Miscellanea
N. Pr.
MOARTEA UNUI POET
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 / 2010
O puternică rumoare națională a stârnit moartea poetului Adrian Păunescu, autorul Ultrasentimentelor şi al Mieilor primi, sau al volumului Iubiți-vă pe tunuri, dar şi al cenaclurilor Flacăra şi al spectacolelor Cântarea României de la Televiziunea Română încă ocupată. Televiziunile maneliste au dat frâu lacrimilor şi au chemat la lacrimi, adăpostind declarații hilare, precum aceea a unui ipochimen care a făcut cândva trafic cu certificate de revoluționar, care s-a erijat în critic şi istoric literar ad hoc, degradându-l pe Eminescu pentru a-i face loc proaspăt plecatului dintre noi. Comentatorii de orice de asemenea, s-au repezit şi ei să-l condamne ba pe preşedintele Institutului Cultural Român, ba pe Vladimir Tismăneanu, care nu au cântat în corul de laude, dimpotrivă, observând ce era de observat. Ceea ce preşedintele țării citise în Raportul final al Comisiei Tismăneanu, unde Adrian Păunescu era declarat un co-autor al cultului personalității lui Nicolae Ceauşescu a fost şters cu buretele, cum şterse cu buretele au fost şi alte momente penibile pentru recentul dispărut, cum ar fi scena din fața ambasadei americane, din 1990, când lumea, revoltată, s-a repezit să-l linşeze pe poetul, considerat de curte. Istoria se rescrie într-un ritm pe care poate doar Orwell, în celebra sa carte, 1984, să-l fi presimțit. Există câte un minister al adevărului pentru fiecare, mai ales dacă e nevoie de un erou. E un fel de capul lui Motoc vrem, pe dos.
Acum Adrian Păunescu a fost considerat de mulțime un erou şi poate că Alina Mungiu Pippidi a fost singura care a observat ce era de observat şi anume nevoia disperată de eroi a mulțimii şi faptul că nimeni dintre scriitori nu mai atinge coarda sensibilă a acesteia, pentru a fi simțit aproape. Înmormântarea poetului a fost un spectacol pentru televiziuni, iar TVR s-a trezit mustrată de Victor Ponta pentru că nu a transmis ceremonia funebră. Desigur, prostul gust a domnit în toate acele zile, chiar dacă mulți dintre oameni nu erau manipulați, ci pur şi simplu atât înțelegeau ei din poezie cât le-a transmis Adrian Păunescu, uitând sau fiind indiferenți de la început la compromisurile grave pe care poetul le-a făcut cu puterea comunistă şi imediat după căderea acesteia cu partidul lui Ion Iliescu. Dar apropo de transmiterea înmormântărilor, poate că ar trebui interzisă aceasta, dacă nu de CNA, ca să nu se spună că se face cenzură, măcar de familiile iluştrilor dispăruți, expuşi unui asemenea spectacol penibil. Nicolae Manolescu a observat, în România literară, în cunoştință de cauză, faptul că, oricum ar fi fost, Adrian Păunescu s-a situat întotdeauna, inclusiv în anii petrecuți în Parlament, alături de breasla sa.
Sigur că, în momente de mare emoție nu se poate cere unor mase de oameni luciditate, aceasta va veni şi ea la un moment dat, când opera şi viața lui Adrian Păunescu vor fi judecate la rece, după trecerea timpului, stabilin-du-se ce se poate păstra şi ce nu din ceea ce a scris, după părerea multora, prea mult şi cu prea multă retorică. Faptul că oamenilor nedeprinşi cu lectura poeziei le poate plăcea un anume text nu duce automat la plasarea acestuia în panteon, pur şi simplu pentru că, observăm, aşa s-a întâmplat în toate epocile, când gustul maselor nu a coincis cu acela al avizaților, care, aceştia din urmă, decid ce şi cine rămâne. De altfel, în paranteză fie spus, nu e sigur că toți aceia care proferă încă azi numele lui Eminescu în diferite ocazii şi se chiar revoltă împotriva scriitorilor mai tineri care-şi permit să conteste câte ceva din opera acestuia, ar putea să reproducă un vers al poetului, ca să nu mai spun că le-aş recomanda tuturor o lectură atentă a marilor sale poeme. (N. Pr.)
Acum Adrian Păunescu a fost considerat de mulțime un erou şi poate că Alina Mungiu Pippidi a fost singura care a observat ce era de observat şi anume nevoia disperată de eroi a mulțimii şi faptul că nimeni dintre scriitori nu mai atinge coarda sensibilă a acesteia, pentru a fi simțit aproape. Înmormântarea poetului a fost un spectacol pentru televiziuni, iar TVR s-a trezit mustrată de Victor Ponta pentru că nu a transmis ceremonia funebră. Desigur, prostul gust a domnit în toate acele zile, chiar dacă mulți dintre oameni nu erau manipulați, ci pur şi simplu atât înțelegeau ei din poezie cât le-a transmis Adrian Păunescu, uitând sau fiind indiferenți de la început la compromisurile grave pe care poetul le-a făcut cu puterea comunistă şi imediat după căderea acesteia cu partidul lui Ion Iliescu. Dar apropo de transmiterea înmormântărilor, poate că ar trebui interzisă aceasta, dacă nu de CNA, ca să nu se spună că se face cenzură, măcar de familiile iluştrilor dispăruți, expuşi unui asemenea spectacol penibil. Nicolae Manolescu a observat, în România literară, în cunoştință de cauză, faptul că, oricum ar fi fost, Adrian Păunescu s-a situat întotdeauna, inclusiv în anii petrecuți în Parlament, alături de breasla sa.
Sigur că, în momente de mare emoție nu se poate cere unor mase de oameni luciditate, aceasta va veni şi ea la un moment dat, când opera şi viața lui Adrian Păunescu vor fi judecate la rece, după trecerea timpului, stabilin-du-se ce se poate păstra şi ce nu din ceea ce a scris, după părerea multora, prea mult şi cu prea multă retorică. Faptul că oamenilor nedeprinşi cu lectura poeziei le poate plăcea un anume text nu duce automat la plasarea acestuia în panteon, pur şi simplu pentru că, observăm, aşa s-a întâmplat în toate epocile, când gustul maselor nu a coincis cu acela al avizaților, care, aceştia din urmă, decid ce şi cine rămâne. De altfel, în paranteză fie spus, nu e sigur că toți aceia care proferă încă azi numele lui Eminescu în diferite ocazii şi se chiar revoltă împotriva scriitorilor mai tineri care-şi permit să conteste câte ceva din opera acestuia, ar putea să reproducă un vers al poetului, ca să nu mai spun că le-aş recomanda tuturor o lectură atentă a marilor sale poeme. (N. Pr.)