Note clasice
Liviu Franga

Citind poezia la microscop

Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2/2012

Apariția, foarte recentă, a volumului d-nei Diamantoula Korda-Savva (lector de limba şi literatura neogreacă al Universității din Bucure?ti, desemnat în acest scop de Guvernul Republicii Elene prin intermediul Ambasadei acesteia) – volum intitulat Kavafis la microscopul lingvistic. Limbă – Stil – Traducere. Cuvânt înainte: David Connoly. Ediție îngrijită şi traducere în română: Tudor Dinu – ne-a prilejuit câteva reflecții, care, prinse în pagina primitoare a rubricii, constituie acum obiectul sumarelor noastre însemnări.
Aşa cum indică titlul, ne aflăm înaintea unei analize, succint şi foarte riguros desfăşurate, a creației poetice aparținând unuia dintre capii de serie ai modernității literelor greceşti, alexandrinul Konstantinos P. Kavafis. Autoarea nu are în vedere totalitatea operei acestuia – lucru care ar fi trecut cu mult peste limitele autoimpuse ale investigației –, ci, selectează, pentru a le pune sub lentila „microscopului lingvistic”, un număr foarte redus de poeme kavafice din seria celor aşa-numite canonice. Restrângerea pentru care optează autoarea volumului de față (având drept consecință indirectă şi reducerea la minimum a dimensiunilor acestuia: sub 90 de pagini) este motivată de însăşi concepția care stă la baza lucrării. Într-adevăr, analiza asumată nu este nicidecum una de ordin general literar sau comparativ-tipologic ori pur şi simplu teoretic, ci, în mod deliberat şi declarat (a se vedea, în acest sens, Capitolul 1. Considerații introductive şi, mai ales, cel imediat următor, intitulat Analiza stilistică şi utilitatea ei în predarea limbii), se circumscrie investigației de ordin lingvistic, dedicându-se, mai exact şi mai precis, analizei stilistice. În opinia autoarei, „abordarea lingvistică a stilului” poetic kavafic se instituie în „instrumentul ce poate conduce la mai buna interpretare a poemelor alexandrinului” (prima pagină a capitolului inroductiv). Este o opinie de care, fără îndoială, trebuie să se țină şi pe viitor seama.
Structura cărții a impus organizarea ei pe ?ase capitole în funcție de cele două axe-coordonate asumate ca fundamentale pentru o abordare strict ştiințifică, neimpresionistă, a materiei poetice delimitate. Mai întâi, este vorba de axa lingvistică a „analizei stilului originalului grecesc” (Capitolul 1). Apoi, de examinarea tot „din unghi lingvistic” (ibid), dar, de data aceasta, contrastiv, a virtuților stilistice aparținând unor traduceri englezeşti (John Mavrogordato, 1951 şi Edmund Keeley & Philip Sherrard, 1975), prin raportare permanentă la originalul kavafic. Capitolul secund, venind după cel preliminar, pune ordine în instrumentarul metodologic şi deschide, totodată, seria – strict limitată – a analizelor de şi pe textul original.
D-na Korda-Savva rezistă tentației de a multiplica analiza poemelor, de a aduce sub „microscopul lingvistic” mai mult de fix 4 texte. Desigur, referințele analitice alunecă, din când în când, ?i spre alte poeme (canonice), dar marginal şi episodic. Aceste patru texte sunt echilibrat şi armonios repartizate fiecăruia dintre celelate patru capitole (3-6) care urmează celor două inițiale. O foarte consistentă bibliografie, distribuită pe două paliere – cel teoretic, stilistico-traductologic, urmat de acela al contribuțiilor, relevante şi recente, la patrimoniul studiilor kavafice –, încheie acest concentrat volum. Menționăm, ca o observație colaterală, dar semnificativă, că marea majoritate a titlurilor incluse în corpus-ul bibliografic nu se regăseşte – cum se întâmplă de obicei – în interiorul lucrării, în textul proproiu-zis sau în note. Foarte rar, unele titluri citate în lucrare nu apar incluse şi în bibliografia finală. Însă, în ansamblu, de cele mai multe ori este vorba de achiziții bibliografice extrem de prețioase pentru cititor, fiind de ultimă oră.
Ceea ce reprezintă, fără doar ?i poate, un imens câ?tig pentru specialistul avid de noutăți bibliografice, cât mai aduse la zi ?i, dacă e posibil, exhaustive, dar ?i o invitație discretă, spre completarea ad libitum a lecturii comentate, adresată oricărui cititor de poezie modernă universală.
Demonstrația întreprinsă dezvăluie multă rigoare şi acribie, de altfel tipic filologice. Interpretarea lingvistico-stilistică propune un meritoriu model analitic. Pe marginea lui, atingând ?i unele detalii, ne-am permis câteva remarci, menționate mai jos, desigur selectiv.

1. [Capitolul 2]
Dintre cele 3 subcapitole, primul (1) se ocupă, mai curând decât de „Stilistică”, de Stil sau, mai exact, de Stil – ca un concept fundamental al stilisticii, subtitlu care îi reflectă mai adecvat conținutul.

2. [Capitolul 3]
Pentru subcapitolul 5.2., ne-am îngăduit să-i propunem autoarei câteva variante de subtitlu, mai potrivite, în opinia noastră, decât prea generica denumire inițială („Receptivitate temporală”): ?i anume, Treptele temporale sau Jocul treptelor temporale sau Treptele temporale şi jocul lor.
Afirmația autoarei, din acelaşi subcapitol (5.2.), că, în poemul Monotonie, „lipsa virgulelor [în v. 3, n.n.] indică imobilitatea”, nu se susține, întrucât în versul respectiv există o virgulă, singura, de altfel, necesară.

3. [Capitolul 4]
Sugerăm, din perspectiva adâncirii viitoare a analizei, următoarea schemă, manifest asimetrică, a alternanțelor topice, atât în titlul, cât şi în interiorul poemului Thymisou, soma..., pentru sintagma recurentă:
A B în titlu
B A (v.1)
A Ø (v.10)
A B (v.11)
Este întotdeauna foarte utilă introducerea numerotării versurilor şi în traducerea (aici, românească) a poemului meționat imediat mai sus (aşa cum, de pildă, se procedează în capitolul următor, 5; la fel şi în Capitolul 6, în cazul poemului Ignatiou tafos).

4. [Capitolul 5]
Discutând despre traduceri şi reuşita lor (estetică), d-na Korda-Savva îşi încheie ultimele rânduri vorbind despre traduceri „bune sau nu”: oare, prin epitetul calificativ, autoarea le înțelege pe cele „frumoase”, adică izbutite din punct de vedere estetic, sau, poate, chiar mai mult decât atât? Nu ar fi lipsit de interes dacă putem aduce în discuție conținutul ideii de „traducere bună” şi pertinența definirii lui.

5. [Capitolul 6]
Ocupându-se, aici, de „traducerea epitafului ca gen literar”, autoarea ajunge la constatarea că „Alexandrinul aduce schimbări acestei specii literare din interiorul ei” (subcapitolul Concluzie). Ne întrebăm dacă nu cumva acest fapt se petrece poate tocmai pentru că „protagonistul” speciei în discuție, reprezentate de poemul Mormântul lui Ignatios, marchează trecerea istorică de la Lumea Veche la Lumea Nouă: specia literară în cauză reflectă şi ea, credem noi, această trecere.

Valoarea şi utilitatea acestei cărți, care se adresează în mod egal profesorilor şi studenților din domeniul filologic limbă şi literatură (neogreacă, în cazul de față), cât şi, nu mai puțin, teoreticienilor şi – mai ales – practicienilor traducerii literare, se află în afara oricărui dubiu. Rigoarea analizei critice derivă, incontestabil, din rigoarea lucidității poietice inițiale: vrem să spunem, din rigoarea elaborării, cum bine ?tim, recurente ?i constant re-creatoare, a textelor kavafice, supuse celui mai exigent filtru „microscopic”, al autorului lor.
Salutăm, a?adar, această carte ca pe un instrument de lucru deosebit de folositor celor interesați, dar şi pentru marele public sau pentru specialiştii în hermeneutica textului (literar). Existența în dublă variantă, originală şi tradusă – cu măiestrie, de către Tudor Dinu –, a textului studiului d-nei Diamantoula Korda-Savva îi sporeşte, indubitabil, interesul şi atractivitatea.
Este, în sfârşit, şi prima contribuție ştiințifică tipărită a unui profesor grec aflat în misiune didactică la Universitatea din Bucureşti.