Cronica literară
Florin Toma

MICRO-MACROSCOPIA BASMULUI

Articol publicat în ediția Viața Românească nr. 5-6 / 2010

Consistența operei unui artist, proiectată în agenda de interes a Cetății, se esențializează, de regulă, printr-o sentință rapidă, urmare a unui proces sumar. E bun sau, mă rog, se mai discută. Merită sau nu merită. Prin urmare, sinchiseala publică devine prevalentă în dauna unui îndreptar de plăceri personale. Atunci, însă, când, din pricini neştiute, criteriile de taxonomie severă se gripează şi nu mai slujesc confortului minții, atunci, singură emoția rămâne ca unic principiu valorizator. Rezultatul: pe lângă cohorte întregi de artişti clasificabili dintr-o singură clipire de sistem, există şi câțiva ex-centrici, care nu încap în niciun sertar terminologic. Patul lui Procust e prea mic pentru ei. Oricât ai căuta, distanța focală după care se reglează privirea critică asupra lor nu este trecută în planşele generale pentru studiul vederii în artă. Pe aceşti imposibili n-ai unde să-i aşezi.
Ileana Dana Marinescu face parte din această redusă elită de artişti care se obstinează să nu se adapteze la conceptele de formațiune, de val ori de generație. Ea nu se lasă defel inclusă în sistemul referențialului manierist-academic, în interiorul căruia, de cele mai multe ori, metoda autoritară este travestită viclean, dar, din păcate, vizibil de neizbutit, în veşmintele pretenției de orânduială.
Originalitatea operei sale constă în faptul că aceasta nu poate fi structurată. Nu există, în creația artistei, perioade, categorii sau mutații. Opera sa de realcătuire a realității e unică, e omogenă, e unitară. Prin strădania mâinilor sale şi a fanteziei iscusite, artista adună bric-à-brac-ul minuscul ce ne înconjoară, resturile reci ale acestei lumi construite din detalii cu termen redus de valabilitate, şi, integrându-le, fără grabă,
pe-ndelete, într-o altă disciplină existențială, supusă doar coerenței viziunii personale, născoceşte o nouă hermeneutică a intimității. Una prin excelență incandescentă. Aglomerarea barocă, spațiul nostru vital ticsit de robineți, şuruburi, piulițe, capace de pix, cutii, ochelari, ştechere, becuri, furtunuri de duş, capete de sârmă, sticluțe goale de parfum, broşe, lupe filatelice, cioburi de faianță, şiraguri de mărgele, cabluri sau plăcuțe de cupru... în principiu, orice mărturie minusculă, absolut orice rămăşiță materială a cotidianului banal, ce prisoseşte sau nu e băgată în seamă, intră, printr-o nouă sintaxă, nebănuită de noi şi cunoscută doar de artistă, în regim de urgență poetică. Derizoriul microcosmic se preschimbă în spectaculos, iar detaliul se topeşte în căuşul unei decorații compozite, pe alocuri năstruşnice prin inventica imaginației. Devine emoție. Adică, dacă ar fi să-l susținem pe Jean-Paul Sartre, o cădere bruscă a conştiinței în magic.
Titlul său, de care se bucură în mediul artistic, acela de regină a obiectelor mici, precum şi alintul din partea prietenilor, Dana Castelana, susțin împreună nu numai destinația unei simpatii deosebite, legitimă de altfel, ci şi apropierea afectuoasă de excepția elegantă pe care creația sa o reprezintă. Tehnica originală de assemblage, folosită de ea, şi care cu greu ar putea fi numită sculptură, este seducătoare în primul rând datorită contradicției pe care se sprijină la bază; cum s-ar spune, un oximoron simpatic. Respectabilitatea, seriozitatea, cu care, în general, un artist atacă lumea, spre a o recrea conform puterilor, dorințelor şi principiilor sale, se transformă la Ileana Dana Marinescu într-o insațiabilă poftă de joacă. O frenezie a compunerii unui univers personal, particular, în care totul este circumscris ludicului. Un univers poate, datorită opresiunii amănuntului, la fel de halucinant ca şi acela celest, veritabil. Dar, urmare a unor savante manevre de învăluire semantică şi a unei neobosite alternanțe vizionare între nivelurile micro şi macro, el se opreşte tot acolo. Adică, la borna convenției. A jocului. Ceea ce, să recunoaştem, este cel puțin savuros pentru un artist serios şi matur: să se copilărească estetic.
Astfel, fleacurile de materie primă, de fapt insipide luate fiecare în parte, sunt dizolvate într-o magmă creativă primară, din care răsar plăsmuiri încărcate de o incontestabilă concretețe: de la insecte grațioase, accesorii de îmbrăcăminte în foiță de cupru sau păsări suspect de volatile, având în vedere materialul din care sunt construite, adică metalul, până la structuri antropomorfe bizare, snoave încărcate de înțelesuri hâtre ori apropouri epice grave ascunse, de pildă, în faldurile unui drapel imaginat în plasă de sârmă. Coerența fragmentarismului extras din aceste idei laminate este aşa de orgolioasă justificat şi sublimează atât de bine eforturile de bricolaj în colaj (tridimensional!), încât ne aminteşte replica unui personaj al lui André Makine: Sunt aşa de perfect, încât va trebui să învăț să greşesc. În onirismul ei lucid, Ileana Dana Marinescu se ține departe de orice eroare.
Schimbarea survine însă, deopotrivă, şi în consistența nălucirilor ce scotocesc imaginația artistei, şi în decorul de travaliu: în loc de trusa cu dălți a sculptorului sau de paleta cu vopseluri a pictorului, pe bancul ei de lucru – impropriu zis, fiindcă este, de fapt, o măsuță aflată lângă un fotoliu, în sufragerie – se găsesc foarfeci, patent, ciocan şi pastă de lipit. În acelaşi timp, nicio eboşă, niciun proiect, care ar putea însoți lucrarea, nu poate fi previzionat. Totul este manufactură dintr-o singură respirație.
Cel mai recent proiect, intitulat Micro-macro, expus la Galeria ANAID cu ocazia Nopții Muzeelor, este altă cale de acces către o simbologie personală, însă un pic diferită. De astă dată, ciclul de lucrări este puternic formalizat şi are o semantică particulară: lumea văzută prin lentile. Lupele filatelice, sub care se dezvoltă nălucile artistei, procură senzații vizuale contradictorii, bazate pe alternanța dintre elementele unei noi entropii: aproape şi departe, minuscul şi mare, moderat şi enorm sau normal şi abnorm. Sunt, de fapt, orientările unui spirit în care oniricul se dezvoltă natural.
Ileana Dana Marinescu este artistul constructor al unui basm original. Care nu se citeşte, nu se ascultă, ci se vede.