Ancheta VR
Florin Toma
SOLIDAR sau SOLITAR?
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 / 2011
Inițiativa Vieții Româneşti, de a afla opiniile unor personalități despre o anumită temă şi cum se raportează intelocrația românească la un trend de urgență al Cetății, continuă. În acest număr, ne-am propus să sondăm, pe baza unui chestionar, o dilemă existențială deloc nouă, dar care frământă excesiv, de o bună bucată de vreme – cu rezultate notabile mai ales în ideologia secolului XX – omul modern. Cum să-şi continue el destinul, după ce a fost aruncat în lume, solidar sau solitar? La recompense cum e mai bine să se prezinte, împreună sau singur? Dar sancțiunile, cum se iau, la grămadă sau la bucată? Şi-apoi, toată chestia asta (Maiorescu vorbea despre a fi în chestie!), demersul acesta disjunctiv ce ține, încă de la înființarea ei, lumea în confuzie, până la urmă ce este: un dat, o stază sau o acțiune? Printre atâtea imponderabile ce alterează în general existența, nu trebuie să neglijăm o constatare certă: un om dacă ajunge o dată sau de două ori să trăiască ceea ce s-ar putea numi gdansk-ul vieții lui. În rest, fiecare acționează în conformitate cu resorturile matriciale ale eroismului său personal, grefat fie pe concertul armonic al comunizării, fie pe nota izolată (uneori solipsistă!) a individualismului.
Întrucât, în vremea din urmă, asistăm la o accentuată diversificare semantică a conceptului de solidaritate, cu nuanțe aperceptive interesante, am solicitat răspunsuri nu numai confraților noştri scriitori, ci şi altor personalități, aparținând societății civile, artişti, oameni de media sau de ştiință. Presupunem că e o cale posibilă spre a ajunge la descoperirea, în fine, a variațiilor de conținut ale rețelei intime de sensuri morale grave ce solicită, de regulă, într-o societate ca a noastră, asistența solidarității. (Florin TOMA)
1) Credeți că astăzi, în condițiile unei îngrijorătoare alienări identitare a ființei umane, solidaritatea s-a depreciat până într-acolo, încât a ajuns o lozincă derizorie?
2) Este ea o componentă constantă în configurația psihică a unei comunități sau numai un puseu de ambiție la o suferință ocazională?
3) Fără teama de a greşi, ar putea fi considerată solidaritatea drept un atribut fundamental al poporului român (bineînțeles, alături de cinste, hărnicie, organizare, smerenie şi patriotism!), cu care acesta a reuşit să străbată, mereu neînfricat şi glorios, „secolii”?
4) După tragica experiență comunistă prin care au trecut românii, aveți impresia că a mai rămas ceva, un cât de mic rudiment de solidaritate în mentalul colectiv?
5) Se poate vorbi, mai ales acum şi aici, la noi, de un clivaj, de o criză a solidarității în rândul diferitelor „bresle” ale societății?
6) Cum îi şade mai bine intelectualului român: solidar (cu sine) sau solitar (cu ceilalți)?!
Întrucât, în vremea din urmă, asistăm la o accentuată diversificare semantică a conceptului de solidaritate, cu nuanțe aperceptive interesante, am solicitat răspunsuri nu numai confraților noştri scriitori, ci şi altor personalități, aparținând societății civile, artişti, oameni de media sau de ştiință. Presupunem că e o cale posibilă spre a ajunge la descoperirea, în fine, a variațiilor de conținut ale rețelei intime de sensuri morale grave ce solicită, de regulă, într-o societate ca a noastră, asistența solidarității. (Florin TOMA)
1) Credeți că astăzi, în condițiile unei îngrijorătoare alienări identitare a ființei umane, solidaritatea s-a depreciat până într-acolo, încât a ajuns o lozincă derizorie?
2) Este ea o componentă constantă în configurația psihică a unei comunități sau numai un puseu de ambiție la o suferință ocazională?
3) Fără teama de a greşi, ar putea fi considerată solidaritatea drept un atribut fundamental al poporului român (bineînțeles, alături de cinste, hărnicie, organizare, smerenie şi patriotism!), cu care acesta a reuşit să străbată, mereu neînfricat şi glorios, „secolii”?
4) După tragica experiență comunistă prin care au trecut românii, aveți impresia că a mai rămas ceva, un cât de mic rudiment de solidaritate în mentalul colectiv?
5) Se poate vorbi, mai ales acum şi aici, la noi, de un clivaj, de o criză a solidarității în rândul diferitelor „bresle” ale societății?
6) Cum îi şade mai bine intelectualului român: solidar (cu sine) sau solitar (cu ceilalți)?!