conversații cu miez și coajă (de nucă) la gura sobei Vin sărbătorile. Zile cu drumuri multe, cumpărături și aglomerație. Dar și cu pierderi de sens. Comunitatea se agită la fiecare colț de stradă, magazin sau în adâncul minții, încercând să calculeze moduri eficiente de a rezolva problemele „de sezon”. Unde ar mai fi un loc … Continuă să citești FRUMOASĂ ZI, NU-I AȘA?
„Universul începe să arate mai mult ca un gând măreț decât ca o mașinărie imensă. Mintea nu mai pare să fie un intrus întâmplător în domeniul materiei, ci mai degrabă o putem clasifica drept creatorul și guvernatorul domeniului material”[1] – sunt cuvintele fizicianului Sir James Jeans, matematician și astronom, care a formulat aceste gânduri în … Continuă să citești VIAȚA BATE ENTROPIA
Plecase după lăsarea întunericului. Mersese printre blocuri, pe vechiul drum cunoscut pe care îl străbătuse de atâtea ori pe vremuri, când se pregătea pentru admitere și își făcea injecții cu calciu la un asistent care locuia în apropiere. Se ducea la el pe la 11 noaptea și, după injecție, stăteau îndelung de vorbă. Odată ajuns … Continuă să citești ZORILE ÎN HADES
(fragment de roman) Fără muzică, viața ar fi o eroare. NIETZSCHE Sunt o creație a pământului, sălbatic și singur. Chiar și când străbat orașe, mă simt acasă pe maidane pustii. BOB DYLAN Mândria i-a preschimbat pe îngeri în diavoli; umilința îi va face pe oameni îngeri. SFÂNTUL AUGUSTIN Pentru unul care a socotit o … Continuă să citești BALADA BĂRBATULUI MORT LA MARGINEA PĂDURII
Moartea lui Mihai mi-a adus mai mult decât mâhnirea profundă generată de despărţirile premature. Ea a făcut sensul mai deschis ca oricând, adevărul mai nebulos ca niciodată. Neaşteptata veste a decesului său m-a obligat să mă confrunt cu o perioadă a vieţii mele pe care – precum mulţi dintre contemporanii mei – o îngropasem sub … Continuă să citești ELEFANTUL DIN ODAIE
În amintirea lui Nicolae (Tsumpi) Trifon[1] Mansarda lui Tse nu e la Paris, ci la București. Mai exact, ea era acolo. Casa mai e acolo și azi, dar spațiul pe care-l știam în acel timp îndepărtat ca fiind al lui și-a schimbat destinația. Mansarda era mereu plină de prieteni și de cărți, dar nu te … Continuă să citești MANSARDA LUI TSE
* van helsing credea că știe adevărul mereu acel adevăr cu a mare cel puțin la fel de concret ca și cele două arme ale sale cu gloanțe de argint viu și ștanțate cu numele său: van helsing cu toate astea nimeni nu crede în existența lui van helsing nici chiar el însuși dar așa … Continuă să citești poeme de RAUL POPESCU
Printre multiplele „binefaceri” cu care ne fericise regimul ceaușist, uitate astăzi de sclavii himerelor comunismului, erau și acele substitute ale produselor originale, un lux prea mare pentru poporul muncitor, celebrii înlocuitori: soia în loc de carne, năut pentru iubitorii de cafea, o haină în plus în loc de temperaturi normale în case, tot un fel … Continuă să citești ÎNLOCUITORII ÎN POLITICĂ
Cred că a venit vremea să judecăm, la rece, fără ură și părtinire, opera scriitorului Paul Goma, lăsând pe seama istoricilor (cum se și întâmplă) jurnalele sale strivite de banalități, de opinii ale clipei, de reacții nervoase, doldora de orice mesaje telefonice și e-mailuri primite. În definitiv, un Mircea Eliade nu este judecat după jurnalele … Continuă să citești PAUL GOMA: „O, CE VESTE MINUNATĂ…”
Eu sunt poet din tălpi până la steaua. Diminețile mele sunt străzile care încep să prindă viață. Vezi, toți cei care trec pe lângă mine au aripi… Desigur, aripile lor nu se văd. Ei sunt niște îngeri secreți. Numai eu le văd aripile. Numai eu îi văd pe cei cu aripile albe și pe cei … Continuă să citești ÎNGERI SECREȚI
Poetul Zbigniew Jerzyna (1938-2012) s-a născut la Varșovia. A studiat la Universitatea din capitala Poloniei, la Facultatea de Filologie Polonă, cea care a dat literaturii polone sute de scriitori și poeți de seamă. A debutat cu poezii la Nowa Kultura, în 1957, iar în 1963 cu volumul Lăcașuri. A fost redactor la principalele publicații din … Continuă să citești poeme de ZBIGNIEW JERZYNA
Literatura mileniului III a început să fie masiv reprezentată în lume de scriitoare din Orientul Mijlociu, între care și iraniene, sau cu origini iraniene. Însă autoarele din Iran începuseră să publice încă din secolul al nouăsprezecelea, având preocupări în primul rând jurnalistice, teologice și educative. Astfel, Bībī Ḫatun (Khatoon)[1] a întemeiat întâia „școală pentru fete” … Continuă să citești SCRIITOARE IRANIENE DE LIMBĂ PERSANĂ ȘI ANGLOFONE
Poezia Lilianei Armașu surprinde, cu o acută sensibilitate, dimensiunile intime, casnice, particulare ale existenței. Aidoma nervilor dezgoliți sau unei răni deschise, simțurile din câmpul supliciului se îmbină în demersul liric al acestei autoare cu discursul foarte curajos, direct, implicit șocant. Stările disperate și dramatice sunt expuse dezarmant de calm, în cel mai nemijlocit limbaj, fără … Continuă să citești INSTRUCȚIUNI PENTRU OAMENII SINGURI
Dragostea pentru obiecte e una adresată lumii primordiale. O solidarizare afectivă cu regnul anorganic, mergând până la empatia pe care un Henry Miller o mărturisește prin recunoașterea de a fi nu altminteri decât „un lucru care a servit din plin, care a călătorit mult și pe care utilizarea îndelungată l-a șlefuit și l-a obosit”. Ca … Continuă să citești UMANIZAREA OBIECTELOR
În urmă cu câțiva ani, îmi intitulasem Marinar pe uscat cronica la o carte de Adrian G. Romila. Era vorba despre Pirați și corăbii. Incursiuni într-un posibil imaginar al mării, publicată în 2015, pe care autorul o califica drept „eseu”. O precedase romanul În drum spre Sud (2012), ce evoca aventuri marinărești din secolul XVIII, … Continuă să citești ADRIAN G. ROMILA, AUTOR, POVESTITOR, PERSONAJ
La 3 august, în plin sezon de vacanță, Cornel Ungureanu, patriarhul criticii literare timișorene, a împlinit neverosimila vârstă de optzeci de ani. Spun că vârsta domnului Ungureanu este neverosimilă pentru că în cei patruzeci de ani de când îl cunosc este neschimbat, mereu pregătit să se bucure de revederea unui prieten, să povestească plin de … Continuă să citești OAMENI ÎN VREMEA LOR
O întrebare/exclamație simplă, de la care începe filosofia și de la care Aurel Codoban pornește în recentul său eseu, intitulat Sentimentul straniu al vieții. Două sunt premisele meditației: a. viața nu există decât aici, pe pământ (implicit viața rațională), este ceea ce se numește în matematică o Singularitate; b. Înțelegerea aparține exclusiv vieții, nu Inteligenței … Continuă să citești „CE ȚI-E ȘI CU VIAȚA ASTA?!?”
Figură marcantă a culturii europene din prima jumătate a secolului XX, filosof, eseist, traducător (cel care a transpus remarcabil în limba germană creații ale lui Balzac, Baudelaire ori Marcel Proust), Walter Benjamin (1892-1940) încă reprezintă o provocare și o problemă deschisă pentru cei care încearcă să-l definească, depășind orice simplificare rezumativă, iar opera sa situându-se … Continuă să citești CĂLĂTOR PE DRUMURILE EXILULUI
Într-un recent volum de eseuri, Arhitectura memoriei, Răzvan Voncu spunea că pentru a scrie o istorie a literaturii române azi nu mai este posibil să se pornească de la un inventar de nume și cărți, ci de la definirea generală „a valorilor culturale”. Această observație pleacă (și) de la modul industrios în care apar cărțile … Continuă să citești CRITICĂ SELECTIVĂ ȘI DELOC CONCESIVĂ
În anul 2003, când intram în al doilea an de doctorat sub conducerea prof. Marta Petreu, am decis, alături de colegii mei, să reluăm cursurile de Filosofie românească, pe care le urmaserăm în facultate și să ne actualizăm bibliografiile cercetărilor proprii cu noutățile vremii. Nici unul dintre noi nu aveam în lucru o teză despre … Continuă să citești „MAI UȘOARĂ CA VIAȚA E CENUȘA”
Pornind de la certitudinea paralogică (ce locuiește foarte aproape de platitudine!) că Aristofan (445-385 î.H.), autorul binecunoscutei piese Lysistrata, nu avea cum să-l cunoască pe Matei Vișniec, se poate presupune, tot pe baza unei logici imbatabile, că părintele comediei antice n-ar avea nimic împotrivă dacă prestigiosul autor român, poate unul dintre cei mai străluciți dramaturgi … Continuă să citești LYSISTRATAT DE PACE
După „miracolul” numit Independenţa României (Grigore Brezianu, 1912), cinematografia românească nu a mai produs nimic remarcabil, competitiv pe plan european, deşi iniţiative au existat. Au trebuit să treacă treizeci de ani până când să fie realizat primul film artistic de lungmetraj care să ne integreze cinematografiilor deja cu tradiţie. Este vorba despre O noapte furtunoasă, … Continuă să citești „O NOAPTE FURTUNOASĂ” SAU PERENITATEA CAPODOPEREI
După cinci volume de poezie (primul, publicat în 1983), trei romane și alte volume de eseuri, proză scurtă și interviuri, Radu Sergiu Ruba publică un nou roman cu titlul Semnătură indiană. După volumul de succes O vară ce nu mai apune, pentru care a primit premiul Academiei Române în 2016 (tradus în engleză, italiană și … Continuă să citești PATA ALBĂ A FERESTREI
Ultimul înger de Menuț Maximinian este o carte de poezii religioase. După lectura ei m-am gândit să dau acestor însemnări titlul unui volum de Vasile Voiculescu, Poeme cu îngeri (1927), pentru că întregul volum stă sub semnul educației creștine din anii prunciei, ca în poezia Isus din copilărie. Și autorul Poemelor cu îngeri și Menuț … Continuă să citești POEME CU ÎNGERI