Miscellanea
Florin Toma

Zidul Cetății Sarmizegetusa.

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 2011

Orice poveste cu substrat, adstrat, superstrat sau ce-o fi, principialmente moral are, conform principiului bipolarității (care, între noi fie vorba, face atât de bine acestei lumi!), două părți, două aspecte, două fețe, precum moneda. Ori Ianus Bifrons. Acțiune şi reacțiune. Argument şi contraargument. Teză şi antiteză. Maladie şi terapie. Avers şi revers. Etc. şi contra-etc. Prima parte a pățaniei de care vorbim e stricăciunea de cap. Prostia. Paupera socotință a neuronului pustiu. Pe la începutul lunii iulie, provoca stupefacție o ştire a cărei unică legătură cu normalul era că acțiunea ei se petrecea în România. O porțiune de 30 de metri din zidul de vest al cetății dacice Sarmizegetusa Regia, faimosul sit național monument UNESCO, aflat în Munții Orăştiei, fusese afectată de lucrările executate de o firmă privată, pentru amenajarea unei parcări. Practic, se intrase cu lama unui buldozer până la 1,5 metri adâncime şi la o jumătate de metru distanță de zidul Porții de Vest, iar câteva blocuri de piatră din zid se desprinseseră şi căzuseră, fiind posibil, de asemenea ca, după materialele ceramice găsite acolo, să se fi intrat şi în zona unor locuințe dacice identificate, în urma săpăturilor arheologice, cu două decenii în urmă. Partea a doua o constituie antidotul. Panaceul cu care se capătă întremarea. Şi poate însănătoşirea. Adică arta ca exorcizare a relei simțiri despre realitate. Aşadar, cam în aceeaşi vreme cu acțiunea halucinantă a buldozerului, tot astă-vară, opt artişti au ales să se aşeze într-o tabără de creație, spre poalele cetății, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ca să lucreze. Să dureze şi să rodească o altă lucrare asupra istoriei, decât aceea privind o parcare pentru maşini. Din care Elite Art Club UNESCO a făcut în final o expoziție de pictură, intitulată Situl arheologic – sursă de investigare antropologică şi vizuală, deschisă în această toamnă la Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti. Cei opt – Olimpia Hinamatsuri Barbu, Anca Boeriu, Mariea Petcu-Chioibaş, Ilie Chioibaş, Ionuț Theodor Barbu, Gavril Kovacs, Florin Stoiciu şi Eugen Vasile – realizează împreună un proiect omogen de analiză plastică asupra unui loc sacru, încărcat de putere. Un Centru ale cărui reverberații energetice sunt percepute în dreptul tuturor tablourilor. Fiecare semn vizual conține în adâncime câte un motiv capital, decriptabil doar în simbologia istoriei şi a sensibilității artiştilor-autori, luați fiecare ca entități separate. E un fel de unitas multiplex care face bine la sănătatea ființei naționale. Mai ales că tema generatoare (şi unificatoare, totodată!), adică prefirarea timpului fundamental al unei nații prin arta privirii, rămâne acolo, la bază. Nemişcată. La fața locului. Aidoma zidurilor oricărui Templu originar, pe care nu-i este îngăduit nimănui să le atingă. Nici măcar cu o mirare, darămite cu buldozerul!