POEME

ULTIMUL ŞI BOREAL POJAR

Pervaz cu straturi de ceață
În cameră în patul fără lumini
Dorm pe burtă printre cearşafuri ude

Prin geamul deschis
Străbate negura
Părul meu e ud de parcă abia l-aş fi spălat

În interiorul coapselor port
Cîte o mică amprentă vînătă
Semn că ai atacat în vis
Corpul meu adolescentin
Şi gol între cearşafurile ude
Ele se usucă pocnind
Ca frunzele uscate
De ultimul şi boreal pojar


ALTĂ FORMĂ

Azi am stat mai puțin în picioare
Şi e mai bine
În jos negrul sub muşchi circulari

Orbitele. Prinsă peste lumină
Marea scapătă
Închisă umbra se zbate
În urmă glorioasa taină
A mîinilor mici

Sub pămîntul lichid
Altă formă de existență
Alai pierit
Cu cai cu tot
În ascunzătoare


ORGOLIU

Nu s-a închis sidefat drumul pe care calc
E acelaşi
Lumea nu se schimbă niciodată
Pe mine nu m-a putut schimba nimeni
Istoria moare de rîs în spatele meu


Aş vrea să am o grădină de trandafiri
Aş vrea un țărm, aproape, mirosind a mare
Să mi se lipească de trup aerul cu alge
Descompuse
Uscate
Dar nu am toate datele
Şi nu pot ieşi
Din cenuşiul ale cărui atacuri persistă
Şi nu se lipeşte de mine

Îmi alunecă pe lîngă trup
Cenuşiul lumii
Vă îneacă pe toți
Pe mine nu


SUB LINIE JUMĂTATE DE SECOL

Vara lacrimilor negre
Lipite pe cerul înroşit cu cerneală
Se scurge de pe cer
Funingine fulgi de plop
Pe terasa inimilor albastre
Cu sînge albastru
Mă plimb de mînă cu primul meu iubit
Cu care nu m-am sărutat niciodată
Mîinile lui mă imploră
Tot eu îi văd de sus
Pe cei doi copii care eram
Eu mi-am legat pletele cu o fundă de părul lui – nor
Dăm colțul străzii spre casa mea
El nu se îndură să plece
Primesc ca şi cum mi s-ar cuveni
Dragostea lui extatică şi adolescentină
Aceea a cavalerilor medievali

Şi atît
Aici trag linie
Sub linie viața mea mai încolo
Lacrimile mele negre
Lipite cu cerneală pe cerul roşcat de vară
Şi existența mea
De acea parte a lumii
Adîncită-n spălarea creierelor
Pe o bună bucată de timp
Jumătate de secol de moarte.


NEMURIREA LA DOI PAŞI

Să sari de pe pod
Chiar pe pod
Să nu-ți vină a crede ochilor
Nemurirea e la doi paşi

Urmărit de candoarea amară
Cu brațele lui înspre tine
Deschise implorator
Fără să fie nevoie

Treaptă enormă rămasă

Să sari de pe pod în apa
Pînă la genunchi
Te prinde cerul de păr
Şi te trage în norul cel mai nor
Totuna-i de pieri
În sus sau în jos. Oglindă
Şi tu la mijloc






TRANSLUCID

Pe forme
Ca şi cum ai păşi pe nori
Ți se umplu nările
Cu parfumul verbinei
Cu otrava neuitării

Numai atît e de ajuns
Nimicul scapătă
Pe mîini mitenele dantelate ale mamei
Ochii ei albaştri în orbitele tale
Valurile părului ei blond
Pe umerii tăi

Inima din piept să ți-o scoți
Prin transparenta poartă a coastelor
Sternul translucid, arcuşul viorii
Trupului tău

În somn somnul

Tresari tresărirea şi zbori
De pe stînci
În puful norilor

Pe forme
Ca şi cum ai păşi
Pe nori