CĂLĂTORIA LUI GRUBER ŞI COCOŞUL DECAPITAT SAU RECURSUL LA ISTORIE ÎN VIZIUNEA LUI RADU GABREA

Ultimele două filme de ficțiune lungmetraj semnate de regizorul
Radu Gabrea pornesc de la două importante surse literare.
Regizorul apelează la romanele Kaputt de Curzio Malaparte şi
Cocoşul decapitat de Eginald Schlattner pentru a aborda mecanismele
marii Istorii, care răvăşesc destinele umane într-o evoluție greu sesizabilă
în prezentul acțiunii. Călătoria lui Gruber este una inițiatică, inspirată de
un fragment al romanului Kaputt, prelucrată de Alexandru Baciu, Răzvan
Rădulescu şi regizor. Principalul personaj al filmului este chiar scriitorul
italian, care trăieşte realitățile şi absurdul războiului la începutul
campaniei din Est când, aflat în România, se pregăteşte de fulminantele
sale reportaje pe care le va scrie de pe frontul rusesc. Deocamdată ne
aflăm la Iaşi, în primele săptămâni de război, unde momentul intrării
României în ultima conflagrație mondială este surprins cu toate derapajele
plătirii polițelor generate de Diktatul de la Viena şi Pactul Molotov-
Ribbentrop, respectiv ciuntirea hotarelor României Mari, cu toate
consecințele lor. Reparația istorică nu poate fi însoțită decât de întâmplări
reprobabile, care amestecă eroismul cu abjecția, crimele voluntare sau nu
cu justificările birocratice prezente în mai toate conflagrațiile. Apelul la
doctorul Gruber pe care îl face scriitorul Malaparte îi permite să descopere
urmele unui genocid, rareori sau deloc asumat pe teritoriul românesc de
către istoricii postbelici. Regizorul Radu Gabrea nu prezintă justificări şi
nu face pe avocatul Istoriei când îl alătură pe marele scriitor italian de fiul
uneia dintre victimele colaterale ale războiului de abia intrat în realitățile
româneşti.
De altfel, dialogul între Malaparte, strălucit interpretat de Florin Piersic
jr. ßi Marcel Iureş, actorul ce-i dă viață doctorului Gruber poate face parte
oricând dintr-o antologie a secvențelor de război din întreaga istorie a
filmului. Pretextul unei boli pasagere devine motivul unei dezbateri de
mare adâncime filozofică, în care cinismul, mai mult afectat de Malaparte,
ascunde de fapt amărăciunea şi revolta, disperarea lucidă a creatorului
care a ştiut să construiască din sinceritate şi forța imaginilor un credo
estetic din care nu lipsesc credința în umanitate, forța depăşirii abjecției şi
a dimensiunilor ororilor războiului prin forța fascinantă a speranței.
Noblețea personajului lui Iureş, în care durerea nu devine instrument al
răzbunării iar omul este privit cu aceeaşi compasiune, indiferent ce
uniformă îmbracă, aruncă şi o lumină a mecanismelor Istoriei, ce distrug
destine, fără a le oferi şansa unei opțiuni marcate de obiectivitatea
cruzimilor iscate de nedoritul conflict mondial.
Radu Gabrea nu înregistrează din prezența lui Malaparte la Iaşi
decât câteva aspecte definitorii pentru ataşarea scriitorului de corpul
expediționar italian, acțiune pregătită în saloanele diplomatice ale
Ambasadei Italiei şi ale Consulatului italian de la Iaşi. In acelaşi timp,
cineastul oferă o panoramă realistă asupra zonei de război, cu conflictele
şi orgoliile asumate între aliați de valori diferite, cu motivații diverse, cu
o panoramă a personalităților bine conturată, chiar dacă este uneori
excesiv colorată.
Regizorul nu face exces de realism crud, ci apelează aşa cum ne-a
obişnuit şi în precedente opere ale sale la armele metaforei şi simbolului,
la forța sugestiei şi elocvența ambianței. Calitatea de martor a artistului
propune spectatorilor opțiuni etice, după cum ne-a obişnuit Radu Gabrea
încă de la importantele sale documentare Struma sau România, România.
Cineastul surprinde în conturul personajului său scriitor toată forța
reporterului care prin neostoita sa dorință de a afla, de a şti, de a înțelege
şi a descoperi omul a aflat nu rareori şi gradul de oroare pe care-l poate
genera acelaşi om. Importanța filmului lui Radu Gabrea rămâne
definitorie pentru o epocă în care nu totdeauna procesele adevăraților
criminali de război au fost duse până la capăt, indiferent de ce parte a
baricadei s-ar fi situat în conflictul mondial de acum şapte decenii.
Fiindcă, la urma urmei, chiar în tabăra învingătorilor s-au înregistrat, nu o
singură dată, crime pentru care nici astăzi nu au fost găsiți vinovații, şi
Katyn este doar un exemplu între atâtea altele.
Important pentru calitatea operei lui Radu Gabrea rămâne recursul la
istorie pentru a explica mai bine prezentul, cu toate implicațiile unor
realități de mult timp revolute şi ale căror ecouri se resimt în prezent, ca
în demonstrația făcută în filmul Cocoşul decapitat, evocarea sfârşitului de
istorie pentru un climat civilizat din Transilvania, dar şi pentru o etnie
prinsă între conservatismul necesar prezervării identității şi opțiunile
dictate de o istorie potrivnică şi prost gestionată.
Bine reliefate sunt personajele ce completează într-un inspirat puzzle
tabloul evocat – mama lui Felix (interpretată ataşant de Victoria Cociaş),
mătuşa prea iubitoare de cămăşi brune a lui Felix (Marion Mitterhammer),
Bunicul (Werner Prinz), fost ofițer de marină în armata habsburgică,
fratele lui Felix, Engelbert (Florian Bruckner), specialistul în astrologie al
colegiului sau comandantul nazist Csontos (Stefan Murr), Pastorul
evanghelic (Ovidiu Schumacher), într-o spectaculoasă revenire pe marele
ecran, sau tatăl lui Felix (Oliver Stritzel), plecat cu Engelbert să lupte pe
frontul rusesc. Acestor personaje li se adaugă raisonneur-ul tragic al
filmului, fostul călugăr Mailat (impecabil jucat de marele actor care este
Dorel Vişan), ale cărui profeții, deloc înțelese, pot deveni cutremurătoare
pentru spectatorul contemporan, cel care astăzi cunoaşte consecințele
marşului istoriei asupra comunității săseşti. Radu Gabrea descrie fără
tezism sfârşitul a opt sute de ani de civilizație săsească în Transilvania,
începutul disoluției unei etnii supusă parcă repetat demențelor de culori
opuse ale societăților totalitare ce au dominat secolul XX.
Cocoşul decapitat, o amplă coproducție internațională (România,
Ungaria, Germania, Austria) a obținut Mențiunea specială a juriului la
Festivalul internațional de film Saturno de la Roma, cu tema Film şi
Istorie şi a mai fost prezentat cu deosebite ecouri la Ierusalim, Cairo,
Mons, Tiburon (California ) şi Montreal. Primul lungmetraj de ficțiune
dedicat destinului tragic al saşilor transilvăneni, a căror civilizație a fost
spulberată de dictatura comunistă se leagă prin tematică, şi anume
consecințele mersului istoriei asupra existenței individului, şi de primele
reuşite ale lui Radu Gabrea din bogata sa filmografie - Prea mic pentru
un război atât de mare şi Dincolo de nisipuri. Sper ca şi următoarele
voleuri ale trilogiei lui Eginald Schlattner să fie realizate cu aceeaşi
inspirație şi dăruire de cineastul român care s-a reîntors la uneltele sale
după un dureros autoexil dictat de un regim totalitar.
CĂLIN STĂNCULESCU