O PERMANEN?Ă DE VIZIUNE, CORNEL UNGUREANU

Rămâne cu fiecare cercetare, memorial, călătorie literară, critică propriu-zisă a lui Cornel Ungureanu aceeaşi „Mitteleuropa ce merită o investiție de iubire”, ca şi în recentul volum, Petre Stoica şi regăsirea Europei Centrale, Editura Palimpsest, 2010. „Fidelitatea” ține nu doar de temă, este şi umană, ceea ce încarcă empatic un text alert prin proximitatea autorului la „personajul” literar, acel Petre Stoica re-făcut din bucăți de memorie, de analize critice dinăuntru, ale criticului C. U., dar şi din adiționări, cu perspective ale altor viziuni de lectură, citate în capitole separate sau în interiorul textului C. U. , cu amintiri, întâlniri peste timp, interviu etc. Se creionează o figură, un chip bănățean de ființare întru literatură, dublat/ă de o cale a reconstrucției lui „acasă” prin acea locuire finală, ultimativă ca un testament, în Jimbolia cea vestitoare, o „insulă” de literatură, adevărat manifest de estetician al vieții şi artei deopotrivă, la purtătorul ei, Petre Stoica et compagnie, în acea neutralitate… postdecembristă, amară, neprimită cu pasivitate, însă, de spiritul viu al Poetului.
Cornel Ungureanu rămâne acelaşi spiritus loci bănățean, subiectul Petre Stoica i se potriveşte exemplar pentru demonstrația, exercițiul criticului memorialist, care fixase din Mitteleuropa periferiilor Centrul / Viena ca ferment literar („lecția Vienei”) şi pentru „regiuni” româneşti, mărginaşe lui, dar care păstrează dorul de re-facere a sacrului, cum Jimbolia şi opera poetică a lui Petre Stoica o vor exemplifica de data aceasta. Exercițiul este mai limpezit, mai amănunțit şi mai aproape de granița cu literatura (C. U. se aşază cu grație în asemenea zone limitrofe, atractive, inițiatice), datorită memorialului de călătorie, de micropovestiri biografice, de note largi şi de mostre critice. Celălalt spirit al locului, Petre Stoica, devine un alter al Ungureanului, am spune. Seducția cărții vine şi din faptul că îşi fac loc mai multe „texturi”, de la critica literară propriu-zisă la memorial, scurte narații; un aer de autoficțiune străbate, astfel, această carte a fidelității. Volumul e tot ,,mitteleuropean”, o altă re-aşezare în cercurile culturale cunoscute la „geograful” C. U. , tot mai largi după Centrul agonic, preluându-l, des-centrându-l spre/la ,,margini”, re-creându-l prin de-teritorializare, cum precizează autorul.
Ca şi în laboratorul său critic, Mitteleuropa periferiilor (Polirom, 2002), se fixează, prin chipul lui Petre Stoica, momentul inaugural cât şi pelerinajul inițiatic al „personajului”, larg la timp, în Bucureşti, şi revenirea la poezia şi spațiul Jimboliei, „acasă” cu prieteni, cenaclu, festival de literatură, în scopul definit de re-facere a întâlnirii primordiale, vieneze, fie şi de adolescență, cu miracolul continuat în timp prin constanța întâlnirilor, prieteniilor, traducerilor, în fine spiritului multiplu al literatului „fără frontiere” în spirit. Dacă ,,Mitteleuropa înseamnă şi un centru care îşi asumă excelența, dar şi dreptul de a fi reprezentat de o periferie (…) şi (ne)şansa de a fi exprimat de o periferie”, exprimare explicită a lui C. U., atunci întregirea poetului şi omului Petre Stoica exemplifică tot o asemenea excelență. Fixată prin capitole mişcate între critică literară, (auto)biografie, memorial de călătorie, etc. Chiar paginile care vizează un alt spirit local, extins şi la spațiul sârbesc, Vasko Popa, şi alte figuri ale Centrului de… margine sau din inima sa „spațială”, sunt memorabile. În special portretul evolutiv al lui Vasko, prin comparație cu cel stabil al lui P. S., este tuşat în tehnica oglinzii paralele. Astfel, avatarul său bănățean, „Petrică”, revenit la matcă după viața şi opera multor decenii depărtate Banatului, dar cu aport inițiatic demn de un conservator al Centrului tocmai la „periferie”, ține de tehnica basoreliefului, se selectează, se nuanțează şi se diagnostichează singur, parcă.
Analiza şi patosul lui Cornel Ungureanu sunt pe un teren favorabil, bănățean, uşor cronicăresc dar verosimil prin chipurile şi evenimentele expuse în aceeaşi modalitate a cercurilor concentrice, tehnică verificată şi în cărțile anterioare, de la maeştrii lui Petre Stoica, în crochiuri şi momente de prim-plan, la „steliştii” şi anii de tortură comunistă, la cei „cinci” prieteni al cavaleriei Belgrad ? Timişoara, la clipele revelațiilor de Secol XX, etc. Adâncimea personajului central stă în calea urmată, un itinerar sacru, cu memorabilii, în tuşe biografice şi critice, Ion Cocora, Marc-Mihail Avramescu, Mircea Martin, Livius Ciocârlie, Sorin Titel, Adam Puslojici, Slavsko Almăjan, Ioan Flora, Ioan Holender ş.a.
Provocarea nu vine din orgoliul locului, ci din necesitatea de a întocmi pe harta culturală a Mitteleuropei periferiilor o dinamica, o re-aşezare a proporțiilor Centrului, o Jimbolie unde Capul se mută (e o alegere a locului, ca într-o viziune Mircea Eliade, însăşi retragerea lui P. S. în asemenea loc/locuire) spre periferia cu puteri sacerdotale datorită unui Robinson literar, la vârsta şi în timpuri târzii, mai mult sau mai puțin lepădate. Evenimentele şi ,,personajele” din jurul lui Petre Stoica stau într-o interpretare bine conturată sau sunt scoşi dintr-o proiecție nedreaptă, înțepenită, difuză, pătimaşă etc. Nu lipsesc tăieturile / spiritul critic aplicat măiastru, diagnosticarea severă, tăietura stilistă la „vidul” unui Livius Ciocârlie, spațiul Foarță, vârstele existențiale şi livreşti totodată ale lui Mircea Martin, universul poetic iradiant al lui Petre Stoica, „barocul” atent descifrat la Anghel Dumbrăveanu, antropologia imaginarului la Vasko Popa, chiar „hiperrealismul” lui Ion Cărmăzan.
C. U. înaintează în demonstrație din cerc în cerc, capitolele ar putea alcătui un periplu simbolic de solidaritate bănățeană şi de inaugurare a marginii Jimboliei ca un alt Centru, literar. Toate merg pe urmele toposului ,,acasă”, personajele unei bănățene Mitteleuropă a periferiilor se apropie de ,,Ithaca”.
„Simbolia”, ca re/construcție, este vizată, însă, dintr-un ,,nucleu” biografic în adolescența formativă a Vienei, cu maeştrii ei, de către cel care-şi alege locul, zidul părăsit, baladesc parcă, numitul Petre Stoica, purtător de Banat şi în „rătăcirile”, viețile sale compuse, dar şi în ultima locuire, toate recompuse, adunate în mijlocul circumferinței existențiale şi scripturale testamentare, Jimbolia. Cornel Ungureanu alcătuieşte o legendă. E felul în care criticul viza şi opera lui Slavici, cu întemeierea, apoi necesara plecare de acasă şi, în fine, reîntoarcerea finală. Centrul poate fi vizat „din orice punct al circumferinței”, cum Pleşu scria în „limbajul” sacru al „păsărilor”. Armonia construcției „mitteleuropene”, redefinită într-un capitol întreg, ține şi ea de acest model, favorizat chiar de spațiul şi spiritul multiplu al Timişoarei. Cu Petre Stoica, aflat ,,acasă”, în Banat, Cornel Ungureanu procedează prin învăluire, fixându-i formarea printre habsburgi, apoi la Steaua, cu A. E. Baconsky ş. a. m. d . Paginile, mai ales cele despre Petre Stoica sau Vasko Popa, sunt distincte datorită perspectivei de aproape, a expresiei bine temperate, a glosării „măsurate” strict la autor.
Ca şi în concentrata carte mitteleuropeană, nucleu al tuturor compunerilor editoriale care aparțin lui Cornel Ungureanu, criticul contextualizează, nuanțează, adânceşte, extirpă nepotriviri, localizează dureri, distinge etape, dă relief unor evenimente sau opere insuficient străbătute, pare să se exprime pe sine cu o eleganță pe care lirica lui Vasko Popa, citat pentru a releva un trup poetic, o întăreşte. Alunecările anecdotice sunt bine strunite. Bucureştiul văzut de poetul sârb pare ,,Centrul lumii” într-un moment de grație – suprarealismul. ,,Bestiarul sublim” al operei lui Vasko Popa se fişează, ca şi celelalte figuri ale operei, pe linia hermetică, reperul Evola nefiind uitat. Sunt focalizate mai multe momente ale scriitorului sârb, parcă dinăuntru; un discurs oficial ținut în România este discutat pentru efectele lui benefice, cazul Arghezi, şi prin extragerea substanței dintre elementele impure ale contextului istoric. Pentru fişa unor scriitori Cornel Ungureanu dezvoltă „note şi contranote”, cu ştiuta sa putere de a ordona şi glosa documentele de viață şi de artă. ,,Cercul” Vasko Popa nu estompează vârstele şi opera lui Petre Stoica, dar se situează tot pe o culme a criticii sale aplicate. Volumul e construit din mai multe exerciții de admirație, cu luciditate şi patos împreună. Întâlnim atât ,,fotografii de grup”, cât şi individualități, revizuiri, puneri la punct şi premoniții, generozitate la a da cuvintul celorlați, martori sau lectori ai… subiectului Petre Stoica.
Călăuză spre şi în Jimbolia, frumoasa Utopie literară a lui P. S .,, Cornel Ungureanu a realizat o carte necesară prin fişarea, diagnosticarea, comentarea literaturii şi reaşezărilor în marginile unui Imperiu după des şi re- Centrarea sa periferică. Figurile din acest spațiu cultural au, însă, aerul unor ambasadori ai transmutației Europei Centrale înspre marginea ardelenească, mai ales prin medalionul central.
De data aceasta, Petre Stoica este modelul de adâncime, printr-o ceremonie - scriitură-existență a sufl(et)ului ,,geografic” bănățean, recuperator şi clarvăzător. Se impune un fir de adâncime, unificator, al textelor criticului Geografiei spirituale, acum în constelația bănățeană. Spațiul arhetipal ordonează viziunea sa artistică şi demonstrația are nevoie de texte, de mărturii şi biografisme.
C. Ungureanu construieşte pe spații mari, demersul său din acest volum se aşază pe urmele Constructorului/ Meşterului, ceea ce explică şi continuitatea sa întru „geografie spirituală”, dar şi fidelitatea (fie şi ) critică, mai rară în timpurile noastre. Şi totul încă vine dintr-o exemplară cunoaştere a literaturii, cât şi din acel spiritus loci care-l veghează în demersurile sale, toate cu amprentă stilistică limpede şi curgătoare. Astfel, şi în mozaicul de critică, memorialistică, jurnal de călătorie care este Petre Stoica şi regăsirea Europei Centrale Cornel Ungureanu arată viu, un scriitor printre critici. Cartea colcăie de vieți şi de oamenii din jurul lui Petre Stoica. În timp, îi rămâne lectorului şi atmosfera cea retrăită de autor prin personajele sale, locuri anume, stilistice chiar.