Ancheta VR
Gabriel Iacob

RECURSUL LA CULTURĂ E SOLUȚIA IEŞIRII DIN IMPAS

Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 / 2011

În domeniul medical, solidaritatea părăseşte statutul de simplă definiție a unei stări morale cu acompaniament civic şi devine o noțiune complexă, care, prin Jurământul lui Hypocrat, este inclusă în însăşi meseria de medic. Distingem, astfel, mai multe nuanțe:
- o solidaritate între medici în lupta cu o boală, o colimare a interesului în a elabora un anumit procedeu operator, o strategie de tratament, în a ajuta un coleg aflat în impas;
- o solidaritate medic-asistentă, în implementarea corectă a unui tratament bolnavului;
- o solidaritate medic-pacient în a fi alături de suferința umană în diversele ei forme de manifestare şi de a încerca să-ți aduci contribuția la modul esențial, exhaustiv aş spune, de a lupta „până la ultimul cartuş” cu boala şi consecințele ei.
De la traseul utopic al acestor idei, încă din antichitate s-au creionat jaloane, conduite de urmat, chiar dacă boala a fost numai sufletească. În acest sens, Cicero afirma: „Nici Cetatea nu poate fi fericită în dezbinare, nici Casa dacă stăpânii se află în discordie; când se înfruntă ambiții şi proiecte opuse, sufletul nu poate avea linişte şi odihnă. Bolile sufleteşti sunt dorințele nemăsurate şi vane pentru bogății, glorie, dominație şi pofte josnice” (Cicero – Despre supremul bine şi supremul rău, Editura ştiințifică, 1983, pp. 52-63).
În contextul actual, când viața socială este cumplit de tulburată, bombardată de tot felul de produse subculturale, kitsch-uri, precum şi de comportamente deviante, care, toate, tind chiar să afecteze identitatea națională, recursul la cultură constituie alternativa de a ieşi din acest impas cotidian. Familia, şcoala şi mass-media – spunea Herbert Marcuse – trebuie să depăşească riscul de formare a omului unidimensional. În asemenea circumstanțe agravante, banul, dorința unora de a promova bezmetic, de a se cățăra „călcând pe cadavrele semenilor”, vanitatea, orgoliul nemăsurat, în general dezumanizarea, generează deseori situații aberante, când noțiunea de solidaritate rămâne fără susținere. Din păcate, o catastrofă, un cutremur, o inundație devin, cel puțin pe perioada cât se manifestă, singura modalitate de a scoate la suprafață fondul adânc al solidarității – care există, fără îndoială – în susținerea familiei sau a neamului aflat în suferință. De aceea, afirmația academicianului Eugen Simion, cum că: „dincolo de suprafețele ei, există o Românie profundă, regenerativă, tăcută, morală şi, sper, eternă”, mi se pare plină de acuitate şi de o tristă autenticitate.