Cu Solenoid, Mircea Cărtărescu iese din nou „la lumina” propriei originalități și a unei creativități neobișnuite, după ce volumul doi din Orbitorcăzuse în redundanță, iar următorul, cel care încheia trilogia, opera o schimbare nefericită în stilul prozatorului. Dacă e adevărat că în fața fiecărei cărți noi scriitorul (mai ales cel consacrat) are temeri de începător … Continuă să citești Ratatul ales
În pofida titlului subiectiv, care ar putea trezi așteptarea unor evocări mai curînd de ordinul experienței afective, cartea regretatului Petru Poantă e în principal altceva: o pledoarie, fie și discretă, însă tenace, cu o foarte bogată ilustrare factologică, în favoarea Clujului în calitate de important centru cultural românesc. Așadar o scriere în siajul militant al … Continuă să citești Petru Poantă față cu Clujul
Reiau titlul cronicii mele la Dinspre Sud-Est, cartea lui Mircea Muthu apărută în 1999, căci consună monumentalei proaspete apariţii care rotunjeşte – fără a o închide, însă – cercetarea de o viaţă a profesorului clujean. Spuneam la lansarea cărţii că, în faţa unei întreprinderi atât de vast şi academic documentate, comentatorul se află oarecum în … Continuă să citești Recuperarea lui „între” sau despre interval
Puțini prozatori români de azi se pot măsura cu Radu Țuculescu la capitolul har de a spune povesti. Departe de tumultul vieții publice și, de aceea, de (prea) multe ori uitat atunci când vine vorba de bilanțuri literare anuale sau de sinteze generaționiste, prozatorul apare de nicăieri la intervale de timp mai mici sau mai … Continuă să citești Weekend la Luna de Jos
Care este, până la urmă, diferența dintre a crea și a copia? Sau, mai bine zis, cum poate reuși subiectul unui portret să se transforme sub privirea atentă a portretistului? Sau, și mai bine zis, cum se ascund și se dezvăluie scriitorii în chiar textele pe care le scriu, oferind cititorilor chei de lectură care … Continuă să citești De trei ori în literatură
Am iubit întotdeauna cărțile și poate datorită acestei iubiri am încercat să duc o lectură mereu la capăt, oricât de nesuferită ori plictisitoare ar fi fost. Până acum câțiva ani, când otrăvită aproape fizic de un jurnal, în paginile căruia autorul se confunda cu o lingușeală grețoasă și se împăuna până la suprimarea trupului din … Continuă să citești Despre nimicul care nu poate să tacă
În limba română, nu există cuvântul acesta: „rostuire”. El este o scorneală vocabulară a cronicart-ului, care a vrut să contamineze două cuvinte al căror sens interferează cu sacrul. Deci, rostire (glăsuire, pronunţare, spunere, zicere… deci, un fel particular de a spune!) într-o simbioză, chiar dacă parţială, totuşi inedită, cu rânduiala (ceremonial, protocol, ritual, canon). Am … Continuă să citești DOUĂ ROSTUIRI
Înainte de a comenta recenta premieră (Ultimul drum) semnată de autorul filmului Visul lui Albert, o mediocră încercare de rememorare a universului proletar din anii ultimi ceaușiști, dar și din anul triumfului echipei de fotbal Steaua în Cupa Campionilor Europeni, ar trebui amintit palmaresul celui mai important festival internațional de film, găzduit de România, și … Continuă să citești Un film ratat, „Ultimul drum” de Gabriel Achim. Dar și palmaresul TIFF
O adaptare a celebrului întunecat roman al lui Dostoievski, care a făcut furori în lumea teatrală românească acum peste treizeci de ani, este reluată la Teatrul Mic, de către regizoarea Nona Ciobanu. Adaptarea inițială aparținea lui Horia Lovinescu și Dan Micu, cel din urmă fiind și autorul unui răsunător, în epocă, spectacol cu acest text … Continuă să citești KARAMAZOVII
Márai Sándor a fost un călător asiduu, cu aspiraţii de cetăţean european, care prin literatura sa a ţintit spre universalitate. A scris romane și volume de eseuri, jurnale, memorii şi versuri. Contemporanii nu l-au apreciat, confraţii nu i-au recunoscut întotdeauna valoarea. Istoria l-a hărţuit ca pe un dezrădăcinat care nu şi-a găsit locul nici în … Continuă să citești Divorț la Buda
Doctorul Sorin Costina este un nume foarte cunoscut în mediul artelor, fiind nu doar unul dintre cei mai avizaţi şi competenţi colecţionari de artă din România, ci şi un reper al receptării valorii artei româneşti contemporane, cu precădere a ultimei jumătăţi de veac. Practic, prin colecţia sa impresionantă, care cuprinde aproape toată pictura românească de … Continuă să citești Colecția Sorin Costina
21 de poeme, sub titlul Sicomor sădit în Mare, i-au apărut lui Adrian Frățilă în suplimentul Convorbiri-lor literare, din aprilie. Citez, nu la întâmplare: „Un fluture se-ncurcă în perdea/ Paralizat de-o flacără puțină/ O, suflete al meu, nu sângera –/ Poți umple noaptea toată cu lumină.” Și, firește, exult: acest poet-poet, de-o puritate a expresiei … Continuă să citești „În largul cornului de vânătoare”
În numărul 5 al revistei Acolada, venerabilul critic și istoric literar Barbu Cioculescu analizează corect volumul Reginei Maria, Țara pe care o iubesc, publicată la Londra în anul 1925 și tradusă recent în limba română la Editura Humanitas. Dacă tonul deferent-admirativ al exegetului în fața impresiilor de drumeție prin țară ale Reginei Maria nu surprinde, … Continuă să citești Parfumul altor epoci
Cert e vorba de o sărbătoare editorială, atunci când un poet beneficiază de o ediţie atât de îngrijită, atât de rară, atât de solemnă şi atât de preţioasă, precum volumul de versuri sau Cartea de Poezie sau Albumul de Artă grafică şi Poezie sau Catalogul de stări poetice şi vederi frumoase, apărut la Editura Polirom … Continuă să citești Ascuns în consistență
Pe orbita revelaţiei, de Vasile Andru, colecţia Memoria clepsidrei, Editura Junimea, 2017, 150 p. Un ultim interviu al lui Vasile Andru (2015), intitulat paradoxal: „Mă consider un scriitor postum” – de regăsit în paginile finale ale volumului. Memorialistică şi portrete care te duc cu gândul, în principal, la anii 1988-1989. De la, sau din preajma … Continuă să citești breviar editorial
ROMÂNIA LITERARĂ 25 Din 9 iunie 2017. Ioan-Aurel Pop, la Actualitatea („Mircea Muthu și fața noastră Sud-Est Europeană”): Prin origine, limbă, forma de creștinare, prin toată apartenența noastră la latinitate descindem din Occident; prin biserica bizantină, limba slavonă ca limbă a cultului, a culturii și a administrației (cancelariilor) până în secolul al XVI-lea, prin alfabetul … Continuă să citești revista revistelor
Se filmează jur împrejur. Cu camera ascunsă. Cu încetinitorul. Da, aici e toată miza, toată chichița: pe efectele de contrast, pe stoarcerea lor cu savoare perversă din orice detaliu. Pe ieşirea imprevizibilă (zice-se) din decor, din suprafața jocului aceeași, plată, normală, monotonă.‒ Aşa cum o femeie bogată în nuri, într-un salon somptuos, în plină serată … Continuă să citești ***
Coincidență sau nu, în zilele din preajma schimbării gărzii, sau mai precis a șefilor de gărzi la Elysée, am ascultat din nou, după multă vreme, cântecul lui Charles Trenet cu titlul de mai sus. El – sau, mă rog, autorul versurilor – își cântă acolo amintirile dragi ale copilăriei, punându-le sub semnul acestei țări, într-o … Continuă să citești Douce France
Vezi prima parte. Mângâierea ca „așteptare a unui viitor pur, fără conținut”1 Pe la mijlocul secolului XX, Frederick Perls imputa viziunii psihanalitice a lui Freud că ia în calcul numai trecutul; Perls la rândul său şi curentul gestaltist pe care l-a întemeiat au mizat constant pe prezent, pe acel hic et nunc al fiecărui act … Continuă să citești ORATORIUL TACTIL (II)
În romanul Laur de Evgheni Vodolazkin, protagonistul, Arseni, trăieşte mai multe identităţi, sub mai multe nume – Arseni, Ustin, Ambrozie, Laur – legate însă prin liantul unei existenţe unice. „Identităţile” se prefigurează pe firul existenţei sale şi toate par a-l feri de atingerea unei perioade a deriziunii şi neputinţelor. Decrepitudinea pare să nu-l atingă, deşi … Continuă să citești De partea celor vii
Comemorarea lui Titu Maiorescu, la 100 de ani de la trecerea din viaţă în nemurire, resuscită o serie de vechi întrebări (unele încă fără răspuns), pe care şi le-au pus la vremea lor câteva generaţii de literaţi. Cea mai stăruitoare este legată, fireşte, de paradigma Maiorescu. Se naşte critica literară românească odată cu el? Prin … Continuă să citești Maiorescu după Maiorescu…
Am avut colosala bucurie de a-l cunoaşte pe Blaga în ianuarie 1955. Cu foarte puţine zile înainte, fusesem dat afară de la Şcoala de literatură din Capitală, după numai un trimestru urmat acolo, printr-o „şedinţă de demascare” de pomină, după tot tipicul epocii, fixată, desigur nu de florile mărului, chiar în seara Ajunului de Crăciun. … Continuă să citești Mai curînd un zeu
Începuturile literare ale lui Benjamin Wechsler, atît ca poet original, pe cale de a deveni B. Fundoianu, cît şi ca traducător, nu pot fi cunoscute fără a urmări consemnarea progreselor literare în scrisorile către sora sa mai mare, Lina. Familia Wechsler (al cărei nume apare uneori, scris chiar de membrii familiei, şi sub forma Wexler) … Continuă să citești Începuturi literare (I). Corespondența de familie
De curând, într-o întâlnire cu profesorii și studenții Universității de Stat din Comrat, Găgăuzia, profesorul Sorin Cristea aducea în discuție confuziile terminologice din domeniul pedagogiei. Nu vorbim de neștiința unor studenți care nu stăpânesc limbajul de specialitate, ci chiar de specialiști care aduc în domeniul științelor educației noțiuni și concepte proprii altor științe, aplicându-le în … Continuă să citești Criza conceptelor în științele umaniste