UN FESTIVAL

La Sibiu, la Sibiu prin lunci...

Am folosit un fragment de vers din Blaga, pentru a introduce vastul festival de teatru şi de alte arte de la Sibiu, care, dacă n-a ajuns încă să programeze spectacole prin luncile de care vorbea poetul, nici mult nu mai are. Afluxul de trupe şi de persoane şi personalități la ceea ce se prescurtează FITS este teribil. Dacă vrei să vezi tot ce merită văzut îți trebuie o bună ubicuitate, pentru că programatorii sunt neîndurători: câte două sau trei spectacole în acelaşi timp sau la mici intervale, cât să nu ai cum ajunge de la sala Thalia la Gong sau la Teatrul Național „Radu Stanca”, asta ca să nu mai vorbesc de ceea ce se joacă la Cisnădioara ori pe străzile şi în piețele oraşului. Constantin Chiriac bate tot anul lumea, de jur împrejur, şi găseşte ce cu gândul nu gândeşti. Anul acesta au fost câteva trupe remarcabile din Japonia, dar şi două spectacole şi o conferință de Eugenio Barba, dar şi, din nou, Faust-ul lui Silviu Purcărete, care amenință să rămână cel mai bun spectacol (cel puțin românesc) al mai multor ediții. A fost o trupă de marionetişti din Quanzhou, a fost un Leonce şi Lena de la Marburg, a fost Viața insectelor, teatru-dans din Marea Britanie, un alt spectacol britanic, cu Stropi, un excelent one-man show cu Însemnările unui nebun, de la Deutsches Theater Berlin, spectacolul Întrebări în regia lui Peter Brook, o coproducție Schauspielhaus Zürich şi Teatro Garibaldi di Palermo, Închisoarea de oase şi Odă progresului de Eugenio Barba de la Odin Teatret Danemarca, încă un Faust, cu păpuşi, din Georgia, un spectacol de dans israelian, Aproape de soare, Oraşul cu un singur locuitor, un spectacol tipic franțuzesc pe versurile lui Matei Vişniec al Compagnie de la Gare, o Noapte de la teatro del Velador, Spania, Cavalerul verde, cu o companie americană, la Cisnădioara, Omul de afaceri şi războinicul, un spectacol de dans japonez, Febra, cu Simona Măicănescu, de la Théatre des Mathurins (Franța), nişte Metamorfoze japoneze, Al Namrood, spectacol din Emiratele Arabe Unite, Vizita, un spectacol japonez, un alt spectacol japonez, cu Oedipus rex, a fost Poveşti de iunie de la Compania Pippo Delbono, Bacantele lui Mihai Măniuțiu de la Istanbul, Cicatricea grecească..., un alt spectacol de dans israelian, Cocoşul, nişte Însemnări din Tokyo, cu o companie japoneză, Jurnalul Annei Franck de la un teatru din Luxemburg, spectacolul italian cu Lipseşte doar duminica. Acestora trebuie să le alătur spectacolele din România, inclusiv cele de la teatrul-gazdă. Un tramvai numit Popescu de Gavriil Pinte s-a plimbat şi anul acesta pe linia Dumbravă-Răşinari, dar acelaşi regizor a pus la Casa Artelor, din Piața Mică, un spectacol pe texte de Andrei Codrescu, destul de asemănător în concepție de Tramvai... A mai fost Acasă la tata, un spectacol de Alexandru Dabija, iar acesta din urmă a mai fost prezent şi cu fabulosul său Pyramus & Thisbe 4 you. S-a mai jucat şi excelentul spectacol al lui Radu-Alexandru Nica, Breaking the waves sau Viața binecuvântată a lui Bess, Electra lui Mihai Măniuțiu, spectacol de la naționalul sibian, Miss Daisy şi şoferul ei, de la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, Turandot de la teatrul-gazdă. S-a dat şi o premieră a Teatrului Național „Radu Stanca”, cu Berlin Alexanderplatz, o prelucrare după romanul lui Alfred Döblin de Dragoş Galgoțiu, tot el fiind şi regizorul spectacolului de la care, la pauză (spectacolul, cam dezlânat, ține nu mai puțin de trei ore), a fugit jumătate de sală. La un club, Zebrano, din apropierea teatrului, s-au dat în fiecare seară spectacole aşa zicând de underground, cum ar fi Ziua futută a lui Nils, de Peca Ştefan, Cucuie în frunte de la Green Hours, de unde era şi primul spectacol. De fapt, Green Hours s-a mutat la Sibiu, căci a adus şi spectacolul cu Fir’mituri în regia Dorinei Chiriac şi Undo ’90, regizat de Radu Apostol. Tot la Zebrano s-a dat şi 20/20 de la Studio Yorick din Tg. Mureş.
Dincolo de toate acestea au fost conferințele de la orele când nu erau spectacole, cum a fost aceea, excepțională, a lui Eugenio Barba, sau aceea, nu mai puțin excepțională, a lui George Banu, în continuarea celei ținute la TNB, au mai fost spectacolele-lectură, cu piese, anul acesta, parcă mai bune şi, în orice caz, mai îngrijit regizate de Radu-Alexandru Nica, în subsolul elegant al Librăriei Humanitas, şi concerte, şi flamingo, şi dans fără teatru şi teatru-dans, şi acrobație pe străzi şi în piețe, şi trupa Tobele de foc din Franța, care închipuia un mic Ev Mediu ad-hoc, sau ceva cum ne închipuiam noi că erau spectacolele în Evul Mediu neîntâmplător. Şi alte spectacole, la Cisnădioara şi într-o sală de la Universitate, totul într-un iureş cum nu întâlneşti, cel puțin în România, în altă parte. şi expoziții de fotografii, cum a fost aceea a Mihaelei Marin, ori aceea lui Scott Eastman şi Dragoş Spițeru, şi work-shopul lui Nicole Kehrberger, pe care spctatorii de la FITS, ediția trecută, au putut-o vedea într-un excepțional spectacol după Medeea de la teatrul stabil din Umbria. Şi simpozionul „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”, cu participarea ultimului supraviețuitor al grupării, Nicolae Balotă. Festivalul organizat de echipa de la Teatrul Național „Radu Stanca” de la Sibiu este unul al tuturor artelor, care se cam calcă ele pe picioare, dar nu la toate orele. Nopțile au fost rezervate spectacolelor de stadă, care au strâns mii şi zeci de mii de spectatori, mai ceva ca la recentele proteste din fața Parlamentului. Cine vrea să vadă totul se simte frustrat de neputință, cine vrea să aleagă se poate înşela, dar în final toată lumea e mulțumită că a fost de față, măcar şi aflând de la alții, chiar şi la ce-a pierdut.