Ancheta VR
Dumitru Augustin Doman

Normalitate în România? Nu în mandatul nostru de oameni trăitori pe aceste frumoase meleaguri

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 2011

De la 1 pân’ la 7: Şi copiii (inclusiv cei cu dizabilități) observă că nu trăim într-o lume normală, cu toate ale ei, cu oameni normali în fruntea societății, formați pe baza unor norme morale, profesionale, de competență, anormalitatea aceasta curgând în jos ca o atotcuprinzătoare pecingine. Aş zice că există în această privință un explicabil feed-back: unor conducători a-normali, le răspundem din poziția de populație a-normală.
Căutând sursa acestei stări de fapt, găsim multe şi mărunte. Poate că totul porneşte de la o genă (pre)balcanică, bizantină, ce ne transmite nişte tare, nişte moravuri şi năravuri: trădarea, fuşereala, descurcăreala, altfel zis curvăsăria morală, politică, profesională. Dar nici noi nu ne-am omorât luptând împotriva acestei moşteniri genetice, ea a venind pe un teren propice. În perioada medievală, un boier câştiga tronul de la Istanbul cu un car de aur. În cel mai scurt timp, fratele sau vărul domnului ducea la sultan două care de aur să-l răstoarne pe cel dintâi. În comunismul în care am trăit, lucrurile s-au mişcat în acelaşi sens, invers normelor etice: turnând la partid şi la securitate unii, suportând resemnați ceilalți, iar cu toții trecând epoca de aur cu umerii căzuți şi privirile-n pământ. Ne-am trezit în decembrie 1989 cu o libertate ce se cerea musai transformată în haos, ceea ce s-a făcut cu o viteză demnă de Guiness book. Şi dacă vine a doua oară Cristos, în cel mai scurt timp va fi răstignit din nou. Normalitatea nu pare a fi de noi, suntem o populație prea agitată pentru a ne prii normalitatea. Suntem agitați când e vorba de aşezarea în norme, dar suntem blegi, resemnați precum vegetația din poezia Blandianei când trebuie să ne revoltăm împotriva unei clase politice pe cât de iresponsabilă, pe atât de asupritoare.

Normalitatea socială există în multe locuri din lumea largă, cam pe unde emigrează puținii noştri tineri cu carte, cu principii, cu criterii de performanță şi la consolidarea căreia participă şi ei după puteri, întorcând spatele – temporar sau definitiv – lumii pe dos de la noi. Zicea regretatul Johnny Răducanu: „Nu are nimeni răspundere față de poporul acesta! Nimeni! Se bat pe burtă, dar nu e adevărat, că dacă ar avea, n-ar lăsa țara aşa. Ştiți cum umblă țara românească? Sans adresse!” Mai limpede nici că se poate – o spune un om, un mare artist care a fost respectat în America şi Europa, mai deloc acasă la el.
Definiție mai bună pentru normalitate decât cea a lui Nicolae Manolescu nu există. Asta spune bunul simț: omul potrivit la locul potrivit! Dar mai există om potrivit la loc potrivit? Să ne uităm de sus în jos, de la preşedinte şi premier până la parlamentari, miniştri, prefecți şi directori… Totul e politizat alandala, fără măsură, fără bună cuviință, banul şi tupeul dictând în aceste „vremuri maneloide” – expresia este a lui Eugen Negrici. Cu bani şi tupeu se cumpără orice post, orice privilegiu, se cumpără partide şi direcții descentralizate, prefecturi şi şcoli, echipe de fotbal şi meciuri, suflete vii şi moarte, conştiințe şi femei şi organe interne. Toți jurnaliştii şi scriitorii care scriu orice altceva decât pamflet în aceste vremuri mai anormale decât oricând trebuie acuzați public de trădare de patrie şi condamnați ca atare. Oglinda pusă de ziarişti în fața societății este apă de ploaie, frecție la picior de salcâm uscat şi lustruit. Din păcate, poți să umbli cu lumânarea în amiaza mare pe Calea Moşilor, pe la Bucur Obor, prin Piața Mare din Sibiu şi prin Bărăgan, normalitatea e de neîntrevăzut. Ca-n bancul adaptat. Obama îl întreabă pe Dumnezeu când se va ajunge la normalitate în SUA. „Nu în mandatul tău!” răspunde Domnul. Sarcozy, de asemenea. „Nu în mandatul tău!” repetă Domnul. Preşedintele Băsescu, şi el, aceeaşi întrebare. „Nu în mandatul Meu!” răspunde Dumnezeu. Normalitate cât de cât în România? Nu în mandatul nostru de oameni trăitori pe aceste frumoase meleaguri.