Cronica traducerilor
Rodica Grigore
CÂND SIMPLA SIMETRIE NU MAI ESTE SUFICIENTĂ...
Articol publicat în ediția Viața Românească 7-8 / 2011
Romanul Simetria de temut (Burning Bright, 2007) al lui Tracy Chevalier se raportează la William Blake, iar acest fapt este evident încă din titlu, câtă vreme sintagma „burning bright” face parte din primele versuri ale marelui poem al lui Blake, Tigrul. Considerat, de majoritatea criticilor, drept una dintre veritabilele sale capodopere, The Tygre, inclus în Poemele experienței reprezintă contraponderea cea mai clară la un alt text al aceluiaşi autor, din Poemele inocenței, şi anume Mielul (The Lamb). Desigur, semnificația este evidentă: mielului nevinovăției îi este opus tigrul experienței, făptura care stârneşte groaza şi admirația deopotrivă, semn al puterii şi al mâniei. Dar tigrul lui Blake „arde” el însuşi (nu e deloc întâmplătoare ortografia folosită de poet), fiind o văpaie distrugătoare, dar, în acelaşi timp, şi o flacără aducătoare de lumină. Înrudit îndeaproape cu „fiara grozavă” din A doua venire a lui W. B. Yeats, tigrul ne trimite, în egală măsură, la ideea de teroare, dar şi la aceea de miracol. Toate aceste amănunte sunt extrem de importante – şi, fără îndoială, sunt considerate de către Tracy Chevalier ca fiind bine ştiute de cititori – pentru că, în absența unei minime cunoaşteri a vieții şi operei marelui precursor al romantismului, William Blake, scriitorul vizionar, imposibil de încadrat pe de-a-ntregul în vreun curent literar, „unul dintre cele şase genii ale lumii moderne”, după cum unii dintre exegeții britanici n-au ezitat să-l numească, nivelul metatextual şi intertextual al recentului său roman ar rămâne de neînțeles. Dar, fiind vorba despre Chevalier, cititorii trebuie să se aştepte, evident, de la bun început la o evocare istorică: acum, a Londrei secolului al XVIII-lea; de-sigur, cu întreaga sa „simetrie de temut”. Căci Tracy Chevalier este autoarea care a stabilit deja un soi de „rețetă” a succesului literar – care a funcționat, trebuie să recunoaştem, mai cu seamă în romanul său, devenit rapid best-seller internațional, Fata cu cercel de perlă (1999). Formula funcționează după cum urmează: se ia o epocă istorică îndepărtată de prezent, se aduce în prim plan figura unui artist sau o operă de artă suficient de uşor de identificat, se adaugă o serie de date care să creioneze biografia şi ambianța familială, se configurează atmosfera specifică şi se include în text figura unui tânăr sau a mai multora, pentru ca, prin intermediul acesteia / acestora să poată fi prezentate, cât mai credibil, faptele relatate. Aşa stăteau lucrurile în cazul lui Griet, adolescenta de şaisprezece ani din Fata cu cercel de perlă, prezentată drept servitoarea şi modelul lui Johannes Vermeer pentru realizarea celebrului tablou.
Însă, în Simetria de temut, Chevalier mizează mult prea mult pe simetrie şi pe vechea sa rețetă, omițând amănuntul – esențial! – că ceea ce a funcționat în cazul lui Vermeer nu dă aceleaşi rezultate cu William Blake. Romanul, în ciuda tonului plăcut şi a istorisirii care curge suficient de lin, rămâne, cel mai adesea, la suprafața lucrurilor, autoarea nereuşind să transmită vreun mesaj esențial legat de o posibilă descifrare a sensului liricii lui Blake, ci, poate, doar să-l descrie (extrem de tangențial!), însă, din păcate, destul de puțin convingător. Punctul de pornire este perioada petrecută de Blake, între 1791 şi 1793, la Lambeth, o mică aşezare din apropierea Londrei, unde celebrul poet şi gravor va fi vecin cu două familii (Kellaway şi Butterfield) ai căror copii, Jem şi Maggie vor ajunge ca, în câteva situații, să se apropie de Blake şi chiar să comunice cu acesta, chiar dacă (din nou din păcate, pentru Tracy Chevalier!) fără să reuşească să înțeleagă prea bine ceea ce mai vârstnicul lor vecin încerca să le spună... Spre deosebire de cei din neamul Butterfield, născuți şi crescuți lângă Londra şi ştiind – sau presupunându-se că ar trebui să ştie – să se descurce perfect în hățişurile vieții dure din Capitală, cei din familia Kellaway sunt din Dorset – veniți tocmai din Piddletrenthide! – şi ajung în marele oraş la scurtă vreme după moartea tragică a unuia dintre copii. Decişi să înceapă o nouă viață şi crezând mult prea mult în vorbele aruncate într-o doară de Philip Astley, patronul unui circ care trecuse prin regiunea lor, ei îşi vor lua avutul şi o vor porni pe urmele circului, siliți să constate, după un timp, nu numai că Londra nu e strălucitorul oraş unde crezuseră că vor ajunge, dar – mai ales – că oamenii de aici par a fi porniți doar să-i înşele pe mai puțin experimentații provinciali care sunt ei... Astfel, tatăl va avea dificultăți în a-şi găsi o slujbă, iar Jem şi Maisie se vor confrunta cu grave probleme de adaptare la noua viață. Noroc cu dezghețata lor vecină, Maggie Butterfield, care îi ia sub aripa (mai bine zis aripioara!...) ei ocrotitoare, doar pentru ca toți să constate, în scurt timp, că ea însăşi are nevoie de ajutor şi de protecție. Devine evidentă structura romanului lui Chevalier, menit a ilustra diferența dintre inocență şi experiență, precum şi drumul spre maturizare al tinerilor protagonişti – precum şi, desigur, dureroasele transformări prin care vor trece cu toții, căci Maggie va fi angajată de tatăl său într-o manufactură de muştar, iar naiva Maisie va fi sedusă de cinicul fiu al patronului circului, doar pentru a fi apoi părăsită.
Fără îndoială, pentru acei cititori care aşteptau mai mult de la acest roman decât o schemă supersimplificată a diferențelor dintre aspecte ale inocenței şi ale experienței, lectura cărții lui Tracy Chevalier va fi o dezamăgire. Căci întâmplările, deşi numeroase şi, nu o dată, dramatice (încăierări, violuri, seduceri, răzbunări etc. etc.), sunt neverosimile, lipsite de subtilitatea pe care includerea în text a unei figuri cum este Blake ar fi cerut-o. În fond, la o analiză atentă, nu e nimic demn de reținut din personajul William Blake, extrem de schematic şi de palid, chiar şi în comparație cu adolescenții care-i sunt vecini – şi care, să recunoaştem, au şi momente de spontaneitate. Poate doar citatele ascunse cu mai multă sau mai puțină grijă în text de Chevalier – dar pe care, din cauza năvalei de întâmplări, cititorul poate fi tentat, nu o dată, să le ignore... Pe de altă parte, deşi atmosfera Londrei anului 1792 e descrisă, măcar în unele fragmente, convingător şi destul de nuanțat, autoarea pare a spune în fiecare pagină că preferă să descrie cum se confecționează fotoliile Windsor sau nasturii brodați de Dorset, decât cum gândesc protagoniştii săi – care rămân, deci, la nivelul unor personaje plate şi unidimensionale, lipsite de profunzimea care ar fi fost, desigur, de dorit. Căci cu toții pot fi reduşi la o singură trăsătură distinctivă: astfel, Maggie e fata descurcăreață, Jem e băiatul bun, Maisie – fata naivă şi uşor de dus de nas, iar John Astley, ticălosul seducător. Numai că aducând alături de atât de complexul Blake – acela cunoscut cititorilor din istoriile literare, nu din romanul de față – personaje de asemenea redusă anvergură, Tracy Chevalier se expune, din start, unor riscuri majore. În primul rând, e vorba despre inadecvarea tonului utilizat, apoi de lipsa de pregnanță a scenelor în care protagoniştii se întâlnesc – unii cu ceilalți, iar apoi cu Blake însuşi. Efectul e, nu o dată, involuntar comic, câtă vreme nimeni nu e capabil a-i înțelege în mod adecvat pe cei din jur, astfel că orice comunicare reală e din capul locului zădărnicită sau redusă la dialoguri în dialect, care nu fac decât să caricaturizeze şi mai mult personajele. O mențiune specială merită făcută versiunii româneşti a acestei cărți, realizată de Fraga Cusin şi Ioana Filat, tălmăcirea reuşind să reflecte perfect originalul, inclusiv conversațiile personajelor fiind foarte adecvat redate: „Taic-al tău ce face? întrebă Jem. Maggie pufni: – Bani, dacă poate. De una, de alta…” sau: „Vezi, Maisie, până şi localnicii zic că e lume rea în jur. – Aveți dreptate, Londra e un loc ticălos, chiar aşa, nu se putu abține Maggie. – Ce? Ce fel de ticălos? vru Anne Kellaway să ştie.” De altfel, chiar alegerea sintagmei „simetria de temut” ca titlu al ediției de față e foarte inspirată, aceasta apărând chiar în deja amintitul poem Tigrul, al lui Blake: „ thy fearful symmetry”. Iar dacă, nu o dată, protagoniştii vorbesc artificial ori se poartă superficial, „meritele” nu sunt ale traducerii, ci ale originalului… Chiar şi acele fragmente din lirica lui Blake incluse în textul romanului par a se dilua ca mesaj şi semnificație, câtă vreme contextul este atât de nepotrivit. Iar ceea ce, anterior, în proza lui Chevalier demonstra o bună abilitate a scriitoarei de a reconfigura epoci îndepărtate de prezent, devine, aici, simplă caricatură sau, în cel mai bun caz, doar o posibilă schemă de lucru. Căci elementele de culoare locală sunt la rândul lor superficiale, mesajul esențial pe care îl desprinde cititorul la finalul lecturii Simetriei de temut fiind acela că simpla alăturare a experienței cu inocența nu înseamnă, din punct de vedere estetic, mai nimic.
Sigur, nu se poate nega efortul de documentare al autoarei, care ştie extrem de multe detalii referitoare la epoca Angliei regelui George al III-lea şi la atmosfera ce domina capitala pe atunci. Chevalier nu pierde din vedere nici ideile revoluționare venite din Franța – vecină şi neprietenă! – şi nici importanța (fie ea şi secundară) a unor figuri pline de culoare cum ar fi cea a lui Philip Astley, creatorul circului londonez (modern). De altfel, citind ea însăşi cu mare atenție biografia lui William Blake realizată de Peter Ackroyd, Tracy Chevalier descoperă un amănunt menit a da viață propriei sale istorisiri, şi anume controversa destul de violentă pe care poetul de secol XVIII a avut-o la un moment dat cu Philip Astley, iar ceea ce era prezentat, la Ackroyd, ca real, e inclus în lumea ficțională din Simetria de temut. Numai că toate acestea sunt tratate ca şi cum profunzimea personajelor literare din prezenta carte ar fi fost menită să rămâne pentru totdeauna la nivelul complexității din textele unui Daniel Defoe (cel mult)... Astfel, deşi Blake le oferă lui Jem şi lui Maggie câte un exemplar din Cântecele inocenței şi ale experienței, rămân complet nerelevante discuțiile pe care cei trei le poartă înainte de asta, fapt previzibil, câtă vreme temele abordate sunt nici mai mult, nici mai puțin decât natura existenței umane şi formele percepției... Fără îndoială, pentru aceia dintre cititori care încă mai cred în viabilitatea estetică a descrierii unor copii de la țară citindu-şi unul altuia fragmente din Cântecele experienței ale lui Blake, Simetria de temut rămâne o carte de referință – însă pentru toți ceilalți, nu prea. Căci, se ştie prea bine, Blake era un vizionar şi un mistic, un susținător fervent al iubirii libere – şi chiar dacă e de înțeles dorința autoarei de a-l transforma într-un personaj al unui roman contemporan, rămâne sub un mare semn al întrebării modul cel mai potrivit în care un astfel de demers ar putea avea sorți de izbândă. Fără îndoială, sublinierea rolului artei în devenirea tinerilor protagonişti din Simetria de temut este lăudabil ca inițiativă a lui Tracy Chevalier – mesajul autoarei fiind, desigur, acela că orice devenire a oricărui tânăr trebuie ghidată de repere artistice viabile. Numai că, dincolo de bunele intenții, romanul de față nu reuşeşte, din păcate, să spună prea multe din acest punct de vedere. Căci nu e lucru uşor să vorbeşti convingător într-un roman despre procesul de creație al marilor poeme ale lui Blake – mai simplu rămânând, desigur, să descrii modul în care funcționează mica tiparniță a familiei Blake, ceea ce Tracy Chevalier va şi face, în cele din urmă... Şi e bine că ajunge să facă asta, depăşind, în acest fel, artificialitatea teoretică din unele pagini ale cărții sale. Ceea ce William Blake, creatorul atât de subtil şi de profund, n-ar fi făcut, desigur, niciodată – dar, fără îndoială, el ştia cum să abordeze cât se poate de convingător nenumăratele simetrii care-l înconjurau – chiar dacă şi în epoca sa acestea erau, uneori, de temut.
Tracy Chevalier, Simetria de temut.
Traducere de Fraga Cusin şi Ioana Filat, Editura Polirom, 2010
Însă, în Simetria de temut, Chevalier mizează mult prea mult pe simetrie şi pe vechea sa rețetă, omițând amănuntul – esențial! – că ceea ce a funcționat în cazul lui Vermeer nu dă aceleaşi rezultate cu William Blake. Romanul, în ciuda tonului plăcut şi a istorisirii care curge suficient de lin, rămâne, cel mai adesea, la suprafața lucrurilor, autoarea nereuşind să transmită vreun mesaj esențial legat de o posibilă descifrare a sensului liricii lui Blake, ci, poate, doar să-l descrie (extrem de tangențial!), însă, din păcate, destul de puțin convingător. Punctul de pornire este perioada petrecută de Blake, între 1791 şi 1793, la Lambeth, o mică aşezare din apropierea Londrei, unde celebrul poet şi gravor va fi vecin cu două familii (Kellaway şi Butterfield) ai căror copii, Jem şi Maggie vor ajunge ca, în câteva situații, să se apropie de Blake şi chiar să comunice cu acesta, chiar dacă (din nou din păcate, pentru Tracy Chevalier!) fără să reuşească să înțeleagă prea bine ceea ce mai vârstnicul lor vecin încerca să le spună... Spre deosebire de cei din neamul Butterfield, născuți şi crescuți lângă Londra şi ştiind – sau presupunându-se că ar trebui să ştie – să se descurce perfect în hățişurile vieții dure din Capitală, cei din familia Kellaway sunt din Dorset – veniți tocmai din Piddletrenthide! – şi ajung în marele oraş la scurtă vreme după moartea tragică a unuia dintre copii. Decişi să înceapă o nouă viață şi crezând mult prea mult în vorbele aruncate într-o doară de Philip Astley, patronul unui circ care trecuse prin regiunea lor, ei îşi vor lua avutul şi o vor porni pe urmele circului, siliți să constate, după un timp, nu numai că Londra nu e strălucitorul oraş unde crezuseră că vor ajunge, dar – mai ales – că oamenii de aici par a fi porniți doar să-i înşele pe mai puțin experimentații provinciali care sunt ei... Astfel, tatăl va avea dificultăți în a-şi găsi o slujbă, iar Jem şi Maisie se vor confrunta cu grave probleme de adaptare la noua viață. Noroc cu dezghețata lor vecină, Maggie Butterfield, care îi ia sub aripa (mai bine zis aripioara!...) ei ocrotitoare, doar pentru ca toți să constate, în scurt timp, că ea însăşi are nevoie de ajutor şi de protecție. Devine evidentă structura romanului lui Chevalier, menit a ilustra diferența dintre inocență şi experiență, precum şi drumul spre maturizare al tinerilor protagonişti – precum şi, desigur, dureroasele transformări prin care vor trece cu toții, căci Maggie va fi angajată de tatăl său într-o manufactură de muştar, iar naiva Maisie va fi sedusă de cinicul fiu al patronului circului, doar pentru a fi apoi părăsită.
Fără îndoială, pentru acei cititori care aşteptau mai mult de la acest roman decât o schemă supersimplificată a diferențelor dintre aspecte ale inocenței şi ale experienței, lectura cărții lui Tracy Chevalier va fi o dezamăgire. Căci întâmplările, deşi numeroase şi, nu o dată, dramatice (încăierări, violuri, seduceri, răzbunări etc. etc.), sunt neverosimile, lipsite de subtilitatea pe care includerea în text a unei figuri cum este Blake ar fi cerut-o. În fond, la o analiză atentă, nu e nimic demn de reținut din personajul William Blake, extrem de schematic şi de palid, chiar şi în comparație cu adolescenții care-i sunt vecini – şi care, să recunoaştem, au şi momente de spontaneitate. Poate doar citatele ascunse cu mai multă sau mai puțină grijă în text de Chevalier – dar pe care, din cauza năvalei de întâmplări, cititorul poate fi tentat, nu o dată, să le ignore... Pe de altă parte, deşi atmosfera Londrei anului 1792 e descrisă, măcar în unele fragmente, convingător şi destul de nuanțat, autoarea pare a spune în fiecare pagină că preferă să descrie cum se confecționează fotoliile Windsor sau nasturii brodați de Dorset, decât cum gândesc protagoniştii săi – care rămân, deci, la nivelul unor personaje plate şi unidimensionale, lipsite de profunzimea care ar fi fost, desigur, de dorit. Căci cu toții pot fi reduşi la o singură trăsătură distinctivă: astfel, Maggie e fata descurcăreață, Jem e băiatul bun, Maisie – fata naivă şi uşor de dus de nas, iar John Astley, ticălosul seducător. Numai că aducând alături de atât de complexul Blake – acela cunoscut cititorilor din istoriile literare, nu din romanul de față – personaje de asemenea redusă anvergură, Tracy Chevalier se expune, din start, unor riscuri majore. În primul rând, e vorba despre inadecvarea tonului utilizat, apoi de lipsa de pregnanță a scenelor în care protagoniştii se întâlnesc – unii cu ceilalți, iar apoi cu Blake însuşi. Efectul e, nu o dată, involuntar comic, câtă vreme nimeni nu e capabil a-i înțelege în mod adecvat pe cei din jur, astfel că orice comunicare reală e din capul locului zădărnicită sau redusă la dialoguri în dialect, care nu fac decât să caricaturizeze şi mai mult personajele. O mențiune specială merită făcută versiunii româneşti a acestei cărți, realizată de Fraga Cusin şi Ioana Filat, tălmăcirea reuşind să reflecte perfect originalul, inclusiv conversațiile personajelor fiind foarte adecvat redate: „Taic-al tău ce face? întrebă Jem. Maggie pufni: – Bani, dacă poate. De una, de alta…” sau: „Vezi, Maisie, până şi localnicii zic că e lume rea în jur. – Aveți dreptate, Londra e un loc ticălos, chiar aşa, nu se putu abține Maggie. – Ce? Ce fel de ticălos? vru Anne Kellaway să ştie.” De altfel, chiar alegerea sintagmei „simetria de temut” ca titlu al ediției de față e foarte inspirată, aceasta apărând chiar în deja amintitul poem Tigrul, al lui Blake: „ thy fearful symmetry”. Iar dacă, nu o dată, protagoniştii vorbesc artificial ori se poartă superficial, „meritele” nu sunt ale traducerii, ci ale originalului… Chiar şi acele fragmente din lirica lui Blake incluse în textul romanului par a se dilua ca mesaj şi semnificație, câtă vreme contextul este atât de nepotrivit. Iar ceea ce, anterior, în proza lui Chevalier demonstra o bună abilitate a scriitoarei de a reconfigura epoci îndepărtate de prezent, devine, aici, simplă caricatură sau, în cel mai bun caz, doar o posibilă schemă de lucru. Căci elementele de culoare locală sunt la rândul lor superficiale, mesajul esențial pe care îl desprinde cititorul la finalul lecturii Simetriei de temut fiind acela că simpla alăturare a experienței cu inocența nu înseamnă, din punct de vedere estetic, mai nimic.
Sigur, nu se poate nega efortul de documentare al autoarei, care ştie extrem de multe detalii referitoare la epoca Angliei regelui George al III-lea şi la atmosfera ce domina capitala pe atunci. Chevalier nu pierde din vedere nici ideile revoluționare venite din Franța – vecină şi neprietenă! – şi nici importanța (fie ea şi secundară) a unor figuri pline de culoare cum ar fi cea a lui Philip Astley, creatorul circului londonez (modern). De altfel, citind ea însăşi cu mare atenție biografia lui William Blake realizată de Peter Ackroyd, Tracy Chevalier descoperă un amănunt menit a da viață propriei sale istorisiri, şi anume controversa destul de violentă pe care poetul de secol XVIII a avut-o la un moment dat cu Philip Astley, iar ceea ce era prezentat, la Ackroyd, ca real, e inclus în lumea ficțională din Simetria de temut. Numai că toate acestea sunt tratate ca şi cum profunzimea personajelor literare din prezenta carte ar fi fost menită să rămâne pentru totdeauna la nivelul complexității din textele unui Daniel Defoe (cel mult)... Astfel, deşi Blake le oferă lui Jem şi lui Maggie câte un exemplar din Cântecele inocenței şi ale experienței, rămân complet nerelevante discuțiile pe care cei trei le poartă înainte de asta, fapt previzibil, câtă vreme temele abordate sunt nici mai mult, nici mai puțin decât natura existenței umane şi formele percepției... Fără îndoială, pentru aceia dintre cititori care încă mai cred în viabilitatea estetică a descrierii unor copii de la țară citindu-şi unul altuia fragmente din Cântecele experienței ale lui Blake, Simetria de temut rămâne o carte de referință – însă pentru toți ceilalți, nu prea. Căci, se ştie prea bine, Blake era un vizionar şi un mistic, un susținător fervent al iubirii libere – şi chiar dacă e de înțeles dorința autoarei de a-l transforma într-un personaj al unui roman contemporan, rămâne sub un mare semn al întrebării modul cel mai potrivit în care un astfel de demers ar putea avea sorți de izbândă. Fără îndoială, sublinierea rolului artei în devenirea tinerilor protagonişti din Simetria de temut este lăudabil ca inițiativă a lui Tracy Chevalier – mesajul autoarei fiind, desigur, acela că orice devenire a oricărui tânăr trebuie ghidată de repere artistice viabile. Numai că, dincolo de bunele intenții, romanul de față nu reuşeşte, din păcate, să spună prea multe din acest punct de vedere. Căci nu e lucru uşor să vorbeşti convingător într-un roman despre procesul de creație al marilor poeme ale lui Blake – mai simplu rămânând, desigur, să descrii modul în care funcționează mica tiparniță a familiei Blake, ceea ce Tracy Chevalier va şi face, în cele din urmă... Şi e bine că ajunge să facă asta, depăşind, în acest fel, artificialitatea teoretică din unele pagini ale cărții sale. Ceea ce William Blake, creatorul atât de subtil şi de profund, n-ar fi făcut, desigur, niciodată – dar, fără îndoială, el ştia cum să abordeze cât se poate de convingător nenumăratele simetrii care-l înconjurau – chiar dacă şi în epoca sa acestea erau, uneori, de temut.
Tracy Chevalier, Simetria de temut.
Traducere de Fraga Cusin şi Ioana Filat, Editura Polirom, 2010