Ancheta VR
Silviu Sergiu
SOLIDARITATEA NU E UN ATRIBUT AL ROMÂNILOR
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 / 2011
1) Citind întrebarea, mi-am reamintit câteva cuvinte pline de substanță ale lui Constantin Rădulescu-Motru. Atent observator al psihologiei poporului român, el spunea că românii sunt gregari, dar incapabili de solidaritate. Un paradox poate în alte culturi, dar definitoriu, din păcate, pentru mentalul colectiv românesc.
2) Solidaritatea este, cu siguranță, o componentă constantă în configurația psihică a unei comunități. Este, dacă vreți, una dintre cele care diferențiază o populație de un popor. Din păcate, de cele mai multe ori, românii se încadrează în prima categorie. E adevărat că o suferință ocazională este un catalizator al solidarității în sânul unei comunități. Dar o astfel de solidaritate punctuală, emoțională, nu este un liant social foarte solid. Mult mai importantă este solidaritatea unui popor în a conserva şi perpetua valori civice, naționale, culturale care-l evidențiază, care-i permite să scoată capul din mulțimea de popoare sau populații.
3) Sper să nu greşesc dacă identific în această întrebare o notă oarecum ironică. Solidaritatea nu face parte, din păcate, din atributele fundamentale ale poporului român.
4) Fără îndoială, dictatura comunistă a afectat iremediabil relațiile sociale. Frica, suspiciunea că un apropiat poate fi o unealtă a sistemului represiv, un informator al Securității, a afectat major sentimentul încrederii, esențial pentru existența solidarității între membrii unei societăți. Acesta este şi motivul pentru care, în zilele noastre, întâlnim şi o formă pervertită de solidaritate: solidaritatea convingerii că sistemul ne-a învins, că nu putem schimba foarte multe lucruri, că trebuie să ne resemnăm. După ce au fost învinşi de comunism, românii sunt la un pas să fie învinşi şi de capitalism. Desigur, un capitalism după o rețetă proprie. Românească.
5) Da, există un clivaj între diferiții indivizi din societate şi, prin extensie, între diferitele categorii socio-profesionale care o compun.
6) Remarc faptul că mulți intelectuali români sunt solitari cu sine, înțelegând prin aceasta că li se poate reproşa un individualism pronunțat, în detrimentul calității de reper civic-participativ şi factor de presiune asupra clasei politice.
2) Solidaritatea este, cu siguranță, o componentă constantă în configurația psihică a unei comunități. Este, dacă vreți, una dintre cele care diferențiază o populație de un popor. Din păcate, de cele mai multe ori, românii se încadrează în prima categorie. E adevărat că o suferință ocazională este un catalizator al solidarității în sânul unei comunități. Dar o astfel de solidaritate punctuală, emoțională, nu este un liant social foarte solid. Mult mai importantă este solidaritatea unui popor în a conserva şi perpetua valori civice, naționale, culturale care-l evidențiază, care-i permite să scoată capul din mulțimea de popoare sau populații.
3) Sper să nu greşesc dacă identific în această întrebare o notă oarecum ironică. Solidaritatea nu face parte, din păcate, din atributele fundamentale ale poporului român.
4) Fără îndoială, dictatura comunistă a afectat iremediabil relațiile sociale. Frica, suspiciunea că un apropiat poate fi o unealtă a sistemului represiv, un informator al Securității, a afectat major sentimentul încrederii, esențial pentru existența solidarității între membrii unei societăți. Acesta este şi motivul pentru care, în zilele noastre, întâlnim şi o formă pervertită de solidaritate: solidaritatea convingerii că sistemul ne-a învins, că nu putem schimba foarte multe lucruri, că trebuie să ne resemnăm. După ce au fost învinşi de comunism, românii sunt la un pas să fie învinşi şi de capitalism. Desigur, un capitalism după o rețetă proprie. Românească.
5) Da, există un clivaj între diferiții indivizi din societate şi, prin extensie, între diferitele categorii socio-profesionale care o compun.
6) Remarc faptul că mulți intelectuali români sunt solitari cu sine, înțelegând prin aceasta că li se poate reproşa un individualism pronunțat, în detrimentul calității de reper civic-participativ şi factor de presiune asupra clasei politice.