Meridian
Grete Tartler

JOHANN WOLFGANG GOETHE

Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 / 2011

Ucenicul vrăjitor1
(Der Zauberlehrling)

Bine c-a plecat la drum
Cel bătrân, în treaba sa!
Duhurile, de acum
După voia-mi vor juca.
Ştiu cum le îmbie,
Vrăjile-i le spun,
Cu-a minții tărie
Fac şi eu minuni.

Du-te! Du-te!
Pe-orice cale
Se prăvale
Apa; vie!
Şi cu val bogat umplute
Marginile scaldei fie!

Mătură bătrână, hai!
Zdrențăroasa màntă-ți ia.
Lui ? demult slujitu-i-ai;
Fă acum şi voia mea!
În picioare scoală,
Cap răsară-ți sus,
Fugi acum şi-n oală
Adă apă, -am spus!

Du-te! Du-te!
Pe-orice cale,
Se prăvale
Apa; vie!
Şi cu val bogat umplute
Marginile scaldei fie.

Uite-o cum spre mal pogoară,
Ba, a şi ajuns la vale,
Ca un fulger vine iară
Înapoi cu pline oale.
Şi din nou la drum,
Cară-n scăldătoare!
Ochi sunt cofe-acum!
Apa, tot mai mare!

Gata! Stai!
Ajunge,-n fine!
Totul plin e!
Abitir!
Ah, am priceput ce-i: vai!
Am uitat vorba de-opriri!

Da, cuvântul ce preface
Înapoi la vechiul rost.
Cum să-i spun, că n-are pace.
Fire-ai, mătură, ce-ai fost!
Nu ştie de-nfrâuri,
Nu se mai opreşte,
Vai, şi mii de râuri
Îmi prăvale-n creştet.

Nu, nici pic
N-o mai las!
Stai, te-am ras!
Ce zăludă!
Dar de-acum mă şi înfric!
Ce ochi crunți! Ce mutră hâdă!

Făt din iad, îmi faci prăpăd!
Casa vrei s-o-neci pe toată?
Peste prag şuvoaie văd,
Un potop stă să se-abată.
Măturoaică rea,
Ce de vorbă nu ştii,
Băț ce-ai fost cândva,
Treci la loc în cuştii!

Nu te laşi?
Vai, iarăşi mişcă.
Te fac lată,
Despicată!
Lemnul vechi, cu-o toporişcă
O să-l frâng în două, -ndată!

Iar se-ntoarce, iar cărând.
De m-arunc acum la tine
Te pun, drace, la pământ
Şi te crap în două! Ține!
Bine-i nimerită!
Chiar în două ruptă!
Să suflu-o clipită
După-asemeni luptă.

Vai, ce groază!
Două-s care
Prind să care.
Slugi s-au pus,
Şi-amândouă nu-ncetează!
Ajutor, puteri de sus!

Iar aleargă! Ce să faci?
Totul ud, casa-n puhoaie!
Ce potop! Bătrîne vraci,
Meştere, te chem, le-ogoaie!
Iată-l, cu nădufuri
Rău-i spun: duium.
? Invocat-am duhuri,
Şi să scap n-am cum!

„Treci la loc!
Măturoaică,
Ce-ai fost ? stai, că
Duh solie
Doar eu, meşterul, invoc!
Numai meşterul rost ştie!”
Regele ielelor2
(Erlkönig)

Cine-n noapte şi vânt călăreşte târziu?
E însuşi tatăl cu al său fiu,
Cu brațu-l ține la piept spre-alin,
Şi cald şi sigur să-i fie deplin.

“Copile, obrazul de ce ți-l fereşti?”
“O, tată, pe-al ielelor crai nu-l zăreşti?
Nu-i vezi cununa, nu vezi trena sa?”
“E ceața, doar ceața în noaptea grea”.

“Iubit copil, cu mine de-i vrea
Să vii, mândre jocuri te voi învăța,
Şi flori colorate-s pe mal aşteptând,
Şi maica-mi păstrează de aur vestmânt“.

„O, tată, o tată, n-auzi ce-a şoptit,
Ce-al ielelor rigă mi-a făgăduit?”
“Te-alină copile, te-mpacă-n alint,
Doar vântu-i prin frunze uscate vuind”.

“Vrei, dulce băiat, cu mine să vii?
Şi fiicele mele cu drag te-or griji,
Sunt fiicele mele-n noptatecul dans,
Cânta-vor, juca-vor, în somnu-ți balans“

“O tată, o, tată, nu vezi cum răsar
Fecioarele rigăi în sumbrul hotar?”
“O, fiule, fiu, văd bine şi ştiu,
Sunt sălcii bătrâne mijind cenuşiu”

“Îmi placi, mă stârneşte suavul tău trup,
De nu vrei să vii, eu cu sila te rup”
”O, tată, o, tată! Acum m-a cuprins!
Al ielelor crai m-a frânt dinadins”.
I-e tatălui groază, goneşte ca vântul,
În brațe el strânge abia-mai-gemândul,
Ajuns la conac cu greu şi trudit ?
În brațele sale copilu-a murit.


Vorbele-s de suflet chip
(Worte sind der Seele Bild)

Vorbele-s de suflet chip ?
Ba nu chip! Ci umbră sunt!
Aspre, blând sens înfirip:
Ce-am avut, ce-om fi având. ?
Ce-am avut, unde se duse?
Iar ce-avem acum, ce-i oare?
Dar rostim! Şi iute,-n spuse
Înşfăcat al vieții dar e.


Poemele vitralii sunt, pictate 3
(Gedichte sind gemalte Fensterscheiben)

Poemele vitralii sunt, pictate!
Din piață spre-al bisericii altar
Vezi totul sumbru, bezna e din plin;
Le vede-astfél şi domnul filistin,
Căruia toate mohorâte-i par,
Şi-o viață vede-n negru câte-s toate.

Însă intrați puțin! Ca să vedeți
Loc sfânt cum e lăuntrul să-şi arate:
Culorile deodată luc curate,
Poveşti, odoare, licărul bogat e,
Orice reflex are un rost de preț;
Spre-nvăț, copii ai Domnului, vă fie:
Vă întăriți, privind cu bucurie!


De n-ar fi ochiul ca un soare4
(Wär nicht das Auge sonnenhaft)

De n-ar fi ochiul ca un soare,
El soare n-ar zări nicicând; de
N-ar fi în noi Domnul cel tare,
Divinul cum să ne încânte?
(Trauerloge)

Pe al vieții țărm pustiu
Unde dună-alungă dună,
Unde-n beznă vântul sună,
Ia-ți un țel strădaniei, viu.
Sub sigilii de-acum şterse
Mii părinții-s rând pe rând,
De prieteni nou mormânt
Peste alți prieteni mers e.

Împăcat de eşti, fireşte
Noaptea ți s-o lumina,
Din vecie orice stea
Ceasuri vii îți lămureşte.
Cum aici prieteneşte
Stai cu-n veci netulburați,
Tot la fel, spre dragi plecați
Să le ieşi în drum grăbeşte!


Ultimatum ( Pentru ultima oară v-o spui)
(Ultimatum. Und so sag’ ich zum letzten Male)

Pentru ultima oară v-o spui:
Natura nici miez şi nici coajă nu-i
Dar tu te-ncearcă mereu, ca să vezi
Dacă eşti coajă sau dacă eşti miez!


Nu zăbovi şi fi-ți tu însuți vis
(Verweile nicht und sei dir selbst ein Traum)

Nu zăbovi şi fi-ți tu însuți vis,
Călătorind, cinsteşte orice loc deschis
De-i arşiță sau frig: lumea-i a ta
Şi nu vei fi vreodată vechi în ea.