Ancheta VR
Linda Maria Baros
CUM S-A ARUNCAT PISICA MEA DE LA ETAJUL DOI...
Articol publicat în ediția Viața Românească nr. 5-6 / 2010
Un critic literar se întreba lunile trecute, referindu-se la poeții generației 2000: „de ce nu se mai linişteşte şi Linda odată? Să fie un semn rău?!...“ În orice caz, nenumărați sunt cei care m-au întrebat de-a lungul ultimilor patru-cinci ani ce anume mă mână în luptă.
Nu mă liniştesc, pentru că promovarea poeziei nu se face niciodată de la sine. (Aici, unii poeți târşiți într-ale marketing-ului literar vor mormăi: „Eh, promovarea poeziei… Ce să spun?! Iar alții vor rânji: ei ştiu cu mingea pe plajă!“)
Dar să vedem de ce s-a aruncat pisoiul meu pe fereastră…
Peste câteva zile, sunt invitată la festivalul Mucho Más Mayo din Cartagena, în sudul Spaniei. În luna asta nu m-aş fi deplasat nici dacă eram invitată pe Marte! (Fiindcă urmează să-mi depun, în scurt timp, teza de doctorat.) Totuşi, sunt nevoită să mă duc: trebuie să fac lobby! Situația în care mă aflu s-a construit treptat, imprevizibil, în ultimul an, şi a devenit absolut inconturnabilă. Totul a început pe la sfârşitul lui 2008, când am tradus l’Anthologie de la poésie roumaine contemporaine (Antologia poeziei române contemporane – 20 de autori de astăzi), apărută în Franța şi prezentată la Târgul de carte de la Paris. Pe lângă telefoanele fireşti cu felicitări şi înjurături, am primit şi câteva mail-uri cu un conținut asemănător. Mă voi opri la prima categorie. Un editor din Spania m-a căutat la telefon: dorea să vină la Paris ca să vorbim despre o carte şi, în acest scop, mi-a cerut un rendez-vous. Ne-am întâlnit peste câteva săptămâni într-o cafenea de lângă Saint-Germain-des-Prés. Citise l’Anthologie şi mi-a spus că ar dori să publice un volum similar. Prin urmare, m-a rugat să-i întocmesc o antologie care să includă doisprezece poeți români din ultimii 60 de ani; o singură condiție: 6 poeți şi 6 poete. Într-o lună, am pus la punct antologia; obținusem, în numele editurii, şi drepturile de autor pentru textele poeților români. (N-am respectat eu întocmai cerințele editorului, însă antologia a fost acceptată fără rezerve; din păcate, cu toate eforturile depuse, nu am reuşit să obțin copyright-ul pentru Naum, Mazilescu, Mariana Marin, aşa încât n-a fost posibil să-i includ în carte… Am constatat cu tristețe că unii poeți care au plecat dintre noi sunt omorâți încă o dată de deținătorii drepturilor de autor!)
Eh, şi aici începe aventura… Deşi sunt o simplă antologatoare care şi-a făcut treaba, traducătorul spaniol îmi trimite poeziile să le verific… Editura îmi expediază diferite formulare de completat… Apoi, editorul îmi scrie că este criză… Publicarea se amână, ajungem în 2010. Criza continuă, este adevărat. Primesc, în sfârşit, în primăvară, un mesaj: ar fi necesară o prezentare: „Poezia română de azi: 12 + 1ş. Răspund: nu. Eu nu fac parte din antologie. (Doar nu era cazul să mă introduc în propria-mi antologie, nu?!) Scriu totuşi o prezentare intitulată „ZOOM-Rumanía!ț, în care vorbesc despre cei doisprezece poeți antologați. Şi, iată, mă duc la un festival, ca să recit poeziile lor, alături de traducătorul spaniol, pe acorduri muzicale iberice, şi să susțin astfel cartea.
Aşadar, este necesar să fac lobby? Este.
Tot l’Anthologie a dus, în primăvara anului trecut, la o întâlnire cu un poet (şi traducător) care locuieşte într-o țară din nordul Africii. Ştiam, de-acum, rețeta: o cafenea de lângă Centrul Pompidou, 20 de autori contemporani (biobibliografie, foto, versuri), adică prima antologie de poezie română în limba arabă, prezentare. Dar, timpul trece şi vine criza.
În sfârşit, l’Anthologie de la poésie roumaine contemporaine este responsabilă şi pentru un alt rendez-vous – mult mai norocos. De data aceasta, un editor parizian. Discutăm, îi recomand trei autori dintre cei antologați, el alege doar doi (eliminându-l pe cel mai tânăr). Apoi, le recitesc poemele, stabilesc textele antologabile şi încep să le traduc. În acest moment, mă ocup de ultima corectură. Fiindcă ambele antologii (aproximativ 120-130 de pagini fiecare) – care cuprind poezii de Angela Marinescu şi Ioan Es. Pop – urmează să apară. Vor fi probabil prezente la Piața de poezie (Marché de la poésie), în luna iunie, la Paris.
Ar mai trebui să adaug că, pornind de la aceeaşi antologie, am pregătit încă trei volume în limba franceză – un optzecist, un nouăzecist şi un douămiist (nu, nu voi spune cine sunt!) – pentru nişte editori din Franța. I-am ochit eu, le voi da să citescă manuscrisele peste vară... Iar pentru 2012, voi păstra, cred, aceeaşi formulă « generaționistă ». Şi, în plus, am deja în lucru, tot pentru piața franceză de carte, o antologie cu 20-25 de poe’ tineri – La Nouvelle Poésie roumaine (Noua poezie română).
Ce ar mai trebui să fac?
Mă ocup de câțiva ani, în România, de Festivalul Primavara Poeților/Le Printemps des Poètes (pe care l-am inițiat în 2005; anul acesta am avut o ediție de criză… mută!). Începând cu luna iulie însă, îmi propun să lansez un nou proiect organizatoric de acelaşi tip. Timp de nouă zile, voi avea ocazia să anim diferite întâlniri/dezbateri cu titlul Métal ductile, métal tranchant (Metal ductil, metal tăios), în cadrul Festivalului Internațional Les Voix de la Méditerranée (de la Lodève, din Franța). Vor fi invitați peste 60 de poeți, evident, din țările cu ieşire la Marea Mediterană. Probabil că voi întâlni şi acolo traducători, editori, organizatori de festivaluri. Ca raportor al câtorva festivaluri internaționale, le-am recomandat organizatorilor, de-a lungul timpului, nu numai poeți din alte țări, ci, bineînțeles, şi poeți români (dintre care vreo 10 au şi fost invitați la diverse manifestări). Le voi propune în continuare, fără îndoială, să-i citească pe autorii români, dar ştiu foarte bine că, atât timp cât poezia de la noi este puțin cunoscută în lume, şansele de reuşită sunt mici...
Acum doi ani, am înregistrat totuşi un mare succes în acest domeniu. Organizatorul unui festival francez la care am participat mi-a solicitat ulterior să-i recomand nişte poeți. I-am propus nume din vreo cinci țări. Oferea şi patru burse, frumos rotunjite, de câte o lună sau două. În 2009, i-a invitat pe cei propuşi de mine, însă, din păcate, nici un român. Cu bursele a fost simplu: poeții de la noi nu ştiau limba franceză şi nu puteau să facă față întâlnirilor cu cititorii. Avea dreptate. Simplu şi în legătură cu festivalul: dorea să organizeze, în 2011, un festival numai cu poeți din România. Ce l-a convins?... Citise între timp dosarele de poezie pe care le tradusesem în franceză, apoi paginile bibliotecii virtuale ZOOM (125 autori pe care i-am tradus şi publicat în diferite cărți sau reviste) şi, desigur, l’Antologie de la poésie roumaine contemporaine! A fost, cum spuneam, simplu.
Am amintit de reviste. În România, dintr-un elan tineresc, am editat acum câțiva ani revista literară VERSUs/m. Pe unii dulăi rătăciți prin pădurile literaturii carpatine i-o fi deranjat atunci. Dar revista urmează să reapară într-o formulă nouă, cu un număr dedicat poeziei olandeze scrise după 1950 şi poeților tineri de la noi. În Franța, mă ocup atât de rubrica de poezie, cât şi de site-ul revistei Seine et Danube (a Asociației Traducătorilor de Literatură Română cu sediul la Paris). Revista, lansată anul acesta, îşi propune în mod deschis să promoveze literatura noastră în spațiul francofon. Am acum, o dată mai mult, ocazia să-i prezint publicului francez pe scriitorii români de astăzi, dincolo de programul literar ZOOM – ROUMANIE! (pe care l-am inițiat în 2006) şi dincolo de conferințele, congresele sau colocviile universitare la care particip (unde am vorbit despre Tzara, Voronca, Istrati, Gherasim Luca, Nichita etc., dar şi, de curând, la Universitatea de litere din Strasburg, despre Mircea Bârsilă, de exemplu...). Revista Seine et Danube oferă cititorilor, în varianta ei virtuală, poezie, proză, teatru, eseuri, note critice şi, la rubrica de actualitate, literatură română tradusă şi publicată în volum. Vă invit deja să citiți numărul al doilea!
Ar mai trebui să spun doar că, acum vreo lună, le-am transmis pe mail unor scriitori de la noi invitația de a-mi vizita site-ul – www.lindamariabaros.fr –, de a arunca o privire atât asupra poeziei mele, cât şi asupra proiectelor de care mă ocup.
Am primit multe felicitări. Iar trei dintre ei mi-au răspuns aşa: 1) un poet de-o carte (pe care-l publicasem în traducere) mi-a scris scurt „pas!“ 2) un alt poet a trecut peste invitația mea, cerându-mi hotărât să mă uit pe site-ul lui; 3) un poet din tânăra generație mi-a spus că autorii pe care-i public în Franța mă înjură prin România.
Asta înseamnă că ar trebui să mă liniştesc?!
L-am întrebat pe pisoiul meu, Mimir, ce părere are. Însă nu mi-a răspuns. S-a aruncat, pur şi simplu, pe fereastră de la etajul doi. Acum, are o lăbuță bandajată; şi-a fracturat un os metacarpian. Iar eu îmi fac bagajele pentru Spania.
Paris, 15 mai 2010
Nu mă liniştesc, pentru că promovarea poeziei nu se face niciodată de la sine. (Aici, unii poeți târşiți într-ale marketing-ului literar vor mormăi: „Eh, promovarea poeziei… Ce să spun?! Iar alții vor rânji: ei ştiu cu mingea pe plajă!“)
Dar să vedem de ce s-a aruncat pisoiul meu pe fereastră…
Peste câteva zile, sunt invitată la festivalul Mucho Más Mayo din Cartagena, în sudul Spaniei. În luna asta nu m-aş fi deplasat nici dacă eram invitată pe Marte! (Fiindcă urmează să-mi depun, în scurt timp, teza de doctorat.) Totuşi, sunt nevoită să mă duc: trebuie să fac lobby! Situația în care mă aflu s-a construit treptat, imprevizibil, în ultimul an, şi a devenit absolut inconturnabilă. Totul a început pe la sfârşitul lui 2008, când am tradus l’Anthologie de la poésie roumaine contemporaine (Antologia poeziei române contemporane – 20 de autori de astăzi), apărută în Franța şi prezentată la Târgul de carte de la Paris. Pe lângă telefoanele fireşti cu felicitări şi înjurături, am primit şi câteva mail-uri cu un conținut asemănător. Mă voi opri la prima categorie. Un editor din Spania m-a căutat la telefon: dorea să vină la Paris ca să vorbim despre o carte şi, în acest scop, mi-a cerut un rendez-vous. Ne-am întâlnit peste câteva săptămâni într-o cafenea de lângă Saint-Germain-des-Prés. Citise l’Anthologie şi mi-a spus că ar dori să publice un volum similar. Prin urmare, m-a rugat să-i întocmesc o antologie care să includă doisprezece poeți români din ultimii 60 de ani; o singură condiție: 6 poeți şi 6 poete. Într-o lună, am pus la punct antologia; obținusem, în numele editurii, şi drepturile de autor pentru textele poeților români. (N-am respectat eu întocmai cerințele editorului, însă antologia a fost acceptată fără rezerve; din păcate, cu toate eforturile depuse, nu am reuşit să obțin copyright-ul pentru Naum, Mazilescu, Mariana Marin, aşa încât n-a fost posibil să-i includ în carte… Am constatat cu tristețe că unii poeți care au plecat dintre noi sunt omorâți încă o dată de deținătorii drepturilor de autor!)
Eh, şi aici începe aventura… Deşi sunt o simplă antologatoare care şi-a făcut treaba, traducătorul spaniol îmi trimite poeziile să le verific… Editura îmi expediază diferite formulare de completat… Apoi, editorul îmi scrie că este criză… Publicarea se amână, ajungem în 2010. Criza continuă, este adevărat. Primesc, în sfârşit, în primăvară, un mesaj: ar fi necesară o prezentare: „Poezia română de azi: 12 + 1ş. Răspund: nu. Eu nu fac parte din antologie. (Doar nu era cazul să mă introduc în propria-mi antologie, nu?!) Scriu totuşi o prezentare intitulată „ZOOM-Rumanía!ț, în care vorbesc despre cei doisprezece poeți antologați. Şi, iată, mă duc la un festival, ca să recit poeziile lor, alături de traducătorul spaniol, pe acorduri muzicale iberice, şi să susțin astfel cartea.
Aşadar, este necesar să fac lobby? Este.
Tot l’Anthologie a dus, în primăvara anului trecut, la o întâlnire cu un poet (şi traducător) care locuieşte într-o țară din nordul Africii. Ştiam, de-acum, rețeta: o cafenea de lângă Centrul Pompidou, 20 de autori contemporani (biobibliografie, foto, versuri), adică prima antologie de poezie română în limba arabă, prezentare. Dar, timpul trece şi vine criza.
În sfârşit, l’Anthologie de la poésie roumaine contemporaine este responsabilă şi pentru un alt rendez-vous – mult mai norocos. De data aceasta, un editor parizian. Discutăm, îi recomand trei autori dintre cei antologați, el alege doar doi (eliminându-l pe cel mai tânăr). Apoi, le recitesc poemele, stabilesc textele antologabile şi încep să le traduc. În acest moment, mă ocup de ultima corectură. Fiindcă ambele antologii (aproximativ 120-130 de pagini fiecare) – care cuprind poezii de Angela Marinescu şi Ioan Es. Pop – urmează să apară. Vor fi probabil prezente la Piața de poezie (Marché de la poésie), în luna iunie, la Paris.
Ar mai trebui să adaug că, pornind de la aceeaşi antologie, am pregătit încă trei volume în limba franceză – un optzecist, un nouăzecist şi un douămiist (nu, nu voi spune cine sunt!) – pentru nişte editori din Franța. I-am ochit eu, le voi da să citescă manuscrisele peste vară... Iar pentru 2012, voi păstra, cred, aceeaşi formulă « generaționistă ». Şi, în plus, am deja în lucru, tot pentru piața franceză de carte, o antologie cu 20-25 de poe’ tineri – La Nouvelle Poésie roumaine (Noua poezie română).
Ce ar mai trebui să fac?
Mă ocup de câțiva ani, în România, de Festivalul Primavara Poeților/Le Printemps des Poètes (pe care l-am inițiat în 2005; anul acesta am avut o ediție de criză… mută!). Începând cu luna iulie însă, îmi propun să lansez un nou proiect organizatoric de acelaşi tip. Timp de nouă zile, voi avea ocazia să anim diferite întâlniri/dezbateri cu titlul Métal ductile, métal tranchant (Metal ductil, metal tăios), în cadrul Festivalului Internațional Les Voix de la Méditerranée (de la Lodève, din Franța). Vor fi invitați peste 60 de poeți, evident, din țările cu ieşire la Marea Mediterană. Probabil că voi întâlni şi acolo traducători, editori, organizatori de festivaluri. Ca raportor al câtorva festivaluri internaționale, le-am recomandat organizatorilor, de-a lungul timpului, nu numai poeți din alte țări, ci, bineînțeles, şi poeți români (dintre care vreo 10 au şi fost invitați la diverse manifestări). Le voi propune în continuare, fără îndoială, să-i citească pe autorii români, dar ştiu foarte bine că, atât timp cât poezia de la noi este puțin cunoscută în lume, şansele de reuşită sunt mici...
Acum doi ani, am înregistrat totuşi un mare succes în acest domeniu. Organizatorul unui festival francez la care am participat mi-a solicitat ulterior să-i recomand nişte poeți. I-am propus nume din vreo cinci țări. Oferea şi patru burse, frumos rotunjite, de câte o lună sau două. În 2009, i-a invitat pe cei propuşi de mine, însă, din păcate, nici un român. Cu bursele a fost simplu: poeții de la noi nu ştiau limba franceză şi nu puteau să facă față întâlnirilor cu cititorii. Avea dreptate. Simplu şi în legătură cu festivalul: dorea să organizeze, în 2011, un festival numai cu poeți din România. Ce l-a convins?... Citise între timp dosarele de poezie pe care le tradusesem în franceză, apoi paginile bibliotecii virtuale ZOOM (125 autori pe care i-am tradus şi publicat în diferite cărți sau reviste) şi, desigur, l’Antologie de la poésie roumaine contemporaine! A fost, cum spuneam, simplu.
Am amintit de reviste. În România, dintr-un elan tineresc, am editat acum câțiva ani revista literară VERSUs/m. Pe unii dulăi rătăciți prin pădurile literaturii carpatine i-o fi deranjat atunci. Dar revista urmează să reapară într-o formulă nouă, cu un număr dedicat poeziei olandeze scrise după 1950 şi poeților tineri de la noi. În Franța, mă ocup atât de rubrica de poezie, cât şi de site-ul revistei Seine et Danube (a Asociației Traducătorilor de Literatură Română cu sediul la Paris). Revista, lansată anul acesta, îşi propune în mod deschis să promoveze literatura noastră în spațiul francofon. Am acum, o dată mai mult, ocazia să-i prezint publicului francez pe scriitorii români de astăzi, dincolo de programul literar ZOOM – ROUMANIE! (pe care l-am inițiat în 2006) şi dincolo de conferințele, congresele sau colocviile universitare la care particip (unde am vorbit despre Tzara, Voronca, Istrati, Gherasim Luca, Nichita etc., dar şi, de curând, la Universitatea de litere din Strasburg, despre Mircea Bârsilă, de exemplu...). Revista Seine et Danube oferă cititorilor, în varianta ei virtuală, poezie, proză, teatru, eseuri, note critice şi, la rubrica de actualitate, literatură română tradusă şi publicată în volum. Vă invit deja să citiți numărul al doilea!
Ar mai trebui să spun doar că, acum vreo lună, le-am transmis pe mail unor scriitori de la noi invitația de a-mi vizita site-ul – www.lindamariabaros.fr –, de a arunca o privire atât asupra poeziei mele, cât şi asupra proiectelor de care mă ocup.
Am primit multe felicitări. Iar trei dintre ei mi-au răspuns aşa: 1) un poet de-o carte (pe care-l publicasem în traducere) mi-a scris scurt „pas!“ 2) un alt poet a trecut peste invitația mea, cerându-mi hotărât să mă uit pe site-ul lui; 3) un poet din tânăra generație mi-a spus că autorii pe care-i public în Franța mă înjură prin România.
Asta înseamnă că ar trebui să mă liniştesc?!
L-am întrebat pe pisoiul meu, Mimir, ce părere are. Însă nu mi-a răspuns. S-a aruncat, pur şi simplu, pe fereastră de la etajul doi. Acum, are o lăbuță bandajată; şi-a fracturat un os metacarpian. Iar eu îmi fac bagajele pentru Spania.
Paris, 15 mai 2010