Miscellanea
Florin Toma

Expoziție Valter Paraschivescu la Ploieşti.

Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2013

 Expoziție Valter Paraschivescu la Ploieşti. Încercând – şi, de cele mai multe ori, chiar reuşind cu brio această performanță – adică să anihileze, pe de o parte, eticheta de „oraş muncitoresc”, ce i-a fost lipită pe frunte de către politrucii orânduirii comuniste, iar, pe de altă parte, distanța de prejudecăți mohorât-provinciale față de Capitală (datorate, poate, şi „scandaloasei” apropieri de aceasta!), Ploieştiul face – cum-necum – cultură. Stârneşte cultură. Suține cultură. Naşte cultură. Împrăştie cultură. Respiră cultură. Atât prin organismele administrative abilitate sau prin instituțiile sale binecunoscute (ca, de pildă, Teatrul „Toma Caragiu” ori Filarmonica „Paul Constantinescu”!), cât şi prin – elementary, Watson! – abnegația unor oameni ale căror inimi bat în ritmul patriotismului local. Care unora le pare un pic exagerat, dar, aşa cum nu doar specialiştii ştiu, nimic nu este exagerat în orgoliul exagerat al ploieştenilor. Filiala Ploieşti a Uniunii Artiştilor Plastici este una dintre cele mai puternice, consistente şi laborioase din țară (numărând peste o sută de membri din întreaga zonă Prahova-Dâmbovița!), iar Galeria UAP din centrul oraşului – spațiu binecunoscut de aproape 40 de ani , instalat acolo după cutremurul din 1977 – a devenit cu cochetărie locul în care arta plastică îşi face de cap. Intră în conştiința publică. Pătrunde în mentalul colectiv. Este, cu alte cuvinte, „Bursa” unde se stabileşte cotația de frumos ce ține în viață Ploieştiul. Recent, a avut loc acolo vernisajul expoziției unui mare artist plastic al locului: Valter Paraschivescu (aflat la nici nu mai ştiu a câta personală!). Pe care – altceva voiam să spun – iată că l-a ajuns şi pe el vremea din urmă, astfel că mai are un pic şi capătă statutul de „venerabil” (parcă mai ieri – adică, aşa, cam cu peste 30 de ani în urmă – era la prima sa expoziție personală, tot acolo, la Galerie, în prezentarea caldă a regretatului critic de artă şi profesor Dan Grigorescu!). Fără să fie vorba de vreun top sau clasament local, Valter Paraschivescu se situează cert între primii trei artişti plastici, pe care nu-i poate ocoli nicio istorie, oricât de succintă ar ieşi, asupra artei contemporane prahovene (ce trebuie, à propos, cândva scrisă!). Pictura lui este în primul rând o stare de temperament. Este aidoma felului său de a fi: echilibrat, fără derapaje, fără stridențe, molcom, delicat, fără ieşiri în decor. Ca o cantilenă lipsită de acute. (NOTĂ: Chiar paleta sa este una liniştită, cumpănită, nu e cuprins de tentații fauviste; poate, uneori, are o aplecare spre un expresionism candid, dar e unul paşnic, inofensiv, neagresiv!). Exceptând câteva teme care intră într-o semantică a luptei, a încleştării (ca, de pildă, Sf. Gheorghe!), ceea ce-l seduce pe Valter Paraschivescu şi-l atrage irepresibil este armonia sistemului. Coerența calmă a întregului, nu excepția nervoasă. În opera lui, nu există contradicții. N-ai să găseşti cultivat oximoronul (sinecdoca sau metafora, da!). Nu apar opoziții ireductibile, sângeroase, tragice. Tocmai de aceea, excelează în toate variațiile tematice posibile: studii de obiecte, naturi moarte cu un uriaş potențial sugestiv, peisaje, portrete sau simple meditații post-literare ori fulgurații oniro-figurative. Cum, la fel, se joacă şi cu dimensiunile lucrărilor, când miniaturi tip „carte postale”, când pânze mari, de largă respirație. Valter Paraschivescu este un pictor grăbit. Un călător al imaginii precipitat, gata să încheie repede „contractul de viziune”, spre a pleca mai departe, către alt orizont. Cu un alt posibil contract. De aceea, el este un pictor care nu are timp să se „clasicizeze” (las’ că nici nu-l preocupă chiar aşa de tare chestia asta!). N-are vreme pentru poze academizante sau de „şcoală”. El nu se poate „osifica” nici din punctul de vedere al tehnicii, nici al temei, dintr-o cauză simplă: nu-i dă răgaz picturii sale de a se aşeza pe jilț. El scormoneşte întruna realitatea şi descoperă mereu termeni (dar şi termene!) de referință. Prin urmare, o expoziție semnată Valter e o istorie a artei „paraschiveşti”, din cele mai vechi timpuri şi până azi. Cu „cărțile” în original puse pe masă. Dar şi cu deliciul în memorie...