Umplea un loc se muta în alt loc. locul şi el se muta. ştia că a venit pe lume să umple un loc. nu voia nici mai mult nici mai puțin. numai să umple un loc. şi-a zis că toate locurile sunt la fel. şi nu s-a mai mutat. a stat țintuit din umplerea locului … Continuă să citești poeme
Categorie: Antologie lirică VR
poeme
Vânător de noapte Ochiul atotvăzător al cerului ştie încotro merg frunzele ultimilor copaci mă însoţesc în trenul de noapte în cuşetă, mă întind pe patul îngust fixat sub alt pat îngust trenul scrâşneşte osiile, boghiurile se trezesc încep să danseze, să scandeze cu dinţii încleştaţi, îşi înteţesc ritmul în ritmul inimii mele un ţipăt metalic … Continuă să citești poeme
poeme
Fără punct Înaintea cuvântului se-așază Dumnezeu înapoia cuvântului mă așez eu. Istorie Farfuriile cer capete de foame apoi urcă mâncarea sentimentelor femeile o scutură cu poftă în anotimpul rece zăpezile fug și oasele fug dinaintea lingurii mai departe spre lumea ce-și caută ecoul în farfuria răsturnată Îngeri de zăpadă Zăpada umple văzduhul furtuni de piatră … Continuă să citești poeme
Poemul agonic
Nerăbdarea de a ajunge mai repede de a numi ceva ce se pierde pe măsură ce este numit mai clar şi mai limpede ceea ce încă nu s-a ivit rămînînd tot pe atît nefăcut pripire a clipei în prea suav anacolut. Nu poţi mărturisi decît despre ceea ce e mai grav în sufletul tău ceva … Continuă să citești Poemul agonic