ELVEȚIA ÎN DOUĂ CLIPE

 Clipa 1: Cum arăta un sat în 1896. Este o chestiune rezolvată, într-o expoziție de 60 de fotografii sepia, de dimensiuni 45/30, expuse în Sala Irina Nicolau, de Muzeul Țăranului Român (chiar sub acest generic: Viața unui sat elvețian la 1896) şi care aduce în atenția publicului instantanee din Elveția rurară de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ele evidențiază aspecte inedite din aşezări tradiționale, între care se disting interioarele locuințelor din cantonul Fribourg, adică Montbovon (districtul Gruyère – unde se face brânza aceea faimoasă, iar, ca o curiozitate, aflați ce am citit într-o prezentare oficială: că locuitorii de acolo au avut răbdarea şi hărnicia de a construi în satul lor, de-a lungul a 500 de ani, nu mai puțin de 2 catedrale şi 3 biserici!), apoi, din Stanz, ca şi elementele renascentismului târziu ce figurează pe Casa Chalamala (legenda lui Girard Chalamala – figură istorică a regiunii Gruyère, bufonul en titre al curții regelui Peter IV în secolul al XIV-lea – este la fel de crocantă ca şi caşcavalul din partea locului!). Acestora li se alătură imagini ale aşezărilor temporare din zona alpină, ale bisericilor săteşti, dar şi ale fermelor de prelucrare a laptelui, ocupație omniprezentă în satele din Elveția. După aceea, cele 60 de fotografii înfățişează unele activități specifice din mediul rural, reprezentând industriile casnice elvețiene: țesutul – în Valais, prelucrarea firelor de borangic – în Gersau, olăritul – în Heimberg, precum şi atmosfera generală a locurilor, prin imaginile surprinse cu săteni îmbrăcați de lucru sau în haine de sărbătoare, remarcabile prin eleganța lor, precum cele din St. Gallois sau Lucerna. Expoziția este realizată împreună cu Ambasada Elveției la Bucureşti, fotografiile aparțin cercetătorului etnolog Radu Octavian Maier şi se constituie ca preludiul altor proiecte comune ale MȚR cu instituții din Elveția. Dintre care, fără îndoială, cel mai important va fi expoziția L’air du temps, ce se va deschide la Bucureşti, în luna septembrie, în colaborare cu Muzeul de Etnografie din Geneva.
Clipa 2: Ceasul cu răspândire orientală. Conform unei ştiri apărute la începutul acestui an, arheologii chinezi au făcut o descoperire uluitoare, atunci când au săpat într-un mormânt ce datează din timpul dinastiei Ming (1368-1644). Ei au scos la lumina zilei un ceas de mici dimensiuni, cu brățară, ce se purta la mână. Ceasul era oprit la ora 10.06 (nu se ştie dacă dimineață sau seara, adăugăm noi!!) şi, lucru foarte curios, avea inscripția SWISS pe spate. Dacă ținem cont de două lucruri, mai întâi că, înainte de 1575, obiectul nu putea să existe, întrucât acela a fost anul celui dintâi ceas executat în Elveția, şi, apoi, dacă ştim cu precizie că ceasul de mână a fost fabricat pe scară industrială în perioada Primului Război Mondial, dar a fost purtat pentru prima oară de către Blaise Pascal, atunci bănuiți întrebarea cea mai obsedantă pe care şi-au pus-o arheologii chinezi. Cum...a ajuns un ceas de mână, marca SWISS, într-un mormânt din perioada dinastiei Ming? Nici până astăzi ei n-au putut răspunde la această chestiune, din care cauză, misteriosul ceas continuă să provoace nenumărate controverse.