NOI, O JUMĂTATE DE ZEU

preambul

te-ai prelins de pe buzele mele, ca să nu te mai aflu... ?i vroiam doar să-ți dau firul de păr răsucit peste vîntul ce-mi e?ti, împletit cu vorbe ce mi-s dragi precum ființa ta pă?ind în mine. e vorba de firul acela, rămas pe pernă, de la zîmbetul coapselor tale, de la mîinile tale ce mă luau întru totul, de la toate gîndurile ce le-ai rostit să mă prinzi. eu mai am de prins mîna-ți întinsă, mi-am zis, ca pe-o margine din care să înviu, din care să-ți fiu ?i să vorbesc în închegări.
am ?tiut că totul nu ne va cuprinde fără de tine...
?i mai ales fără de mine...
iar fără de cuvinte eu nu sunt nici o părere de iarbă.
punct. ce rost ar mai avea să spun?

22 a un?pea

dă-o-n pizda mă-sii de iubire.1
cum?
rezonabil nu am vreo motivație anume. practic, eu nu sunt rezonabil ?i mă bag singur unde nu-mi fierbe oala. îmi închipui că tu mi-ai spus numai adevărul. că mă iube?ti enorm. că toate vorbele noastre sunt mai adevărate ca lumea asta din care, cu părere de rău, fac parte. hai să fac socoteala de ce te iubesc, nu de alta, dar ridicatul din umeri sau pentru că e?ti frumoasă nu fac parte din argumente. a?a m-a? îndrăgosti de naomi campbell sau de oricine asemenea ei. nu e nici pe departe a?a.
ca să alerg să-ți scriu sau să deschid e-mail-ul de zeci de ori pe zi, nu ar fi vreo proptea care să ajute. de loc. ?tii de ce m-am îndrăgostit de isabela? pentru că visa frumos ?i ne-am sărutat din gre?eală.
vorbele mă omoară. chemările me?te?ugite, panoplia aia de arme contra cărora nu am pavăză. nici nu vreau. îmi închipui doar că le manipulez precum aladin grămezile de galbeni. corect e să spun că nici nu-mi închipui, doar îmi place s-o spun.
nu sunt ceea ce spun, ci altcineva, mult mai ascuns. ți-am spus că sunt mic, obez ?i că nu sunt cine ?tie ce sculă. scriu. mi-ai spus că vorbele mele sunt oaza ta de lini?te. mi-ai spus că trebuie să scriu. mi-ai spus cu gura pînă la urechi că nu te poți opri din rîset cînd mă auzi. că ți-e bine cu mine. de asta sunt aici. tu crezi că la patruzeci de ani caut aventuri? n-am căutat niciodată, de?i mă uit după cururi de femei cît e ziua de largă. dar atît. de aici pînă la a închega o noapte de amor, e mult, e foarte mult.
îți spuneam de isabela2. ne-am cunoscut pe paisprezece septembrie. o zi înainte de începerea facultății. i-am luat numărul de telefon pentru o informație. am sunat a doua zi ?i am vorbit o oră. am hotărît să ne vedem la intrarea în herăstrău, pe lîngă care stătea. am mers prin parc ?i ne-am a?ezat pe un zid. s-a auzit dintr-o dată țipătul3 vaporului care traversa lacul. a întors capul spre mine ?i am sarutat-o. o săptămînă mai tîrziu făceam dragoste nopți în ?ir. o iubeam cum de puține ori am iubit. o iubesc ?i acum. altfel nu m-a? mai fi culcat cu ea. de ce? sunt explicații coerente sau neacceptabile după unii sau după considerente umane, morale, legale. toate țin de mine. nu e vina ei că a?a a crezut, că e mai bine. e vina mea că nu am ?tiut s-o învăț, să-i povestesc despre tunelele prin care mă mi?c, despre acvariile în care mă țin, despre mine ca tăcerea în sine. sunt foarte închis. rar, cînd spun ceva real. ?i mai ales direct.
ți-am zis că e?ti frumoasă. mi-ai retezat-o scurt, într-o scrisoare povestind ceva din facultate. nu ți-am mai spus că nu e?ti frumoasă ca un cadru, ci pentru că e?ti frumoasă cu vorbele tale. le pui acolo unde trebuie ?i cînd trebuie. ?tii să chemi. ?tii să te minunezi. ?tii să tresari. ?tii să rizi. ?tii să dai. crezi că nu e?ti frumoasă? hm… e?ti.
cînd mi-ai spus că o să te descalți ?i ți-am văzut tălpile furi?indu-se sub rochia albă, am avut un ?oc. cînd m-ai luat de mînă, să-mi ghice?ti4, pentru că doar vroiai să mă iei de mînă, a fost explozia. te iubeam deja de la scrisori, dar ăsta era preaplinul.
nu mai făcusem dragoste de mult timp. nu ?tiam ce va ie?i. nici nu a ie?it cine ?tie ce după capul meu în care se-ntîmplă un ?ir de explozii, ce cuprind cerul, cetatea, toată ființa... dar a fost o nopate întreagă de chemări, de pătrunderi, de gusturi. eram prins fără posibilitatea de a mă mai întoarce.5
tu crezi că pentru mine e un lucru banal? că multhulitul număr de femei cu care am făcut ce am făcut e o statistică de afi?at la o gazetă de perete a blocului? sunt sigur că nu e a?a, cel puțin pentru mine. cînd o să ?tii că dragostea nu e finalul scabros al jocului, că atingerea e dovada, iar nu răsplata, o să mă înțelegi ?i eu nu voi mai fi să băsmesc despre minunea de a fi tu.
crezi că nu ?tiu cum e?ti? te-n?eli. ai o grămadă de defecte. nu le în?ir acum. o să ți le spun pe toate6. nu ?tiu cînd7. acum sunt doar furios. pe mine. pe prostia mea. pe capcana pe care n-am evitat-o de?i teoretic sunt mai bătrîn, mai înțelept, mai... de fapt mai prost. din păcate sunt un copil cu ochii mari ?i-mi plac bomboanele mătăsoase. cît rău poți să-mi faci…

o explicație despre vocabular

nu ştiu de ce amiaza e atît de prezentă în ceea ce scriu. poate acum am timp de contemplare şi nu sunt dedat abrutizărilor oficiale. stau la masa mea, în fața calculatorului şi remarc blîndețea cu care lumina se aşează peste balcoanele de peste drum. le văd printr-un grilaj de fier brun ca o verticală gălbuie în mult gri. iau ceea ce-mi propui şi caut înțelesuri. deşi mi-am spus deseori să mă opresc la formă, mă las implicat în curgerea sentimentală a gîndurilor. mulți vor spune că este construcție. desigur (zîmbesc). improbabil (mai mult ca sigur că nu).

la prînz

ca nişte sfîrcuri de fier cu floarea mai lată8, de la ciocan, cum altfel, cuvintele-ți veneau rar şi tăios trasînd în pielea conversației fine arabescuri. poate ar fi fost potrivit să spun inutile sau fără înțeles, dar e nepoliticos. o dată bătute cu zel în palmele faptelor, se abureau de rugină şi neşansă. cel mult erau purtate pe ici pe colo, accesorii luxoase dedicate întîlnirilor de protocol. apoi se lăsau uitate-n cataloage, tomuri, opuri sau maldăre de foi vreme de ere pentru descoperiri spectaculoase. mai interesantă e bănuiala acelor vorbe minunate care nu au mai fost găsite. potențialitatea este mai mult ca perfectul unei stări imposibil de atins sau de refăcut.



azi pe la două de după amiază

draga mea, nu înțeleg de unde vine agresivitatea cu care emiți sentințe la singuratate. în general violența cu care asociezi imaginile este ca un fin fierăstrău circular. nu-l vezi. nici nu-l presimți măcar. mult mai în alt timp decît cel destinat demonstrației vei băga de seamă că părțile sunt deja detaşate, fine pelicule de aer despărțind volumele altădată în legătură. lipite eventual. luate ca atare componentele nici n-au noimă, înțelesul fiind oricum o entitate contextuală şi articulată la mediu. vei spune ca relativizez prea mult. poate. poate îmi place continua transformare sau trecerea dintr-o formă într-alta. umbrele chinezeşti îți spun ceva?
ca să devii te sprijini de repere. ce se întîmplă dacă reperele se transformă? ani de zile am învățat că unii ne lăudau strămoşii. nume mari, citate celebre. tu-mi spui că toate acestea sunt puerile, simple fixații ale erelor. dar chiar aşa fiind, tot se puteau numi referințe, entități fixe la care te raportezi. eu încerc altceva, mai puțin stabil, ca şi cum te-ai sprijini de o curgere. în acest sistem de referință înțelesul e un obiect viu independent de noi dar nu în totalitate. eu aşa simt.

cînd o să ai răbdare, vei afla că aqua tofana e un licheur

ce-ai zice dacă mi-ar placea să te simt cu limba? fantezii ?i nu doar. e un fel de scrisoare-n care-ți explic de ce tactilul mă bucură gîndindu-mă cum arată sau cum or arăta labiile tale violet... sau cum o fi gustul tău adînc, cît o piatră-n mare... mirosul de alge sau freamătul sau cum mă „îmbrăți?ezi” cu picioarele... coapse fierbinți de imaginație. nu te gîndi cumva că-mi închipui. eu chiar te văd, te simt cum îți desfaci picioarele, cum zîmbe?ti cu degetele arătîndu-mi umed buzele ?i dorințele. amiaza se clatină doar. cînd te vei urca pe mine mă voi lăsa alb în gura ta ve?nică. ?tii să sugi? e doar o-ntrebare retorică, de?i nu s-ar spune. ce se sfî?ie peste timpurile de care nu mă mai simt răspunzător. ții un pe?te-n mîna ta stîngă. te a?tept să-mi vii. ?i eu... (eul acela îndatoritor, cumplit de amniotic, se cerne în moale) adorm. dacă ți-a? spune te iubesc ar fi un fel de blestem, o margine. hai să te iau, să te fut... să mă fuți... bună dimineața. înainte de orice un ceai face bine. în ochi atropină. ?i sunetul alarmei cu care nu te poți obi?nui.

(Fragment din cartea Noi, o jumătate de zeu)