Cronica filmului
Călin Stănculescu
SCRIITORII ?I FILMUL. PRIMII ANI POST DEJ, RELAXAREA ?I AMBI?IILE CENZURII IDEOLOGICE
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 / 2011
După moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej miza propagandistică a cenzurii ideologice se relaxează cu câteva excepții notabile. Promovarea comediilor, a ecranizărilor, apariția unor nume noi de regizori, succesul filmelor de aventuri, gen Haiducii, nu anulează rebifări semnificative ale controlului politic. Epurarea filmelor de secvențele în care apărea fiica lui Gheorghiu-Dej, Lica, pare a fi o răfuială meschină cu trecutul. Alte opere cinematografice mai liberale cum ar fi Un film cu o fată fermecătoare sau Reconstituirea vor avea mai mult de suferit.
În 1966, Süto András îşi ecranizează piesa Nuntă la castel în regia lui Gheorghe Turcu, care-i schimbă titlul în Castelanii. Debutează ca scenarist Ion D. Sârbu cu Corijența domnului profesor, regia Haralambie Boroş. Scenariul fusese publicat în 1957 cu titlul Bivolițele, dar filmul n-a mai intrat în producție, scenaristul fiind condamnat la ani grei de puşcărie pentru uneltire contra ordinii sociale. O secvență în care apărea Mircea Crişan, care alesese între timp libertatea, a fost eliminată din montajul final. În acelaşi an debutează şi scriitorul Constantin Stoiciu, absolvent de filosofie, cu Diminețile unui băiat cuminte, regia Andrei Blaier, film care refuză convențiile lozincarde ale narațiunilor cinematografice cu şantierişti.
Prozator şi dramaturg, o vreme redactor la redacția de scenarii a Studioului Bucureşti, Tudor Popescu debutează cu Fantomele se grăbesc, regia Cristu Polucsis, o rocambolescă poveste cu agenți hitlerişti. Nicolae Țic continuă epopeea lui Mircea Drăgan dedicată minerilor cu Golgota.
Dramaturgul Horia Lovinescu scrie cel mai bun scenariu al său – Meandre – pentru regizorul Mircea Săucan, născut la Paris, şcolit la Moscova, un autentic pionier al limbajului filmic modern. Regizorul francez Henri Colpi, printre altele, monteurul ultimelor filme semnate de Charlie Chaplin, ecranizează la Buftea Steaua fără nume, coautor fiind dramaturgul Alexandru Mirodan. În rolurile principale Claude Rich şi Marina Vlady. Prozator, eseist, critic de film, scriitorul Radu Cosaşu va scrie scenariul unei creații cinematografice, Un film cu o fată fermecătoare, regia Lucian Bratu. Scos de pe ecrane, modificat, resincronizat filmul este distrus de o campanie de presă dirijată de partid, care îl consideră un act imoral. Fănuş Neagu şi Nicolae Velea îşi unesc forțele la scenariul filmului În vremea zăpezilor, regia Gheorghe Naghi, o dramă psihologică situată în zona rurală a Bărăganului.
Anul următor, 1967, îl readuce pe generice pe Dumitru Radu Popescu ca scenarist al comediografului Geo Saizescu cu Balul de sâmbătă seară, comedie de situații cu secvențe filmate la Ada Kaleh, insula lăsată pradă valurilor de măreața construcție socialistă româno-iugoslavă de la Porțile de Fier. Cerul începe la etajul trei, este ecranizarea nuvelei omonime de Francisc Munteanu, în proprie regie. Alexandru Andrițoiu şi Nicolae Ştefănescu scriu o dramatică povestire cinematografică Cine va deschide uşa, regia Gheorghe Naghi, despre un copil supus violenței paterne. În filmul scheci De trei ori Bucureşti, regizorul Ion Popescu-Gopo ecranizează inspirat schița Căldură mare de Ion Luca Caragiale, cu Toma Caragiu şi Jorj Voicu în rolurile principale. Dan Deşliu, cântărețul minerilor de la Rusca, apare drept coscenarist la o insipidă comedie româno-maghiară Frumoasele vacanțe, regia Károly Makk, un veteran al filmului ungar.
Dimos Rendis colaborează cu Cezar Grigoriu la o comedie muzicală Împuşcături pe portative, mai degrabă o şuşă decât o autentică creație cinematografică. Ion Băieşu îşi adaptează pentru ecran piesa Maiorul şi moartea, regia Alexandru Boiangiu. Eugen Barbu continuă seria haiducilor cu Răpirea fecioarelor colaborând la episodul doi cu regizorul Dinu Cocea şi Mihai Opriş. Reporterul Ioan Grigorescu semnează Subteranul, regia Virgil Calotescu, o dramă psihologică, iar Marica Beligan adaptează pentru ecran piesa lui Alexandru Mirodan Şeful sectorului suflete, regia Gheorghe Vitanidis. Fănuş Neagu semnează o comedie din mediul rural Zile de vară, film insipid semnat de Ion Nițu.
În 1968, Constantin Stoiciu îşi adaptează o povestire în Apoi s-a născut legenda, regia Andrei Blaier. Călin Gruia, specializat în literatura pentru copii, scrie scenariul inspirat din evenimentele Primului Război Mondial Baladă pentru Măriuca, regia Constantin Neagu şi Titel Constantinescu, ultimul colaborând la povestea ce evocă o fetiță bulversată de întâmplările violente petrecute în Moldova. Nicolae Breban debutează cu autoecranizarea romanului Răutăciosul adolescent, regia Gheorghe Vitanidis. Eugen Barbu recidivează cu Răzbunarea haiducilor în aceiaşi formulă auctorială, colaboratori Dinu Cocea şi Mihai Opriş.
Anul 1969 aduce pe ecrane adaptarea romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu, regia Mircea Mureşan, într-o formulă româno-italiană. Proiectul mai fusese abordat de regizorii Victor Iliu în 1964, Liviu Ciulei în 1966, Lucian Pintilie în 1968. Ioan Grigorescu semnează ecranizarea povestirii Lupta cu somnul în Canarul şi viscolul, regia Manole Marcus. Prozatorul Horia Pătraşcu debutează ca scenarist cu Căldura, regia Şerban Creangă, şi el la ora primului film. Süto András semnează drama de război Doi bărbați pentru o moarte, regia Gheorghe Naghi. Cristu Polucsis semnează ecranizarea celui mai cunoscut poem al poetului Nicolae Labiş ? Moartea căprioarei. O nuvelă de Aurel Petri este adaptată pentru ecran de Dumitru Radu Popescu în filmul de debut al regizorului Radu Gabrea Prea mic pentru un război atât de mare, premiat la Locarno şi primit excelent de presa internațională de specialitate. Un film de aventuri este imaginat de Alecu Ivan Ghilia în Războiul domnițelor, regia Virgil Calotescu. Horia Pătraşcu colaborează cu regizorul Lucian Pintilie la ecranizarea prozei sale Reconstituirea, ce va deveni filmul-problemă al epocii, cu o difuzare limitată şi nenumărate polemici, mai mult orale, fiindcă o serie de articole nu vor vedea tiparul fiind interzise de cenzura comunistă. Propria mea cronică, ce urma să apară în revista Viața studențească este rescrisă de Eugen Patriche şi Niculae Stoian pentru a înfiera filmul cu mânie proletară, sentiment cu totul străin de misiunea mea de critic de film. Tudor Popescu scrie scenariul filmului polițist Simpaticul domn R, regia ?tefan Traian Roman, iar Elisabeta Bostan îl ecranizează pe Petre Ispirescu cu basmul Tinerețe fără bătrânețe.
În 1970 Horia Pătraşcu scrie drama Aşteptarea, scenariu dedicat special pentru marele actor care a fost Ştefan Ciubotăraşu, care moare în timpul filmărilor. Regia aparține lui Şerban Creangă. Nicolae Țic semnează scenariul seriei pilot Brigada Diverse intră în acțiune, regia Mircea Drăgan, coautor la povestea ce va continua încă două episoade. O proză de Petru Vintilă este ecranizată de acelaşi Nicolae Țic, alături de regizorii Mircea Drăgan şi Mihai Iacob, Castelul condamnaților. Harnicul scenarist Nicolae Țic se mai produce alături de Constantin Bordeianu semnând scenariul la filmul Frații, regia Gică Gheorghe şi Mircea Moldovan, ultimul aflat la debut. Eugen Barbu şi Mihai Opriş semnează Haiducii lui Şaptecai, regia Dinu Cocea. Tot Eugen Barbu, de astă dată alături de Nicolae Paul Mihail, scrie pentru Studioul de film al Televiziunii scenariul Neînfricații, regia Iulian Mihu, burlesc musical cu haiduci, care fiind prezentat secretarului CC al PCR, Dumitru Popescu, îl face pe marele demnitar al cenzurii să intre într-o stare de şoc. Apud B. T. Rîpeanu, Filmat în România, volumul 2, p.28. Evident filmul nu a mai fost difuzat nici la televiziune, nici pe marile ecrane. În ultimul film produs în 1970 Nicolae Țic se implică alături de Domokos Geza, Csóri Sándor, Stitnisky Tibor şi regizorul Ferenc Kósa la elaborarea scenariului dedicat răscoalei lui Gheorghe Doja în filmul Sentința, coproducție cu Ungaria şi Cehoslovacia. Filmul a provocat numeroase conflicte şi disensiuni între producători din cauza viziunilor diferite ale variantelor finalizate la Bucureşti şi Budapesta.
În 1966, Süto András îşi ecranizează piesa Nuntă la castel în regia lui Gheorghe Turcu, care-i schimbă titlul în Castelanii. Debutează ca scenarist Ion D. Sârbu cu Corijența domnului profesor, regia Haralambie Boroş. Scenariul fusese publicat în 1957 cu titlul Bivolițele, dar filmul n-a mai intrat în producție, scenaristul fiind condamnat la ani grei de puşcărie pentru uneltire contra ordinii sociale. O secvență în care apărea Mircea Crişan, care alesese între timp libertatea, a fost eliminată din montajul final. În acelaşi an debutează şi scriitorul Constantin Stoiciu, absolvent de filosofie, cu Diminețile unui băiat cuminte, regia Andrei Blaier, film care refuză convențiile lozincarde ale narațiunilor cinematografice cu şantierişti.
Prozator şi dramaturg, o vreme redactor la redacția de scenarii a Studioului Bucureşti, Tudor Popescu debutează cu Fantomele se grăbesc, regia Cristu Polucsis, o rocambolescă poveste cu agenți hitlerişti. Nicolae Țic continuă epopeea lui Mircea Drăgan dedicată minerilor cu Golgota.
Dramaturgul Horia Lovinescu scrie cel mai bun scenariu al său – Meandre – pentru regizorul Mircea Săucan, născut la Paris, şcolit la Moscova, un autentic pionier al limbajului filmic modern. Regizorul francez Henri Colpi, printre altele, monteurul ultimelor filme semnate de Charlie Chaplin, ecranizează la Buftea Steaua fără nume, coautor fiind dramaturgul Alexandru Mirodan. În rolurile principale Claude Rich şi Marina Vlady. Prozator, eseist, critic de film, scriitorul Radu Cosaşu va scrie scenariul unei creații cinematografice, Un film cu o fată fermecătoare, regia Lucian Bratu. Scos de pe ecrane, modificat, resincronizat filmul este distrus de o campanie de presă dirijată de partid, care îl consideră un act imoral. Fănuş Neagu şi Nicolae Velea îşi unesc forțele la scenariul filmului În vremea zăpezilor, regia Gheorghe Naghi, o dramă psihologică situată în zona rurală a Bărăganului.
Anul următor, 1967, îl readuce pe generice pe Dumitru Radu Popescu ca scenarist al comediografului Geo Saizescu cu Balul de sâmbătă seară, comedie de situații cu secvențe filmate la Ada Kaleh, insula lăsată pradă valurilor de măreața construcție socialistă româno-iugoslavă de la Porțile de Fier. Cerul începe la etajul trei, este ecranizarea nuvelei omonime de Francisc Munteanu, în proprie regie. Alexandru Andrițoiu şi Nicolae Ştefănescu scriu o dramatică povestire cinematografică Cine va deschide uşa, regia Gheorghe Naghi, despre un copil supus violenței paterne. În filmul scheci De trei ori Bucureşti, regizorul Ion Popescu-Gopo ecranizează inspirat schița Căldură mare de Ion Luca Caragiale, cu Toma Caragiu şi Jorj Voicu în rolurile principale. Dan Deşliu, cântărețul minerilor de la Rusca, apare drept coscenarist la o insipidă comedie româno-maghiară Frumoasele vacanțe, regia Károly Makk, un veteran al filmului ungar.
Dimos Rendis colaborează cu Cezar Grigoriu la o comedie muzicală Împuşcături pe portative, mai degrabă o şuşă decât o autentică creație cinematografică. Ion Băieşu îşi adaptează pentru ecran piesa Maiorul şi moartea, regia Alexandru Boiangiu. Eugen Barbu continuă seria haiducilor cu Răpirea fecioarelor colaborând la episodul doi cu regizorul Dinu Cocea şi Mihai Opriş. Reporterul Ioan Grigorescu semnează Subteranul, regia Virgil Calotescu, o dramă psihologică, iar Marica Beligan adaptează pentru ecran piesa lui Alexandru Mirodan Şeful sectorului suflete, regia Gheorghe Vitanidis. Fănuş Neagu semnează o comedie din mediul rural Zile de vară, film insipid semnat de Ion Nițu.
În 1968, Constantin Stoiciu îşi adaptează o povestire în Apoi s-a născut legenda, regia Andrei Blaier. Călin Gruia, specializat în literatura pentru copii, scrie scenariul inspirat din evenimentele Primului Război Mondial Baladă pentru Măriuca, regia Constantin Neagu şi Titel Constantinescu, ultimul colaborând la povestea ce evocă o fetiță bulversată de întâmplările violente petrecute în Moldova. Nicolae Breban debutează cu autoecranizarea romanului Răutăciosul adolescent, regia Gheorghe Vitanidis. Eugen Barbu recidivează cu Răzbunarea haiducilor în aceiaşi formulă auctorială, colaboratori Dinu Cocea şi Mihai Opriş.
Anul 1969 aduce pe ecrane adaptarea romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu, regia Mircea Mureşan, într-o formulă româno-italiană. Proiectul mai fusese abordat de regizorii Victor Iliu în 1964, Liviu Ciulei în 1966, Lucian Pintilie în 1968. Ioan Grigorescu semnează ecranizarea povestirii Lupta cu somnul în Canarul şi viscolul, regia Manole Marcus. Prozatorul Horia Pătraşcu debutează ca scenarist cu Căldura, regia Şerban Creangă, şi el la ora primului film. Süto András semnează drama de război Doi bărbați pentru o moarte, regia Gheorghe Naghi. Cristu Polucsis semnează ecranizarea celui mai cunoscut poem al poetului Nicolae Labiş ? Moartea căprioarei. O nuvelă de Aurel Petri este adaptată pentru ecran de Dumitru Radu Popescu în filmul de debut al regizorului Radu Gabrea Prea mic pentru un război atât de mare, premiat la Locarno şi primit excelent de presa internațională de specialitate. Un film de aventuri este imaginat de Alecu Ivan Ghilia în Războiul domnițelor, regia Virgil Calotescu. Horia Pătraşcu colaborează cu regizorul Lucian Pintilie la ecranizarea prozei sale Reconstituirea, ce va deveni filmul-problemă al epocii, cu o difuzare limitată şi nenumărate polemici, mai mult orale, fiindcă o serie de articole nu vor vedea tiparul fiind interzise de cenzura comunistă. Propria mea cronică, ce urma să apară în revista Viața studențească este rescrisă de Eugen Patriche şi Niculae Stoian pentru a înfiera filmul cu mânie proletară, sentiment cu totul străin de misiunea mea de critic de film. Tudor Popescu scrie scenariul filmului polițist Simpaticul domn R, regia ?tefan Traian Roman, iar Elisabeta Bostan îl ecranizează pe Petre Ispirescu cu basmul Tinerețe fără bătrânețe.
În 1970 Horia Pătraşcu scrie drama Aşteptarea, scenariu dedicat special pentru marele actor care a fost Ştefan Ciubotăraşu, care moare în timpul filmărilor. Regia aparține lui Şerban Creangă. Nicolae Țic semnează scenariul seriei pilot Brigada Diverse intră în acțiune, regia Mircea Drăgan, coautor la povestea ce va continua încă două episoade. O proză de Petru Vintilă este ecranizată de acelaşi Nicolae Țic, alături de regizorii Mircea Drăgan şi Mihai Iacob, Castelul condamnaților. Harnicul scenarist Nicolae Țic se mai produce alături de Constantin Bordeianu semnând scenariul la filmul Frații, regia Gică Gheorghe şi Mircea Moldovan, ultimul aflat la debut. Eugen Barbu şi Mihai Opriş semnează Haiducii lui Şaptecai, regia Dinu Cocea. Tot Eugen Barbu, de astă dată alături de Nicolae Paul Mihail, scrie pentru Studioul de film al Televiziunii scenariul Neînfricații, regia Iulian Mihu, burlesc musical cu haiduci, care fiind prezentat secretarului CC al PCR, Dumitru Popescu, îl face pe marele demnitar al cenzurii să intre într-o stare de şoc. Apud B. T. Rîpeanu, Filmat în România, volumul 2, p.28. Evident filmul nu a mai fost difuzat nici la televiziune, nici pe marile ecrane. În ultimul film produs în 1970 Nicolae Țic se implică alături de Domokos Geza, Csóri Sándor, Stitnisky Tibor şi regizorul Ferenc Kósa la elaborarea scenariului dedicat răscoalei lui Gheorghe Doja în filmul Sentința, coproducție cu Ungaria şi Cehoslovacia. Filmul a provocat numeroase conflicte şi disensiuni între producători din cauza viziunilor diferite ale variantelor finalizate la Bucureşti şi Budapesta.