Miscellanea
Florin Toma

Licitații la cote înalte: ARTMARK

Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 / 2011

Licitații la cote înalte: ARTMARK Cea mai recentă licitație a Casei Artmark, având subiecte pe „linia” Art-Nouveau şi Romantism, a stabilit câteva recorduri care, nu e vorbă, printr-o competiție acerbă, de viitor, ar putea fi depăşite (fapt care, la urma urmelor, ar fi cât se poate de benefic!). Dar, până una-alta, ele rămân în picioare. Să luăm, de pildă, piesa de rezistență a licitației, tabloul „Țărăncuță odihnindu-se”, semnat de Nicolae Grigorescu, estimat inițial la 150.000-250.000 de euro. În urma licitării progresive, el a fost adjudecat în final pentru suma de 270.000 de euro, reuşind astfel să depăşească un alt record, deținut tot de o operă semnată de N. Grigorescu, respectiv „Cârciumă la Rucăr”, pentru care s-a decontat la licitația din martie – tot a Casei Artmark – suma de 230.000 de euro. Continuând seria de performanțe de la această cea mai recentă licitație Artmark, o altă „vedetă” a acestei ediții, „Crini imperiali” de Tonitza – aparținând ultimei sale perioade de creație, cea definită printr-un stil decorativ care, deşi influențat de arta japoneză, vădeşte virtuozitatea pe care o atinsese autorul în utilizarea culorii – a fost cumpărată cu 30.000 de euro. O noutate absolută a sesiunii a constituit-o pictura „Irişi”, realizată de Regina Maria a României, una dintre puținele opere ale sale apărute pe piața românească şi care a fost adjudecată pentru 5.500 de euro. Alte realizări inedite: loturile „Enescu”, de Corneliu Baba (16.000 de euro) şi „Peisaj albastru” de Alexandru Ciucurencu (16.500 de euro). De asemenea, tot aşa, la prețuri neaşteptat de ridicate, au fost cumpărate şi tablourile „Culegătorii de cartofi” de Camil Ressu (18.000 de euro) şi „Doamna cu voal” de Nicolae Tonitza (15.500 de euro). La secția Postmodernism şi Artă Contemporană, evenimentul s-a centrat în jurul piesei numite „Prințesa”, semnată de tânărul Alexandru Bunescu şi care reprezintă o locomotivă pictată la scara 1/1. Opera, care măsoară 4,5 metri înălțime şi 20 de metri lungime, fiind realizată pe 32 de panouri, a fost adjudecată la 35.000 de euro şi ar putea intra şi în Cartea Recordurilor, la categoria cea mai mare lucrare de artă pusă în vânzare vreodată în lume, printr-o casă de licitații. Deci, Artmark atacă furibund.