POEME

John Ashbery (n. 1927) este patriarhul încă foarte activ şi prolific al poeziei contemporane americane (cu aproape 30 de volume de versuri publicate şi o activitate susținută ca eseist şi critic de artă), considerat de criticii literari de prim rang ca fiind cel mai mare poet american în viață şi, dacă nu cel mai mare, atunci unul dintre cei mai importanți poeți americani de după 1945, dovadă stând şi exegezele care îl plasează alături de clasici ca Whitman, Emerson sau George Herbert. Poezia lui este în acelaşi timp multi-stratificată şi dificilă dar şi familiară, colocvială şi prietenos solidară cu cititorul, reuşind să îmbine derizoriul aparent (al cotidianului, al culturii pop, al limbii demotice etc.) cu elevația artistică (prin formalism trubaduresc, competență în istoria artelor, referințe parodic erudite şi înglobarea de tradiții culturale eterogene)
într-un mod care îl menține de decenii ca veritabil lider avangardist şi totodată figură populară, star al generațiilor succesive, votat de pildă în 2007, la 80 de ani, ca primul poet laureat al rețelei canalului MTV pentru campusurile universitare din America.
şChris Tănăsescuț


Azi-noapte am visat că eram în Bucureşti
(„Last Night I Dreamed I Was in Bucharest” din Wakefulness, 1998)

şi încercam să îl conving pe Măscăriciul suprem
că sunt într-adevăr cel din reclame.
Tot atunci a atins apogeul în Bolivia, luna,
mă refer. După care ne plimbam prin ce părea
a fi iarbă neagră, sau aşa-i zicea. În centru,
revolte pentru libertatea cuvântului. La botniță,
aparatul decodor al câinelui Randy a luat-o razna.
şi-apoi s-a făcut dup-amiază cam peste tot;
Se servea ceai cu gheață pe largi terase
cu vedere la marea fărmicioasă. Nu poți jongla
cu patru țânci. Trei ajung. Soseau din marea
gesticulândă – colerete albe cu buline negre
ca nişte monezi; peluza mai mult fermă
de data asta; făcea din gură: „Fermă”. Will1 dădea
cu-aspiratorul cât ajungea firul cu vezi-ți-de-treaba-ta,
adică de la Cadiz la Enterprise, Alaska. Ni s-a părut că vedem
nişte-adjective noi, dar nimeni nu era sigur. Puteau
fi gerunzii, sau la micul dejun, porții de...


Istoria vieții mele
(„The History of My Life” din Your Name Here, 2000)

Au fost odată ca-n poveşti doi frați.
După care a rămas doar unul – eu.

şi am crescut rapid, mi-am luat carnetul,
chiar. Brusc – iată-mă cogeamite adultul.

M-am gândit să devin interesat de lucruri
care-ar interesa pe alții. Țeapă.

Am început să plâng uşor în ceea ce păreau
plăcuții ani de început. Dar tot

înaintând în vârstă am ajuns milostiv
şi-n privința propriilor gânduri şi idei,

crezându-le cel puțin cât ale celui de-alături.
Apoi un mare nor devorator

s-a ivit leneş la orizont, bând
pân-la fund timp de luni, dacă nu ani.


Calea de ieşire binecuvântată
(„The Blessed Way Out” din Chinese Whispers, 2002)

Cei venind cel mai aproape nu se-apropiau.
Necunoscutul se-apleca el spre ei,
apoi venea post-după-amiaza. Da, Jerry-a zidit-o.
Sunt multe dintr-astea în Oraşul Vechi.

Dar, una peste alta,
mi-ai dat tot felul de blănuri cadou, ştii...
A fost bună revenirea. Automatele cu gumă dau
bibliotecii un stil de viață auster.

Nu te poți pune cu ceea ce
maşina-i spune şoferului. Ajungeți pe rând muritori
dacă ideea de moment de răscruce nu prinde
şi suntem creditați pe ce rostim.

Au crezut că serendipitatea e cel mai frumos lucru din lume.
Aveau dreptate. Când roata o ia,
alte inspirații se-nfig în ea.

Aşa un an bun pentru impozitări n-a mai fost.
FDR2 a decretat un mare program de infrastructură
care trebuia susținut cu bani de undeva.
Inevitabil, asta a luat forma impozitării.

Ca şi guşa-roşie ciripind – cineva o aude.
S-a pus stambă peste gaura de şoareci.
Ce căutăm într-un cinema cel puțin unu’
s-a întrebat. Frunze căzând ca bursa.


Sonet: Tot chestii de-alea
(„Sonnet: More of Same” din Where Shall I Wander, 2005)

Încearcă să eviți tiparul evitat,
tiparul evitării. Nu-i chiar uşor, cum pare:
apele acoperişului curg în sus
din albie – s-ajungă parchet. Sau ce le-o merge bine.
Fractalii noi se dau c-ar fi la fel
ca surorile lor. Jumate izbutesc. Ceilalți
devin motive florale provensale create de-un somnoros
dar inventiv țesător pe la o mie şapte sute cincizeci şi,
însă n-au fost aduşi la viață pân-acum.

E ca exersarea unei game: totodată diferită şi nicicând aceeaşi.
Nu-ntreba de ce facem lucrurile-astea. Ci de ce ne spun ceva.
Întreabă cucu-nțepenit în zbor
între pagodă şi peştera sihastrului, rococo. El s-ar putea să-ți spună.



Oh, flăcău
(„O Knave” from Planisphere, 2009)

Nu uita să scrii!
Cu puțin noroc trece acuşi-acuşi,
şi-astfel lista variorum a dorințelor
s-o căptuşi-n papură şi zile – cei ca maică-ta
sau alții altfel, care n-au nimic
în comun cu tine doar că sunt ca tine,
cel pe care nu-l ştiu. Ce bogat în
posibilități e-acest ceas de după-masă pe lac!
Foarfeci blazonând porfir şi-argent pe ziduri,
şi-undeva mai departe, negative de soldați hessieni
sau grătare-n şemineu, ’ntorcând vizitatorul pe dos,
de nu mai rezistă, cu pofta-n toate cuiele.
Voiam să te rog să mă laşi ceva mai departe
dar tu ştiai deja
asta voiam amândoi.
Închei spunând c-o să mă-ntâlneşti în vis.
Fii manierat, nu foarte agresiv da’
nici prea puțin băgăreț, armăsar plicticos.

ştraducere de Chris Tănăsescuț


NOTE

1 Deşi atât Randy, cât şi Will pot fi nume proprii, ele pot fi citite şi ca substantive comune – „libidinosul” şi „voința”. (n. tr.)
2 Franklin Delano Roosevelt, (n. tr.)