Avanpremieră
Adrian Buzdugan
IDEARUL
Articol publicat în ediția Viața Românească 8-9 / 2008
Proză de ADRIAN BUZDUGAN
Adrian Buzdugan nu mai e un tinerel care încearcă proza cu degetul. S-a născut în 1971. A scris şi a publicat mai mult în ziarele brăilene, unde predă ştiințele sociale, după ce a studiat filozofia, studiu soldat cu o teză de licență despre Re-definirea umanului la Martin Heidegger. A scris şi scrie cronică de film pe la Brăila şi Galați, a mai publicat proză în Dacia literară. Acum nu mai puțin de 16 ani a depus la editura Junimea din Iaşi două volume, Treisprezece gloanțe şi de restul… morcovi, proză, şi Dicționar Lume-Eu, poezii. Versurile i-au fost respinse din start, în schimb cartea de proză n-a mai apărut din cauza crizei cu care s-a confruntat editura în acei ani. O treime din volum s-a pierdut prin sertarele editurii, spune autorul. Cele două povestiri fanteziste, funambuleşti, groteşti sau cum vreți dvs. să le numiți, pe care le publicăm, una în acest număr, cealaltă în numărul următor, fac parte dintr-un volum intitulat Luneta lui Ropu şi subintitulat povestiri ultimative. Autorul mai oferă eventualilor editori şi următoarele alternative de titluri pentru cartea sa de proză scurtă, excelentă, cred eu, şi anume Bliul sau Capela excomunicaților, titluri ale unor povestiri, ultimative desigur şi ele, din cartea sa, încă inedită. În ceea ce mă priveşte, după ce am citit Antilumea şi Idearul, am avut o clipă de panică: nu cumva sunt nişte texte ale vreunui maestru străin despre care eu n-am auzit încă?! L-am întrebat şi pe autor dacă e el sau altul („Eşti tu, Horatio sau eu nu-s eu?”, vorba lui Hamlet) şi s-a dovedit, sau aşa cel puțin afirmă Adrian Buzdugan, că e chiar el. Atunci merită toată atenția şi din partea cititorilor, dar şi din aceea a editorilor.
Nicolae Prelipceanu
IDEARUL
“Wir sind nichts; was wir suchen ist alles.”
Hölderlin, Hyperion
Am început prima dată să colecționez tablă. Prima dată ca profesionist mă refer... Până atunci colecționasem “Pif”-uri, “Rahan”-uri, figurine, timbre, almanahuri, cărți de aventuri, colecții Jules Verne, Dumas, Balzac, Shakespeare, Heidegger – în funcție de vârsta pe care o străbăteam... muzică pe diferite suporturi, “National Geographic”, “Scientific American”, “Science & vie”, “Lettre internationalle”, fotografii... Dar cu tabla era altceva!... Tabla era unul din fundamentele civilizației moderne. Fără ea n-ar fi existat produsele primare ale acesteia: burlane, jgheaburi, coşuri de fum sau de gaze, cazane, virole, butoaie, găleți, stropitori, cutii, căni, pâlnii, casete, țevi, tubulaturi, acoperişuri...
Unii colecționează filme pe DVD, având liste complicate, pe genuri, premiate, aranjate pe regizori, actori... unii cumpără cărți pe care nu le vor citi niciodată şi pe care nepoții moştenindu-le le vor vinde la un preț de nimic, alții aduc familia în sapă de lemn achiziționând scumpe obiecte de artă...
Toată lumea colecționează sau a colecționat vreodată ceva! Reviste, diverse ambalaje – unele pentru concursuri idioate, ceasuri – în stare de funcționare sau nu, celulare, tatuaje, piercing-uri, medalii, bani – vechi sau noi, boli, flori, programe, afişe, scrisori, amintiri, infracțiuni... Mulți se laudă cu jocurile câştigate, locurile văzute, lucrurile cumpărate, mijloacele de transport etc. Totuşi, cu cât destinația a fost mai îndepărtată, hainele sau maşinile mai scumpe, cu atât e riscul mai mare să fie şi să rămână nişte simpli imbecili.
Sunt şi colecționari plicticoşi, cei care vânează funcții, care adună diplome ori chiar state...
Unii fac mulți copii şi le pun nume ciudate ori numele tuturor rubedeniilor, alții fac sex şi păstrează în memorie doar numărul la care a ajuns colecția. Chiar memoria nu e altceva decât o colecție de amintiri şi cunoştințe, inteligența fiecăruia fiind circumscrisă de gradul de ordonare al informației...
Cărți, reviste, tablouri... toate nişte prostii! Tabla e altceva! Ea reprezintă apogeul civilizației umane, verigă de aur între perisabilul pământ ars şi plasticul infect!
Copiii sunt încurajați să colecteze abțibilduri, imagini-surpriză cu personaje de desen animat, strecurate prin chipsuri, gume de mestecat, cartonaşe cu jucători de football, baseball sau alte sporturi îndrăgite în zona natală, jocuri pe calculator, şervețele... La şcoală sunt puşi să facă ierbare, insectare, portofolii – care nici nu ştiu precis ce trebuie să conțină, desene, să umple caiete cu teme... în mare parte inutile... Mai târziu ajung să viziteze colecțiile pe care nu le pot realiza singuri: acvarii, delfinarii, voliere, terarii, vivarii, grădini botanice, parcuri zoo, muzee...
Şi asta te duce cu gândul la o teorie a conspirației! De mic eşti îndrumat să strângi, să colectezi!...
Am vândut cărțile, revistele, perdelele, mobila, clanțele, covoarele... cam tot ce era nefolositor şi mă putea încurca sau distrage. În schimb am comandat nişte etajere lungi, încăpătoare. Corpurile de iluminat le-am direcționat bineînțeles în aşa fel încât să sublinieze şi mai mult valoarea pieselor speciale: o tablă groasă de tanc petrolier, patru pe patru, un pat de cablu din tablă electrozincată perforată, un reflector dublu parabolic, o învelitoare din solzi de tablă în profil african, cu protecție anticorozivă şi câteva pancarte stampate.
Livromanii, filateliştii construiesc colecții de natură pozitiv-obsesională, numismații sunt la granița dintre pasiune şi afacere, erudiții şi enciclopediştii acoperă o zonă neutră şi se ajunge la colecțiile negative făcute de ipohondri, recidivişti, ucigaşi în serie... Sunt şi excentrici, care colecționează capcane pentru şoareci, lacrimi, obiecte radioactive, mirosuri pestilențiale, dinți, fetuşi malformați sau oase.
Oamenii fac colecții pentru a-şi acoperi goliciunea.
Unii, în dorința de a se apropia de o existență autentică, colecționează obiecte de cult, corane, biblii, cruci, podoabe, moaşte, documente, măşti, obiecte de artizanat, antichități. Alții, în zborul lor inutil prin lume, adună ceşti, tacâmuri, oale, lame, pietre, carduri, tuburi, cutii, brichete, păpuşi sau maşinuțe, arme, diverse produse alimentare, cartele telefonice, stilouri, instrumente muzicale, accesorii, machete, clopoței, țesături, piese de mobilier, etichete, bijuterii...
În unele cazuri, oamenii se definesc prin colecțiile lor ambulante, prin promisiunile sau miştocărelile pe care le fac ori prin suma fobiilor, obsesiilor sau argumentelor aduse. Interesant este că oamenii înşişi se strâng în colecții! Pentru a-şi uşura viața, se cristalizează în comunități mici şi mari. Soldații se oferă voluntari sau sunt siliți să formeze armate, sportivii se strâng în echipe, ambițioşii culeg creduli pentru biserici sau partide, copiii sunt adunați în cămine, grădinițe şi şcoli, tinerii în facultăți...
Satele, oraşele, întreprinderile, asociațiile, sindicatele, organizațiile adună oameni şi le impun reguli în virtutea cărora colecția funcționează. Adeseori persoanei i se asociază un număr de identificare şi este tratată ca atare.
E adevărat, îmi pierdeam mult timp cu considerațiuni asupra colecțiilor în general, dar tabla, între care foile de tablă, rămânea pasiunea mea! Rulouri şi foi de tablă lisă şi striată, cutată, decapată, melamină, multistrat, galvanizată, bătută, găurită, expandată, plută, tablă din aluminiu, tablă aluminiu cu efect inox satinat, tablă din oțel inoxidabil, tablă de oțel fosfatată şi vopsită electrostatic, fetru, magnetică, tablă alpaca, tablă de cupru aurită, tablă zincată vopsită în culori standard (alb, gri şi maro) sau neagră, neagră striată, tablă zincată şi cutată asimetric, tablă de plumb.
În timp ce-mi ordonez şi completez colecția, mai fac cădelnițe, cuve pentru maşini de spălat şi diverse şabloane. Exemplarele nereuşite le vând cunoscuților şi procur materia-mamă: tabla.
Când te gândeşti că o întreagă industrie stă în umbra tablei: laminoarele, ştanțele, cleştii şi foarfecii, matrițele, presele etc.
E epopeic!
Câteodată stau şi mă gândesc că pentru cei mai mulți oameni viața nu este decât o colecție de momente banale printre care îşi construiesc evenimente mărunte: nunți, botezuri, aniversări, înmormântări... Inventează comemorări, sărbători numai ca să-şi mai coloreze viața searbădă, vidul existențial. Ziua X, Ziua Y, zile de naştere, onomastice, 1 Mai, 8 Martie, sărbători naționale, pomeniri, sărbători religioase expandate: Vallentine’s Day, Halloween ş.a.m.d. Toate gravitează însă în jurul arbitrariului; mai bine faci un chef de echinocțiul de primăvară, că-i mai cu rost!
Unii parcă sunt făcuți să strângă numai necazuri, alții, cu nepăsare, nimicuri!
Timpul, la o adică, nu este decât o colecție de momente trăite mai mult sau mai puțin anapoda, iar universul, o adunătură de energii în veşnică mişcare.
În corespondența susținută pe care o am cu Christine Svenningsen, cea care colecționează insule Thimble, precizez într-un loc că este aproape o regulă a aberației colecției: un om nu citeşte toate cărțile pe care le strânge în biblioteca personală! Colecția pur pasională zgândăre dramul de nebunie sădit în fiecare.
Altă treabă cu tabla! Toate foile de tablă le-am admirat, pipăit, mirosit, în câteva chiar m-am tăiat! Ce amintiri...
Azi am scris mare pe o pancartă din tablă bej, smălțuită:
“Mă uit la tablă şi-mi zic:
Eşti un nimic!...”
Îmi dau lacrimile...
Tocmai cercetam frumoasele asperități ale unei foi de tablă, cu caroiaj diferit, când m-am trezit cu unul de la fisc.
- Dom’le, n-aveți afacerea înregistrată!
- Ce afacere, dom’le? Cum colecționează alții autografe, lămpi, oglinzi, proprietăți, firme luminoase, decorații, semne de circulație, afişe electorale, steaguri, sacoşe, vopsele, andrele, hărți sau colecții conexe, capace de canal, lanțuri... aşa colecționez şi eu tablă: lopeți, hârlețe, făraşe, tăvi, chiuvete, rezervoare, caroserii, fuzelaje, lighene, bărci, streşini, bagdadii, suporturi, doze... E vreo problemă?
I-am promis că îmi voi scoate certificat de producător, dar n-am scăpat de el până nu i-am dat patru rulouri de bandă laminată la rece...
Eram în balcon, când privirea mi-a rămas înțepenită în glastrele vecinei. “Două lalele sunt o colecție? De la câte lalele începe colecția?” acesta era paradoxul colecției, care trebuia surmontat cumva! “O lalea albă, una galbenă, una roşie... sunt atâtea culori şi atâtea nuanțe!... Laleaua neagră! Peste toate era ea! Maximul colecției! Aşa cum se distinge între colecțiile de băuturi, colecția de vinuri, orice colecție avea o cheie de boltă, un punct apoteotic, un nod central: capul de bour, trofeul majestuos, medalia olimpică, teza printre atâtea alte lucrări sau teste nesemnificative, imperiul între state şi palatul printre case!
Am intrat şi m-am uitat în colecția mea la piesele mari: un rezervor cilindric, roşu, cu lungimea de 3 metri şi diametrul de 1,4 ,în greutate de circa 1,5 tone, o țeavă de deşeuri radioactive pentru care spărsesem toți pereții ca să-mi intre în apartament... şi un ceainic rusesc, de paradă... Nu intra nimic în clişeu!
Spre seară mi-am revenit şi am început să lucrez furibund la un guler cilindro-tronconic din placă de grafit expandat cu inserție din tablă de inox lisă, în grosime de 0,5 milimetri, cu dimensiunile de 2200 x 2180 mm în baza uşor eliptică.
Ieri am avut o controversă cu Borka, un prieten, care are o pasiune pentru surprizele de la ouăle Kinder – are peste 500... şi care-şi tot notează visele erotice avute cu elevele sale. Totul a pornit de la remarca mea cum că are mai multe surprize decât a fabricat firma. A luat-o ca un atac la adresa autenticității colecției sale...
– Pasionații colecționează obiecte care au o semnificație aparte pentru ei!
– Atunci, micuții terorişti, care colecționează poze cu atentate sângeroase pot fi numiți Adevărați colecționari? a răbufnit el. În plus, dacă ajungi să crezi că până şi mâncarea gătită este o colecție de proteine, glucide şi lipide, vei sfârşi ca un colectofag primitiv, lipsit de orizont!
- Oricum, important e să ai stil! Poți să colecționezi chiar ouă! i-am returnat eu.
Ne-am despărțit cam supărați...
Când mă întorceam de la Martina L. , care-mi expusese mândră colecția de nepoți, neştiind că asta mă va determina să-i eliberez locul din peisajul social al apropiaților mei, am zărit o mâță într-un prun uscat şi am simțit o zdruncinătură!
Eram pe un drum greşit!
Da, sigur mă poziționasem pe un drum greşit! m-a luat cu amețeală...
Ce colecționasem eu până atunci? Materie anorganică prelucrată?!
Ce eroare!!! Mai înălțător ar fi fost să fi adunat chiar frunze uscate sau ceapă!...
Să colecționezi părți din natură! Asta DA!
Colecționarea ființelor nu este o noutate. Mulți colecționează voluntar flori, animale de companie, amici, familii de albine, cai, iepuri etc. Totuşi nu se cade să faci de-aiurea nişte simple colecții de clorofilă (ferigi, cactuşi, muşcate, narcise, trandafiri...) sau, ceva mai dificil, de vertebrate sau nevertebrate.
Copacul nu este o colecție de frunze, cum nici gâştele nu colecționează pene sau girafele pete!... Trebuia deci o Tehnică!
Din prima zi am luat un câine, pe care l-am lipit cu prenandez de copacul din fața casei şi o fetiță, pe care am pus-o să facă cu mâna. Am sădit şi 25 de lalele.
Am scos bani frumoşi din vânzarea celor aproape 300 de tone de tablă... Pe drum am cumpărat nişte semințe de ienupăr şi un vultur fără o ureche de la un importator scăpatat, cunoscut al soră-mii...
A trecut pe la mine şi Urta, un fost coleg de liceu. Mi-a lăsat trei mâțe şi un chiparos. L-am făcut un tur al colecției: i-am arătat aleile împânzite cu păianjeni şi melci, straturile cu tufănele şi brebenei...
A fost impresionat!...
Tot umblu pe la oficialități să-mi decreteze casa rezervație naturală, dar fără succes...
“Natura ca colecție”.
Am înmărmurit când am văzut afişul!
Trei nopți, cât au mai fost până la anunțata conferință Microsoft pe tema colecției, n-am dormit aproape deloc. Tot îmi imaginam şi răsimaginam cavalcada de întrebări şi răspunsuri edificatoare, entuziasmul şi emulația, spiritele frenetice dezlănțuite, potopul de înțelepciune şi har...
Aşezat în primul rând, față în față cu tribuna am aşteptat-o înfrigurat pe cea care susținea conferința, eminenta Sanna Prcka.
Am zărit-o imediat pe specialistă, era puțin mai hidoasă ca toate tablourile lui Bosch la un loc, însă avea nişte ochi inflamați, inteligenți.
– ...jurnalul cu pretenții este de obicei un attic foarte curat şi ordonat, în care sunt prezentate într-un mod nefiresc anumite întâmplări, trăiri şi proiecte, care în mod firesc ar trebui să fie de-a valma! Mai aproape de realitate este până şi Umberto Eco, nu atât prin recombinarea gigantescă a faptelor istorice din “Pendulul lui Foucault”, cât prin credibilul vârtej din “Misterioasa flacără a reginei Loana”: revistele, benzile desenate şi cărțile copilăriei, imaginile care-au aprins focurile pubertății, fotografiile celebrităților vremii se amestecă în iureşul nebun al creierului care caută să-şi recapete memoria...
Mă concentrasem atât de mult, încât mă dureau urechile cu pleoape cu tot!
Nu prea înțelegeam eu ce legătură aveau astea cu subiectul conferinței, e drept, nici nu citisem chestiile la care făcea trimitere!... Oricum, enumerațiile anunțau apropierea colecției...
Nu mă înşelasem:
– Romanul “Colecționarul” este cheia întregii literaturi a lui Fowles, de altfel, unul dintre singurii bărbați care au pătruns în mintea femeii...
Aici am spart glumele porcoase referitoare la locul unde pătrunsese de fapt John Fowles, cu o întrebare:
– Colecționăm aparate de uz casnic şi electronice în genere, sau subspeciile acestora: cipuri, transformatoare, sloturi, microprocesoare, difuzoare, circuite, motoraşe...?
– ăăă... drept să vă spun, domnu’...
– Molz, Joseph Haar Molz!
– Domnu’ Molz!... Cartea nu-i o simplă colecție de pagini sau cuvinte! În ea sunt strânse afirmații, exclamații şi interogații, idei. Privind obtuz, chiar alfabetele nu sunt decât colecții de litere, poeziile de imagini poetice, picturile de forme şi culori...
M-am ridicat. Am mai auzit o frază tare încâlcită despre celule, molecule, atomi şi particule elementare înainte de a trânti uşa cu putere.
Am aprins descumpănit veioza.
Şi dacă nu şi-a bătut joc de mine?
Tristețea mă apasă... Colecția mea nu este decât un abator al naturii...
Ca parte a naturii, e imposibil să creezi o colecție completă fără ca ea să nu te cuprindă!... Or, Colecționarul trebuie, în mod necesar, să se afle în afara colecției!
Trebuia să-mi fi dat seama şi să sar peste evoluția înceată: anorganic, organic, spiritual.
Achiziționarea unor culegeri de aforisme celebre era facilă, dar nu era o soluție! Eu trebuia să cern!
Zi de zi am început să merg la bibliotecă şi să extrag nectarul din teancurile pe care mi le tot aducea un găligan deşirat, veşnic nemulțumit.
Eliminam butadele, “Singura scuză a lui Dumnezeu este că nu există!” (Stendhal), “Dumnezeu e mort, dar nici omul n-o duce prea bine...” (Gianni Vattimo), vorbele ofensatoare, “Nu contează cum te întorci, curu’ tot în spate îl ai.” (Ingmar Bergman) sau cinismele remarcabile, “Moartea unui om este o tragedie, moartea câtorva sute de mii este doar o statistică” (Stalin), “Ucideți-i pe toți! Dumnezeu îi va recunoaşte pe ai Săi!” (Arnold Almari) şi rămâneam cu spiritele adevărate: “Avem arta pentru a nu fi distruşi de realitate.” (Nietzsche),
“Cunoaşte-te pe tine însuți şi lasă Natura zeilor.” (Socrate), “Universul este o maşină de făcut zei.” (Bergson), “Simplex sigillum veri.” (Boerhaave), “Animalul este afectat numai de raza de lumină necesară vieții, omul, dimpotrivă, chiar şi de raza indiferentă a celei mai depărtate stele.” (Feuerbach), “A cunoaşte flacăra din afară ignorând căldura, sau a cunoaşte flacăra consumându-te în ea, a şti fără a fi sau a fi fără a şti – aceasta este dilema.” (Jankélévitch)...
După îndelungi dezbateri cu mine însumi, m-am oprit asupra termenului “sofiologie”. Rostirile pline de înțelepciune, care fac obiectul cercetărilor mele, conturează acest domeniu.
Trebuie să recunosc că statutul de întâi sofiolog mă măguleşte puțin!...
După vreo 30.000 de volume am capitulat.
Sentințele trebuiau să fie ale mele! Ce strânsesem eu nu diferea cu nimic de colecțiile autorizate, intrate în hibernare prin milioane de alte biblioteci!
Îmi era clar că trebuie să evit truismele, gen “nimeni nu-şi este suficient sieşi”, “în toți există spaima că avem doar această viață”, “sunt mai puțini oameni decât stele” sau formele prea complexe: “Realitatea este un continuum quadrimensional care se exprimă prin mişcare.”, “Datorită tensiunii ce apare între referențialitatea temporală a conştiinței şi lipsa unei referențialități corespondente în existență, la nivelul conştiinței se generează pentru echilibrare compensații atemporale: de rangul I – ființa; de rangul II – neființa şi nemurirea; de rangul III – ciclicitatea şi holismul.”
Am ales forme mai lacunare, unele poate cam obscure:
“Gândirea împiedică acțiunea.”
”Amintirile cadrează Eul.”
“Transformarea noastră este unitatea de măsură a umanității.”
“Cine stăpâneşte timpul, îşi este propriul stăpân.”
“Limita noastră este lumina.”
“Clipa face ca din haosul ce vine să nu rămână decât un fir.”
“Nimicul nu e dincolo de stele, nimicul este între noi şi ele.”
După-amiezele mi le petreceam pe turnul primăriei. Libertatea care o găseşti pe culmi, alături de abis, echilibrul instabil... îmi inspirau panseuri noi.
Ieri a plouat. Azi e cam frig şi bate vântul.
Sergentul îmi smulge hârtia mototolită din mâna încleştată.
“Universul este visul eternității de-a muri...”
– Ai naibii sinucigaşi!... mormăie el şi o aruncă la coş.
Reanimare. Salonul 5. Văd că am perfuzie...
Medicamente, saloane, sicrie, asistente, urne, cimitire... la astea nu mă prea gândisem...
Poate că trebuia să confecționez o tablă din mercur!... Nişte rațe... “Es ist gut.”... Nimeni nu poate concura cu natura.
Pe borcanul în care a ajuns creierul lui Molz scrie atât:
B.Z. 506245, Creier de Boemia.
adrian buzudugan
(Citiți în numărul următor povestirea ANTILUMEA, de acelaşi autor)
Adrian Buzdugan nu mai e un tinerel care încearcă proza cu degetul. S-a născut în 1971. A scris şi a publicat mai mult în ziarele brăilene, unde predă ştiințele sociale, după ce a studiat filozofia, studiu soldat cu o teză de licență despre Re-definirea umanului la Martin Heidegger. A scris şi scrie cronică de film pe la Brăila şi Galați, a mai publicat proză în Dacia literară. Acum nu mai puțin de 16 ani a depus la editura Junimea din Iaşi două volume, Treisprezece gloanțe şi de restul… morcovi, proză, şi Dicționar Lume-Eu, poezii. Versurile i-au fost respinse din start, în schimb cartea de proză n-a mai apărut din cauza crizei cu care s-a confruntat editura în acei ani. O treime din volum s-a pierdut prin sertarele editurii, spune autorul. Cele două povestiri fanteziste, funambuleşti, groteşti sau cum vreți dvs. să le numiți, pe care le publicăm, una în acest număr, cealaltă în numărul următor, fac parte dintr-un volum intitulat Luneta lui Ropu şi subintitulat povestiri ultimative. Autorul mai oferă eventualilor editori şi următoarele alternative de titluri pentru cartea sa de proză scurtă, excelentă, cred eu, şi anume Bliul sau Capela excomunicaților, titluri ale unor povestiri, ultimative desigur şi ele, din cartea sa, încă inedită. În ceea ce mă priveşte, după ce am citit Antilumea şi Idearul, am avut o clipă de panică: nu cumva sunt nişte texte ale vreunui maestru străin despre care eu n-am auzit încă?! L-am întrebat şi pe autor dacă e el sau altul („Eşti tu, Horatio sau eu nu-s eu?”, vorba lui Hamlet) şi s-a dovedit, sau aşa cel puțin afirmă Adrian Buzdugan, că e chiar el. Atunci merită toată atenția şi din partea cititorilor, dar şi din aceea a editorilor.
Nicolae Prelipceanu
IDEARUL
“Wir sind nichts; was wir suchen ist alles.”
Hölderlin, Hyperion
Am început prima dată să colecționez tablă. Prima dată ca profesionist mă refer... Până atunci colecționasem “Pif”-uri, “Rahan”-uri, figurine, timbre, almanahuri, cărți de aventuri, colecții Jules Verne, Dumas, Balzac, Shakespeare, Heidegger – în funcție de vârsta pe care o străbăteam... muzică pe diferite suporturi, “National Geographic”, “Scientific American”, “Science & vie”, “Lettre internationalle”, fotografii... Dar cu tabla era altceva!... Tabla era unul din fundamentele civilizației moderne. Fără ea n-ar fi existat produsele primare ale acesteia: burlane, jgheaburi, coşuri de fum sau de gaze, cazane, virole, butoaie, găleți, stropitori, cutii, căni, pâlnii, casete, țevi, tubulaturi, acoperişuri...
Unii colecționează filme pe DVD, având liste complicate, pe genuri, premiate, aranjate pe regizori, actori... unii cumpără cărți pe care nu le vor citi niciodată şi pe care nepoții moştenindu-le le vor vinde la un preț de nimic, alții aduc familia în sapă de lemn achiziționând scumpe obiecte de artă...
Toată lumea colecționează sau a colecționat vreodată ceva! Reviste, diverse ambalaje – unele pentru concursuri idioate, ceasuri – în stare de funcționare sau nu, celulare, tatuaje, piercing-uri, medalii, bani – vechi sau noi, boli, flori, programe, afişe, scrisori, amintiri, infracțiuni... Mulți se laudă cu jocurile câştigate, locurile văzute, lucrurile cumpărate, mijloacele de transport etc. Totuşi, cu cât destinația a fost mai îndepărtată, hainele sau maşinile mai scumpe, cu atât e riscul mai mare să fie şi să rămână nişte simpli imbecili.
Sunt şi colecționari plicticoşi, cei care vânează funcții, care adună diplome ori chiar state...
Unii fac mulți copii şi le pun nume ciudate ori numele tuturor rubedeniilor, alții fac sex şi păstrează în memorie doar numărul la care a ajuns colecția. Chiar memoria nu e altceva decât o colecție de amintiri şi cunoştințe, inteligența fiecăruia fiind circumscrisă de gradul de ordonare al informației...
Cărți, reviste, tablouri... toate nişte prostii! Tabla e altceva! Ea reprezintă apogeul civilizației umane, verigă de aur între perisabilul pământ ars şi plasticul infect!
Copiii sunt încurajați să colecteze abțibilduri, imagini-surpriză cu personaje de desen animat, strecurate prin chipsuri, gume de mestecat, cartonaşe cu jucători de football, baseball sau alte sporturi îndrăgite în zona natală, jocuri pe calculator, şervețele... La şcoală sunt puşi să facă ierbare, insectare, portofolii – care nici nu ştiu precis ce trebuie să conțină, desene, să umple caiete cu teme... în mare parte inutile... Mai târziu ajung să viziteze colecțiile pe care nu le pot realiza singuri: acvarii, delfinarii, voliere, terarii, vivarii, grădini botanice, parcuri zoo, muzee...
Şi asta te duce cu gândul la o teorie a conspirației! De mic eşti îndrumat să strângi, să colectezi!...
Am vândut cărțile, revistele, perdelele, mobila, clanțele, covoarele... cam tot ce era nefolositor şi mă putea încurca sau distrage. În schimb am comandat nişte etajere lungi, încăpătoare. Corpurile de iluminat le-am direcționat bineînțeles în aşa fel încât să sublinieze şi mai mult valoarea pieselor speciale: o tablă groasă de tanc petrolier, patru pe patru, un pat de cablu din tablă electrozincată perforată, un reflector dublu parabolic, o învelitoare din solzi de tablă în profil african, cu protecție anticorozivă şi câteva pancarte stampate.
Livromanii, filateliştii construiesc colecții de natură pozitiv-obsesională, numismații sunt la granița dintre pasiune şi afacere, erudiții şi enciclopediştii acoperă o zonă neutră şi se ajunge la colecțiile negative făcute de ipohondri, recidivişti, ucigaşi în serie... Sunt şi excentrici, care colecționează capcane pentru şoareci, lacrimi, obiecte radioactive, mirosuri pestilențiale, dinți, fetuşi malformați sau oase.
Oamenii fac colecții pentru a-şi acoperi goliciunea.
Unii, în dorința de a se apropia de o existență autentică, colecționează obiecte de cult, corane, biblii, cruci, podoabe, moaşte, documente, măşti, obiecte de artizanat, antichități. Alții, în zborul lor inutil prin lume, adună ceşti, tacâmuri, oale, lame, pietre, carduri, tuburi, cutii, brichete, păpuşi sau maşinuțe, arme, diverse produse alimentare, cartele telefonice, stilouri, instrumente muzicale, accesorii, machete, clopoței, țesături, piese de mobilier, etichete, bijuterii...
În unele cazuri, oamenii se definesc prin colecțiile lor ambulante, prin promisiunile sau miştocărelile pe care le fac ori prin suma fobiilor, obsesiilor sau argumentelor aduse. Interesant este că oamenii înşişi se strâng în colecții! Pentru a-şi uşura viața, se cristalizează în comunități mici şi mari. Soldații se oferă voluntari sau sunt siliți să formeze armate, sportivii se strâng în echipe, ambițioşii culeg creduli pentru biserici sau partide, copiii sunt adunați în cămine, grădinițe şi şcoli, tinerii în facultăți...
Satele, oraşele, întreprinderile, asociațiile, sindicatele, organizațiile adună oameni şi le impun reguli în virtutea cărora colecția funcționează. Adeseori persoanei i se asociază un număr de identificare şi este tratată ca atare.
E adevărat, îmi pierdeam mult timp cu considerațiuni asupra colecțiilor în general, dar tabla, între care foile de tablă, rămânea pasiunea mea! Rulouri şi foi de tablă lisă şi striată, cutată, decapată, melamină, multistrat, galvanizată, bătută, găurită, expandată, plută, tablă din aluminiu, tablă aluminiu cu efect inox satinat, tablă din oțel inoxidabil, tablă de oțel fosfatată şi vopsită electrostatic, fetru, magnetică, tablă alpaca, tablă de cupru aurită, tablă zincată vopsită în culori standard (alb, gri şi maro) sau neagră, neagră striată, tablă zincată şi cutată asimetric, tablă de plumb.
În timp ce-mi ordonez şi completez colecția, mai fac cădelnițe, cuve pentru maşini de spălat şi diverse şabloane. Exemplarele nereuşite le vând cunoscuților şi procur materia-mamă: tabla.
Când te gândeşti că o întreagă industrie stă în umbra tablei: laminoarele, ştanțele, cleştii şi foarfecii, matrițele, presele etc.
E epopeic!
Câteodată stau şi mă gândesc că pentru cei mai mulți oameni viața nu este decât o colecție de momente banale printre care îşi construiesc evenimente mărunte: nunți, botezuri, aniversări, înmormântări... Inventează comemorări, sărbători numai ca să-şi mai coloreze viața searbădă, vidul existențial. Ziua X, Ziua Y, zile de naştere, onomastice, 1 Mai, 8 Martie, sărbători naționale, pomeniri, sărbători religioase expandate: Vallentine’s Day, Halloween ş.a.m.d. Toate gravitează însă în jurul arbitrariului; mai bine faci un chef de echinocțiul de primăvară, că-i mai cu rost!
Unii parcă sunt făcuți să strângă numai necazuri, alții, cu nepăsare, nimicuri!
Timpul, la o adică, nu este decât o colecție de momente trăite mai mult sau mai puțin anapoda, iar universul, o adunătură de energii în veşnică mişcare.
În corespondența susținută pe care o am cu Christine Svenningsen, cea care colecționează insule Thimble, precizez într-un loc că este aproape o regulă a aberației colecției: un om nu citeşte toate cărțile pe care le strânge în biblioteca personală! Colecția pur pasională zgândăre dramul de nebunie sădit în fiecare.
Altă treabă cu tabla! Toate foile de tablă le-am admirat, pipăit, mirosit, în câteva chiar m-am tăiat! Ce amintiri...
Azi am scris mare pe o pancartă din tablă bej, smălțuită:
“Mă uit la tablă şi-mi zic:
Eşti un nimic!...”
Îmi dau lacrimile...
Tocmai cercetam frumoasele asperități ale unei foi de tablă, cu caroiaj diferit, când m-am trezit cu unul de la fisc.
- Dom’le, n-aveți afacerea înregistrată!
- Ce afacere, dom’le? Cum colecționează alții autografe, lămpi, oglinzi, proprietăți, firme luminoase, decorații, semne de circulație, afişe electorale, steaguri, sacoşe, vopsele, andrele, hărți sau colecții conexe, capace de canal, lanțuri... aşa colecționez şi eu tablă: lopeți, hârlețe, făraşe, tăvi, chiuvete, rezervoare, caroserii, fuzelaje, lighene, bărci, streşini, bagdadii, suporturi, doze... E vreo problemă?
I-am promis că îmi voi scoate certificat de producător, dar n-am scăpat de el până nu i-am dat patru rulouri de bandă laminată la rece...
Eram în balcon, când privirea mi-a rămas înțepenită în glastrele vecinei. “Două lalele sunt o colecție? De la câte lalele începe colecția?” acesta era paradoxul colecției, care trebuia surmontat cumva! “O lalea albă, una galbenă, una roşie... sunt atâtea culori şi atâtea nuanțe!... Laleaua neagră! Peste toate era ea! Maximul colecției! Aşa cum se distinge între colecțiile de băuturi, colecția de vinuri, orice colecție avea o cheie de boltă, un punct apoteotic, un nod central: capul de bour, trofeul majestuos, medalia olimpică, teza printre atâtea alte lucrări sau teste nesemnificative, imperiul între state şi palatul printre case!
Am intrat şi m-am uitat în colecția mea la piesele mari: un rezervor cilindric, roşu, cu lungimea de 3 metri şi diametrul de 1,4 ,în greutate de circa 1,5 tone, o țeavă de deşeuri radioactive pentru care spărsesem toți pereții ca să-mi intre în apartament... şi un ceainic rusesc, de paradă... Nu intra nimic în clişeu!
Spre seară mi-am revenit şi am început să lucrez furibund la un guler cilindro-tronconic din placă de grafit expandat cu inserție din tablă de inox lisă, în grosime de 0,5 milimetri, cu dimensiunile de 2200 x 2180 mm în baza uşor eliptică.
Ieri am avut o controversă cu Borka, un prieten, care are o pasiune pentru surprizele de la ouăle Kinder – are peste 500... şi care-şi tot notează visele erotice avute cu elevele sale. Totul a pornit de la remarca mea cum că are mai multe surprize decât a fabricat firma. A luat-o ca un atac la adresa autenticității colecției sale...
– Pasionații colecționează obiecte care au o semnificație aparte pentru ei!
– Atunci, micuții terorişti, care colecționează poze cu atentate sângeroase pot fi numiți Adevărați colecționari? a răbufnit el. În plus, dacă ajungi să crezi că până şi mâncarea gătită este o colecție de proteine, glucide şi lipide, vei sfârşi ca un colectofag primitiv, lipsit de orizont!
- Oricum, important e să ai stil! Poți să colecționezi chiar ouă! i-am returnat eu.
Ne-am despărțit cam supărați...
Când mă întorceam de la Martina L. , care-mi expusese mândră colecția de nepoți, neştiind că asta mă va determina să-i eliberez locul din peisajul social al apropiaților mei, am zărit o mâță într-un prun uscat şi am simțit o zdruncinătură!
Eram pe un drum greşit!
Da, sigur mă poziționasem pe un drum greşit! m-a luat cu amețeală...
Ce colecționasem eu până atunci? Materie anorganică prelucrată?!
Ce eroare!!! Mai înălțător ar fi fost să fi adunat chiar frunze uscate sau ceapă!...
Să colecționezi părți din natură! Asta DA!
Colecționarea ființelor nu este o noutate. Mulți colecționează voluntar flori, animale de companie, amici, familii de albine, cai, iepuri etc. Totuşi nu se cade să faci de-aiurea nişte simple colecții de clorofilă (ferigi, cactuşi, muşcate, narcise, trandafiri...) sau, ceva mai dificil, de vertebrate sau nevertebrate.
Copacul nu este o colecție de frunze, cum nici gâştele nu colecționează pene sau girafele pete!... Trebuia deci o Tehnică!
Din prima zi am luat un câine, pe care l-am lipit cu prenandez de copacul din fața casei şi o fetiță, pe care am pus-o să facă cu mâna. Am sădit şi 25 de lalele.
Am scos bani frumoşi din vânzarea celor aproape 300 de tone de tablă... Pe drum am cumpărat nişte semințe de ienupăr şi un vultur fără o ureche de la un importator scăpatat, cunoscut al soră-mii...
A trecut pe la mine şi Urta, un fost coleg de liceu. Mi-a lăsat trei mâțe şi un chiparos. L-am făcut un tur al colecției: i-am arătat aleile împânzite cu păianjeni şi melci, straturile cu tufănele şi brebenei...
A fost impresionat!...
Tot umblu pe la oficialități să-mi decreteze casa rezervație naturală, dar fără succes...
“Natura ca colecție”.
Am înmărmurit când am văzut afişul!
Trei nopți, cât au mai fost până la anunțata conferință Microsoft pe tema colecției, n-am dormit aproape deloc. Tot îmi imaginam şi răsimaginam cavalcada de întrebări şi răspunsuri edificatoare, entuziasmul şi emulația, spiritele frenetice dezlănțuite, potopul de înțelepciune şi har...
Aşezat în primul rând, față în față cu tribuna am aşteptat-o înfrigurat pe cea care susținea conferința, eminenta Sanna Prcka.
Am zărit-o imediat pe specialistă, era puțin mai hidoasă ca toate tablourile lui Bosch la un loc, însă avea nişte ochi inflamați, inteligenți.
– ...jurnalul cu pretenții este de obicei un attic foarte curat şi ordonat, în care sunt prezentate într-un mod nefiresc anumite întâmplări, trăiri şi proiecte, care în mod firesc ar trebui să fie de-a valma! Mai aproape de realitate este până şi Umberto Eco, nu atât prin recombinarea gigantescă a faptelor istorice din “Pendulul lui Foucault”, cât prin credibilul vârtej din “Misterioasa flacără a reginei Loana”: revistele, benzile desenate şi cărțile copilăriei, imaginile care-au aprins focurile pubertății, fotografiile celebrităților vremii se amestecă în iureşul nebun al creierului care caută să-şi recapete memoria...
Mă concentrasem atât de mult, încât mă dureau urechile cu pleoape cu tot!
Nu prea înțelegeam eu ce legătură aveau astea cu subiectul conferinței, e drept, nici nu citisem chestiile la care făcea trimitere!... Oricum, enumerațiile anunțau apropierea colecției...
Nu mă înşelasem:
– Romanul “Colecționarul” este cheia întregii literaturi a lui Fowles, de altfel, unul dintre singurii bărbați care au pătruns în mintea femeii...
Aici am spart glumele porcoase referitoare la locul unde pătrunsese de fapt John Fowles, cu o întrebare:
– Colecționăm aparate de uz casnic şi electronice în genere, sau subspeciile acestora: cipuri, transformatoare, sloturi, microprocesoare, difuzoare, circuite, motoraşe...?
– ăăă... drept să vă spun, domnu’...
– Molz, Joseph Haar Molz!
– Domnu’ Molz!... Cartea nu-i o simplă colecție de pagini sau cuvinte! În ea sunt strânse afirmații, exclamații şi interogații, idei. Privind obtuz, chiar alfabetele nu sunt decât colecții de litere, poeziile de imagini poetice, picturile de forme şi culori...
M-am ridicat. Am mai auzit o frază tare încâlcită despre celule, molecule, atomi şi particule elementare înainte de a trânti uşa cu putere.
Am aprins descumpănit veioza.
Şi dacă nu şi-a bătut joc de mine?
Tristețea mă apasă... Colecția mea nu este decât un abator al naturii...
Ca parte a naturii, e imposibil să creezi o colecție completă fără ca ea să nu te cuprindă!... Or, Colecționarul trebuie, în mod necesar, să se afle în afara colecției!
Trebuia să-mi fi dat seama şi să sar peste evoluția înceată: anorganic, organic, spiritual.
Achiziționarea unor culegeri de aforisme celebre era facilă, dar nu era o soluție! Eu trebuia să cern!
Zi de zi am început să merg la bibliotecă şi să extrag nectarul din teancurile pe care mi le tot aducea un găligan deşirat, veşnic nemulțumit.
Eliminam butadele, “Singura scuză a lui Dumnezeu este că nu există!” (Stendhal), “Dumnezeu e mort, dar nici omul n-o duce prea bine...” (Gianni Vattimo), vorbele ofensatoare, “Nu contează cum te întorci, curu’ tot în spate îl ai.” (Ingmar Bergman) sau cinismele remarcabile, “Moartea unui om este o tragedie, moartea câtorva sute de mii este doar o statistică” (Stalin), “Ucideți-i pe toți! Dumnezeu îi va recunoaşte pe ai Săi!” (Arnold Almari) şi rămâneam cu spiritele adevărate: “Avem arta pentru a nu fi distruşi de realitate.” (Nietzsche),
“Cunoaşte-te pe tine însuți şi lasă Natura zeilor.” (Socrate), “Universul este o maşină de făcut zei.” (Bergson), “Simplex sigillum veri.” (Boerhaave), “Animalul este afectat numai de raza de lumină necesară vieții, omul, dimpotrivă, chiar şi de raza indiferentă a celei mai depărtate stele.” (Feuerbach), “A cunoaşte flacăra din afară ignorând căldura, sau a cunoaşte flacăra consumându-te în ea, a şti fără a fi sau a fi fără a şti – aceasta este dilema.” (Jankélévitch)...
După îndelungi dezbateri cu mine însumi, m-am oprit asupra termenului “sofiologie”. Rostirile pline de înțelepciune, care fac obiectul cercetărilor mele, conturează acest domeniu.
Trebuie să recunosc că statutul de întâi sofiolog mă măguleşte puțin!...
După vreo 30.000 de volume am capitulat.
Sentințele trebuiau să fie ale mele! Ce strânsesem eu nu diferea cu nimic de colecțiile autorizate, intrate în hibernare prin milioane de alte biblioteci!
Îmi era clar că trebuie să evit truismele, gen “nimeni nu-şi este suficient sieşi”, “în toți există spaima că avem doar această viață”, “sunt mai puțini oameni decât stele” sau formele prea complexe: “Realitatea este un continuum quadrimensional care se exprimă prin mişcare.”, “Datorită tensiunii ce apare între referențialitatea temporală a conştiinței şi lipsa unei referențialități corespondente în existență, la nivelul conştiinței se generează pentru echilibrare compensații atemporale: de rangul I – ființa; de rangul II – neființa şi nemurirea; de rangul III – ciclicitatea şi holismul.”
Am ales forme mai lacunare, unele poate cam obscure:
“Gândirea împiedică acțiunea.”
”Amintirile cadrează Eul.”
“Transformarea noastră este unitatea de măsură a umanității.”
“Cine stăpâneşte timpul, îşi este propriul stăpân.”
“Limita noastră este lumina.”
“Clipa face ca din haosul ce vine să nu rămână decât un fir.”
“Nimicul nu e dincolo de stele, nimicul este între noi şi ele.”
După-amiezele mi le petreceam pe turnul primăriei. Libertatea care o găseşti pe culmi, alături de abis, echilibrul instabil... îmi inspirau panseuri noi.
Ieri a plouat. Azi e cam frig şi bate vântul.
Sergentul îmi smulge hârtia mototolită din mâna încleştată.
“Universul este visul eternității de-a muri...”
– Ai naibii sinucigaşi!... mormăie el şi o aruncă la coş.
Reanimare. Salonul 5. Văd că am perfuzie...
Medicamente, saloane, sicrie, asistente, urne, cimitire... la astea nu mă prea gândisem...
Poate că trebuia să confecționez o tablă din mercur!... Nişte rațe... “Es ist gut.”... Nimeni nu poate concura cu natura.
Pe borcanul în care a ajuns creierul lui Molz scrie atât:
B.Z. 506245, Creier de Boemia.
adrian buzudugan
(Citiți în numărul următor povestirea ANTILUMEA, de acelaşi autor)