Eseuri
Tatiana Slama-Cazacu
STUDIEREA UNEI NOI TEME : INTOXICAREA
Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2010
0. În urmă cu trei ani, sugeram, ca temă orientativă a Congresului al 9-lea al ISAPL, «Efecte pozitive, etice, ale cercetării psiholingvistice actuale». Textul care urmează prezintă, în formă mult scurtată, contribuția autoarei* în cadrul tematicii generale ca deziderat al acestei importante Asociații Internaționale, unica din domeniul Psiholingvisticii, dar şì ca o nouă temă de cercetare ştiințifică în domeniul comunicării. Însă este, sub forma – de aici – a unui accesibil „Eseu”(inedit), o contribuție de ordin ştiințific marcând prima investigare, de la definiția fenomenului la ilustrarea lui prin câteva cazuri concrete, la analiza mai profundă şi interpretarea lui multidisciplinară şi la semnalarea gravelor efecte psiho-sociale în umanitatea actuală - ale acestei forme de comunicare malignă, INTOXICAREA.
1.0. Pentru că nu puțini cititori încă nu au întâlnit sensul poate insolit - dar pe cale să devină frecvent mai întâi în media - al acestui termen, iată câteva mențiuni de utilizare concretă, „de viață, preluate din presă, TV, radio, internet, şi, de asemenea, unele cuvinte cu care este asociat ori care sunt considerate înlocuitoare, dacă nu chiar sinonime (avertizez că nu le vom considera astfel, INTOXICAREA fiind deosebită, mult mai complexă).
1.1.(Yahoo,în italiană,intervenție a lui Abbé Pierre, în Parlamentul European, la 23 oct.1984): «trebuie să vorbesc despre un adevărat caz Dreyfus în Italia, ... .cea mai bună presă…a fost manipulată….Cazul Dreyfus…similar cazului de intoxicare şintossicazioneț a opiniei publice în jurul lui şnumele unui acuzatț… închis de doi ani şi opt luni… Intoxicare în mod deliberat a presei… iar prin presă a opiniei publice ».(Tot din Yahoo, despre liderul român M.G., care declara, în toamna-iarna 2009) : « N-am propus amânarea congresului şpartiduluiț… Apreciez că se lucrează cu intoxicare şi strategii sofisticate», Apar pe internet, în română, multe alte „ştiri” sau comentarii pe blogg-uri : « campanie de intoxicare»,« intoxicare informațională», «internetul a devenit o puternică sursă de intoxicare» etc.
1.2 Tot pe internet, circulă diverse mențiuni co-textuale cu INTOXICARE (sunt implicite «»), dezinformare, defăimare, discreditare, calomniere, (ital.) menzogne, diffamazzione, disinformazione, (engl) misinformation, lies, diversion, (fr,) désinformation, mensonges,:
2.0 Fără a putea intra în detalii, este instructiv să prezentăm succint trei cazuri (larg cunoscute) date pe internet ca: intoxicări, deci apropiindu-ne mai mult de înțelegerea accepțiunii „la modă” a acestui fenomen, aşa încât analizarea lor ne va conduce spre definirea fenomenului denumit astfel, apoi spre adâncirea componentelor incluse în definiție şi spre studierea ştiințifică pe care o propun.
2.1. (cf. documentarea anterioară şi surse actuale după yahoo oferite la INTOXICARE:) Afacerea («L’Affaire») Dreyfus. În 1894, un tânăr căpitan francez, de origine evreu, din Alsacia (provincie multă vreme în dispută între Franța şi Germania), era acuzat de trădare, fiindcă ar fi dat Germaniei secrete militare ale Franței. A fost condamnat la închisoare în Guyana, iar apoi, deşi s-a dovedit că spionul fusese altul, nu s-a admis eliberarea lui. Răspândindu-se lanțul de minciuni (intoxicarea) care a dus la divizarea Franței în două ”tabere”, s-a dovedit din nou nevinovăția lui şi, în cele din urmă, datorită puternicei reacții a apărătorilor - printre care Émile Zola, cu celebra J’accuse -, a fost eliberat, i s-au redat gradele militare şi, în ciuda sănătății precare, a cerut să fie trimis pe front (în primul război mondial). Dar consecințele intoxicării, întoarse asupra descendenților săi, au dăinuit chiar până la al doilea război mondial.
2.2 Alt caz declarat intoxicare, mult mediatizat de internet în ultimii ani, este acela al transformării inopinate, în 1883, a lui Mihai Eminescu, în nebun (chiar sifilitic), începând cu luarea lui pe sus, într-o birjă, în cămaşă de forță, de la baia publică şi claustrarea la clinica psihiatrică a lui Şuțu, unde i s-au făcut injecțiile cu mercur generatoare de halucinații. Concomitent, începea campania de intoxicare, constând în difuzarea fulminantelor ştiri despre «bietul» mare poet care a înnebunit (accentul pus pe poet - cu publicarea şì a unui volum - era menit să arunce anatema asupra ziaristului ale cărui articole furibunde şi atacuri orale treceau deci drept opera unui nebun. Adevărul s-a aflat încă de câteva decade: medici - mai ales psihiatri - au dovedit, în cărți fondate pe argumente ştiințifice de specialitate, că Eminescu nu a fost nebun, s-a atestat că în epoca zisei nebunii, poetul s-a comportat normal, după ce, la Viena, nu i s-a mai administrat mercur. A avut activități dovedind creativitate poetică şi normalitate intelectuală (calcule matematice examinate de O. Onicescu, studierea sanscritei atestată de Anita Bhose etc.). Unii dintre noi au cules date din documente în acelaşi sens (le-am folosit, de pildă, încă din anii 1980, şi apoi, în eseuri, în analize de texte, într-o piesă de teatru - Meşterii, Polirom, 2002, difuzată şì ca teatru radiofonic - etc.). Dar în special în această a doua parte a primei decade a mileniului doi, s-au răspândit rezultate ale unor investigații în arhive, care au demonstrat că, după începutul decadei 1880, poetul a fost supus unor grave urmăriri politice şi internaționale. S-au scos la iveală, din arhive, probe ale motivelor protestelor lui vehemente şi cauze nedeclarate ale intoxicării. El - ziarist informat şi înflăcărat apărător al românilor din Transilvania şi Basarabia, aflase despre «Alianța secretă» a Regelui Carol I cu Franz-Joseph şi cu țarul, cu prețul renunțării la orice pretenție relativă la cele două provincii ocupate. Protestele lui au generat, între altele, dovedite urmăriri de către agenți secreți austro-ungari, cu consecințele nefaste ale acelei campanii de intoxicaree şi un prim asasinat, cel moral - Nebun!, precum Dreyfus spion.
2.3. (Mult dezvoltat de yahoo, legat de INTOXICARE :) Al treilea caz, de asemenea ales dintre cele încadrate ca intoxicare pe internet, include imensul lanț de manipulări pentru crearea panicii în jurul gripei porcine, cu obligativitatea vaccinării în 194 de țări etc... S-a dovedit, în iarna 2010, prin ancheta dispusă de «preşedintele Comisiei de sănătate a Consiliului Europei», că două mari fabrici de medicamente au produs vaccinul (se pare că şì un anumit virus) şi au exercitat influențe asupra OMS, prin care s-a creat panica «pandemiei», campanie de intoxicare din care au rezultat «câştiguri imense »(«enormous gains»).
3.0. O primă investigare lexico-bibliografică decepționează: termenul, fenomenul apar în media şi frecvent, mai ales pe internet, dar nu am putut întâlni - în România şi în alte țări - comentarii, şi în orice caz am fost informată că încă nu s-au consacrat INTOXICăRII studii ştiințifice ori cel puțin eseistice.
3.1. Definițiile din Dicționare (DEX 1975, Longman, Collins, Larousse etc.) nu explică aproape deloc încadrarea cazurilor de mai sus în categoria intoxicare. Sunt indicate, desigur, sensurile „tradiționale”, adică tulburări digestive, iar în engleză mai ales: beat, drogat... Se adaugă unele subsensuri ca: deranjat (Bothered), sau excitat de succes (Collins), dar, într-un Robert este şì « Influențare pentru propagandă.» Nu am găsit însă, în cele câteva dicționare consultate, sensul apropriat fragmentelor citate mai sus şi în numeroase alte texte de pe internet sau în genere din media.
3.2. Desigur, dată fiind această actuală carență, în primul rând semantică, pot apărea confuzii, uneori primejdioase. Adică, pe de-o parte (ceea ce trebuie evitat!) fără o adâncită analiză a faptelor şi a surselor, să se dea alerta unei intoxicări, ajungându-se la imaginare scenarii, şi eventual intrându-se chiar într-un cerc paranoic de bănuieli de manipulare, până la obsesive persecuții. Pe de altă parte, să se confunde intoxicarea cu alte fațete sau asociate stratageme ale comunicării manipulative, ca persuadarea (mult studiată, mai ales de autori anglofoni, persuasion), sau cu „simpla” minciună — veche unealtă, probabil, de milenii, a omenirii. În investigațiile mele recente am întâlnit, de pildă, o carte din 2009, de Errico Buonanno (Sarà vero. La menzogna al potere. Falsi, sospetti, e bufale che hanno fatto la storia, Torino, Einaudi, 2009), în care, pornind (p.VI) de la unul dintre teribilistele slogane ale lui Umberto Eco - «La forza del falso», autorul face chiar un elogiu minciunii, prin care s-ar fi ajuns la unele «dintre cele mai importante evenimente istorice». Sau, în traducere italiană şi cu un amplu comentariu, enorma carte publicată de N. Chomsky şi Edwards Herman (1998), în traducere La fabbrica del consenso. La politica e i mass media(ed. 2, Milano, Il Sagiattore, 2006), dezvăluind rolul media în propaganda pentru susținerea intereselor unui stat sau private, ale unui grup. Altă carte (Massimo Chiais, Propaganda. Armi di (dis)informazione di massa, Milano, Lupetti, 2008) denunță rolul minciunii difuzate de media pentru propagandă. Nimic, însă, despre intoxicare, în aceste mostre recente, în care sunt discutate concepte şi fenomene aparent asociate .
4.0. Tocmai aceste constatări lexico-bibliografice, ca şi posibilele exagerări, dar şì necesitatea pragmatică a conştientizării asupra unui fenomen extrem de nociv şi totodată a clarificării ştiințifice a unei fațete încă nestudiate este un stimulent puternic pentru atare studiu. În cele ce urmează, expun foarte succint primele rezultate ale investigației care ar trebui continuată pentru o mai aprofundată cunoaştere .
4.1 Definiția la care am ajuns în urma acestei investigații trimite la câteva indicii, - sau, tot în termeni semiotici, semne prin care ar putea fi identificată INTOXICAREA : Este o insidios malignă comunicare, acționând în anumite contexte (propice), şi care constă în difuzarea intenționată către receptor(i), prin emițător(i) interesați (sursă), a unor false informații (dezinformări), de obicei injurioase dacă este vorba despre o persoană, sau în defavoarea a ceva - grup, țară -, obiect, fapte, acțiuni, şi exprimată în mesaje (structurate), formate din (lanțuri de) minciuni, lansate pentru a se manipula grupuri, sau contra cuiva ori spre a păgubi o persoană ori un grup în favoarea emițătorului (sursa), prin expresii orale sau scrise (şi nonverbale), difuzate prin canalul media (uneori media pot fi prima sursă. (Pentru economie de spațiu, nu dau aici schema ilustratoare a acestui act de comunicare malignă)..
4.2. Alt rezultat nou este interpretarea acestei stratageme comunicaționale. Succint, aici, voi menționa componentele acestui act, căile de acționare, procedeele, efectele , profundele procese psihologice implicate.
Poate că prima componentă care trebuie urmărită spre a se identifica o intoxicare este contextul, adică, de pildă, o anumită situație favorabilă intoxicării (vezi, pentru intoxicarea relativă la gripa porcină, anterioara panică în jurul gripei aviare. Posibilul cui prodest este un indiciu fundamental, o „cheie” a întregii stratageme. Apoi: cine sunt receptorii, adresanții principali. Am identificat, de fapt, adesea, două categorii de «victime»: «victime 1» - vezi Dreyfus - , supuse unor efecte dramatice, nu rareori tragice, şi «victime 2» - adresanții falselor informații - vezi societatea franceză, divizată. Mesajele includ aici minciunile şi alte expresii conexe, de studiat ca formă şi conținut, emițătorul (poate fi numit şì sursa) este uneori o componentă a media. Dar acestea din urmă pot fi, de obicei, sursa difuzoare, pe când cea de la origine trebuie căutată printre potențialii factori interesați, ca fabricile de medicamente în cazul gripei porcine, dar şi alții, în subsidiar, ca diverse organizații, ceea ce face, tocmai, ca intoxicarea să fie, în genere, un fenomen extrem de complicat. Căci, între altele, sursele sunt adesea cu totul ascunse. Căile (uneori pot fi obiectivele) includ stratageme de comunicare, manipulare.
În intoxicare sunt implicate procese psihologicce întrețesute cu factorii menționați mai sus şi pot fi, pe de-o parte, la emițător (sursa): invidie, sete de bani ori de putere, ură, răzbunare, interese egotistice, etc. Pe de altă parte, la receptor(i) pot fi : la Victima 1 , profunde sentimente de revoltă, mâhnire, deprimare etc., iar la Victima 2 gândire obnubilată, îndoieli. Se adaugă desigur şi alte procese care, ținând de cunoştințe speciale de psihologie, nu pot fi expuse sumar aici. Menționez, ca exemplu, în cadrul unei noi teorii - aplicate însă la persuasiune (Pablo Buñuel, Richard E.Petty, Source factors in persuasion. A self-validation approach, in European review of social psychology, vol.20, 2009, 49-96) - ipoteza unei «self-validation» („propria validare”, p. 89), adică formarea propriei convingeri, care susține tocmai încrederea în minciunile difuzate. Ca în cazul limbii de lemn, „victima” se lasă înşelată, printr-o încăpățânare cognitivă, eventual şì din cauza unei obnubilări a gândirii, cum a relevat mai demult George Orwell, sau din cauza apariției unei (păguboase, auto-mutilante) legături afective a victimei cu torționarul.
5.0. Într-o societate ca aceea pe care o observăm ca fiind în oarecare măsură generală pe actualul glob - cu particularitățile speciale diverselor regiuni, se constată asemenea stratageme comunicaționale maligne sau chiar malefice , dar şì o „supunere” paradoxală la acestea, potențată de „ataşarea” (adicțiunea, crearea dependenței) de media, televiziune în special. În asemenea context, trezirea cognitivă este vital necesară, şi se impun, pentru realizarea Conştientizării , intervenții salutare ale oamenilor de ştiință ieşiți din clasic numitul „Turn de fildeş”.
1.0. Pentru că nu puțini cititori încă nu au întâlnit sensul poate insolit - dar pe cale să devină frecvent mai întâi în media - al acestui termen, iată câteva mențiuni de utilizare concretă, „de viață, preluate din presă, TV, radio, internet, şi, de asemenea, unele cuvinte cu care este asociat ori care sunt considerate înlocuitoare, dacă nu chiar sinonime (avertizez că nu le vom considera astfel, INTOXICAREA fiind deosebită, mult mai complexă).
1.1.(Yahoo,în italiană,intervenție a lui Abbé Pierre, în Parlamentul European, la 23 oct.1984): «trebuie să vorbesc despre un adevărat caz Dreyfus în Italia, ... .cea mai bună presă…a fost manipulată….Cazul Dreyfus…similar cazului de intoxicare şintossicazioneț a opiniei publice în jurul lui şnumele unui acuzatț… închis de doi ani şi opt luni… Intoxicare în mod deliberat a presei… iar prin presă a opiniei publice ».(Tot din Yahoo, despre liderul român M.G., care declara, în toamna-iarna 2009) : « N-am propus amânarea congresului şpartiduluiț… Apreciez că se lucrează cu intoxicare şi strategii sofisticate», Apar pe internet, în română, multe alte „ştiri” sau comentarii pe blogg-uri : « campanie de intoxicare»,« intoxicare informațională», «internetul a devenit o puternică sursă de intoxicare» etc.
1.2 Tot pe internet, circulă diverse mențiuni co-textuale cu INTOXICARE (sunt implicite «»), dezinformare, defăimare, discreditare, calomniere, (ital.) menzogne, diffamazzione, disinformazione, (engl) misinformation, lies, diversion, (fr,) désinformation, mensonges,:
2.0 Fără a putea intra în detalii, este instructiv să prezentăm succint trei cazuri (larg cunoscute) date pe internet ca: intoxicări, deci apropiindu-ne mai mult de înțelegerea accepțiunii „la modă” a acestui fenomen, aşa încât analizarea lor ne va conduce spre definirea fenomenului denumit astfel, apoi spre adâncirea componentelor incluse în definiție şi spre studierea ştiințifică pe care o propun.
2.1. (cf. documentarea anterioară şi surse actuale după yahoo oferite la INTOXICARE:) Afacerea («L’Affaire») Dreyfus. În 1894, un tânăr căpitan francez, de origine evreu, din Alsacia (provincie multă vreme în dispută între Franța şi Germania), era acuzat de trădare, fiindcă ar fi dat Germaniei secrete militare ale Franței. A fost condamnat la închisoare în Guyana, iar apoi, deşi s-a dovedit că spionul fusese altul, nu s-a admis eliberarea lui. Răspândindu-se lanțul de minciuni (intoxicarea) care a dus la divizarea Franței în două ”tabere”, s-a dovedit din nou nevinovăția lui şi, în cele din urmă, datorită puternicei reacții a apărătorilor - printre care Émile Zola, cu celebra J’accuse -, a fost eliberat, i s-au redat gradele militare şi, în ciuda sănătății precare, a cerut să fie trimis pe front (în primul război mondial). Dar consecințele intoxicării, întoarse asupra descendenților săi, au dăinuit chiar până la al doilea război mondial.
2.2 Alt caz declarat intoxicare, mult mediatizat de internet în ultimii ani, este acela al transformării inopinate, în 1883, a lui Mihai Eminescu, în nebun (chiar sifilitic), începând cu luarea lui pe sus, într-o birjă, în cămaşă de forță, de la baia publică şi claustrarea la clinica psihiatrică a lui Şuțu, unde i s-au făcut injecțiile cu mercur generatoare de halucinații. Concomitent, începea campania de intoxicare, constând în difuzarea fulminantelor ştiri despre «bietul» mare poet care a înnebunit (accentul pus pe poet - cu publicarea şì a unui volum - era menit să arunce anatema asupra ziaristului ale cărui articole furibunde şi atacuri orale treceau deci drept opera unui nebun. Adevărul s-a aflat încă de câteva decade: medici - mai ales psihiatri - au dovedit, în cărți fondate pe argumente ştiințifice de specialitate, că Eminescu nu a fost nebun, s-a atestat că în epoca zisei nebunii, poetul s-a comportat normal, după ce, la Viena, nu i s-a mai administrat mercur. A avut activități dovedind creativitate poetică şi normalitate intelectuală (calcule matematice examinate de O. Onicescu, studierea sanscritei atestată de Anita Bhose etc.). Unii dintre noi au cules date din documente în acelaşi sens (le-am folosit, de pildă, încă din anii 1980, şi apoi, în eseuri, în analize de texte, într-o piesă de teatru - Meşterii, Polirom, 2002, difuzată şì ca teatru radiofonic - etc.). Dar în special în această a doua parte a primei decade a mileniului doi, s-au răspândit rezultate ale unor investigații în arhive, care au demonstrat că, după începutul decadei 1880, poetul a fost supus unor grave urmăriri politice şi internaționale. S-au scos la iveală, din arhive, probe ale motivelor protestelor lui vehemente şi cauze nedeclarate ale intoxicării. El - ziarist informat şi înflăcărat apărător al românilor din Transilvania şi Basarabia, aflase despre «Alianța secretă» a Regelui Carol I cu Franz-Joseph şi cu țarul, cu prețul renunțării la orice pretenție relativă la cele două provincii ocupate. Protestele lui au generat, între altele, dovedite urmăriri de către agenți secreți austro-ungari, cu consecințele nefaste ale acelei campanii de intoxicaree şi un prim asasinat, cel moral - Nebun!, precum Dreyfus spion.
2.3. (Mult dezvoltat de yahoo, legat de INTOXICARE :) Al treilea caz, de asemenea ales dintre cele încadrate ca intoxicare pe internet, include imensul lanț de manipulări pentru crearea panicii în jurul gripei porcine, cu obligativitatea vaccinării în 194 de țări etc... S-a dovedit, în iarna 2010, prin ancheta dispusă de «preşedintele Comisiei de sănătate a Consiliului Europei», că două mari fabrici de medicamente au produs vaccinul (se pare că şì un anumit virus) şi au exercitat influențe asupra OMS, prin care s-a creat panica «pandemiei», campanie de intoxicare din care au rezultat «câştiguri imense »(«enormous gains»).
3.0. O primă investigare lexico-bibliografică decepționează: termenul, fenomenul apar în media şi frecvent, mai ales pe internet, dar nu am putut întâlni - în România şi în alte țări - comentarii, şi în orice caz am fost informată că încă nu s-au consacrat INTOXICăRII studii ştiințifice ori cel puțin eseistice.
3.1. Definițiile din Dicționare (DEX 1975, Longman, Collins, Larousse etc.) nu explică aproape deloc încadrarea cazurilor de mai sus în categoria intoxicare. Sunt indicate, desigur, sensurile „tradiționale”, adică tulburări digestive, iar în engleză mai ales: beat, drogat... Se adaugă unele subsensuri ca: deranjat (Bothered), sau excitat de succes (Collins), dar, într-un Robert este şì « Influențare pentru propagandă.» Nu am găsit însă, în cele câteva dicționare consultate, sensul apropriat fragmentelor citate mai sus şi în numeroase alte texte de pe internet sau în genere din media.
3.2. Desigur, dată fiind această actuală carență, în primul rând semantică, pot apărea confuzii, uneori primejdioase. Adică, pe de-o parte (ceea ce trebuie evitat!) fără o adâncită analiză a faptelor şi a surselor, să se dea alerta unei intoxicări, ajungându-se la imaginare scenarii, şi eventual intrându-se chiar într-un cerc paranoic de bănuieli de manipulare, până la obsesive persecuții. Pe de altă parte, să se confunde intoxicarea cu alte fațete sau asociate stratageme ale comunicării manipulative, ca persuadarea (mult studiată, mai ales de autori anglofoni, persuasion), sau cu „simpla” minciună — veche unealtă, probabil, de milenii, a omenirii. În investigațiile mele recente am întâlnit, de pildă, o carte din 2009, de Errico Buonanno (Sarà vero. La menzogna al potere. Falsi, sospetti, e bufale che hanno fatto la storia, Torino, Einaudi, 2009), în care, pornind (p.VI) de la unul dintre teribilistele slogane ale lui Umberto Eco - «La forza del falso», autorul face chiar un elogiu minciunii, prin care s-ar fi ajuns la unele «dintre cele mai importante evenimente istorice». Sau, în traducere italiană şi cu un amplu comentariu, enorma carte publicată de N. Chomsky şi Edwards Herman (1998), în traducere La fabbrica del consenso. La politica e i mass media(ed. 2, Milano, Il Sagiattore, 2006), dezvăluind rolul media în propaganda pentru susținerea intereselor unui stat sau private, ale unui grup. Altă carte (Massimo Chiais, Propaganda. Armi di (dis)informazione di massa, Milano, Lupetti, 2008) denunță rolul minciunii difuzate de media pentru propagandă. Nimic, însă, despre intoxicare, în aceste mostre recente, în care sunt discutate concepte şi fenomene aparent asociate .
4.0. Tocmai aceste constatări lexico-bibliografice, ca şi posibilele exagerări, dar şì necesitatea pragmatică a conştientizării asupra unui fenomen extrem de nociv şi totodată a clarificării ştiințifice a unei fațete încă nestudiate este un stimulent puternic pentru atare studiu. În cele ce urmează, expun foarte succint primele rezultate ale investigației care ar trebui continuată pentru o mai aprofundată cunoaştere .
4.1 Definiția la care am ajuns în urma acestei investigații trimite la câteva indicii, - sau, tot în termeni semiotici, semne prin care ar putea fi identificată INTOXICAREA : Este o insidios malignă comunicare, acționând în anumite contexte (propice), şi care constă în difuzarea intenționată către receptor(i), prin emițător(i) interesați (sursă), a unor false informații (dezinformări), de obicei injurioase dacă este vorba despre o persoană, sau în defavoarea a ceva - grup, țară -, obiect, fapte, acțiuni, şi exprimată în mesaje (structurate), formate din (lanțuri de) minciuni, lansate pentru a se manipula grupuri, sau contra cuiva ori spre a păgubi o persoană ori un grup în favoarea emițătorului (sursa), prin expresii orale sau scrise (şi nonverbale), difuzate prin canalul media (uneori media pot fi prima sursă. (Pentru economie de spațiu, nu dau aici schema ilustratoare a acestui act de comunicare malignă)..
4.2. Alt rezultat nou este interpretarea acestei stratageme comunicaționale. Succint, aici, voi menționa componentele acestui act, căile de acționare, procedeele, efectele , profundele procese psihologice implicate.
Poate că prima componentă care trebuie urmărită spre a se identifica o intoxicare este contextul, adică, de pildă, o anumită situație favorabilă intoxicării (vezi, pentru intoxicarea relativă la gripa porcină, anterioara panică în jurul gripei aviare. Posibilul cui prodest este un indiciu fundamental, o „cheie” a întregii stratageme. Apoi: cine sunt receptorii, adresanții principali. Am identificat, de fapt, adesea, două categorii de «victime»: «victime 1» - vezi Dreyfus - , supuse unor efecte dramatice, nu rareori tragice, şi «victime 2» - adresanții falselor informații - vezi societatea franceză, divizată. Mesajele includ aici minciunile şi alte expresii conexe, de studiat ca formă şi conținut, emițătorul (poate fi numit şì sursa) este uneori o componentă a media. Dar acestea din urmă pot fi, de obicei, sursa difuzoare, pe când cea de la origine trebuie căutată printre potențialii factori interesați, ca fabricile de medicamente în cazul gripei porcine, dar şi alții, în subsidiar, ca diverse organizații, ceea ce face, tocmai, ca intoxicarea să fie, în genere, un fenomen extrem de complicat. Căci, între altele, sursele sunt adesea cu totul ascunse. Căile (uneori pot fi obiectivele) includ stratageme de comunicare, manipulare.
În intoxicare sunt implicate procese psihologicce întrețesute cu factorii menționați mai sus şi pot fi, pe de-o parte, la emițător (sursa): invidie, sete de bani ori de putere, ură, răzbunare, interese egotistice, etc. Pe de altă parte, la receptor(i) pot fi : la Victima 1 , profunde sentimente de revoltă, mâhnire, deprimare etc., iar la Victima 2 gândire obnubilată, îndoieli. Se adaugă desigur şi alte procese care, ținând de cunoştințe speciale de psihologie, nu pot fi expuse sumar aici. Menționez, ca exemplu, în cadrul unei noi teorii - aplicate însă la persuasiune (Pablo Buñuel, Richard E.Petty, Source factors in persuasion. A self-validation approach, in European review of social psychology, vol.20, 2009, 49-96) - ipoteza unei «self-validation» („propria validare”, p. 89), adică formarea propriei convingeri, care susține tocmai încrederea în minciunile difuzate. Ca în cazul limbii de lemn, „victima” se lasă înşelată, printr-o încăpățânare cognitivă, eventual şì din cauza unei obnubilări a gândirii, cum a relevat mai demult George Orwell, sau din cauza apariției unei (păguboase, auto-mutilante) legături afective a victimei cu torționarul.
5.0. Într-o societate ca aceea pe care o observăm ca fiind în oarecare măsură generală pe actualul glob - cu particularitățile speciale diverselor regiuni, se constată asemenea stratageme comunicaționale maligne sau chiar malefice , dar şì o „supunere” paradoxală la acestea, potențată de „ataşarea” (adicțiunea, crearea dependenței) de media, televiziune în special. În asemenea context, trezirea cognitivă este vital necesară, şi se impun, pentru realizarea Conştientizării , intervenții salutare ale oamenilor de ştiință ieşiți din clasic numitul „Turn de fildeş”.