Miscellanea
Marian Drăghici

Laureatul Nobel şi călugărul

Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2013

 Laureatul Nobel şi călugărul, Editura Spandugino, 2012.
 
Umanitatea creează propriile sale probleme. Prin medicină, luptăm în mod eficace contra germenilor sau paraziților. Dar aceştia se apără, evoluează. Este o luptă perpetuă. Societatea noastră este organizată, informatizată, dar fragilă: epidemiile pot naşte haosul. Diversitatea noastră genetică aste astfel făcută încât putem rezista, măcar unii dintre noi, la toate epidemiile declarate. Dar oare nu va primi civilizația o lovitură serioasă? În caz de catastrofă climatică, epidemică, organizarea societății ar fi cu siguranță repusă în discuție. 
Luc  MONTAGNIER
 
Cu subtitlul Dialoguri ale vremurilor noastre, Laureatul Nobel şi călugărul este o carte-convorbire între doi, pur şi simplu, eroi ai zilelor noastre. Aşa le zic – eroi, şi veți vedea imediat de ce. Unul e medic, laureat Nobel pentru descoperirea virusului SIDA. Celălalt, un erudit călugăr cistercian. Totuşi, „om de teren”, cum se autodefineşte, dar şi, la urma-urmei, autor de cărți: o personalitate deschisă, complexă, încântătoare! Pe profesorul Luc Montagnier îl cunoaştem, Viața Românească, nr. 1-2-2013, a găzduit transcrierea dialogului său cu acad. Solomon Marcus de pe scena Ateneului Român. De Michel Niaussat, monahul care a experiat iadul 20 de ani ca preot de închisoare, aflăm cu prilejul acestei lecturi. Discuția, din mai multe întâlniri, moderată de jurnalistul Philippe Harrouard la propunerea unui editor, s-a desfăşurat în Mănăstirea La Trappe de lângă satul Soligny, departamentul Orne, nu departe de Mortagne, în mijlocul regiunii Perche, „loc ideal de reîmprospătare, de reculegere şi meditație”, ne asigură realizatorul cărții. În treacăt fie spus, Bossuet, Saint-Simon, Chateaubriand s-au recules şi au scris aici. Tot aici, între pereții venerabilei ctitorii din veacul al XII-lea, au decis să se întâlnească cei doi protagonişti, omul de ştiință şi misticul, şi să stea de vorbă, „să pună de o carte”. Asta, fireşte, în prezența personalului mănăstirii, format cam din treizeci de monahi ce duc o viață simplă, austeră, bazată pe rugăciuni şi lucru manual, conduşi de starețul lor, Abatele Dom Guerric. În mănăstire, la cistercieni, se respectă regula tăcerii. Ei bine, ce au auzit urechile părințeilor tăcuți, în acele discuții, între pereții lăcaşului lor drag şi sfânt, sigur nu vor uita, măcar în parte, niciodată. 
Spun în parte, fiindcă, oricât de popularizant, limbajul profesorului Montagnier nu este lesne de reținut, de descifrat în toate subtilitățile specifice nici măcar la o singură lectură, darămite la o audiție, oricât de reculeasă şi concentrată. Cartea însăşi se citeşte şi reciteşte, inepuizabilă la o lectură-două. Între cei doi combatanți, Montagnier îşi adjudecă, din partea cititorului, respectul, admirația. Niaussat – simpatia, dragostea. Montagnier este, în tot ce spune, blindat, echilibrat, curajos-prudent, pragmatic-eficace. Ce aflăm de la acest cercetător despre SIDA, Alzheimer, stresul oxidant, etc., etc, este uluitor. Tot ce ne spune, se poate aşeza aici sub semnul lui „Ştiați că?” Ştiați că Pământul s-a format din bucăți de soare?, că ADN-ul şi apa îşi vorbesc?, că apa poate deveni o matriță a ADN-ului pe care apoi îl reface?, că tot ce este viață pe Pământ are la bază acelaşi cod genetic, care se găseşte în ADN? că prin manipulări genetice, se poate acționa asupra genelor îmbătrânirii, ale mortalității şi altele? că Universul nu este compus numai din materie şi vid, ci din vibrații de unde electromagnetice, care transportă energia?  că trebuie să fim atenți, poate există un Creator, dar nu suntem noi acela, noi suntem nişte transmițători? că trebuie să ne întrebăm dacă în jurul nostru nu sunt ființe care ne conduc sau ne maniplează, îngeri sau demoni?  că în Statele Unite, SIDA a apărut fiindcă unii homosexuali în anii ‘80 au avut sute de parteneri, unii până la 800?  că boala lui Alzheimer este legată parțial de un defect de irigare sangvină, agenți infecțioşi acționează în vasele care se găsesc în meninge în jurul creierului şi din lipsă de irigare neuronii mor şi asta produce deranjamente grave? că Alzheimer mai este poate şi o problemă de transfer spre creier de informații genetice prin unde elecromagnetice? Etc., etc. Extrase, decupate din context, iinformațiile ca simple enunțuri înşirate mai sus, nu au farmec, impresionează prea puțin. Farmecul e al aventurii/povestirii. Iată una cutremurătoare pentru noi, românii. Întrebat unde a descoperit că virusul SIDA poate fi asociat Mycoplasmelor, ceea ce l-a condus la final la descoperirea încununată cu Nobel, profesorul Montagnier răspunde: „La nenorociții de copii orfani din România.” Şi urmează toată povestea orfelinatelor lui Ceauşescu, de care nu vă scutesc. Nu auzi în fiecare zi o asemenea autoritate ştiințifică spunând-o cu toată obiectivitatea: „Trebuie amintit – continuă profesorul, sub ochii măriți şi gurile căscate ale călugărilor din Abația La Trappe  – că în timpul dictaturii lui Ceauşescu, românii erau îndemnați să facă mulți copii. Părinții nu-i voiau, iar aceşti copii erau băgați în internate, în condiții mizerabile. Pentru a nu muri de foame, li se făceau transfuzii de sânge neverificat. Mulți copii au fost contaminați cu virusul SIDA. În total 12 000 de copii au fost infectați. În cadrul unei inițiative europene, în special cea italiană alături de comisarul european de atunci, Romano Prodi, am întreprins o misiune în România şi am adus sânge de la copiii supraviețuitori. Sângele tuturor acestor copii conținea Mycoplasme. Am descoperit că virusul SIDA era în parte asociat cu globulele roşii ale acestor copii.” N. red.: în mod normal, arată Montagnier, virusul SIDA se află în globulele albe, limfocite. Prin complicitate cu Mycoplasmele se ascunde în globulele roşii, acolo unde profesorul avea să-l descopere. Şi asta, şi „datorită” politicii lui Ceauşescu...
Părintele Michel Niaussat este, cum spuneam, un povestaş cuceritor, de o erudiție vie, înzestrat cu inteligență sclipitoare. Un spirit critic-bonom, pătruns de „onestitate personală şi intelectuală”, dublat de curajul şi puterea de sacrificiu dovedite în practica sa ca preot de închisoare. Bonomia, seninătatea, ascendența moral-spirituală îi vin din viața dedicată, din credință şi jertfă liber consimțită. În 20 de ani, petrecuți cu cei 25 000 deținuți pe care-i asista, a săvârşit numeroase acte de bravură, a decroşetat zeci de spânzurați, iar nu puțini nenorociți i-au murit în brațe, răpuşi de SIDA. La tot pasul dramatizează sobră a profesorului cu „poveşti” rupte din viața sa. Iată una, caracteristică: „Era cândva la Le Mans un institut numit Bunul Păstor, în care erau plasate de Ministerul Justiției cam o sută de fete tinere, de 14 sau 15 ani. Nu mai există acum. Era un fel de şcoală de corecție ținută de călugărițe. O dată pe lună tinerele puteau să-şi viziteze familiile. Cum nu primiseră şi nu primeau niciun fel de educație sexuală, multe dintre aceste fete reveneau gravide. Într-o zi, i-am spus maicii starețe: ‚De ce nu o sfătuiți pe psiholoaga institutului să le dea pilula înainte ca ele să plece? Astfel, s-ar evita multe accidente, multe suferințe.’ Căci evident avortul era exclus, cu atât mai mult cu cât de cele mai multe ori nu era vorba de niciun viol. Răspunsul a fost nimicitor: ‚Nici vorbă! Papa a interzis aşa ceva!’ Ca şi cum Papa ar fi fot Hristos.”
Laureatul Nobel şi călugărul este o carte într-adevăr încântătoare, de căpătâi, pe care, citind-o şi recitind-o, ştii – mult-puțin – mai bine în ce lume şi Univers trăieşti. Încă o dată, de admirat profesionalismul Editurii Spandugino (Lavinia Spandonide – editor, Iulia-Cristiana Stan – redactor, Ana Dumitrescu – traducător).