REVISTA ARGEŞ ŞI-A PIERDUT DIRECȚIA

Numărul 2, pe februarie 2010, al revistei Argeş, fară prozatorul şi remarcabilul publicist Dumitru Augustin Doman în caseta redacțională, ca redactor şef, nu mai are nici o culoare, de nici un fel, şi nici un strop de atractivitate, căzând brusc în melasa publicațiilor provinciale fără direcție şi miză valorică. Nu punem în discuție regretabilele maşinațiuni de culise care au făcut posibilă retragerea scriitorului de valoare şi profesionistului de presă de la conducerea revistei piteştene, scriem doar ce vedem în acest număr, scos fără viziunea publicistică a lui Dumitru Augustin Doman: nici o precizare, cât de măruntă, care să anunțe sau să explice schimbarea, doar caseta redacțională fără numele fostului redactor şef. Exact ca pe vremea dinaintea lui 1989, când se considera că dacă nu se scrie despre un fapt, el n-ar fi existat, deşi toată lumea se interesa şi mai abitir de acel fapt, potențat de zvonistică, a cărui gravitate era amplificată tocmai de tăcerea oficială din jurul lui. Or acest lucru nu mai e justificat acum şi absența unei notițe cât de mici, referitoare la schimbarea regretabilă prin care trece revista Argeş, întăreşte ideea că nu e în regulă ceva şi lucrurile au nişte subsoluri insalubre.
În noul număr al Argeşului, devenit brusc inodor şi incolor, au dispărut colaborările valoroase ale scriitorilor Nichita Danilov, Dan Arsenie, Mircea Bârsilă, sau a poetului, publicistului şi traducătorului Leo Butnaru, din Chişinău, toate nume prestigioase ale literaturii române contemporane, şi dacă publicația îşi va continua deruta vizibilă în care se află acest Argeş pe februarie, sau o va coti în direcția opusă, cum s-a mai întâmplat pe parcusul sinuosului ei traseu istoric, s-ar putea întâmpla ca şi puținii scriitori recunoscuți pe plan național, care îşi mai mențin poate doar din inerție semnăturile, să se retragă. Revistei de acum îi lipseşte însă tocmai structura sa de rezistență, care o ținea în picioare, o făcea vizibilă şi îi dădea marca proprie, între celelale publicații literare ale țării. Iar această veritabilă coloană vertebrală era asigurată de munca jurnalistului Dumitru Augustin Doman, prin interviul amplu din fiecare număr cu un scriitor optzecist, susținut de grupajul de versuri al aceluiaşi, cât şi de pagina viguroasă de critică a universitarului Mircea Bârsilă, om al locului, de altfel. În jurul acestui nucleu identitar se coagulau, număr de număr, încă două pagini purtând marca Doman, sub genericul Spectacolul literaturii, în care harnicul publicist comenta extrem de bine informat, într-o selecție valorică onorantă, cele mai noi apariții editoriale, într-un mod profesionist de prezentare, spectaculos şi atractiv, din punct de vedere grafic. Pe scurt, revista avea un program vizibil, o direcție acoperită de profesionalism publicistic şi valoarea literară a scriitorilor care semnau.
Ce găsim în noul număr, în locul acestora? O revistă pleoştită de-a binelea, spații exagerat disproporționate ca extindere, în raport cu importanța temei tratate, nume şi scrieri nesemnificative, bătând dezorientate valoric în toate direcțiile, spre inconfundabila mediocritate şi eclectismul unui spațiu dosnic al literaturii române actuale, tocmai bun de depozitat ambalaje precare. Oricine vrea să vadă cum poate fi năruită peste noapte o publicație verticală şi adusă la cota unui provincialism fără speranță, să ia numărul 2 al fostei prestigioase reviste literare Argeş. (Z. I.)