Poezie
Deniz Otay
PREMIUL VIEȚII ROMÂNEŞTI
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 / 2010
PREMIUL VIEȚII ROMÂNEŞTI
la Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiş”, ediția a 42-a (2010)
Deniz Otay
cam atât de mare e lumea de sub cuvertura băiatului cu pumnii mici
el face fețe-fețe în timp ce striveşte
sub pumni orice alte mâini care au vrut să
mă cuprindă vreodată
sub pumnii lui mici toate
jocurile dintre degete
îmi aduc monştri şi el sfărâmă
în continuare ca un spărgător de nuci nepriceput
doar uneori îşi deschide palmele care
îmi adună emoțiile
la 5 a.m. din parcurile iaşiului
cu miros de iarbă cosită/
mă strânge de genunchi
până mă fac mică. atunci
nu vreau decât să mă ascund sub
cămaşa ca o cuvertură în care
mă înveleşte băiatul cu pumnii mici şi leagă
noduri să nu încapă
nicio gură de aer în plus/ departe
de casele noastre,
într-o cameră rece de cămin unde
tot ce stă între noi e bezna care
îşi unduieşte lent şoldurile lovindu-se de pereți
ca şi când
ar măsura distanțe inexacte cu sufletul la gură
azi trag peste mine
cuvertură după cuvertură dar
niciuna nu e suficientă pentru
unul singur pe când
mâinile lui sunt prea departe
să mă poată cuprinde/ şi oricum
respirația mea caldă a rămas
în salteaua patului în care
i-am făcut loc să doarmă
prins între stații/ între uşile de tramvai
fiecare dimineață e despre cum
mă trezesc urc în tramvai şi
merg până la capăt/să ne apropiem
cu toții de numărătoarea inversă dar
nimeni nu a învățat până unde
să numere ori când să coboare ori
de ce se adună între liniile de tramvai
bucățile păcătoase ale fiecăruia/ eu
le strâng frumuşel în geantă şi
le port conştiincioasa până la
ultima stație ca pe marile secrete şi
nu îmi e ruşine deşi
toți ne ascundem anii în
bagajele tot mai grele/ fiecare gură de aer
o înghite pe următoarea pe când
şoferul e obosit şi
roțile se încing
f ă r ă s e n s
pe asfalt/ pe şoseaua
f ă r ă s e n s
şi nu îmi e ruşine fiindcă
// S. e fiecare stație în care
vreau să cobor// dar
el stă mereu ascuns undeva la mijloc
e ca şi când
nu e nevoie să mă întreb de ce
el doarme în valize fără să huruie
e ca şi când
nu e nevoie să mă întreb
pentru cine cobor
DENIZ OTAY este elevă a Colegiului Național ,‚Petru Rareş’’ din Suceava.
la Festivalului Național de Poezie „Nicolae Labiş”, ediția a 42-a (2010)
Deniz Otay
cam atât de mare e lumea de sub cuvertura băiatului cu pumnii mici
el face fețe-fețe în timp ce striveşte
sub pumni orice alte mâini care au vrut să
mă cuprindă vreodată
sub pumnii lui mici toate
jocurile dintre degete
îmi aduc monştri şi el sfărâmă
în continuare ca un spărgător de nuci nepriceput
doar uneori îşi deschide palmele care
îmi adună emoțiile
la 5 a.m. din parcurile iaşiului
cu miros de iarbă cosită/
mă strânge de genunchi
până mă fac mică. atunci
nu vreau decât să mă ascund sub
cămaşa ca o cuvertură în care
mă înveleşte băiatul cu pumnii mici şi leagă
noduri să nu încapă
nicio gură de aer în plus/ departe
de casele noastre,
într-o cameră rece de cămin unde
tot ce stă între noi e bezna care
îşi unduieşte lent şoldurile lovindu-se de pereți
ca şi când
ar măsura distanțe inexacte cu sufletul la gură
azi trag peste mine
cuvertură după cuvertură dar
niciuna nu e suficientă pentru
unul singur pe când
mâinile lui sunt prea departe
să mă poată cuprinde/ şi oricum
respirația mea caldă a rămas
în salteaua patului în care
i-am făcut loc să doarmă
prins între stații/ între uşile de tramvai
fiecare dimineață e despre cum
mă trezesc urc în tramvai şi
merg până la capăt/să ne apropiem
cu toții de numărătoarea inversă dar
nimeni nu a învățat până unde
să numere ori când să coboare ori
de ce se adună între liniile de tramvai
bucățile păcătoase ale fiecăruia/ eu
le strâng frumuşel în geantă şi
le port conştiincioasa până la
ultima stație ca pe marile secrete şi
nu îmi e ruşine deşi
toți ne ascundem anii în
bagajele tot mai grele/ fiecare gură de aer
o înghite pe următoarea pe când
şoferul e obosit şi
roțile se încing
f ă r ă s e n s
pe asfalt/ pe şoseaua
f ă r ă s e n s
şi nu îmi e ruşine fiindcă
// S. e fiecare stație în care
vreau să cobor// dar
el stă mereu ascuns undeva la mijloc
e ca şi când
nu e nevoie să mă întreb de ce
el doarme în valize fără să huruie
e ca şi când
nu e nevoie să mă întreb
pentru cine cobor
DENIZ OTAY este elevă a Colegiului Național ,‚Petru Rareş’’ din Suceava.