Miscellanea
Monica Patriche
O CARTE DE REFERINȚĂ
Articol publicat în ediția Viața Românească nr. 3-4 / 2010
La Editura Humanitas a fost reeditată în 2008 Structura revoluțiilor ştiințifice, lucrarea lui Thomas Kuhn, bestseller care a atins peste un milion de exemplare şi care întrece, ca număr de citări, cărțile lui Albert Einstein sau Ludwig Wittgenstein.
Traducătorul cărții, Radu J. Bogdan, profesor de filozofie şi ştiințe cognitive la Tulane University, consideră Structura revoluțiilor ştiințifice „nu numai o capodoperă a istoriei şi filosofiei ştiinței în secolul nostru, dar o carte accesibilă şi incitantă, o carte pentru toate vârstele şi ocupațiile, o carte de o imensă influență şi stimulație intelectuală.”
Lucrarea este considerată incitantă prin faptul că mergea, în momentul apariției, împotriva curentului, dădea impresia unei rupturi cu tradiția filosofiei ştiinței, fiind ea însăşi o revoluție în acest domeniu.
Trebuie remarcat impactul deosebit al acestei cărți generatoare de dezbateri vii şi aplicații în diferite domenii ale cunoaşterii, de la teoria literaturii la sociologie.
Autorul a studiat fizica la Harvard, unde a obținut titlul de doctor în 1949, după care s-a orientat către istoria ştiinței, predând această disciplină la diferite universități, ca Berkeley sau Princeton. Thomas Kuhn defineşte în Introducerea cărții scopul demersului său, şi anume: „Scopul este de a schița un concept cu totul diferit despre ştiință, aşa cum rezultă din datele istorice ale activității de cercetare.” Pleacă de la faptul că manualele şcolare nu țin cont de istoricul ştiinței pe care o prezintă şi se ocupă de momentele de cotitură majoră care îi au ca autori pe Copernic, Newton, Lavoisier şi Einstein. Găsind în studiul acestor momente substanța tuturor revoluțiilor ştiințifice, încearcă să explice situațiile în care cunoaşterea este dobândită, acceptată şi asimilată.
Conceptele cheie cu care operează Kuhn sunt acelea de paradigmă, Ştiință normală, rezolvarea de probleme puzzle, revoluție ştiințifică şi incomensurabilitate a paradigmelor. Noțiunea de paradigmă se referă la totalitatea unor realizări care îndeplinesc două caracteristici esențiale: au o noutate care atrage aderenți şi sunt deschise, neîncheiate, lăsând soluționarea unui număr de probleme în sarcina unui număr mare de practicieni. Ştiința normală are în vedere cercetarea bazată pe realizări ştiințifice trecute, realizări recunoscute de o anumită comunitate ştiințifică, pentru o perioadă dată, drept bază a practicii ei. Problemele cercetării normale, consideră Kuhn, sunt caracterizate de măsura foarte mică în care ele urmăresc să producă noutăți majore de ordin fenomenal. Problemele de cercetare normală sunt complexe, natura lor fiind instrumentală, conceptuală şi matematică, stimulând imaginația cercetătorilor. La aceste tipuri de probleme Kuhn se referă folosind termenul, care nu are echivalent românesc, puzzle. Din punct de vedere metodic, cercetarea are următoarele etape: asimilarea unei paradigme şi apoi alegerea acelor probleme presupuse a fi rezolvabile în noua paradimă. Etapa a doua este în mare măsură cumulativă, nu vizează noutăți teoretice.
Interesant este studiul revoluțiilor ştiințifice, a perioadelor de schimbare a unei paradigme. Poate că aici se remarcă şi aplicabilitatea rezultatelor lui Kuhn, în special când descrie obişnuința cu anumite modele dobândite prin educație şi prin asimilări succesive, precum şi lipsa de comunicare a membrilor care aderă la paradigme diferite, ceea ce este desemnat prin incomensurabilitatea paradigmei. Revoluțiile, ca schimbări ale concepției despre lume, aduc un nou mod de a vedea lumea. Există o perioadă de dezorientare, de confuzie, de criză, până când cercetătorul se obişnuieşte cu noul mod de a vedea. Revoluțiile sunt un factor de progres.
Filosoful Mircea Flonta, cel ce prefațează cu generozitate cartea, explică în ce constă interesul de care se bucură această carte în rândul istoricilor şi teoreticienilor literaturii şi artelor, scriitorilor sau artiştilor. Câştigul lecturii nu este doar formarea unei imagini coerente despre ştiință, sau contactul cu sursa unui cuvânt-cheie, anume cel de paradigmă. Lectura cărții lui Kuhn este o oportunitate de a descoperi clişeele, stereotipiile propriei gândiri, de a reflecta asupra propriului mod de a vedea lumea şi de a înțelege distanța dintre persoane din cadrul unor paradigme diferite. Cu alte cuvinte, de a accepta incomensurabilitatea paradigmelor.
Monica Patriche
Traducătorul cărții, Radu J. Bogdan, profesor de filozofie şi ştiințe cognitive la Tulane University, consideră Structura revoluțiilor ştiințifice „nu numai o capodoperă a istoriei şi filosofiei ştiinței în secolul nostru, dar o carte accesibilă şi incitantă, o carte pentru toate vârstele şi ocupațiile, o carte de o imensă influență şi stimulație intelectuală.”
Lucrarea este considerată incitantă prin faptul că mergea, în momentul apariției, împotriva curentului, dădea impresia unei rupturi cu tradiția filosofiei ştiinței, fiind ea însăşi o revoluție în acest domeniu.
Trebuie remarcat impactul deosebit al acestei cărți generatoare de dezbateri vii şi aplicații în diferite domenii ale cunoaşterii, de la teoria literaturii la sociologie.
Autorul a studiat fizica la Harvard, unde a obținut titlul de doctor în 1949, după care s-a orientat către istoria ştiinței, predând această disciplină la diferite universități, ca Berkeley sau Princeton. Thomas Kuhn defineşte în Introducerea cărții scopul demersului său, şi anume: „Scopul este de a schița un concept cu totul diferit despre ştiință, aşa cum rezultă din datele istorice ale activității de cercetare.” Pleacă de la faptul că manualele şcolare nu țin cont de istoricul ştiinței pe care o prezintă şi se ocupă de momentele de cotitură majoră care îi au ca autori pe Copernic, Newton, Lavoisier şi Einstein. Găsind în studiul acestor momente substanța tuturor revoluțiilor ştiințifice, încearcă să explice situațiile în care cunoaşterea este dobândită, acceptată şi asimilată.
Conceptele cheie cu care operează Kuhn sunt acelea de paradigmă, Ştiință normală, rezolvarea de probleme puzzle, revoluție ştiințifică şi incomensurabilitate a paradigmelor. Noțiunea de paradigmă se referă la totalitatea unor realizări care îndeplinesc două caracteristici esențiale: au o noutate care atrage aderenți şi sunt deschise, neîncheiate, lăsând soluționarea unui număr de probleme în sarcina unui număr mare de practicieni. Ştiința normală are în vedere cercetarea bazată pe realizări ştiințifice trecute, realizări recunoscute de o anumită comunitate ştiințifică, pentru o perioadă dată, drept bază a practicii ei. Problemele cercetării normale, consideră Kuhn, sunt caracterizate de măsura foarte mică în care ele urmăresc să producă noutăți majore de ordin fenomenal. Problemele de cercetare normală sunt complexe, natura lor fiind instrumentală, conceptuală şi matematică, stimulând imaginația cercetătorilor. La aceste tipuri de probleme Kuhn se referă folosind termenul, care nu are echivalent românesc, puzzle. Din punct de vedere metodic, cercetarea are următoarele etape: asimilarea unei paradigme şi apoi alegerea acelor probleme presupuse a fi rezolvabile în noua paradimă. Etapa a doua este în mare măsură cumulativă, nu vizează noutăți teoretice.
Interesant este studiul revoluțiilor ştiințifice, a perioadelor de schimbare a unei paradigme. Poate că aici se remarcă şi aplicabilitatea rezultatelor lui Kuhn, în special când descrie obişnuința cu anumite modele dobândite prin educație şi prin asimilări succesive, precum şi lipsa de comunicare a membrilor care aderă la paradigme diferite, ceea ce este desemnat prin incomensurabilitatea paradigmei. Revoluțiile, ca schimbări ale concepției despre lume, aduc un nou mod de a vedea lumea. Există o perioadă de dezorientare, de confuzie, de criză, până când cercetătorul se obişnuieşte cu noul mod de a vedea. Revoluțiile sunt un factor de progres.
Filosoful Mircea Flonta, cel ce prefațează cu generozitate cartea, explică în ce constă interesul de care se bucură această carte în rândul istoricilor şi teoreticienilor literaturii şi artelor, scriitorilor sau artiştilor. Câştigul lecturii nu este doar formarea unei imagini coerente despre ştiință, sau contactul cu sursa unui cuvânt-cheie, anume cel de paradigmă. Lectura cărții lui Kuhn este o oportunitate de a descoperi clişeele, stereotipiile propriei gândiri, de a reflecta asupra propriului mod de a vedea lumea şi de a înțelege distanța dintre persoane din cadrul unor paradigme diferite. Cu alte cuvinte, de a accepta incomensurabilitatea paradigmelor.
Monica Patriche