POEZII

rămâne-va, înghețat, tablou cu
gumă de şters

Prin oraş se-nvârtejesc bulboane,
butoaie şi crâşme ridică în al lunii
flash.

Vreun bețiv mântuit de fulger,
izbit în amintiri pică.
Maşinile devin instantaneu ghețari.

Împleticit în silă şi milă trec mai departe.
Strada aceasta nu are moarte.
Toate amintirile lui mă dor.

Ce bine se murează sentimentele-n alcool!
Lătrat, clinchet, mărfuri rânjite roşu.
Spre iubită dansez printre cuțite.
Cândva, țipătu-mi pare un gol imens.


un cazan
numit românia

Cocioabe gudronate şi
cu hornuri maț de porc

oamenii salam rânced ori
flacoane farmaceutice

clisa nesfârşită a
săpăturilor

surâsul ca o bubă

spațiul îngust curb
al nopții locuite

sticlele cu două găuri
femeile cu niciuna

o silă nesfârşită
de mine însumi

m-am prins furând din
buzunarele proprii

pe aici e un umor
de criminali

astm şi denivelări

cuvinte de zăpadă nici
îmi opresc sângerarea

nările devin
una cu miasmele

ne pute sufletul


biciclistul sălbatic

până mi-a tocit
genunchii
ceața; iar pieptul zgura
atâtor gări mizere (pe care
o imploram să mor)

şi mi s-au dus farul,
coarnele vikinge, pajiştea,
aurăria dimineții (din care
țiganii fac
penibile danturi);

munții cu peşteri
plămânii cu caverne



*
iar moartea era desăvârşită
de o claritate răcoroasă


***
şi eu am vorbit la
mobil
şi eu am trăit
pentru plata
facturii la timp

alb mă tăia firul
iernii
un singur fir dar câtă
iertare
sângelui

vântul strânge frunze
uscate
şi le mută în cer

de pretutindeni
adună
mâinile în rugăciune
ale mamelor
moarte

aştept la ghişeu
ca la o aură de
sticle
în contu macie

alb firul coasei
tăindu-mi
ve
ne
le




barbarul oraşului – cu exegeze (l, 2)

nu l-a iubit nicicând vreo fată –
adevăr nasol, chiar cumplit)

şi carnea mea a fost blestemată
şi sufletu-mi în rai neprimit
doar viscolu’ a cântat
la pianul zăpezii vreodată

iar nopțile cristaline, albastre
(dracului, toate s-au părăginit)

pe bùrgele catedralei
muntoase
bat cămeşa mea de condamnat
o bancnotă aşed pe țărm
în ierbi sârmoase
(ca mulțămită pentru ce-am „consumat”)

lăsându-vă sorților
mă zvârl de viu în
apa morților

unii se căleşte p-acilea –
n-are decât, dacă aşa le
vine,
la cei mai mulți le pluteşte
canotiera
cevaşilea – printre tigve
străine.
Cu drag, Vera)
*
dusu-m-am spre Veracruz
la cules de cucuruz

lăsându-vă sorților
înot înot în apa morților