Poezie
Dieter Schlesak
A FI GERMAN ÎN TRANSILVANIA
Articol publicat în ediția Viața Românească nr. 3-4 / 2010
1
Mai demult, la piață,
limbile
au fost tăiate
şi au căzut bolborosind
în țipătul lor
Despicate au fost
apoi limbile
spânzurate
în sălile primăriei
restul tăcerii
făcut terci.
Departe, la Auschwitz ei şedeau
şi cântau.
2
Astăzi, un fulger
m-a adus aici
să deschid ochiul
şi să cad
în epuizare.
Priviți,
dorul de casă / deja
a ajuns
în hău.
Priveşti în jos
spre casă –
scăldate-n sânge
amintirile
bolborosesc
3
Albe-s zerul şi covata
dar pe boiangiu îl cheamă Eisert
curăță şi scapă de toate petele
Girscht Franz,
cojocarul,
s-a prăpădit în Rusia.
Iar noi prăvălim argăseala
spre malul
Târnavei
scoarță şi scrijelită inima
în mii de bucăți frântă
piei şi blănuri în mirosul de leşie
al putinii: fabrică de piele
gri-cafenie se rostogoleşte pe mal argăseala
noi însă
alunecăm precum în
lutul de la pârâu
din care Atotputernicul
ne-a creat cândva
4
Vestea a venit
în acea zi de august
eram copil, ce veste trebuie să mai vină?
Era lăptarul, zicea ceva despre un rege
care acum e numit, ca şi când s-ar stinge
setea de a stinge timpul,
ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut, n-am
fi fost pe veci dezrădăcinați
Ar exista o primă zi
şi nu moartea care aşteaptă.
Nu, nicicând nu-i bine făcut
numai asta-i aici neînfrântă
desăvârşiți suntem cu toții.
Fiindcă atunci viața cu totul s-a schimbat
ş-acum se schimbă moartea,
numai speranța ne mai rămâne
La sfârşit, pământu-i
vesel. Postit-am întreaga zi
de-atâta postit, trupul mi-e de catifea ca şi cum mi-ar fi
prieten.
Ceea ce contează e ăst zid pe care ochii se spijină osteniți
scrisul lui Dumnezeu în țara nimănui, rândurile
şi microscopul electronic, trecut-au prin ele
formulele, prin creierul nostru timpul goneşte fără să-i pese de lucruri
azvârl în țeastă ceva, care nu mai există, dar
trupul înşală, ca o fantomă ce-şi recapătă memoria
lumea din jurul nostru de mult nu mai este, totuşi tresari când
acum claxonează o maşină, vizită. El vorbeşte. Vorbeşte cu tine, ca şi cum
totul ar fi iarăşi aici şi ca viața asta în baston ce-i imprimă
numele, iluzia cotidianului despre cuvânt, o lumină
bătând inconştient înlăuntrul nostru, se albeşte până la noi
pe povârnişul unui verb, în minte cu cealaltă parte a zidului, cu gură-n loc de lună.
Bucati de timp pentru o cadere în vis
După o pictoriță a intimității
1
Adânc împlântat în ziduri, ca şi cum n-ar putrezi
deja osemintele strămoşilor, demult, fiind deja miezul nopții
şi ora 25, clopotul
nu a mai bătut niciodată: – în suflet vreau să fim împreună
cu timpul
a trecut. Dar intimitatea
vrea să cânte
Acum, când nu mai sunt nicăieri, numai
în astă clipă
în tabloul ei
aici, în vers, în
uitarea mea loveşte
fulgerul prunciei.
2
Malul scânteie-n creier
susură valul
fulgeră ocheana coasa grânele
naivă moartea
Sclipesc malul câmpurile paiele
munții în zare la Bun
Târnava malul pulberea despărțirii
incoloră ca apa duhoarea morții
Ştrudel de lut sălcii plângătoare
verde deschis biciuştile pocnesc
Iar eu sunt la fața locului.
Traduceri de Cosmin Dragoste
Mai demult, la piață,
limbile
au fost tăiate
şi au căzut bolborosind
în țipătul lor
Despicate au fost
apoi limbile
spânzurate
în sălile primăriei
restul tăcerii
făcut terci.
Departe, la Auschwitz ei şedeau
şi cântau.
2
Astăzi, un fulger
m-a adus aici
să deschid ochiul
şi să cad
în epuizare.
Priviți,
dorul de casă / deja
a ajuns
în hău.
Priveşti în jos
spre casă –
scăldate-n sânge
amintirile
bolborosesc
3
Albe-s zerul şi covata
dar pe boiangiu îl cheamă Eisert
curăță şi scapă de toate petele
Girscht Franz,
cojocarul,
s-a prăpădit în Rusia.
Iar noi prăvălim argăseala
spre malul
Târnavei
scoarță şi scrijelită inima
în mii de bucăți frântă
piei şi blănuri în mirosul de leşie
al putinii: fabrică de piele
gri-cafenie se rostogoleşte pe mal argăseala
noi însă
alunecăm precum în
lutul de la pârâu
din care Atotputernicul
ne-a creat cândva
4
Vestea a venit
în acea zi de august
eram copil, ce veste trebuie să mai vină?
Era lăptarul, zicea ceva despre un rege
care acum e numit, ca şi când s-ar stinge
setea de a stinge timpul,
ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut, n-am
fi fost pe veci dezrădăcinați
Ar exista o primă zi
şi nu moartea care aşteaptă.
Nu, nicicând nu-i bine făcut
numai asta-i aici neînfrântă
desăvârşiți suntem cu toții.
Fiindcă atunci viața cu totul s-a schimbat
ş-acum se schimbă moartea,
numai speranța ne mai rămâne
La sfârşit, pământu-i
vesel. Postit-am întreaga zi
de-atâta postit, trupul mi-e de catifea ca şi cum mi-ar fi
prieten.
Ceea ce contează e ăst zid pe care ochii se spijină osteniți
scrisul lui Dumnezeu în țara nimănui, rândurile
şi microscopul electronic, trecut-au prin ele
formulele, prin creierul nostru timpul goneşte fără să-i pese de lucruri
azvârl în țeastă ceva, care nu mai există, dar
trupul înşală, ca o fantomă ce-şi recapătă memoria
lumea din jurul nostru de mult nu mai este, totuşi tresari când
acum claxonează o maşină, vizită. El vorbeşte. Vorbeşte cu tine, ca şi cum
totul ar fi iarăşi aici şi ca viața asta în baston ce-i imprimă
numele, iluzia cotidianului despre cuvânt, o lumină
bătând inconştient înlăuntrul nostru, se albeşte până la noi
pe povârnişul unui verb, în minte cu cealaltă parte a zidului, cu gură-n loc de lună.
Bucati de timp pentru o cadere în vis
După o pictoriță a intimității
1
Adânc împlântat în ziduri, ca şi cum n-ar putrezi
deja osemintele strămoşilor, demult, fiind deja miezul nopții
şi ora 25, clopotul
nu a mai bătut niciodată: – în suflet vreau să fim împreună
cu timpul
a trecut. Dar intimitatea
vrea să cânte
Acum, când nu mai sunt nicăieri, numai
în astă clipă
în tabloul ei
aici, în vers, în
uitarea mea loveşte
fulgerul prunciei.
2
Malul scânteie-n creier
susură valul
fulgeră ocheana coasa grânele
naivă moartea
Sclipesc malul câmpurile paiele
munții în zare la Bun
Târnava malul pulberea despărțirii
incoloră ca apa duhoarea morții
Ştrudel de lut sălcii plângătoare
verde deschis biciuştile pocnesc
Iar eu sunt la fața locului.
Traduceri de Cosmin Dragoste