşului Piatra Neamț, chiar dacă, până la urmă, unele rezolvări, nu doar scenice, pot părea de suprafață, pentru efecte obținute uşor. Ca şi-n spectacolul de la Baia Mare, şi aici intervine miraculosul, nu doar în titlu, cel care dă o clipă iluzia că dramele se şterg şi vin zile mai bune pentru cei implicați, dar finalul ne readuce în prezentul anterior miracolului, sugerând că acesta a fost doar o nălucire colectivă, o speranță fără suport real. Cu: Cezar Antal, Nora Covali, Andrea Gavriliu, Ecaterina Hâțu, Dragoş Ionescu, Isabela Neamțu, Tudor Tăbăcaru, Teodora Andreea Răucă.
Finalmente, s-a văzut că Piatra Neamț este în continuare teritoriul unde teatrul continuă să trăiască, unde poți vedea spectacole stimulatoare şi nu doar amintirea unor ani de mult trecuți.
Premiera de la Teatrul de Comedie, cu Elling, o dramatizare a romanului Frați de sânge de Ingvar Ambjörnsen de Axel Hellstenius în colaborare cu Petter Naess, traducere de Petre Bokor, a fost o mică bijuterie a lunii decembrie a anului trecut. Lucrat cu minuție şi dragoste de Vlad Massaci, acest spectacol dificil pentru că are în centru personaje din lumea celor inadaptați la viața de azi, nişte semi-arierați, reuşeşte să fie convingător prin prestația celor doi actori în rolurile principale, Marius Florea Vizante şi Doru Pop, creatorii a două figuri absolut originale de inşi pentru care lumea de azi e o capcană de unde caută să scape. În jurul lor, două apariții la fel de simpatice şi de exacte, femeia, jucată de Mihaela Măcelaru cu finețe şi exactitate şi asistentul social, un Şerban Georgevici foarte uman şi natural. Decorul lui Andu Dumitrescu închide foarte bine lumea celor doi, un interior de apartament social, în care ei se refugiază de frica pericolelor care-i pândesc afară, unde îndrăznesc totuşi, în cele din urmă, să iasă şi trăiesc experiențe pentru ei dificile. Prietenia dintre cei doi handicapați social îi salvează, dar nici ea nu e suficientă, dragostea fiind aceea care îi pune în contact cu lumea, mai bine zis pe unul dintre ei, dar cu ajutorul său şi pe celălalt. Un spectacol foarte bun, de un comic curat şi lipsit de vulgaritate, pasăre (sic) rară în aceste zile.
Proiectat la Piatra Neamț, oraş al cărui teatru e o legendă a anilor 70 din secolul trecut, ai surpriza faptului că se fac în continuare spectacole rezistente, de ținută. Săptămâna pietreană a fost un maraton pentru spectatori, dar şi unul pentru actori. Trupa de-acolo nu e mare şi lată, precum cele de la Bucureşti, astfel încât fiecare actor a apărut de mai multe ori, Cezar Antal, vedeta incontestabilă a teatrului, bătând recordul, cu 12 apariții din 12 reprezentații.
Dar să vedem ce s-a jucat, pe scena de la Odeon. Întâi, două seri la rând, cu câte două spectacole pe seară, spectacolul lui Radu Afrim cu Herr Paul de Tankred Dorst, o premieră de toamna trecută pe care mulți critici din Bucureşti o văzuseră la fața locului. O poveste foarte cunoscută şi în România, în jurul recuperării unei proprietăți după căderea comunismului, fireşte în Germania de Est, cu doi bătrâni trăind pe altă lume, dar nu pe cea proaspăt căzută. Radu Afrim construieşte, împreună cu Iuliana Vâlsan, o scenografă cu imaginație la fel de dezlănțuită ca şi aceea a regizorului, o lume cvasi-fantastică, utilizând animale împăiate, o modă a locului, am aflat la premieră, cu tot felul de vechituri care trimit cu gândul când la Marile speranțe, când mult dincolo de acest roman clasic şi de lumea lui. Cezar Antal şi Lucreția Mandric fac două roluri absolut memorabile. Li se alătură Isabela Neamțu, o actriță de rezistență a teatrului, prezentă şi ea în cinci din cele şase spectacole din acest turneu. Soldații, o dramă ciudată de Zalán Tibor, în regia lui Szabó K. István, e, poate, singurul spectacol mai puțin împlinit al turneului, în care Cezar Antal e personajul, un fruntaş (grad militar), care terorizează un sat întreg, provocând tragedii în urma ocupării acestuia pentru doar câteva zile. Piesa e carentă logic, absurdul nu e cel specific teatrului, ci mai degrabă cel sugerat de lipsa legăturilor logice între fapte. Un rol foarte pregnant face şi Tudor Tăbăcaru, un alt actor sine qua non al teatrului din Piatra Neamț, prezent, de altfel, în patru din cele şase spectacole de la Odeon. Nora Covali şi Andreea Gavriliu, care au roluri mai mici, dar nu lipsite de caracter şi în Herr Paul, fac şi aici roluri de oarecare întindere, cea dintâi, prezentă în cinci din cele şase spectacole. Oo! este o “creație colectivă după Ion Creangă”, o premieră din 2007, spectacol funambulesc de Alexandru Dabija, care a mai fost văzut la Bucureşti. O poveste pe schema Punguței cu doi bani de un comic irezistibil, în care actorii Nora Covali, Ecaterina Hâțu, Cătălina Ieşanu, Loredana Grigoriu, Andreea Gavriliu, Cezar Antal, Daniel Beşleagă, Ionuț Cucoară, Dragoş Ionescu şi Tudor Tăbăcaru au prestații demne de reținut, Alexandru Dabija folosind folclorul pentru o producție de un rar rafinament al comicului popular. Piesa în doi, Râs nervos de Christopher Durand, regizată de Szabó K. István, pune în valoare doi dintre actorii de top ai teatrului, Cezar Antal şi Isabela Neamțu, într-o poveste a coruperii vieții telespectatorului de către chiar micul ecran. Alexandru Dabija revine, cu un text clasic, Cu dragostea nu-i de glumit, de Alfred de Musset, reuşind parcă să acopere tragedia finală într-o producție de bun gust şi invenție comică remarcabile. Cu: Andreea Gavriliu, Isabela Neamțu, Adina Suciu, Dragoş Ionescu, Victor Giurescu, Cezar Antal, Tudor Tăbăcaru şi: Nora Covali, Cătălina Ieşanu, Ecaterina Hâțu, Ionuț Cucoară. După atâtea gradene, pe mica scenă de la Odeon, am coborât, noi, spectatorii, în sală, probabil cea mai frumoasă sală de teatru din Bucureşti. Pentru un spectacol mai cuminte în intenții, dar nu lipsit de farmec. Cu un caiet de sală impresionant, un adevărat album, cu scrisuri de mână şi fotografii ataşate, care rămâne şi după ce ecoul spectacolului, fatalmente, se va stinge. Ultimul spectacol a fost 5 minute miraculoase în Piatra Neamț, o realizare Peca Ştefan – Ana Mărgineanu, de tipul celei de la Baia Mare: cei doi oameni de teatru stau în oraş câtva timp, o lună sau două, culeg date şi informații, după care compun o piesă şi un spectacol pentru teatrul din oraş, cu o poveste, să zicem, locală. Ştiința scrierii unui text după canoanele la modă în America de azi se simte puternic în piesa lui Peca Ştefan dedicată oraşului Piatra Neamț, chiar dacă, până la urmă, unele rezolvări, nu doar scenice, pot părea de suprafață, pentru efecte obținute uşor. Ca şi-n spectacolul de la Baia Mare, şi aici intervine miraculosul, nu doar în titlu, cel care dă o clipă iluzia că dramele se şterg şi vin zile mai bune pentru cei implicați, dar finalul ne readuce în prezentul anterior miracolului, sugerând că acesta a fost doar o nălucire colectivă, o speranță fără suport real. Cu: Cezar Antal, Nora Covali, Andrea Gavriliu, Ecaterina Hâțu, Dragoş Ionescu, Isabela Neamțu, Tudor Tăbăcaru, Teodora Andreea Răucă.
Finalmente, s-a văzut că Piatra Neamț este în continuare teritoriul unde teatrul continuă să trăiască, unde poți vedea spectacole stimulatoare şi nu doar amintirea unor ani de mult trecuți.
Premiera de la Teatrul de Comedie, cu Elling, o dramatizare a romanului Frați de sânge de Ingvar Ambjörnsen de Axel Hellstenius în colaborare cu Petter Naess, traducere de Petre Bokor, a fost o mică bijuterie a lunii decembrie a anului trecut. Lucrat cu minuție şi dragoste de Vlad Massaci, acest spectacol dificil pentru că are în centru personaje din lumea celor inadaptați la viața de azi, nişte semi-arierați, reuşeşte să fie convingător prin prestația celor doi actori în rolurile principale, Marius Florea Vizante şi Doru Pop, creatorii a două figuri absolut originale de inşi pentru care lumea de azi e o capcană de unde caută să scape. În jurul lor, două apariții la fel de simpatice şi de exacte, femeia, jucată de Mihaela Măcelaru cu finețe şi exactitate şi asistentul social, un Şerban Georgevici foarte uman şi natural. Decorul lui Andu Dumitrescu închide foarte bine lumea celor doi, un interior de apartament social, în care ei se refugiază de frica pericolelor care-i pândesc afară, unde îndrăznesc totuşi, în cele din urmă, să iasă şi trăiesc experiențe pentru ei dificile. Prietenia dintre cei doi handicapați social îi salvează, dar nici ea nu e suficientă, dragostea fiind aceea care îi pune în contact cu lumea, mai bine zis pe unul dintre ei, dar cu ajutorul său şi pe celălalt. Un spectacol foarte bun, de un comic curat şi lipsit de vulgaritate, pasăre (sic) rară în aceste zile.