AM DESCHIDERE!

1.
? Am deschidere!
Ori de cîte ori spune „am deschidere” lui George îi sclipesc ochii. Nu ştiu dacă o spune în mod serios, în mod ironic sau autoironic. Dar dintre toți jurnaliştii din redacție el este cel mai excitat atunci cînd constată că are deschidere.
A avea deschidere înseamnă, în general, că în ziua respectivă s-a întîmplat ceva monstruos pe planetă: un nou atentat undeva în Orientul Apropiat, în Irak sau în Afganistan, un grav accident de cale ferată sau o catastrofă aeriană, o lovitură militară într-una dintre țările care contează pentru economia mondială sau pur şi simplu izbucnirea unui nou scandal politic. In ultimul timp cele mai multe deschideri sunt legate de atentate, iar pentru George, deschiderea este mai tare cînd atentatul se produce în Europa.
Nu ştiu cine a inventat formula, dar mai toți în redacție sunt obsedați de deschidere. In definitiv e normal pentru un post de radio care transmite ştiri 24 de ore din 24. Cum spune George, primul glonte e important într-un buletin de ştiri. Ascultătorul trebuie agățat din prima, prima ştire este ca o locomotivă care trage apoi după ea toată seria de ştiri. Dacă prima ştire e tare, ascultătorul rămîne lipit de buletinul tău de ştiri, te urmăreşte pînă la sfîrşit, îți rămîne fidel.
Sunt şi zile cînd plouă cu deschideri. George este fericit cînd are de ales între două, trei sau patru evenimente oribile pentru a-şi construi jurnalul de actualități. Uneori mi-l imaginez în ziua atentatului de la New York, pe 11 septembrie 2001 spunînd „ce mai deschidere!”. Cînd mai multe deschideri candidează pentru primul loc, discuțiile devin şi ele mai aprinse în redacție. Cele două, trei sau patru deschideri sunt comparate între ele, oarecum ca nişte obiecte murdare... Unuia dintre ele i se va acorda coroana de lauri a zilei, dar cui? Celui mai murdar, bineînțeles. Dar cum să evaluezi murdăria umană a unei deschideri? Un atentat cu şapte morți în Irak este mai important din punctul de vedere al murdăriei umane sau istorice decît un atentat ratat în plin centru al Parisului?
Cînd asist la aceste şedințe de redacție mi se pare uneori că visez sau că sunt aspirat de ficțiune. E ca şi cum, dimineața, aş avea de ales, pentru a ieşi în stradă, între mai multe cămăşi jegoase şi care miros teribil a sudoare. Şi în fiecare dimineață trebuie să mă supun acestui ritual repetitiv: trebuie să aleg şi să pun pe mine cămaşa cea mai murdară, cea mai urît mirositoare, eventual cea mai pătată cu sînge.
Cum eu sunt ultimul venit în redacție, în general nu prea îndrăznesc să-mi dau cu părerea. George mă întreabă uneori, pe jumătate provocator, pe jumătate ironic, dacă am vreo sugestie. Intre cinci soldați ruşi morți în Cecenia şi un vas olandez capturat de pirați în largul coastelor somaleze, care deschidere e mai tare?
? Hai, că tu ai ochi proaspăt, îmi spune George.
Alcătuirea unui jurnal presupune o alchimie savantă, bazată pe subtile criterii mediatice asortate cu o bună doză de cinism şi cu un pronunțat simț al spectacolului. George mă ia din cînd în cînd sub aripa sa şi îmi explică tehnicile de construire a unui buletin de ştiri:
? In principiu orice jurnal trebuie început cu ultima ştire. Dar de fapt, trebuie început cu ultima ştire proastă. Ştirile sunt ca nişte hălci de carne pe care le arunci în mijlocul unei haite de cîini flămînzi. Toată lumea e flămîndă de ştiri proaste. Cu cît le dai, pe unde, mai mult sînge, cu atît ăştia sunt mai mulțumiți.
Cine sunt ăştia nu e greu de chicit: sunt ascultătorii. Iar George pare să fie în război cu ei, ba chiar îi disprețuieşte puțin.
? Uneori îi aud cum mă ascultă, le aud respirația, îmi explică George. Toți sunt acolo, la celălalt capăt al firelor şi al antenelor, avizi de ştiri senzaționale, avizi de morți şi de sînge. Ştirile cu morți sunt doza lor cotidiană de oroare, fără ea ăştia nu mai pot trăi. Şi în parte noi i-am format aşa...
Eu încă nu mă simt vinovat de acest lucru dar George mă asigură: într-o bună zi ai să ajungi ca mine şi ca noi toți. Mai bine nu te făceai jurnalist.

2.
? Tu numeşti asta un interviu?
Intrebarea nu are în ea nici o urmă de răutate. George pare mai degrabă îngrijorat. I-am spus deja că am făcut studii de jurnalistică la Toulouse, dar el este atît de alergic, dup? cîte v?d, la expresia studii de jurnalistică încît nici nu vrea să o audă, creierul său este incapabil să o recepteze şi să o prelucreze.
? Te-ai gîndit vreodată că în tine locuiesc mai multe ființe?
Punîndu-mi această întrebare George nu aşteaptă un răspuns. Mă priveşte cu o anumită intensitate şi simt cum încearcă să se adreseze tuturor ființelor din mine. Toți suntem aşa, îmi explică el. Toți purtăm în noi mai multe persoane, mai mulți oameni vii care suntem noi la anumite vîrste, în anumite etape ale jocului nostru cu viața. Tu, care ai doar 24 de ani, eşti deja locuit de cel puțin trei sau patru persoane clare, distincte. În tine locuieşte încă un bebeluş de şase sau şapte luni care priveşte cu ochi mari la tot ce se spune şi la tot ce se întîmplă în jur. Această fază a vieții tale nu a murit, nu a dispărut, bebeluşul stă încă undeva ascuns în ființa ta, în adîncul persoanei tale, se mişcă, mai are ochii larg deschişi, scînceşte uneori întrucît i se face frică de necunoscut... Dar în tine mai locuieşte şi copilul care ai fost, acel copil de la vîrsta de cinci sau şase ani, copilul care izbucnea în rîs de trei sute de ori pe zi, acel copil format care ştie deja ce vrea, căruia îi plac anumite lucruri şi căruia îi displac altele, care are deja anumite vise şi anumite dorinți. Acest copil este încă extrem de treaz în tine, este foarte atent la cum evoluezi tu şi mai ales dacă evoluezei în sensul viselor sale. Acest copil se mai joacă în tine şi uneori nu te lasă în pace, îl visezi sau mai bine spus îți revine în vis sau chiar în viața de zi cu zi şi te inundă cu dorințele sale sau chiar cu întrebări naive.
? Ce-ți doreai cel mai mult cînd aveai cinci ani?
George formuleaz? întrebarea ca şi cum ar fi copilul din mine.
? Îmi doream să am un cal.
? Poftim! exclamă George. Cînd aveai cinci ani îți dorea să ai un cal şi-ți spuneai că atunci cînd vei putea, cînd vei fi mare, primul lucru pe care îl vei face va fi să-ți cumperi un cal. Ți-ai luat cal?
? Nu.
George simte ruşinea care mă inundă în timp ce-i spun că nu mi-am luat cal. Şi nu e mulțumit de mine. De ce nu mi-am luat cal? Dorințele copilului din noi sunt extrem de puternice, reuşita unei vieți depinde uneori de concordanța cu aceste dorințe inițiale.
Dar, mai continuă George, în tine mai locuieşte şi un băiat de 12-13 ani, acel preadolescent care a fixat deja contururile lumii, se lasă inundat de primele îngrijorări metafizice şi începe să se întrebe serios ce va face mai tîrziu, ce roluri va trebui să-şi asume. Acest al treilea om din tine este şi mai vioi, poate şi mai prezent decît ceilalți doi, şi nu trebuie să te mire acest fapt întrucît el este mai recent. Iar comunicarea ta cu el este şi mai intensă, probabil şi mai nuanțată, acest băiat a avut primele emoții legate de ceilalți, de şcoală, de colegi, de profesori, de dragoste şi chiar de sexualitate. El este deținătorul unora dintre cele mai adînci secrete ale tale întrucît în ființa sa se află memoria primelor tale prietenii. El te priveşte, te urmăreşte, te însoțeşte cu nişte ochi şi mai atenți, şi mai vii... Undeva, în camera ta sau într-un pod sau într-un cufăr se mai află cu siguranță nişte caiete din vremea cînd acest băiat îşi nota sau îşi desena primele reflecții de viață... Dar, dar... în tine mai trăieşte un personaj, un om viu, adolescentul care ai fost înainte de a deveni bărbat. Acest om este şi mai aproape de ceea ce eşti astăzi, se află imediat sub pielea ta, dacă prin minune ai reuşi să te dezbraci de piele, primul om cu care te-ai întîlni în tine însuți ar fi el, acest adolescent complicat şi probabil furios... Iată, deci, nu mai puțin de patru ființe care te locuiesc, patru ființe extrem de deosebite deşi înlănțuite între ele... Imaginează-ți acum că un om de vîrsta mea mai poartă în el cel puțin încă două personaje, adultul dintre vîrsta de 25 şi 45 de ani, şi apoi acel bărbat copt şi din ce în ce mai frămîntat de spectrul bătrîneții. Iar un om la vîrsta senectuții cară în el şi mai multe ființe, cel puțin şase sau şapte persoane în total, dintre care prima este un sugaci şi ultima un bătrîn. Cînd te afli în fața unei ființe umane nu te afli niciodată în fața unui singur om. Te afli în fața unui grup de ființe înşurubate unele în altele iar atunci cînd vrei să-l faci pe omul din fața ta să vorbească, trebuie să-l provoci în aşa fel încît prin gura sa să se exprime toate ființele din el. Chiar şi unui politician corupt şi lipsit ce moralitate poți să-i pui o întrebare de natură să-l destabilizeze întrucît la anumite întrebări răspund mai repede copilul din noi sau adolescentul din noi... Acum ai înțeles cum trebuie făcut un interviu?
? Da.
? Începe cu tine însuți, ca să exersezi. Intervievează-i pe aceşti oameni vii care locuiesc în tine.

3.
? De ce m? trezeşti?
? Vreau s? st?m de vorb?.
? Despre ce?
? Despre un vis.
? Ce vis?
? Despre un vis care vine de la tine. Mă vizitează cu o anumit? regularitate, este un vis-comet?, şi-a s?pat o orbit? în creierul meu, în subconştientul meu, de fapt... Nu mai ştiu cînd a început totul şi nici nu ştiu de cîți ani vine să mă tulbure... Îi ştiu îns? frecvența, vine cam o dată la cinci, şase luni, uneori mai des. De multă vreme mi-am propus să notez undeva ritmicitatea cu care mă vizitează, dar de fiecare dată mi-am spus: cum vrei să-l uiți dacă începi să-i dai importanță?
E un vis care te sperie?
? Nu, nu m? sperie, mai degrab? mă tulbură... Deşi îl recunosc imediat, m? tulbur? totuşi... Şi cu toate acestea este un vis tandru, nu se transformă niciodat? în coşmar... Are chiar o anumită fragilitate, este un vis care se trezeşte de fapt dintr-un somn al lui, se dezmorțeşte şov?ielnic, bate la uşă toc, toc, şi mă inundă pe vîrful picioarelor, îmi reaminteşte ceva ce nu trebuie uitat. Un vizitator transparent şi tandru. Nu m? ameninț?, nu ia forma unui avertisment, nu m? întristeaz?. Imi povesteşte doar, îmi repovesteşte doar ceva ce nu s-a terminat, îmi pune în faț? un fragment din mine însumi, un fragment purtînd numele meu, eu sunt acel fragment cu 20 de ani în urmă. Ritmicitatea trezirilor sale ascunde însă un mesaj. Cînd am venit la Paris am crezut c? voi sc?pa de el, dar uite c? nu scap. Deşi venind la Paris am avut impresia c? am traversat o frontier?. Aş vrea s? g?sesc acea frontier? dincolo de care visul s? nu m? mai viziteze.
? Nu înțeleg nimic din ce spui.
? Bine, s? o lu?m altfel. Spune-mi de cînd te joci de-a frontiera?

4.
(Tentativ? de intrare în contact cu o ființ? interioar?)
Ochii verzi, genunchii mereu juliți. Cinci ani împliniți. S-ar spune un copil ca oricare altul dar ceva începe s?-l transforme pentru c? trebuie s? traverseze o frontier?. Cuvîntul e nou dar traversarea nu-l sperie, este deja preg?tit. Şi în plus, nu va fi singur, traversarea o vor face toți trei. Cînd la traversare te țin de mîn? mama şi tata, înseamn? c? nu eşti singur. Cum s? fii singur cînd eşti la mijloc şi amîndoi te țin de mîn??
Şi apoi, nu ştie de ce, dar are impresia c? frontiera este un fel de strad?. Va traversa deci o strad?, ceea ce nu pare foarte complicat. Poate c? strada este, de data aceasta, puțin mai larg?, poate c? trotuarul din faț? nu e chiar vizibil. Dar toate acestea nu au nici o importanț?, oricît de larg? ar fi o strad? tot o traversezi pîn? la urm?. Se vor ține deci toți trei de mîn? şi vor trece. Doar un singur lucru vor trebui s? nu uite: în timpul travers?rii vor fi obligați s? p?streze o t?cere des?vîrşit?. Deci, în timpul travers?rii nu se pun întreb?ri, nimeni nu cere de mîncare sau de b?ut, toat? lumea se concentreaz? la mers. Şi apoi, odat? ajunşi de partea cealalt?, vor avea voie s? fac? tot ce-şi doresc.
Iat?-i deci pe toți trei chiar în fața frontierei, şi nu le este fric?. Lui, în orice caz, nu-i este fric? deloc, dar deloc, mama şi tata l-au preg?tit timp de zile întregi, i-au explicat totul, au şi f?cut repetiții mai întîi într-un parc şi apoi într-o pădure. Ştie şi ce înseamn? un secret, pentru c? aceast? traversare a frontierei care arat? ca o strad? trebuie s? r?mîn? un secret, iar un secret este atunci cînd nu vorbeşti nim?nui despre frontierele tale, despre frontierele din fața ta, despre frontierele din tine. Şi el n-a spus nimic, nim?nui.
Şi iată, încep toți trei traversarea, traversarea acestei străzi foarte largi, mai largi decît toate celelalte străzi posibile, întrucît aşa sunt ele, frontierele, mult mai largi decît toate străzile din oraş. Şi în plus, traversarea se face pe timp de noapte. Dar nici acest lucru nu-l miră, ştia că va fi noapte, ai s?i i-au explicat totul, această stradă-frontieră nu poate fi trecută decît noaptea.
E destul de frig afar? dar el se încălzeşte ținîndu-i de mîna pe mama şi pe tata, mereu în mijloc, între ei, în siguranță absolută. Toți trei merg repejor, bărbăteşte şi în tăcere. Cineva se afl? mereu în fața lor, o călăuză, dar nu au avut voie nici unul dintre ei să-i vad? fața.
Din cînd în cînd încearc? să scruteze întunericul, să vad? pînă unde se întinde întunericul, dar mai ales s? se uite la cer. Ii place mult acest cer de noapte, enorm, mai vast ca niciodată şi plin de stele mai mari decît niciodată.
Totul decurge ca la repetiții, toți trei merg, merg, avanseaz?, nu e chiar uşor, traversarea unei frontiere durează, aşa sunt ele, frontierele, dacă vrei să le travesezi definitiv ai mult de mers. Se aude, dintr-o dată, lătratul unui cîine şi el se bucur?. Inseamnă că au ajuns aproape, sau că nu sunt singuri, sau că e lume în jur. Cîinele latră în urma lor, s-ar părea că s-a luat după ei. Incep atunci să alerge toți trei, călăuza a dispărut brusc, două stele s-au ciocnit pe cer. El nu înțelege de ce au trebuit s? înceap? s? fug?, de ce trebuie s? se team? de acest cîine care se ține după ei. Lui îi plac foarte mult cîinii, dintotdeauna i-au plăcut cîinii, de altfel ştie să le vorbeasc? şi toți cîinii au înțeles întotdeauna ce le spune. Nu s-a întîmplat niciodat? înc? s? fi întîlnit cu un cîine şi să nu-l fi mîngîiat, nu înțelege de ce trebuie să fug? de acesta…